Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CEI CĂZUȚI PE CÂMPUL DE LUPTĂ
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 150 pentru CEI CĂZUȚI PE CÂMPUL DE LUPTĂ.
... floarea câmpului, Dar nu-i floarea câmpului, Și-i chiar ochiul șarpelui, Șarpe lung cu solzii verzi, Nici să-l vezi, nici să-l visezi. Cel balaur din păcate Înghițise jumătate Trup cu arme ferecate, Trupușor de voinicel Ce striga mereu din el: ,,Sai, bădiță ortomane, Că m-ajunge la ciolane! Sai, bădiță, de mă scoate, Că m-apuc' fiori de moarte!" Iată-n lungul drumului La puțul porumbului Că venea, mări, venea Pe balaur de-ntâlnea Un viteaz de ortoman Pe-un cal negru dobrogean. ,,Măi balaur! striga el, Lasă trupul tinerel, Că te curm pe jumătate Să-mi răscumpăr din păcate." Șarpele se zvârcolea Și cu șapte limbi grăia: ,,Ortomane, Hoțomane! Bate-ți negrul Pe de-a-ntregul Și te du, și fugi de mine Că nu-i bine nici de tine." ,,Șerpuliță, Dinți de criță, Am un paloș de oțel, Lasă trupul tinerel." ,,Taie-mă, nu mă tăia, Nu mă las de prada mea, Ist copil chiar din pruncie Maica sa mi l-a dat mie, Că ades îl blestema Și-i zicea când îl ... sugă-mi-te!" Cel
Vasile Alecsandri - Despot Vodă
... ȚĂRAN O ȚĂRANCĂ ȚĂRANI, TÂRGOVEȚI, BOIERI, OSTAȘI ROMÂNI, MERCENARI, UNGURI, FRANCEZI, LEȘI, NEMȚI etc., CĂLUGĂRI (Drama se petrece la anii 1558-1561.) NOTĂ: Versurile precedate de semnul * pot să nu fie declamate în cursul reprezentațiilor (V. A.) ACTUL I Culmea Carpaților ce desparte Bucovina de Transilvania. Un brad, în dreapta. Panorama de munți, în fund. SCENA I JUMĂTATE, LIMBĂ-DULCE JUMĂTATE (rezemat de brad, cântă) Frunză verde de stejar, Sus pe munte, la hotar, Zi și noapte stau pândar... LIMBĂ-DULCE (vine din stânga, obosit, aducând un fedeleș pe umăr) Uf! Iată-mă pe culme cu fedeleșu-n spate! JUMĂTATE Venit-ai, Limbă-Dulce? LIMBĂ-DULCE Venit, măi Jumătate, Dar cad de oboseală... Știi tu că dintr-un zbor Sunt zece mii de stânjeni de-aici pân’ la izvor? JUMĂTATE Or fi, dar apa-i bună... Ian s-o cercăm de-i rece? LIMBĂ-DULCE (dându-i fedeleșul) Na. JUMĂTATE (bea) Adă... A!! LIMBĂ-DULCE Îți place? JUMĂTATE La inimă chiar trece... Cu minte ... bucium se aude în codri... Ce-o fi oare? LIMBĂ-DULCE Boierii din Suceava fac astăzi vânătoare. I-am întâlnit devale cu patru urși blăniți, De somnul ...
... răsărit mustețele, nu fie de diochi! Toate slugile din casă, și feciorul, și bucătarul, și chelarul, și moș Toma grădinarul, îmi ieșiră să mă ureze de bună venire; unul îmi apucă pălăria din mâni, altul mantaua de pe umere, un al treilea gemandanul; era în casă o adevărată răscoală. — Hai la boierul cel bătrân, îmi zise baba Ilinca că, Doamne, de mult v-așteaptă! Cu strângere de inimă intrai la tată-meu care mă sărută pe frunte, îmi vorbi puțin după obiceiul lui, dar vedeam eu cum se lupta să învingă o lacrimă ce i se strecura de sub gene. Iar după ce ieșii de la dânsul, baba Ilinca care se ținea grapă de mine, mă duse în camera cu merinde, unde ședeau grămădite pe polițe, cutii cu rahat, șiraguri de smochine, cozonaci, păstrămuri, sticle cu vutci și vișnapuri, și câte și mai câte, de care duceam dorul la școală. — Na, gustă de ici, cuconașule, gustă de dincolo!... că la școală știu că vei fi mâncând pe sponci... Ce-i drept, gândeam eu în mine, mușcând când din cozonac, când din pastramă; decât o zi la școală mai bine două acasă. Apoi ... ...
Alexei Konstantinovici Tolstoi - Ioan Damaschin
... lui măreț și falnic Sunase tare deseori, Lovind eresul cel prădalnic Al răilor prigonitori, Ce țara treierau bezmetici, Bătându-și de icoane joc, Scoțându-le de prin biserici Ș-arzându-le pe loc în foc. Și Ioan era vestit De la Damasc la Țarigrad De-nvățător neostenit, Drept credincios înflăcărat... Dar slava lumii nu-i priește: O-ngândurare prea adâncă Pe Ioan îl ține-n clește Și-o scârbă mare îl mănâncă... Așa simțindu-se, el intră Odată-n curtea cea crăiască Și-n fața boierimii ... Domnului plutesc Prin pâinea lanurilor mari. Și vorbe sfinte, vorbe line El toarnă-n inimi necăjite Și la izvoare vii, senine Își duce oile trudite... De ce atunci nu m-am născut, Când El cu noi a viețuit, Când jertfă lumii a căzut Și de necaz ne-a izbăvit?... De ce amarul crucii Tale, O, Doamne,-n sine eu nu port, Și spinii frunții ș-a Ta jale, De ce cu Tine nu cad mort? O, de-aș putea cu umilire Să mă ating de haina sfântă, Să umbl pe-acolo cu smerire,
Alexei Mateevici - Ioan Damaschin
... lui măreț și falnic Sunase tare deseori, Lovind eresul cel prădalnic Al răilor prigonitori, Ce țara treierau bezmetici, Bătându-și de icoane joc, Scoțându-le de prin biserici Ș-arzându-le pe loc în foc. Și Ioan era vestit De la Damasc la Țarigrad De-nvățător neostenit, Drept credincios înflăcărat... Dar slava lumii nu-i priește: O-ngândurare prea adâncă Pe Ioan îl ține-n clește Și-o scârbă mare îl mănâncă... Așa simțindu-se, el intră Odată-n curtea cea crăiască Și-n fața boierimii ... Domnului plutesc Prin pâinea lanurilor mari. Și vorbe sfinte, vorbe line El toarnă-n inimi necăjite Și la izvoare vii, senine Își duce oile trudite... De ce atunci nu m-am născut, Când El cu noi a viețuit, Când jertfă lumii a căzut Și de necaz ne-a izbăvit?... De ce amarul crucii Tale, O, Doamne,-n sine eu nu port, Și spinii frunții ș-a Ta jale, De ce cu Tine nu cad mort? O, de-aș putea cu umilire Să mă ating de haina sfântă, Să umbl pe-acolo cu smerire,
Alexei Mateevici - Chestia preoțească
... preot răposat, mulțumită străduințelor sale extraordinare, își făcuse o casă foarte bună și-și ducea frumos treburile gospodăriei casnice și ale câmpului, ba își sădise pe pământul bisericesc și o viișoară. Asta-i făcea pe preoți să creadă că „prihodul“ aduce venituri enorme și îndată te face cu mii. De aceea, imediat ce se deschise Zaimul, ei se tulburară. Preasfințitul se pomeni cu o mulțime de cereri de „prihod“ cu caracter amenințător: unul scria că, de nu va primi Zaimul, o să se împuște; altul că se va spânzura etc. Mai mulți erau de cei bătrâni cu cruci și cu „camilafce“. Firește că stăpânitorului lor nu-i venea prea bine; el sta la cumpănă: pe de o parte, atâția preoți bătrâni și „cinstiți“; de nu-i vei da Zaimul vreunuia dintr-înșii, se va mai spânzura și atuncea ia-ți asupra păcatul lui; pe de altă parte, o văduvă sărmană roagă pentru un preot, care să-i dea ei și orfanilor sprijin și adăpost; dar acest preot e foarte tânăr ... Copceac, ca popor, e foarte bun și bănos, și părintelui Ion îi ședea bine și la locul lui vechi. Dar vedeți că lăcomia îl duce pe
Ion Luca Caragiale - Grand H%C3%B4tel "Victoria Română"
... Ion Luca Caragiale - Grand H%C3%B4tel "Victoria Română" Grand HĂ´tel „Victoria Românăâ€� de Ion Luca Caragiale Apărut în 1890 Eram ș-așa indispus de neodihnă. Toată noaptea trecută moțăisem ghemuit în unghiul unui vagon de clasa a doua, înghesuit de o companie veselă de bucureșteni care se-ntorceau de la expoziție - un potop de impresii și amintiri... Mă despărțisem de ei de dimineață, ș-acu pe-nserate intram în orășelul meu natal, unde nu mai fusesem de copil... Trebuie să mărturisesc că n-am simțit "acele palpitări", care se simt la orice revedere de acest fel; ce-i drept, nici pomii și altele n-au manifestat față cu "vechiul lor prieten" vreo deosebită emoție. De la gară trec prin niște uliți triste: miroase a scăpătare și părăginire. Asta mă indispune și mai mult. Să plec cu trăsura 'nainte ... cadrul luminat al birtului, văd silueta albă a femeii ridicând în sus brațele goale cu pumnii încleștați și dând capul cu părul despletit pe spate ca și cum i s-ar fi frânt gâtul. Un moment se răsucește de ...
Emil Gârleanu - Boierul Iorgu Buhtea
... oameni isteți la minte și tari la trup; unii dintre dânșii încheiaseră cu bine suta de ani. Mihai Buhtea, tatăl boierului Iorgu, murise în vârstă de o sută cinci ani. Pe un molitvenic, rămas din moși strămoși în neamul Buhteștilor, boierul Iorgu găsi însemnat, de mâna părintelui său, postelnicul Mihai, următoarele: Azi în 23 dechemvrie, în anul de la Hristos 1821, am trecut patru ani peste sută. În decembrie 1822 postelnicul muri. Boierul Iorgu își amintea bine chipul măreț, încununat de părul alb ca omătul, al părintelui său. Tot pe molitvenicul acesta, postelnicul se încercase să-și facă spița neamului. Cel mai vechi, un Gheorghe Buhtea, căzuse bănuia postelnicul în lupta de la Valea Albă, purtată de Ștefan-Vodă împotriva turcilor: cam de la acea luptă, spunea însemnarea, numele lui Gheorghe Buhtea nu se mai pominește, numai doar al frățâne-său Radul. Acesta, Radul, avu și dânsul un ... cele de pe urmă jupânițe ce mai trăiau ici-colo câte una? Putea îngădui dânsul ca urmașul său să amestece sângele Buhteștilor tare ca vinul cel vechi cu cel apos al domnișoarelor strânse și înzorzonate
Vasile Alecsandri - Legenda ciocârliei
... omul care-o vede, răpit, uimit simțește Că parcă se renaște, că inima lui crește, Că trece lin din iarnă în dulce primăvară, Că mii de păsări cântă în sânu-i și pe-afară. Ea are-o față albă de flori de lăcrimioare Și ochi cerești, albaștri ca floarea de cicoare, Ș-un păr ce strălucește pe fruntea sa bălaie Căzând, fuior de aur, de-a lung pănă-n călcaie, Încât pe câmpul verde când trece zâmbitoare Se pare c-o urmează prin aer fulgi de soare. Ea poartă haine scumpe, ușoare, descântate, Din fire de păianjen țesute și lucrate, Prin care tainic saltă luciri de forme albe, Comori atrăgătoare ca visurile dalbe, Precum acele slabe văpăi tremurătoare Prin frunze răspândite de luna gânditoare. Aprinșii ochi ai nopții în juru-i scânteiază, Formând cununi de raze pe fruntea-i ce visează, Și lunecă pe sânu-i, rai alb de fericiri, Voind ca să pătrundă prin ițele subțiri. Seninul dulce-al zilei, râvnind acea minune, Din soarele-răsare și pân la soare-apune Se-ntinde ... se coboară cu grabă de pe cal Și merge ...
Ion Heliade Rădulescu - Anatolida sau Omul și forțele
... haritatea, angelica tărie Din care purced pacea, divinele virtuți; Pe muntele de aur, în stânci de adamante, Cu pulbere de stele, verzit de imortali, Umbrit de cedri-eterii, florat de amarante Și unde se dezvoltă virtuțile florali; Acolo unde-adie zefirul de clemență Prin arborii științei ce Domnul! Domn! șoptesc În quietutea naltă d-amor, de inocență, La râuri de viață ce Domn ! iar murmuiesc; Pe culmea astui munte, sub tinda-omnipotenței, Înconjurat de angeli, puteri de serafimi, Acolo este tronul divinei providenței, Pe mii de miriade de repezi cherubimi. Cerească armonie organe mii răsună; Poeții-eternitătii, serafi întraripați, Sub degete d-auzuri vii arpele înstrună, Răpiți în adorare, de Domnul însuflați. Ființe de simțire, cu totul de vedere, Contemplă în mirare p-eternul Iehova, În marele panhymniu, în sfânta preveghere Întreg nemărginitul răsună: Osana! P-același tron, d-a dreapta ... a lor ființă Și-ntr-însele să cheme al lui coborământ. O nouă sărbătoare în ceruri se serbează; Trag toți cu-ardoare sfântă, aduc carul cel viu Ce splende de lumină și de științi derază. Pe
George Coșbuc - Dragostea păcurărească
... știu bine, cum că eu Am s-apuc în loc de fluier Pușca cea cu rece șuier! Oh, și-apoi... atâta dor, După doi ochi de mărgele, Dup-un struț de viorele, Strâns lipit de sânișor! Doamne, Doamne, cu ce soarte Tu mă dai de viu la moarte! Știu eu că la străini sânt Câte lucruri de minune, Câte nu se mai pot spune Și n-au seamăn pe pământ: Turnuri mari până la stele, De te pierzi privind la ele! Și pe-acolo-s numai mări, Și corăbii și ostroave, Potcoviți cai cu potcoave De argint; și-n alte țări Umblă cel din urmă faur, Îmbrăcat în strai de aur! Și spun cum că poți vedea Alte lumi, și-acolo, Doamne! Într-un an sunt două toamne Și nu cade iarna grea; Ba mai ... mai văd din nou pământul! Știu eu, că de-acum mai mult N-am să văd câmpii cu soare, N-am să păstoresc mioare, Glas de clopot n-am s-ascult. Și vătui pe coasta lată N-am să mân eu niciodată! N-am să văd preste răzor Mai mult mieii cum aleargă, Nici miori pe lunca largă. Nici înterții la izvor; N-am să văd de