Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DRUM URMAT
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 635 pentru DRUM URMAT.
Constantin Stamati-Ciurea - Un ajun de Anul Nou
... în Austria, mă aflam iarna în călătorie pe calea ferată. Calea însă era în multe locuri troienită și trenul atât întârziase, încât rămasem încă pe drum tocmai de ajun. Cu ciudă îmi făceam însumi mustrări, de ce, lăsându-mă pe tânjală, nu m-am pornit cu câteva zile înainte. Mânia mea ... cea mare, când iată-l că intră în cupeul meu foarte îngrijat, zicându-mi cu grăbire: — Noi, domnule, ne aflăm aici la jumătate de drum între două stațiuni și ne oprim numai un minut, apoi iarăși ne întoarcem îndărăt la stația cea mare, ca să luăm ajutor, fiind calea mai ... fiindcă mulți flăcăi și din satul nostru s-au dus să-i colinde de ajun. Și țăranul, luându-mi bagajul, păși înainte, iar eu în urma sa. Trecând pe lângă unica lanternă, ce rămase nestinsă la marginea platformei, cu sfială m-am uitat la călăuzul meu, în a cărui ...
... greul, Și vorbele noastre, prietene bune, Se fac tot mai rare, mai triste, de-ai spune Că fieștecare din noi își dă seamă Că-n urma trăsurei ceva se distramă, Și-aceea nu-i drumul, ci-i biata viață; Că dulcea mireasmă, prin noapte drumeață, Nu-i miros de floare, nici ...
... De-acum vor fi și ei bogați, N-or cere la străini! Nu vor trăi sub cort în fum, Nu-i vor cerși copiii-n drum, Nevasta lui se va-ntrema; Și vor avea și ei ce da Săracilor de-acum! El strânge banii mai cu foc, Și pleacă, beat de ... al tău glas El nu va mai cădea! Pe-Ardun al tău, pe Ben-Ardun, N-ai să-l mai vezi în zbor nebun Pe urma unui șoim ușor Ca să-ți împuște șoimu-n zbor; Nu-i vei pofti: Drum bun! Nu vei zâmbi, cum saltă-n vânt Ardun al tău în alb vestmânt; Și ca să simți sosirea lui Mai mult de-acum tu ... ta o cer! Alah e drept și-Alah din cer Va judeca ce-i între noi, Că mă răpești și mă despoi, M-arunci pe drum să pier. Și lumea te va blestema, Că-i blestem făptuirea ta! Voi merge, pașă, să cerșesc, Dar mila voastră n-o primesc Ce bine ...
Vasile Alecsandri - Şalga Sus pe malul Dunărei, La perdeaua cu câini răi, A Șalgăi a vădanei, Este-o turmă de cârlani Păscută de opt ciobani, Turma Șalgăi cea frumoasă Ca șoimul de inimoasă. La perdea-n miezul nopții Nimerit-au haiducii, Nimerit-au, năvălit-au, Paloșele zângnit-au, Pe ciobani legatu-mi-au, Dulăii-mpușcatu-i-au. Iar pe baciul cel mai mare Îl fereca și mai tare Cu coatele la spinare, De striga că rău îl doare: ,,Căpitan Caracatuci, Vătăjel peste haiduci! Peste cinci sute și cinci Tot haiduci de cei voinici. De-ai făcut vrodată bine, Fă-ți o milă și cu mine Și-mi dezleagă brațele, Rău mă dor sărmanele!" Căpitanul se-mblânzea, Brațele-i le slobozea. Iară baciul cum scăpa, Mâna-n sânu-și o băga, Bucium de aur căta [2] Și de trei ori buciuma, Văile se răsuna, Frunzele se clătina, Șalga-n somnu-i l-auzea, Din somn Șalga se trezea, La soacră-sa se ducea Și din gură așa-i zicea: ,,Maică, măiculița mea! N-auziși tu buciumând Și văile răsunând? Nu știu, maică, ciobanii Rătăcit-au cârlanii, Ori drumul au rătăcit, Ori haiduci i-au năvălit?" Baba ...
Alexandru Vlahuță - Ce te uiți cu ochii galeși%3F
... de mult pieriră-n valma răzvrătitelor talazuri. Strânge-ți gândurile-acasă, nu le mai lăsa-n poghiazuri, Palide-n puterea nopții să mai tremure pe drum... Nici te mai uita în urmă-ți la grămezile de scrum... Nu vezi tu că îndărătu-ți e-ntuneric și pustiu!... Și n-auzi cât ...
Ștefan Octavian Iosif - Cîntece (Iosif, 1)
... pînă mîine, Vino mai aproape, — zi Doina mea, stăpîne! Doina cu păstorul, cînd Prăpădise turma Și se duce tot cîntînd Ca să-și piardă urma... II Nu mai sunt pe luncă flori, Văile-s deșarte, Țipă cîrduri de cocori Pribegind departe ! Și văzduhul s-a-nnorat, Ninge sus ...
George Topîrceanu - Păcatul (Topîrceanu)
... Topîrceanu) Păcatul de George Topîrceanu I Trist vâjâie vântul și crengile-ndoaie, În negură cântă al codrilor glas Și calul străbate, prin pânze de ploaie, Drum fără lumină și fără popas... Un fulger deasupra tresare o clipă, Se văd nouri vineți pe cerul cernit, Și pasărea nopții sălbatică țipă De spaimă ... Ca sclipirile de spadă Fulgerele-ncep să cadă Luminând de zeci de ori, Jos: puternica armată De pădure, zbuciumată, Sus: grămezile de nori... Iar pe drum, un cal ca vântul Bate-n goana lui pământul. Printre arborii uimiți. Zboară orb, ducând pe spate Două-umbre-mbrățișate, Doi amanți nelegiuiți... VI Zori ... trandafirie Răsăritu-n flăcări l-a aprins acum, Pe când, părăsite, reci pentru vecie, Două trupuri albe zac într-o pustie Margine de drum. Și cântând se luptă răzvrătit-armată, Luptători de veacuri arborii giganți, Numai luna rece — palid chip de fată — Dintr-un vârf de paltin ...
George Ranetti - Plugul și tunul
... și dete-un brânci Plugului, zicând: — „În lături, țopârlan de rând!â€� â€�Eu cel dintâiu să trec se cade;â€� Smerit iu urma să-mi mergi bade!â€� Dar Plugul spuse cu sfială: — „Prietene, fără-ndoială,â€� „Pesemne ești smintit, ori... Krupp?â€� „Aș ... atunci vin eu, Plug oropsit,â€� „Și dreg ce tu ai nimicit:â€� „Colibele nefericiteâ€� „Și lanurile aurite,â€� „Ca-n urma brazdei Pluguluiâ€� „Cresc spicele belșugului,â€� „Și nu-i pamânt mai mult bogatâ€� „Ca cel cu sânge îngrășat!â€� Așa vorbiră plug ...
... și că sclipesc mătăsurile, că îmbălsămează florile și că surîd femeile, într-o zi, pe cînd se întorcea acasă obosit, întîlni la o răscruce de drum amorul, spre nefericirea moștenitorilor lui. Leiți îmbrăcați în aur, defilară din nou împărații și regii, strălucitor ieși alaiul de napoleoni, nălucitoare își arătară din nou ... și toți, ca la un semnal dat, ridicară pumnii strînși în aer, laolaltă... Hilară însă, în umbra lăzii, ca pe marginea unui mormînt, sinistra gură urma să-și rîdă rîsul ei mut ca voind să-și strămute fălcile. Albi dinții de fildeș sclipiră încă o dată, iar galbenul aur ce-i ...
... strâns, Și iese cu ea-n brațe, spre sat apoi s-abate Cu ochi așa năprasnici, cu mâinile-ncleștate, Aleargă, ține drumul bisericii, și-n drum Se dau creștinii-n lături, cruciți, că văd acum Ce n-au văzut în viață: văd groaza și păcatul Dar ea aleargă-ntruna să-și ... și limpedea privire, Iar clopotele cântă; dodată ei tresar: Ea vine, parcă-i vifor, de flăcări ochii-i par, Năvalnică s-azvârle să-și facă drum cu sila Și spaima face vuiet și jalnic țipă mila Din tinda-ndesuită de-o lume de femei. S-abat în două laturi creștinii-n ... pricepea Cărările; în fața bărbatului, pierdută Privea într-altă parte, el mut și dânsa mută. Iar când el zise-n urmă: E moartă? Ca din drum Un om grăbit, ea silnic răspunse: D-apoi cum? Se-ntoarse-apoi cu spaimă, izbită ca din mână; Ardea de-ntunecată privirea ei păgână Și ...
Ion Luca Caragiale - În vreme de război
... îi era degrabă să meargă la neica Stavrache, hangiul, fratele-său mai mare. Hangiul era foarte mulțumit: om cu dare de mână, cu han în drum – mare greutate i se luase de pe suflet. Câte nopți nu dormise el o clipă măcar cumsecade, trăgând cu urechea și așteptând cu inima ... ca să adoarmă bănuielile. Cu câteva zile înainte, un notar de stat - era cam beat - dușman vechi al popii, întâlnindu-l la un han pe drum, i-a zis: "Bun buiestraș ai, părinte! ăsta nu mai e cal de popă, e cal haiducesc, să lase toate poterile-n urmă ...