Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DUPĂ CUM
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 1180 pentru DUPĂ CUM.
Constantin Negruzzi - Pentru bărbatul cel greu cari, luând o fimei guralivă, să duci să cei moarte l
... adaos, mă tem, nu cumva aceasta să-i fii greșala, să tacă, zic, mai mult decât trebui. M-am supus, o, giudecători, căci cum nu, după ce am auzit așa minunată zâstre — tăcerea; deci, cu adivărat dintru acĂ© zi mi să gate otrava, căci nici acele nu au fost la ... și să vorbesc și mai rău, pentru că să tac, la dânsa-i de difăimari, și catigorii nenumărate au iscodit asupra tăcerii, și cuvânt lung cum că trebui, bărbat fiind cineva, să vorbască, iar de zic vreodată ceva, zădărăsc focul. Am zâs odatâ cum că să întoarce arhistrâtigul, iar ea apucând pe arhistrâtig de la amiazi pănă sara, nicicum n-au contenit întrebând: Dar cu câți au ieșit? Câți ... mai mari, le ia iar din început, aducându-și aminte. Iar eu mă cutremur văzând că vine alt izvor, îmboldindu-mă de fleoncăiturile ei; și după cum acei ce sufăr bătăi aștept sfârșitul pricinii, suspinând și blăstămând însurare, și celui care întăi mi-au pomenit de fimei! Iar de mă sâmțăști oftând ... la al 20-le și 30-le strămoș, adăogând triirarhii și boierii. Iar pomenire boieriilor, o triimite la tragedii și începi a ploua, după ...
Antim Ivireanul - Aceasta o am zis când m-am făcut mitropolit
... și cĂ©lelalte limbi fie lipsite de darul lui. Pentru aceasta au vrut să răsară lumina dumnezeirii lui în toată lumea: și viind împlinirea vremii, după cum zice fericitul Pavel, vrut-au Dumnezeu să vie Fiiul lui, să se nască din muiare, să se facă supt lĂ©ge, ca pre cei de ... slujba împăraților, s-au scârbit de putĂ©ria avuției, au urât biruința ritorilor, nu i-au trebuit limbile filosofilor, nu s-au slujit cu arme, după cum e obicĂ©iul ostașilor, nici cu alte meșterșuguri asĂ©menea acestora, pentru ca să nu aibă putĂ©re nimenea din cei necredincioși să zică că ... întărească inima întru frica lui, ca să pociu păstori cuvântătoarea turma lui cea aleasă, carĂ© o au răscumpărat, cu preascump sângele său, din mâna vrăjmașului, după cum adeverează Petru apostolul zicând: ... Știind că nu cu < lucruri > putrede, cu argint sau cu aur v-ați răscumpărat din cea deșartă viiață a voastră ... toată mintea, ca să petrĂ©ceț viiață cinstit și curată, cu pace și cu sănătate; să păzească inimile voastre și gândurile voastre în Hristos Iisus, după cum ...
Petre Ispirescu - Pasărea măiastră
... te vei bucura, tată, că ți se împlinește dorința, iară de nu, eu nu voi suferi nici o umilință. - Frații tăi cei mari, zise împăratul, după cum se vede, n-au putut să facă nimic spre a aduce acea pasăre măiastră, ba poate să-și fi răpus capetele, deoarece sunt ... locul. Asta este a doua oară de când, cum intră acel cioban în biserică, pasărea nu mai contenește de a cânta; cum iese el, ea tace. - Să se aducă acel cioban înaintea mea chiar acum. - Măria ta, după cum se vede, ciobanul este străin, căci nimeni nu-l cunoaște. Fiii măriei tale, precum mi s-a spus, ar fi pus paznici să ... pe nume." Șezurăm la foc, ne ospătarăm ca niște prieteni; apoi vulpoiul își luă noapte bună și pieri ca o nălucă. Mă ciudeam în mine cum de să nu-l văz încotro a apucat, și tot frământându-mi mintea să știu cum a venit și cum s-a dus fără să bag de seamă, am adormit. Când a venit a doua zi în faptul zilei ...
Antim Ivireanul - Cazanie la Vovedenie Bogorodițe noemvrie 21
... ca să facă milă cu ei, să le dezlĂ©ge sterpiciunea și să le dăruiască roadă pântecelui lor; nu doară pentru ca să le rămâie după moartea lor feciori să-i pomenească, după cum pohtesc oamenii acești de acuma, sau să le moștenească moșiile ce numai cu făgăduială ca aceia ca, de vor naște vreun prunc, au parte bărbătească ... unul lui Dumnezeu? O țin lucru necuvios și lucru de nimica, zicând multe cuvinte deșarte, carele mă rușinez a le grăi. Însă Dumnezeu, după cum zice David: Voia celora ce să tem de dânsul va face și rugăciunea lor va asculta. Împlinindu-se sorocul sfatului lui Dumnezeu, cel mai nainte ... și sosind vremea și ceasul acela, aflându-se și vase alĂ©se ca acĂ©lia, binevoi Dumnezeu dă dăzlegă sterpiciunea Annei și născu prin făgăduință, după cum au născut Sarra pre Isaac, Revecca pre Iacov, Rahil pre Iosif, fămĂ©ia lui Manoe pre Sampson, Anna, fămĂ©ia lui Elcana pre Samuil și ... lui Dumnezeu și alta că au câștigat această roadă blagoslovită cu multă durere de inimă, cu multe rugăciuni, cu multe milostenii și cu multe lacrămi, după ...
Ion Luca Caragiale - Noul cabinet Otoman
... Caragiale - Noul cabinet Otoman Noul cabinet Otoman de Ion Luca Caragiale O telegramă a agenției Havas ne-a vestit mai alaltăeri, cum că în Constantinopol s'a ivit pe neașteptate o criză ministerială, că ministerul împreună cu marele-vizir Savfet-Pașa și cu marele Șeic ... dar a crezut de cuviință să încarce cu favori pe Heredin-Pașa, vechiul ministru al beiului de Tunis, om deștept și de spirit, după cum se spune, dar care a lăsat la Tunis niște amintiri nu prea frumoase în privința administrației sale. Bunavoință ce o arăta Sultanul lui ... Numirea lui iarăși se poate numi un bun temeiu al noului cabinet. În unele cercuri politice europene se regretă că acest bărbat însemnat, numai decât după numirea lui ca guvernator creștin al Cretei, spre executarea articolului 23 din tractatul dela Berlin, a fost chemat la postul ministerului, și a ... Egipt. - Într'un cuvânt noul cabinet în care se află amestecate deosebite elemente nu dă mari speranțe că va ajunge cumva la vreun rezultat politic cum ...
Ion Luca Caragiale - Despre cometă - prelegere populară
... Nu larmă, râtanilor inconștii! nu râdeți ca ruralii, cari n-aveți decât inștincturi chelurice și nu simțiți penetrățiune la contâmplățiunea naturii carea (cu multă elevațiune) după cum lucră este, mă rog, pântru șpectatoriul cu perșpicațitache, un șpectacol plin de admirățiune și venerățiune!... No! acuma văz't-ați că ieri nu s-au ... este partea friguroasă, iar la nul, mă rog, apa — Popăscule, vrei să mânci bătaie! — apa prinde pojghiță. De aceea, iaște iarnă și vară, după cum arată la termometrul lui Țelzius, reșpective țentigrad, iar acei cari știu carte, iar nu ca poporul de rând, numesc căldura plus și frigul minus. Prin ... carea semper ignorabimus ! ... Aceea apoi nu-i ghe nasul vost', niște mucoși! că e prea înalt; aceea o veți ștudui când veți îmbla la Univerzitache, cum am îmblat si eu. De nasul vost' este doar aceea care vă spun eu, cum că destulu-ți-i vorba măiastră a marelui jeniu Neftone, că o comeată cât de mare, măcar ca de-aici pân' la Budopeșta ... cu ceea mai profundă moderățiune, mă rog. Că-z știința nu trubuie tractată în mod excluzivist, nici ca pe o zeiță ce stă în ceriu,
Emil Gârleanu - În fel de fel de fețe
... s proastă, cu pana mea n-o să mă ia nimeni în seamă și-o să mă înmulțesc în pace. Ia să rămân eu neagră cum sunt.â€� Și neagră a rămas. Tot astfel și corbul. Puține au avut înțelepciunea să se roage de Dumnezeu să le facă el ... închipui, a rămas păunul, că tot albastrul, aurul și verdele, disprețuit de celelalte păsări, i-au rămas lui. Iar el, de bucurie, și cum avea un glas minunat, s-a pus îndată să cânte, și cântă, cântă fără să ia în seamă că Dumnezeu, obosit, vroia să ... trecuse cu somnul, nimerise și ea la spartul târgului și alergă la Preaînțeleptul să-i schimbe și ei penele, că nu vroia să rămâie așa cum o mâzgălise, acum în grabă, vecina ei, vrabia, cu ce putuse lua și dânsa de pe aripi. Dumnezeu însă se supără foc de lenea privighetoriii ... mare. Ba scăpa și de cântecul zăludului. Zis și făcut. De atunci privighetoarea cântă așa de frumos, iar păunul scheaună ca o mâță. Ia așa! După ce gaița sfârși, m-am gândit puțin, apoi iată ce i-am vorbit: Eu : Ia ascultă, gaițo dragă, frumoasă poveste și mare minciună mi-ai ...
Antim Ivireanul - Noao porunci mari ale bes%C3%A9ricii
... vor porunci de arhiereul locului să se facă în eparhiia lui, când s-ar întâmpla vrĂ©me de nevoe ca să întoarcă mâniia / lui Dumnezeu după norod și să se mântuiască veri de ce nevoe și scârbă s-ar întâmpla. 8. Nu iaste ertat mirĂ©nilor să ia nimic de ale ... nu să facă nunte în zilele cĂ©le ce sunt oprite de besĂ©rică nici să cade creștinii să facă jocuri într-acĂ©le zile, după cum fac păgânii; ce după
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Cine sunt albanesi%C4%AD%3F
... melcii «limagon». Codobelc este o acomodațiune consonantică din codomele. Cubelc e o contracțiune din codobelc. În fine, codomele este o composițiune din douÄ• vorbe, după cum e francesul colimaçon din «cochlias -|- limax». La Români dară trăesce codomele alăturea cu melc și cubele, deși la AlbanesÄ a supraviețuit ... uvetĂe, deminutiv din latinul uva, adecă struguraș, iar românesce se dice omușor, deminutiv din om «homo». La FrancesÄ, asociațiunea de ideÄ este latină, după cum latină e și materia cuvîntuluÄ, căci aceeași părticică a corpului la vechiÄ Romani, în PliniÅ anume, se chĂ©mă uva «strugure». Ce ... s'a mărginit a așeză materia latină peste fondul albanes. Prin fond dară, prin fondul cel nealterabil și neînlăturabil, Românul e Albanes, după cum Francesul e Celt. Ceea-ce e celtic la FrancesÄ, nu se vede pentru ochÄ superficiali, și totuși pretutindenea prin analisă se descopere celtismul. Elemente germanice ... sub diverse nume etnice, maÄ ales treÄ popĂ³re dacice cu totul nesubordonate RomeÄ, anume CostobociÄ, CarpiÄ și BessiÄ. AprĂ³pe un secol și jumătate după ...
Ion Luca Caragiale - Pohod la șosea
... ofițeri: Să calci unde vrei Te-mpiedici de ei. Tot muscali de soi Gata de război, Care toți firește Vorbesc muscălește, Și care au vestit Cum că negreșit Peste prea puțin Toți muscalii vin. Vestea zboară iute, În zece minute S-a dat sfoară-n țară, Că va să ... cinci vagoane Pline de cocoane, Umflate, gătite Și sulemenite. Iar pe tramvai sus Grămadă s-au pus Sumă de monșeri Amploiți, becheri, Tot galant gătiți, După cum îi știți. Mahalale-ntregi — Zdraveni și betegi — Tineri și bătrâni, Calfe și stăpâni Cu-ai lor ucenici, Cu toți mari și mici; Slujnici ... bot, E mânjit de tot. Toți cu toții dară, La șosea afară, S-au dus să privească Oastea muscălească. Căței și purcei Merseră și ei, După cum scris este La orice poveste. Numa-ntr-o chilie, Singură, pustie, O babă rămase, Care de ani șase Ologită sta În chilia sa. Numai ea ...
... al său cuvînt : -0, mare Gherlane ! precum ziseși, sînt Înalt și puternic, de toți mă slăvesc, De nimeni n-am frică, precum voi trăiesc, Dar cum să ivește un nor căt de mic, Eu atunci îndată tot cheful îmi stric. Căci să pune-n dreptu-mi, fără a-i ... cu puterea sa. Mă face să nu poci vedea pre pămînt, Lui fără de voie-mi ca un supus sînt. Auzind Gherlanul pe soare asfel Cum că să supune de un nuor și el, De a-i cere fata nici nu pomeni, Ci-ndată să-ntoarse și la nuor ... nuorul dacă l-a văzut Și îi tăcu cinste cum i s-a căzut, L-a-ntrebat zicîndu-i: cum s-a întîmplat Să vie la dînsul din loc depărtat ? Gherlanul îi zise : -0, slăvite nuor ! Am venit la tine că voi să ... de sus, Să nu fie-n luime nimunui supus. Tu dar mal putenic decît alții ești, Că și chiar pe soare poți să-l biruiești. Cum te pui în dreptu-i, îl întunecezi, Pe loc îl acoperi ș-îl nimicnicezi. -0, mare Gherlane ! norul a răspuns. Ceea ce se ...