Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru BRAȚ MORT
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 432 pentru BRAȚ MORT.
Alexandru Vlahuță - Mă visasem într-un nor
Alexandru Vlahuţă - Mă visasem într-un nor Mă visasem într-un nor de Alexandru Vlahuță Amicului meu C. Alessandrescu' Am privit de sus pământul învârtindu-se sub mine Ca o noapte închegată purtând demonii pe sine: Am văzut pe el durerea despletită alergând, Scoțând gemete cumplite, mări de lacrime făcând, Și veninul ei în clocot pân la porțile cerești Să-nălța și cădea iarăși peste inimi omenești. Am văzut hidoasa crimă cu ochi mari și sângerați, Cu cuțitul într-o mână și cu dinții încleștați, Neagră, vânătă la față și cu buzele uscate, Cătând sânge cald să soarbă din vro inimă ce bate. Am văzut turbate furii cu figuri îngrozitoare, Ochi deschiși ca guri vulcanici, cu priviri fulgerătoare, Cu lungi brațe tremurânde și cu gheare ascuțite, Cu furtună-n a lor suflet și cu trăsnete cumplite. Am văzut nerușinarea, am văzut-o dezbrăcată, Cu corupția pe buze și cu inima-nsetată De plăceri neomenoase, lipind de profanu-i sân Gura oarbei tinerețe și storcând în ea venin. Am văzut deșertăciunea, uriașă,-mpodobită, A nimicului regină, de mărire amețită, Rătăcind, oarbă de visuri, după-nalte idealuri, Ca o scândură zvârlită pe o mare făr de maluri. ...
Constantin Stamati - Dragoș (Stamati)
Constantin Stamati - Dragoş (Stamati) Dragoș de Constantin Stamati (Baladă) Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Ochii minții mele îndărăt se uită, Răzbătând prin pâcla trecutelor seculi; Deci ridic voalul vechimei bătrâne Și Dragoș s-arată pe cal de minune. Pe al lui coif luciu s-învăluiesc pene, Și săgeți călite răsună în tulbă-i, El zboară călare pe șes ca un vifor, În zale porumbe, cu de oțel paloș. Soarele apune după înalt munte, Sara se ridică din adânci prăpăstii, Eroul ajunge în pustiii codri Și printr-a lor vârfuri abia vede cerul. Furtună grozavă pe aripi negrite, Dinspre apus vine vâjiind în aer, Văile suspină, codrul clocotește Stejari de ani sute scârșnesc să se rumpă. De ploaie și vifor nu-i adăpostire, Și nici că se vede de om locuință, Ci prin întuneric printre crengi departe Când și când clipește o de foc lumină, Cu speranță mare și îndrăzneț suflet, Eroul prin codru drept către foc merge; La un râu ajunge ce spumegat curge, Și pe țărmuri vede o veche cetate. Vânătă văpaie dintr-însa clipește, Care se prevede în apa ce curge, Iar prin ferești umbre când și când s-arată ...
Dimitrie Bolintineanu - Consiliul secret
Dimitrie Bolintineanu - Consiliul secret Consiliul secret de Dimitrie Bolintineanu La senat s-adună capii cei mai bravi, Soli germani, soli unguri, deputați moldavi, Preoți venerabili cu păstorul mare, Nobilă junime plină de-nfocare. Dar Mihai cu fața nobilată-n dor, Cel întâi se scoală și le zice lor — ,,Astăzi turcii calcă drepturile sfinte, Schimbă viața-n moarte, țările-n morminte. D-astăzi peste fața dalbelor câmpii Pe ruine-nalță splendide geamii. Câmpul schimbă fața și se-mbracă-n doliu; După dânșii urmă flăcări, moarte, spoliu. Prin altare sfinte vasele zdrobesc; Intră prin familii, pe copii turcesc; Mume și fecioare rușinos insultă; De nici o putere barbarii n-ascultă. Suflete-njosite ce-n lume trăiesc Ca să rușineze neamul omenesc, În această țară calea lor arată Și de dorul țării fierbântat se-mbată. Neamul nostru piere; dar ce e mai rău, Cade cu rușine pe mormântul său! D-astăzi înainte numai cu arma-n mână Va scăpa de moarte patria română. Între viața sclavă ș-un mormânt fălos Nu-întârzie-un suflet nobil, generos. Astfel totdauna țara liberară Vechi eroi ce-n fală se glorificară. Inima lor mare să vieze-n noi! Să pierim sub arme ca străbunii-eroi!" ...
Iuliu Cezar Săvescu - Prieteni
Iuliu Cezar Săvescu - Prieteni Prieteni de Iuliu Cezar Săvescu Informații despre această ediție Și miezul nopții negre era de caraulă, Și dealurile sure în zare fumegau, Și greu dormea pământul, ira luna, somnambulă, Da umbrelor viață și umbrele mișcau, Iar dealurile sure în zare fumegau. Grădina, sub ferestre, dormea în nemișcare; Cu fruntea în lumină, cu buzele deschise, Părând că cere-n somnu-i o dulce sărutare, Iubita, ostenită, pe brațe-mi adormise, Cu fruntea în lumină, cu buzele deschise. Mă îmbătau miresme, suflarea-mi tremura; Strângând la sân comoara de scumpă fericire, Cu ochii-nchiși spre ceruri, simțeam cum mă fura Un vis frumos. În zare zburam la nemurire, Strângând la sân comoara de scumpă fericire! Dar fericirea-i scurtă și visul schimbător! Din raze, din lumină, din viață fericită, Zăceam întins pe-o masă de-un negru-ngrozitor, Cu buzele-nghețate, cu mâna-nțepenită, Din raze, din lumină, din viață fericită! La creștetu-mi iubita plângea îngenunchiată, Și blestemându-și soarta, cosițele-și smulgea, Se repezea nebună la fruntea-mi înghețată, Sub mutele icoane plângând îngenunchia, Și blestemându-și soarta, cosițele-și smulgea. Venind spre mine-atuncea o ceată rea de umbre, Cu fețele ascunse sub măști ...
... de omor. Trăsnet al mâniei noastre, Mircea, tu iuțește-ți pașii, Adă-ți gloatele ce-n clipa bine-potrivitei vremi Prins-au fulgerul cu palma! Braț, ce pustiind vrăjmașii, Dunărea ca soț de luptă, munții te-ai trudit să-i chemi. Ce vei fi gândit tu, Mircea, când vedeai pornit cum ...
Mihai Eminescu - Gelozie (Eminescu)
... asupră-ți, cu ele să te rup, Și pe cât de frumoasă și gingașă la port Eu te priveam atuncea c-un rece ochi de mort. Dar m-ai învins... Pătruns-ai a inimei cămări Ș-acum lucești ca steaua fatală peste mări Pe gândurile mele... și treci așa ...
Vasile Alecsandri - Moldova în 1857
Vasile Alecsandri - Moldova în 1857 Moldova în 1857 de Vasile Alecsandri Scumpă Moldovă! țară de jale! Ah! în ce stare tu ai ajuns! Lasă-mă-a plânge rănile tale, Căci pân-în suflet mă simt pătruns! Tu, ce ești bună, dulce, iubită, Tu, ce ești fiica lui Dumnezeu, Cum te lovește soarta cumplită! Cum te îneacă amarul greu! Lupii, și corbii, și vulpi străine Fac a lor hrană din corpul tău, Și tu, Moldovă, plătești cu bine La toți aceia care-ți fac rău! O! cât de crunte ș-otrăvitoare Sunt pentru tine a lor mușcări, Când ei cu buze sfâșietoare Răspund l-ale tale dulci sărutări! Dar mult mai aprig trebuie să fie Chinul ce suferi, amarul chin, Când vezi chiar fiii-ți cu dușmănie Rupându-ți sânul de amor plin! Mamă duioasă, tristă,-n cădere, Cu agonie mâinile-ți frângi, Și nu-ți rămâne nici o putere, Nici glas, la lume ca să te plângi! Când ridici fruntea, jos în țărână O-mpinge, o calcă dușman picior! Când ridici glasul, o cruntă mână Îi curmă-ndată geamătu-n zbor! Dar cât va bate inima-n mine, Eu în veghere la luptă- ...
Dimitrie Anghel - Moartea narcisului
... strecurat, Și a rămas în casă plutind pîn-în tîrziu. V Și totuși te văd încă, năluca mea, ș-acuma... Se-nalț-un braț în aer, și iat-o că apare: Într-un veșmînt ce-o-nfașă ca un potir de floare, Purtînd în mîna dreaptă Narcisul alb ca ...
Alphonse de Lamartine - Războiul
Alphonse de Lamartine - Războiul Războiul de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1829 De ce sunete viteje urechea-mi e speriată? Glasul trâmbiței răsună, cai ninchează sforăind; Coarda-n sânge înmuiată, Ca sabia-ncrucișată, Sună pavăza lovind. Semnul de război se dete, aerul e-nzgomotat Armele! și eho iară armele! mai depărtat. Pe câmpie răspândite scadroanele tropăiesc, Decât crivățul mai iute din tot locul năvălesc; Și ca două aripi negre deodată se întind Din coastele cele dese de legiuni șiruind. Ne-nduplecat armăsarul, strâns în frâu, locul lovind, Pe-ndoitele-i genunche se oprește sforăind. Trăsnetul încă tot doarme, și-n câmpul cel mărmurit O prea jalnică tăcere cu groaza s-a răspândit. Nu s-aude decât marșul atâtor mii de soldați Alergând naintea morții căreia sunt închinați, A carelor uruire, armăsarii ninchezând, Poruncile-adăugite și aerul răsunând, Sau vântul care izbește în steaguri ce fâlfâiesc Și-n taberele vrăjmașe înotând se îndoiesc; Și când seamănă, umflate de biruință, c-ar sta Gata înaintea slavei singure de a zbura. Când ostenite-ncetează, se lasă pe lemn în jos Ca s-acopere vitejii cu-al lor văl întristăcios. În fruntea-amânduror taberi ...
Ion Heliade Rădulescu - Războiul
Ion Heliade Rădulescu - Războiul Războiul de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1829 De ce sunete viteje urechea-mi e speriată? Glasul trâmbiței răsună, cai ninchează sforăind; Coarda-n sânge înmuiată, Ca sabia-ncrucișată, Sună pavăza lovind. Semnul de război se dete, aerul e-nzgomotat Armele! și eho iară armele! mai depărtat. Pe câmpie răspândite scadroanele tropăiesc, Decât crivățul mai iute din tot locul năvălesc; Și ca două aripi negre deodată se întind Din coastele cele dese de legiuni șiruind. Ne-nduplecat armăsarul, strâns în frâu, locul lovind, Pe-ndoitele-i genunche se oprește sforăind. Trăsnetul încă tot doarme, și-n câmpul cel mărmurit O prea jalnică tăcere cu groaza s-a răspândit. Nu s-aude decât marșul atâtor mii de soldați Alergând naintea morții căreia sunt închinați, A carelor uruire, armăsarii ninchezând, Poruncile-adăugite și aerul răsunând, Sau vântul care izbește în steaguri ce fâlfâiesc Și-n taberele vrăjmașe înotând se îndoiesc; Și când seamănă, umflate de biruință, c-ar sta Gata înaintea slavei singure de a zbura. Când ostenite-ncetează, se lasă pe lemn în jos Ca s-acopere vitejii cu-al lor văl întristăcios. În fruntea-amânduror taberi ...
George Coșbuc - Legenda trandafirilor
... ngrozea de viitor: Vedea întreaga ei viață Un câmp pustiu, prin care ea Cu multă plângere-și ducea Durerea timpului de față. Și cu copilul mort la piept, Aleargă nebunită mama Și la picioarele lui Brama În templu ea se duce drept. Cuprinde gleznele mărețe A zeului cu patru ... milei, În stânga am lumina zilei Și vorbele, în dreapta port Lumina gândului și fapta Îmi voi deschide dară dreapta Ca să-ți înviu copilul mort! Tu mergi și cată pe pământ O casă-n care niciodată N-au fost dureri și nici nu sânt, Și-acolo pune jurământ Că ai ... să plângi viața toată; Că de lumină vei fugi, Fiind d-a pururi supărată, Că n-ai să râzi cât vei trăi Cel mort atunci va fi în viață! Și cu nădejdea scrisă-n față Ea pleacă, și din sat în sat Prin toate casele-a-ntrebat ...