Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DA GUST (UNEI MÂNCĂRI)
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 57 pentru DA GUST (UNEI MÂNCĂRI).
Garabet Ibrăileanu - Amintiri din copilărie și adolescență
... Pe lângă grădină, trecea un pârâu mai mare. Din dosul casei, peste pârâu, un deal drept, care mi se părea că atinge cerul. În stânga un deal lung, pe care umblau vitele, ca niște gângănii pe un perete. În dreapta câmpia, cu o pădure în fundul zării. În față satul. Aici, la Poiana lui Iurașcu, am cunoscut întâi natura. Cea dintâi amintire ... misterios. În sat aveam câțiva amici țărani, unul Petrea Petrișcanu mai ales. Alăturea stătea un personaj foarte important, un țăran, Tancă, care avea pe casă un cuib de cocostârci, păsări pe care le vedeam întâia dată și care produseseră asupra mea o mare impresie și anume de ceva măreț și (iarăși ... printr-o pădure pe o cărare între două ziduri de copaci. Cărarea era întortocheată, și la o cotitură a ei am întâlnit odată un personaj din altă lume, înalt ca și mine, foarte grav și pășind măsurat -- un cocostârc. Am stat un moment amândoi față în față, apoi el s-a ridicat și s-a dus pe deasupra fânațului. Ce-am simțit atunci ... ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Micuța
... Ana Pacht câte patruzeci de fiorini pe lună pentru trei odăi și pentru câte cinci feluri de bucate la prânz pe zi, între cari și un aluat; idem câte o mâncare serile". A doua zi după mutarea mea în casa stimabilei doamne Pacht, intrai în apartamentele dumneaei, despărțite de ale mele prin un lung, îngust și întunecos coridor; făcui o profundă reverință, zâmbii și... - Ce mai faceți, cucoană? - Sunt bine; iar d-voastră? - Nu mai puțin. - Mă bucur ... înainte de toate s-o previi făr-a fi văzut, s-o faci s-admire caracterul și generozitatea ta, să-i apari ca un ideal sublim îmbrobodit într-un real urât. Dintru întâi trebuie să-i faci un prezent anonim, lăsându-mă pe mine a-i dezvălui la ureche, parcă în secret, numele galantului adorator, adăogând din parte-mi un lung comentariu despre ilustrele tale merite. - Minunată idee! Vino, Spițerule, să te strâng în brațe! - Bucuros; numai ține nasul mai departe. Ne-am sărutat, și ... Vorbitu-s-a ceva despre mine? - Cucoana Ana a spus că i se pare că nu sunteți ... adecă... - În toate mințile? - Da ...
Ion Luca Caragiale - O scrisoare pierdută
... fundator al Societății enciclopedice-cooperative "Aurora economică română" IONESCU , institutor, colaborator la acel ziar și membru al acestei societăți POPESCU , asemenea GHIȚĂ PRISTANDA , polițaiul orașului UN CETĂȚEAN TURMENTAT ZOE TRAHANACHE , soția lui ZAHARIA TRAHANACHE UN FECIOR ALEGĂTORI, CETĂȚENI, PUBLIC În capitala unui județ de munte, în zilele noastre ACTUL I (O anticameră bine mobilată. Ușă în fund cu două ferestre ... moftologică a dumnealui... degeaba! să-mi rază mie mustățile! PRISTANDA: Și mie! TIPĂTESCU: Dar în sfârșit, las-o asta! lasă-l să urle ca un câine! PRISTANDA: Curat ca un câine! TIPĂTESCU: Începuseși să-mi spui istoria de aseară. (șade) PRISTANDA: Cum vă spuneam, coane Fănică (se apropie), aseară, ațipisem nițel după-masă, precum e ... — dar n-ar fi rău să-l dezarmăm cu desăvârșire, ș-apoi să-l lucrăm pe onorabilul! PRISTANDA: Curat să-l lucrăm! TIPĂTESCU: Stăi un minut până să-mi schimb haina; ieșim împreună; am să-ți mai spun ceva. PRISTANDA: Stau, coane Fănică. (Tipătescu iese în stânga) Scena II PRISTANDA ... Zic: curat! De-o pildă, conul Fănică: moșia moșie, foncția foncție, coana Joițica, coana Joițica: trai, neneaco, cu banii lui Trahanache... (luându-și seama) babachii... Da ...
... a călători în Francia și în Italia. Margărita privi la tânărul ce-i grăia cu o cătătură lungă și întristată; apoi zise: — Primit-ați un buchet de flori? — Da, mi l-a dat domnul M., bărbatul d-voastră, când am intrat în salon. — Și v-a spus că-i ... am compus eu însămi pentru d-voastră, adăugă ea, roșindu-se pe obraji. — Și eu mă jur să-l pastrez toată viața mea ca un suvenir neprețuit!... răspunse Alexis, tremurând de uimire. Câteva persoane se apropiară de Margărita; iar Alexis se retrase încet, strângând la pieptu-i un mic buchet de flori de trandafir, de viorele și de rezeda. Din cea mai adâncă desperare, el trecuse pe loc în cea mai vie bucurie ... mai cu seamă ființe îngerești ca Margărita. Privește cât e de frumoasă sub cununa ei de peteală. Ce asemănare poetică ai putea găsi pentru ea? Un înger încoronat cu raze de soare? Un crin zâmbitor sub roua dimineții? Un. . . urmează d-ta, care ești poet, căci eu nu mai găsesc nimică. — Nici eu, spuse Alexis, privind cu admirare pe Margărita în mijlocul amicelor ... ...
Alexandru Odobescu - Pseudo-Kynegetikos
... cutez, Doamne ferește! nici chiar eu însumi să-l arunc în spinarea Manualului tău. Am luat dar pretențioasa hotărâre a le deșerta într-un volum osebit, ce-l voi tipări numai pe seama lor, și care, subt un titlu pedantesc și archaic, spunând vânătorilor numai lucruri ce sunt cu totul de prisos artei lor, va întocmi un fel de Falș tractat de vânătorie, Yeudo-unhgeti©V, în opozițiune fățișă cu Manualul tău, care, deși mai scurt, este însă, fără îndoială, cu mult ... meritate, pentru toate cercetările serioase, pentru toate observațiunile adânci, pentru toate ostenelile ce ai depus în opera ta, să nu capeți de la mine decât un encomion fluturatic și fără temei, psalmodiat și acela pe drâng sau cântat din frunză. Dreptul lui Dumnezeu, în asemenea caz, și adică dacă critica mea ... aprețuire a meritelor ce el va ști neapărat și cu mai bun succes să destăinuiască la ochii oamenilor de știință și de specialitate, într-un cuvânt, în loc de ceea ce mi-ai cerut, mulțumește-te, zic, să-ți spun aci numai în ce chip, cum și ce fel, imaginațiunea ... ...
Anton Holban - O moarte care nu dovedește nimic
... mâinile fără mâneci în mânuși lungi, cu fața pudrată prea mult. A fost întrebată ceva de profesor și a răspuns cu un glas melodios, cu un timbru ușor, tremurător, franțuzesc. Răspunsul, cu toate că încetișor, era dat fără ezitare, întreg, explicit. Însă cu tot glasul franțuzesc și sigur, picioarele dezvelite și ... în lațe sărace, fața umflată și moale, genele aproape inexistente, nasul cârn, dinții subțiri și interminabili. În fața neînsemnătății ei am fost satisfăcut ca de un câștig personal. Vioiciunea și prestanța ei de odinioară mă umilise. Și într-adevăr, la o întâlnire pe scara mare a Universității — ea ... curat, copacii lăsau umbre lichide. Argeșul tremura sprinten, luminând argintiu pietricelele. Atmosfera poetică, amândoi singuri, abia scoțând câte o vorbă. Ne simțeam aproape. Și atunci un regret m-a chinuit: n-o cunoșteam mai bine ca să am curajul unei sărutări. După cum se vede, pe atunci aveam gustul ... întoarcem, nu prea târziu, ca să nu ne speriem complect vecinii, trecând pe lângă o prăvălie luminată, fără să am curajul să cumpăr ceva de mâncare ...
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II
... apoi cu dezinvoltură, tactic, spre a le marca spontaneitatea, devin acum din ce în ce mai strânse, scurte șuierături de pasiune, răvașe de un rând, adevărate șoapte sugrumate, care cheamă nerăbdător sau cer o oră de patimă, de nebunie. Prin cutia fermecată a prințului Preda, de tutun ... călită în grele încercări, gustul de pericol, supunerea oarbă în fața capriciilor ei ghicite de departe și mai apoi rezistența dârză numai acolo unde-și da seama că amorul ei propriu va ieși micșorat, toate acestea în raport cu meticulozitatea juridică a marelui avocat Georges Radu Șerban, grija lui ... muiată de apă infinit de micilor jigniri cotidiene, de pleava, acumulată cu încetul, a tuturor decepțiilor fără aparență gravă, nici serioasă, fără nici un fel de aparență. Toate acestea se cuprind limpede în scrisorile ei, pentru că adesea e muncită de gândul de a-și legitima cu ... minte întâlnită? Scrisorile, pe care le-am ascultat o noapte întreagă, nu alcătuiau nici o treime din total. A trebuit deci să întocmim un program complet pentru epuizarea acestuia. Așadar, faptul pe care-l plănuisem, furtul pe care trebuia să-l săvârșesc și care-mi ...
Alexandru Dimitrie Xenopol - Istoria ideilor mele
... o profesoară minunată. Tatăl meu se apucă de o afacere de schimb împreună cu Vasile Pogor cel bătrân. Apoi se lăsă de această afacere, deschise un pension, ceea ce se potrivia mai bine caracterului său de om învățat, decât îndeletnicirile comerciale. Dimitrie Xenopol era într'adevăr un om foarte cunoscător în sfera limbilor și a literaturilor. El vorbea afară de limba lui maternă, germană, tot așa de bine și limbile ... tatălui meu mi-au dat acea pasiune mare pentru muzică, care m'a împins a cultiva mult și a gusta această artă. Tatăl meu era un om foarte harnic și de o exactitate neștirbită în îndeplinirea îndatoririlor lui și de o cinste fără pereche. Despre această cinste a lui ... așezarăm în Bacău în niște case ale lui Ruset de lângă casele în care stătea el, și unde tatăl meu urma înainte a da lecții copiilor lui, mai luând și alte lecții prin oraș. Îmi aduc aminte de doi soldați, unul Neamț, numit Franz și celălalt Ungur, dați în ... ...
Alexandru Vlahuță - Pictorul Grigorescu
... Așa am ieșit noi în vază, după marile zguduiri politice de la începutul veacului al nouăsprezecelea. Și ca într-o tabără, când sună goarna deșteptării, un freamăt și un zor de pregătire a fost viața noastră de la un capăt la altul al țării. Din această proaspătă înviorare de puteri, aproape sălbatice în izbucnirea lor, din acest clocot de viață frenetică au răsărit eroii ... suprafața vieții noastre. Și noi aveam nevoie de un glas care din adâncul acestei vieți să se ridice și despre această viață să ne vorbească. Un asemenea glas am avut în Grigorescu. Cum a vorbit el, în limba formelor și a colorilor, despre țara și despre neamul ... pe uliță. Numai Nicu sta totdeauna retras. Gălăgia celorlalți îl speria. Mișcările lor violente îl fâceau să se depărteze, înfricoșat ca de o primejdie. Era un copil tăcut, timid, străin pe pământ. El se uita la oameni și la lucruri cu o privire întrebătoare, neliniștită, pururea minunată, ca și cum atunci ... ce școli erau pe vremea aia?... De dimineață până în noapte muncea și ne îngrijea s-avem de toate. Surorile începeau să coasă și ele. Un ...
Duiliu Zamfirescu - Tănase Scatiu
... se oprea. La fiecare popas, se auzea stăpânul înjurând: — Mă bețivule, mă, nu te-ai mai trezit! ?... Mă! Și la fiecare "mă", răsuna câte un ghiont în spinarea vizitiului, dar fără nici un câștig: pe dinafară cojocul gros, pedinăuntru rachiul tare, îl puneau mai presus de pumnii"boierului". În cele din urmă, Tănase Scatiu pierdu răbdarea. Când se ... una lângă alta, de vreun ceas, când intră Scatiu. — Mă rog, mâncăm astăzi? Tincuța urma a spune fetei o istorioară. Se întrerupse un moment și-i zise: — Sună, te rog. Apoi continuă mai departe vorba cu fata. El sta rezemat de sobă, căutând un mijloc de a se amesteca în vorbă. Își răsuci o țigară și zise fetei să-i dea chibriturile. Fetița îi dase chibriturile și ... supă se ridica pânăla lumina lămpii, umplând camera de miros de bucate. Fiecarese așeză la locul său, madama, fetița, Tincuța, Tănase încapul mesei și la un colț d-l Nae, care acuma devenise îngrijitorul Ciulnițeilor, numai un loc rămase gol. — Ai chemat pe coana mare? întrebă Tincuța pe fecior. — Am chemat-o, cuconiță. Tănase dete dușcă pe gât o sticluță ...
Constantin Negruzzi - Negru pe alb
... Frumos sunt încântătoarele domene a Ruginoasei. Călătorul primind aici ospitalitate, uită necazele unui supărător drum. El pare că se trezește transportat ca prin un farmec în un castel descris de Walter Scott, unde găsește pe lângă mărirea feodalității, gospodăria Poloniei și eleganța Franței; și dacă vechii noștri boieri — sprijeni a ... episcopiei nu se deosebește prin altă decât prin o clopotniță de mulți ani începută și tot nesfârșită. Nimic mai frumos decât situația acestui târg pe un vesel podiș îmbrățoșat de Siret și Moldova, și nimic mai urât și mai trist decât casele lui. Un lanț de dughene le lemn, mucede de vechie, cu lungi și spânzurate streșine, în care pentru toată marfa un rufos judan întinde traiste, frânghii și băuturi, alcătuiesc una și singura uliță a Romanului. Odată însă acest târg a fost mai ... A să șeadă aici? — Știe contradanțul cel nou?— și.... și... Îi vine cuiva, auzindu-i, să crăpe de necaz. Măi dăunăzi vorbeam c-un june prieten de astă supărăcioasă boală de ținut, ce asuprește pre bieții iașeni. — Eu am aflat o rețetă, îmi răspunse, cu care am scăpat ...