Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CĂDERE CU CAPUL ÎN JOS

 Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 66 pentru CĂDERE CU CAPUL ÎN JOS.

Calistrat Hogaș - Amintiri dintr-o călătorie

... dă, nu însă și tot ce ai voi. Iată pentru ce eu și tânărul meu tovarăș de călătorie ne hotărârăm a merge pe jos peste munți și în răgaz, de la Piatra pân' la Dorna, lăsând la o parte drumul mare. În ziua de șase iulie eram gata; cu alte cuvinte, aveam toate trebuincioasele de drum așezate în o boccea de forma unei raniți soldățești, legate la spate prin ajutorul unor curele ce se încrucișau pe pieptul nostru: la șoldul stâng câte un ... revolver, în dreapta câte un baston sănătos, și la picioare opinci de piele roșie, legate cu șferi negre de lână de capră, care ne înfășurau în spirală pulpa până la genunchi peste un colțun negru de lână vrâstat cu roș. O pălărie neagră și mare putea, la nevoie, să mă apere și de ploaie și de soare. Tovarășul meu, în loc de pălărie, avea pe cap un chipiu de uniformă, iar drept strai mai gros de lână era îmbrăcat cu o venghercă de doc alb. În revărsatul zorilor plecarăm. Deocamdată trebuia să mergem la Almaș. Fiind însă mai dinainte hotărât între noi de a ne feri de drumul mare

 

Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului

... oțel. Numai spini și sămânță. Sămânță răspândită pe pământ, ca să crească ciulini, numai ciulini. Ca și ciobanul, la fel se clatină și ei. Căci în turma lor compactă, muscalul suflă mai cu îndârjire, în vreme ce Bărăganul ascultă, iar cerul de plumb strivește pământul, în vreme ce păsările se dau peste cap în văzduh, risipite de vijelie. Așa, o săptămână întreagă... Suflă... Ciulinii rezistă, îndoindu-se în toate chipurile, cu bubumzul lor fixat pe o tulpină scurtă, nu mai groasă decât degetul cel mic. Ei mai rezistă încă puțin. Dar ciobanul, nu! El lasă în ... așa-i. Părinții mei nu erau oameni să se lase mânați la munci grele ca vitele la tăiere; mai ales tata, un zăpăcit care era în stare să cânte din fluier până cădea jos leșinat de foame. Și la Lăteni, măcar aveam pește la-ndemână. Aproape că-ți sărea singur în tigaie, ca să zic așa. Judecați și dumneavoastră. Primăvara și toamna Borcea acoperea cu apele ei gălbui sute de hectare înțelenite; și în pânza asta nesfârșită de apă crăpceanul, carasul, știuca mișunau în așa hal că până și pisicile se ghiftuiau pe malul bălților. Se pescuia, atunci, cu cazanul. Mană cerească, ce mai! Bărbați, femei și copii, goi până peste genunchi, ...

 

Mihail Kogălniceanu - Cuvânt pentru deschiderea cursului de istorie națională

... s-a pricinuit prin deasa citire a Iliadei de către Alexandru cel Mare. Cine nu știe că acest falnic izbânditor purta necontenit cu sine, într-o cutie de aur, poema lui Omir; și ce este Iliada altă decât o istorie în versuri, cea mai veche și cea mai frumoasă din toate! Fără a merge în veacuri așa depărtate, nu s-a văzut mai în zilele noastre un alt Alexandru, Carl XII, deșteptându-și geniul spre izbânzi și slavă prin citirea vieții Macedoneanului, scrisă de Quint Curție? Care, dar, împărat ... revoluțiile, la sfaturile, la serbările întâmplate de la începutul lumii; ea scoate din morminte pe strămoșii noștri și ni-i înfățișează ca vii dinaintea ochilor, cu toate virtuțile, cu toate patimile, cu toate năravurile lor. Ea, dar, ne leagă cu vecia, punând în comunicație semințiile trecute cu noi, și iarăși și pe noi cu semințiile viitoare, cărora are să le trădeie povestirea faptelor noastre. Pe lângă toate acestea, istoria mai are și neprețuitul dar de a judeca ... împrăștiat; noi n-avem încă publicată în ...

 

Alexandru Dimitrie Xenopol - Istoria ideilor mele

... ele pot să, intereseze, numai într'un grad mai restrâns lumea ce voiu lăsa-o dupa mine. Cele ce am cugetat însă, vor rămâne întrupate în scrierile ce am alcătuit și a arăta chipul cum ele s'au născut în mintea mea, poate să aibă oare care însenmătate și pentru alții. Sunt născut în 23 Martie 1847 în Iași, mahalaua Păcurari în niște case de zestre ale mamei mele, care case acuma au fost dărâmate fiind vândute de părinții mei primăriei de Iași. Casa în care m'am născut era ieșită cu colțul în drum și în acest colț era o fereastră pe care o vedeam de departe când coboram strada ce duce către bariera Păcurari. Mi se părea totdeauna acea fereastră ... fete: Maria, Adela și Lucreția). Mijloacele restrânse și greutățile vietii îl făcură să'și concentreze toate activitățile lui în susținerea gospodăriei, la care îi stătea în ajutor mama mea Maria, femee cu puțină cultură, cum erau pe atunci femeile în țările române, însă înzestrată cu o inteligență deosebită și cu mari însușiri sufletești. Tatăl meu era un om foarte strângător și econom și avea pentru ce. În

 

Titu Maiorescu - O cercetare critică asupra poeziei române

... materială a poeziei 5 II - Condițiunea ideală a poeziei PREFAȚA AUTORULUI LA EDIȚIA DE LA 1874 Iluzii pierdute — iată semnul timpului în care trăim. Stăpânirea frazei încetează. Numai deziluzionarea să nu treacă în scepticism. Puținii bărbați eminenți ce-i avem au început să se retragă unul câte unul din viața publică, iar în locul lor năvălește mulțimea mediocrităților și, cu steagul naționalismului și al libertății în frunte, acea gloată de exploatatori, pentru care Dunărea nu e destul de largă ca să-i despartă de Bizanț. În contra lor rezistența, fie și violentă, era o datorie. De aci critica! Însă critica unde trebuie și constructivă unde poate. Paginile următoare cuprind un șir ... cuvintele ce le întrebuințează, aceleași imagini sensibile în conștiința auditoriului, ce trebuie să le aibă el în fantezia sa, are a se lupta cu o primă greutate foarte însemnată: cu pierderea crescândă a elementului material în gândirea cuvintelor unei limbi. La început cuvintele corespundeau unei impresii sensibile, și cine le auzea atunci își reproducea prin ele acea imagine materială din care ... proporție egală de sfera poeziei. Să luăm, d. e., cuvântul eminent. Când zice astăzi cineva „inteligență eminentă“, nu leagă nici o imagine sensibilă cu ...

 

Mateiu Caragiale - Remember (Mateiu Caragiale)

... treceau fiori. Acesta era ceasul pe care-l așteptam ca să admir colțul cel mai frumos al pieței — un petec de pădure rămas neatins în plin oraș — câțiva bătrâni copaci frunzoși și sumbri, vrednici să slujească de izvod celor mai cu faimă meșteri ai zigrăvelii. Îi regăseam chiar, la Muzeul Frederic, într-o cadră de RuysdaĂ«l, aceiași copaci stufoși, adumbrind lângă o cădere de apă un castel în ruină. Odată nu puteam trece pe dinaintea ei fără a mă opri îndelung. Privind-o, gândul mi se pierdea fără sfârșit în fărâma-i de cer vânăt cu zare adâncă. E înnăscută în mine, drojdie de străvechi eres, o iubire păgână și cucernică pentru copacii bătrâni. Lor le datoresc inspirații mult nobile și grave, fiindcă nu cred să ... apus,încingându-l cu o minunată salbă de vile, unde aurul a izbutit, întrucâtva, în încercarea de a sădi iarăși raiul în viața pământească. Mi-l închipuiam dar, răsfoind cu degetele lui subțiri cărți cu legături scumpe,

 

Alexandru Vlahuță - Pictorul Grigorescu

... de război ne-a fost țara, de la Mircea până la Mihai Viteazu. Pictorii noștri, artiștii noștri, toți aleșii neamului nostru au pierit în bătăliile cu turcii. Deschideți istoria, și vedeți ce era aici, la gurile Dunării, în veacul de aur al artei creștine! Din aceeași rasă de oameni mari au fost desigur și Ștefan al Moldovei, ca și Leonardo da Vinci al ... dacă nu e o legătură între paloșul de la Războieni și penelul de la Florența! Sufletul artist al poporului s-a destăinuit adesea, în șoaptă de grijă și de dor, pe minunatele cusături și alesături ale țărăncilor noastre, în măiestria cu care își ciopleau voinicii ghioaga de luptă, plugul de arat și fluierul de doinit, în felul cum știau toți la țară să-și împodobească portul, casa și viața lor. Ai zice că pe fiecare lucrișor mijește geana de lumină a ... cu șapte copilași palizi, zgribuliți în juru-i, dintre care cel mai mare n-are încă doisprezece ani; după un drum de două zile, sosește, cu chiu, cu vai, la București. În

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Cine sunt albanesi%C4%AD%3F

... când eÅ­ începusem a studiĂ  și nu încetez de a tot urmări marea problemă a genealogiei popĂ³relor balcanice. În studiul meÅ­ «Strat și substrat», eÅ­ am obținut douÄ• soluțiunÄ­ capitale: 1°. În secolul VII maÄ­ existaÅ­ încă la Sud de Dunăre douÄ• elemente latine compacte: Meso-românÄ­ în Bulgaria actuală, și Illiro-românÄ­ în Serbia, maÄ­ ales în Dalmația, pe carÄ­ însă Ä­-aÅ­ slavisat apoÄ­ cu încetul Bulgarii de o parte și Serbii de cea-laltă; 2°. AșĂ  numiții Macedo-românÄ­ și Istriano-româniÄ­ de astădzÄ­ sunt Daco-românÄ­, goniți în ... specimen din cele multe. În graiul obicinuit sinonimii melc și culbec însemnĂ©ză «limacon». Pentru culbec forma cea veche este cubelc la mitropolitul DosofteiÅ­. În jocurile copilăresc!, alăturea cu melc și cubele maÄ­ figurĂ©ză o formă lungă : la Munteni co-domelc, în Transilvania codobelc, cu varianturÄ­ pe aiurea, constatate de d. profesor Crețu. Melc e un cuvînt separat, care este cu același sens și la CelțÄ­: în dialecte celtice melcii «limagon». Codobelc este o acomodațiune consonantică din codomele. Cubelc e o contracțiune din codobelc. ...

 

Nicolae Paulescu - Spitalul, Coranul, Talmudul, Kahalul și Francmasoneria

... 1 I - Liberalismul jidovesc 5.7.2 II - Socialismul ovreiesc 5.7.3 III – Anarhismul 5.7.4 Legăturile ce există între Francmasoneria liberală, cu Socialismul și cu Anarhismul. 5.8 ACȚIUNEA ACTUALĂ A FRANCMASONERIEI 5.8.1 FRANCMASONERIA ÎN ROMÂNIA 5.8.2 FRANCMASONERIA ÎN ALTE ȚĂRI 5.8.3 FRANCMASONERIA ÎN FRANȚA 5.8.3.1 I. Spionarea militarilor precum și a tuturor funcționarilor Statului 5.8.3.2 II. Terorizarea creștinilor 6 CONCLUZIE ... am chemat în acest așezământ? V-am chemat ca să vă fac câteva lecții clinice, - și v-am chemat aici, căci n-am avut unde în altă parte. Într-adevăr, pentru mine nu este loc în spita­lele din București. Cei ce au reușit să intre în aceste spitale, au avut preca­uția să închidă ușa și chiar să o zăvo­rască cu regulamente, care fac ca ni­meni să nu mai poată pătrunde acolo, - afară, bineînțeles, de dânșii și de ciracii lor. Dar, mulți dintre D-voastră ... care orice medic e da­tor s-o cunoască. Ceea ce vă aduc eu sunt ideile personale ale unui om de geniu care, ne­mulțumit cu rutina și cu ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Cauza pesimismului în literatură și viață

... mulți înțeles foarte greșit. Așa, spre pildă, dl Petrașcu, într-un studiu critic asupra lui Eminescu, zice următoarele: „La noi, dl Gherea Dobrogheanu crede cu siguranță că pricina acestui decepționism, cum îl numește domnia sa, ar sta în disproporția dintre făgăduințele mari și actele mici ale revoluției noastre de la 1848. Spiritele au fost exaltate mai întâi de vorbe, în urmă desiluzionate de fapte, și astăzi ele respiră în această deziluzie." Ceea ce pot zice cu siguranță e că dl Petrașcu nu m-a priceput, poate din cauza mea. În orice caz pentru mine pricina hotărâtoare a decepționismului ori pesimismului e alta. În articolul meu Decepționismul etc. am formulat în căteva rânduri părerea mea asupra cauzei ori cauzelor pesimismului. Și aceste rânduri, pentru mai mare siguranță, le-am subliniat. Iată-le: „Pricina decepționismului nostru ... Vina multor greșeli în ce privește găsirea cauzelor hotărâtoare ale pesimismului stă în metodele greșite întrebuințate pentru căutarea acestor cauze și în metodele greșite întrebuințate în general pentru lămurirea pesimismului. Așa, unii caută să se lămurească în

 

Constantin Negruzzi - Melodii irlandeze

... pre degrabă au trecut aceli zile care până și în mâhniciune avea încă plăceri! Timpul cu aripile repezi și înghiețate vestezit-a el în inimă ta simtimentul, dulcele farmec a vieții? Ah! dacă soartea ta fu asfel, vino lângă mine, fiu a nenorocirei, eu pot ... amăgitor ca vedenia celui ce doarme, strălucitorul metal pere. Poate că nădejdea imitând paserea povestei( O mie si una de nopți) care zbura din arbur în arbur, luând cu dânsa prețiosul talisman, făcu să strălucească în ochii tăi adimenitoare nadă a fericirei, numai pentru ca să te tragă spre ea și apoi să pearâ după un minut. Dacă dulcele ... când inimile tinere au zburat, oh! cine ar mai vrea să lăcuiască singur astă lume pustie! Melodia V Junele menestrel purcesă la război, el este în șirurile morții; sabia părintelui său armă mâna sa, iar arpa sa cu acoardele sălbatece, e spânzurată dinapoia sa. "Pământ a cânturilor! zise bardul ostaș, când toată lumea te trăda, în cai un paloș va apăra drepturile tale și o arpă credincioasă te va serba!" Menestrelul căzu, dar lanțul vrăjmașului nu putu încujba falnica sa frunte ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>