Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CRESCUT PE LÂNGĂ CASĂ
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 221 pentru CRESCUT PE LÂNGĂ CASĂ.
Constantin Stamati - Mincinosul
... văzut eu nu poate fi de crezut Că voi mai vedea în viață, Mai ales în țara voastră, unde este când prea cald, Iar alteori lângă sobă de frig nasul îți îngheață; Alteori soarele piere, alteori arde și frige. Iar acolo unde am fost eu, Îi mai frumos decât în rai ... arăta acum o minune mai ciudată, Și cred că un așa lucru tu n-ai văzut altădată. Vezi tu peste acea gârlă podețul acel înalt, Pe care avem să trecem? Deci măcar că este prost, Însă este minunat, Căci la noi, în țara noastră, orice mincinos au fost, Vrând ca să ... aceste, Măcar că tu ai văzut castravete cât un munteâ€�... „Ca muntele să nu fie, însă cât o casă mare.â€� „Și cât casa nu se poate, Însă orișicum să fie, Dar tot, mi se pare mie, Podul mai curios este decât minunile toate, Căci el nu poate să ...
Ivan Andreievici Krâlov - Mincinosul
... văzut eu nu poate fi de crezut Că voi mai vedea în viață, Mai ales în țara voastră, unde este când prea cald, Iar alteori lângă sobă de frig nasul îți îngheață; Alteori soarele piere, alteori arde și frige. Iar acolo unde am fost eu, Îi mai frumos decât în rai ... arăta acum o minune mai ciudată, Și cred că un așa lucru tu n-ai văzut altădată. Vezi tu peste acea gârlă podețul acel înalt, Pe care avem să trecem? Deci măcar că este prost, Însă este minunat, Căci la noi, în țara noastră, orice mincinos au fost, Vrând ca să ... aceste, Măcar că tu ai văzut castravete cât un munteâ€�... „Ca muntele să nu fie, însă cât o casă mare.â€� „Și cât casa nu se poate, Însă orișicum să fie, Dar tot, mi se pare mie, Podul mai curios este decât minunile toate, Căci el nu poate să ...
... mâini, Și boi tăngăneau câte-un clopot la gât, Copii se jucau lângă plopii din rât Și-un fluier plângea-n depărtare. Și, cum stam pe trunchiul de fag răzimat, Lenos având capul pe spate lăsat, Priveam într-un loc la o cruce de străzi: Stăteau înaintea cutării ogrăzi Flăcăi într-o deasă grămadă. Pe rând s-adunară mai mulți trecători, Eram curios eu, la ce-s privitori? Întreb pe-un moșneag ce venea dinspre ei, Și-mi spune; și plec eu să văd dară ce-i? Am stat și-am privit de pe stradă. Pe prispă de lut, având furcă la brâu, Stă Vica, și părul ei galben ca grâu Desprins din pletenci, preste umărul drept, Se varsă val blond ... cu fir, el se-nfiră pe fus, Dar gândul copilei departe stă dus, Și blânzii ochi, negri ca sufletul trist, Ca noaptea când Precesta naște pe Crist, Sticlesc într-o rouă de plângeri. Și mă-sa, stând palidă jos lângă ea, Cu dragoste drept între ochi îi privea, Șoptindu-i cuvinte să fie cuminți, Dar fata se-ncoardă și geme-ntre dinți Și bate-n ...
Ion Creangă - Povestea porcului
... măcar unul, căci, cât era ziulica și noaptea de mare, ședeau singurei ca cucul și le țiuiau urechile, de urât ce le era. Și apoi, pe lângă toare aceste, nici vreo scofală mare nu era de dânșii: un bordei ca vai de el, niște țoale rupte, așternute pe laițe, și atâta era tot. Ba de la o vreme încoace, urâtul îi mânca și mai tare, căci țipenie de om nu le deschidea ușa ... De când suntem noi, încă nu ne-a zis nime tată și mamă! Oare nu-i păcat de Dumnezeu că mai trăim noi pe lumea asta? Căci la casa fără de copii nu cred că mai este vrun Doamne-ajută! — Apoi dă, măi babă, ce putem noi face înaintea lui Dumnezeu? — Așa ... i facă, de la casa aceluia și până la curțile împărătești, un pod de aur pardosit cu pietre scumpe și fel de fel de copaci, pe de-o parte și de alta, și în copaci să cânte tot felul de păsări, care nu se mai află pe lumea asta, aceluia îi dă fata; ba cică-i mai dă și jumătate din împărăția lui. Iară cine s-a bizui să vină
... a ținut să-l mai mângâie încă. Lui îi ardea să se ducă, și măcar că-i era dragă mama parcă avea acum necaz pe ea că-i prea întârziază plecarea. A plâns și el, ce-i drept, de plânsul ei dar, pe când ochii-i erau triști, închipuirea zbura cu bucurie pe drumul ce i se deschidea lung și necunoscut înainte. Trei ani de-o neclintită monotonie... Aceleași ceasuri... aceiași pași... trei ani întregi! Al patrulea, deși ... e copil, e flăcău, de douăzeci și trei de ani... Cine?... 0 femeie! Bolnavul sare din pat, iese din dormitor și fără să mai anunțe pe cineva, după cum cere regulamentul, iese pe poartă. Pe dina intea caselor vecine, el își pololește pasul și trece peste drum ca să poată apuca toată fațada dintr-o singură căutătură. Ferestrele de la ... fereastra e închisă, perdelele lăsate la loc și lumina stinsă. Se apropie de ziuă când tânărul se hotărăște să se-ntoarcă-n dormitor... Se trântește pe brânci în pat, își reazimă inima, în care simte o strânsoare nedefinită, pe mâna dreaptă, și pe
... poftește ca să vie Ca un frate la domnie!" II Oprișanul credincios Și de suflet omenos Se pornea din Stoienești Ș-ajungea la București Noaptea pe la cântători Pân-a nu răsări zori. Mihnea-vodă adormit Dormea pe-un pat aurit În cămară-ntunecată Tot cu șaluri îmbrăcată. Dar deodată se trezea Și la slugi așa grăia: ,,Slugi, aprozi, copii de casă! Voi ... Jos la poartă să-l duceți Și capul să i-l tăieți!" De vrăjmaș ce mult era, Armașul se bucura. Ca o fiară se-arunca, Pe-Oprișanu-l apuca Și pe scări îl îmbrâncea Și la moarte mi-l ducea! Când la poartă, frate, iată Un rădvan că se arată, Tras de șase telegari, Negri, ageri ... aveai parte de firman Făr' de bietul Oprișan Care-n cale i-a ieșit Și-ndărăt l-a napoit Dăruind chiar pe vizir Cu-armăsari de la Misir, Și cu pungi de bani o mie Să te lase pe domnie!" Oprișanca nu sfârșea, Mihnea-n curtea lui ieșea Poruncind la toți să saie Pe ...
Constantin Stamati - Păgânul cu fiicele sale
... cu fiicele sale Păgânul cu fiicele sale de Vasili Andreievici Jukovski Traducere de Constantin Stamati Partea I (Dar amar de acela ce sufletu-și vinde pe trai desfătat) Pe țărm lângă Nistru, apă spumegată, Sus pe pisc înalt, Fiind miez de noapte, Păgânul odată Stătu întristat; Împrejuru-i luncă deasă și băltoasă, Iar sub dânsul mal, Peste ape neguri, noaptea-ntunecoasă ... N-am adăpost de hălăduință Și în zadar plâng... Destul! deci la tine cei ajutorință, Nistrule adânc.â€� Gata să s-arunce de sus de pe stâncă, Dar iată văzu Ca o arătare izbucnind din luncă. Lângă el șezu Un bătrân cu barba țapoșă, ciudată, Cu ochi scânteieți, Grebănos de spate, având căngi și coadă, Coarne și un băț. Și scrâșnind, ridică ... vârstă fecioarele blânde S-au fost învățat A slăvi pe Domnul, cu inimi-nfrânte Și rugi ne-ncetat; Abia zarea zilei se ivea pe dealuri, Ele se scula De aprindea candeli, smirnă pe oltaruri Și de se ruga. Sânta liturghie cu dulce cântare Ele o serba, Și ale lor versuri în acele oare Spre cer se urca. Cu ... de fiice aminte, La el le-au chemat, Socotind că cerul de-a lor rugăminte Va fi îndurat. Deci, iată sosiră ziua de ...
Vasili Andreievici Jukovski - Păgânul cu fiicele sale
... cu fiicele sale Păgânul cu fiicele sale de Vasili Andreievici Jukovski Traducere de Constantin Stamati Partea I (Dar amar de acela ce sufletu-și vinde pe trai desfătat) Pe țărm lângă Nistru, apă spumegată, Sus pe pisc înalt, Fiind miez de noapte, Păgânul odată Stătu întristat; Împrejuru-i luncă deasă și băltoasă, Iar sub dânsul mal, Peste ape neguri, noaptea-ntunecoasă ... N-am adăpost de hălăduință Și în zadar plâng... Destul! deci la tine cei ajutorință, Nistrule adânc.â€� Gata să s-arunce de sus de pe stâncă, Dar iată văzu Ca o arătare izbucnind din luncă. Lângă el șezu Un bătrân cu barba țapoșă, ciudată, Cu ochi scânteieți, Grebănos de spate, având căngi și coadă, Coarne și un băț. Și scrâșnind, ridică ... vârstă fecioarele blânde S-au fost învățat A slăvi pe Domnul, cu inimi-nfrânte Și rugi ne-ncetat; Abia zarea zilei se ivea pe dealuri, Ele se scula De aprindea candeli, smirnă pe oltaruri Și de se ruga. Sânta liturghie cu dulce cântare Ele o serba, Și ale lor versuri în acele oare Spre cer se urca. Cu ... de fiice aminte, La el le-au chemat, Socotind că cerul de-a lor rugăminte Va fi îndurat. Deci, iată sosiră ziua de ...
Vasile Alecsandri - Înșiră-te, mărgărite
... de soție! Dar amar, amar de lume, De copiii fără mume, Și de mamele cu dor Care-și pierd copiii lor! III Înșiră-te, mărgărite, Pe lungi fire aurite, Precum șirul din poveste, Că-nainte mult mai este: Pe copiii-mbrățișați, Într-un leagăn alb culcați, Trista mamă i-a-ngropat Lângă ea, lângă palat, La fereastra din grădină, Sub o tufă de sulcină. Iar din leagănul de flori Răsărit-au până-n zori Doi brazi gingași de o ... stele, și de seară? Nu vedeți cumpliții nori Cum sosesc fulgerători? N-auziți cerul cum tună Și pământul cum răsună? Vântul suflă și vă-ndoaie, Pe voi cade rece ploaie... Dragii mei, gingașii mei! Cum să-i apăr eu pe ei?... Biata mamă n-a sfârșit, Cerul brazii a trăsnit Și sub ochii săi pe loc I-au aprins în mare foc! La pământ brazii cădeau, Cu lung geamăt ei ardeau Și spre doamna ce-i vedea Crengile și le ... stele. Fața ei, l-acea privire, Străluci de fericire, Cum s-aprinde alba lună Dup-o aprigă furtună; Și cu grabă-n veselie Ieșind noaptea pe ...
... n ochii lui țintea, Ochii cătau bărbătește Și pătrundeau femeiește. Stoian popa mi-i zicea: ,,Vidro, fa, nevastă rea! Când de moarte mă luptam Și pe tine te rugam Să vii iute lângă mine Ca să-mi strângi brâul mai bine, De bărbat nu ți-a fost milă, De păcat nu ți-a fost ... te-nvață de la mine Ca să mori cum se cuvine!" Crunt Stoian se repezea Și capul îi retezea. Și țâțele-i le tăia Și pe câmp le-mprăștia; Apoi singur purcedea, La socrii lui se ducea. ,,Hei, Stoiene, popă vechi Cu potcapul pe urechi, Unde-i Vidra cea frumoasă, Fata noastră cea voioasă?" ,,Eu pe Vidra mi-am lăsat Într-un codru depărtat Hotărând moșiile Ș-așezând momâile Cu capul și țâțele." Bine vorba nu sfârșea, Pe loc cerul s-aprindea Și trei fulgeri repezea Pe Stoian popa-l lovea, În cenușă-l prefăcea! [5] ↑ Acest Stoian care, după cum zice balada, s-a lăsat de popie și ... prin apă tot fugea. Mânați, măi, hăi, hăi! Iar lelea morăriță, bună meșteriță, suflecând mâneci și catrință, Luă un cojoc mițos Și mi-l îmbrăcă pe
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Milogul
... de boi, împrăștiate pe netezișul ruginiu din fața zalhanalei. De-a stânga apei, cam cât prinde ochiul, dincolo de hanul din răscruci, stă casa lui Căliman potcovarul, mai mult fâșii și petice de pământ galben decât văruială. Pornită pe spate, cu olanele de pe acoperiș zobite și mucede, împănate cu mușchi, și mai sus îi cresc două urechelnițe cu solzi groși și verzi. Pe prispa ferită de streașina lată, plină cu scule, cu troace, șade în colacul picioarelor Căliman potcovarul. Negru, uscat și ars în obraji, cu ochii mari ... pifăie aruncă scrumul în sus și-și dezvelește, din buzele mari și din barba și mustățile cărunte și îmbâcsite de cenușă, dinții lați și petrecuți pe din două c-o largă strungăreață. Părul, muiat în untdelemn, cârlionțează pe grumajii soioși. Cămașa, petic de petic, strânsă la mijloc într-o curea împodobită cu nasturi, îi cade pe umărul drept. Raluca, țiganca lui, stă ghemuită într-un colț al prispei. Goală pușcă, își cocoloșește gleznele sub o pătură murdară. Sânul, slab și moale ... — cum ți-a fost cântecul ăl nou? Cum ți-a mers târgul? Spida, fetița care se înhăma la cărucior, văzând pe ...