Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FACE SA SE REVERSE

 Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 126 pentru FACE SA SE REVERSE.

Cincinat Pavelescu - Zopira

... este de al mării fund stâncos, Dar din când în când s-apleacă cu o lâncedă mișcare, Ca un prunc ce-n al său leagăn se răsfață lenevos. Steagul, pânzele, catargul și frânghiile-ncordate Sunt de-argintul lunii clare melancolic sărutate Și pe-oglinda străvezie se răsfrâng nedeslușit, Așternându-se ușoare pe al mării infinit. Atmosfera poartă-n unde simfonia veseliei; Glasuri, cântece, mișcare sparg tăcerea de cristal Și se duc, coboară, urcă, când pe-un val, când pe alt val, Să sporească vraja nopții și splendoarea feeriei, Căci pe vasul nins de lună e ... O privire turburată furișează peste mare, Ce-ar putea să dea pe față pe mișel și trădător. Către fine e ospățul. Agă semn cu mâna face Și un sclav dispare iute închinându-se smerit. O copilă peste-o clipă se arată liniștit; E Zopira. Ca prin farmec vocea zgomotelor tace. În puterea nopții line soarele a răsărit. Alb veșmânt și fața albă, albă ... zângănesc îngrozitor, Puști trăsnesc, scrâșnesc răniții, crunte chinuri îi tortură Moarte! moarte! se aude răsunând ca o fanfară. Piept la piept se strâng, cu dinții se ...

 

Constantin Negruzzi - Pirostia Elenei

... erau culcați în țărnă și că o mulțime de eroi amestecau dușmănească lor țărnă într-un singur mare mormânt, Elena și cu Menelau, împăcați împreună, se întorceau cu liniște și cu chef la Lachedemonia și, jăluindu-se cu dulceață că el au putut-o crede necredincioasă, el cerându-și iertăciune că au crezut niște arătări înșelătoare și făgăduind că nu se va mai îndoi de dragostea, nici de credința sa, amândoi, în sfârșit, trăind cel mai frumos al lumii, părându-le puțin numai rău că pentru un așa mic lucru au urmat atâta huiet, trecând ... Așadar, 600 ani după aceea, cum o corabie de la Milet trecea pe lângă ostrovul Co, în minuntul ce un pescar al ostrovului arunca mreaja sa în mare, milesienii cari erau în corabie au zis pescarului să li vândă ceea ce într-un noroc se va găsi în mreaja sa. El s-au primit, și în fundul mrejii, când au scos-o, s-au aflat pirostia Elenei. Pricină necurmată între Co și Milet pentru această ... are mai mult credit decât mine; el ascultă pe cei nemulțămiți, îi adună, îi desmiardă și pe urmă vine să-mi spuie că nu voi face ...

 

Jean-Fran%C3%A7ois Marmontel - Pirostia Elenei

... erau culcați în țărnă și că o mulțime de eroi amestecau dușmănească lor țărnă într-un singur mare mormânt, Elena și cu Menelau, împăcați împreună, se întorceau cu liniște și cu chef la Lachedemonia și, jăluindu-se cu dulceață că el au putut-o crede necredincioasă, el cerându-și iertăciune că au crezut niște arătări înșelătoare și făgăduind că nu se va mai îndoi de dragostea, nici de credința sa, amândoi, în sfârșit, trăind cel mai frumos al lumii, părându-le puțin numai rău că pentru un așa mic lucru au urmat atâta huiet, trecând ... Așadar, 600 ani după aceea, cum o corabie de la Milet trecea pe lângă ostrovul Co, în minuntul ce un pescar al ostrovului arunca mreaja sa în mare, milesienii cari erau în corabie au zis pescarului să li vândă ceea ce într-un noroc se va găsi în mreaja sa. El s-au primit, și în fundul mrejii, când au scos-o, s-au aflat pirostia Elenei. Pricină necurmată între Co și Milet pentru această ... are mai mult credit decât mine; el ascultă pe cei nemulțămiți, îi adună, îi desmiardă și pe urmă vine să-mi spuie că nu voi face ...

 

Mihail Kogălniceanu - Tainele inimii

... Madritul El-Prado și Atocia. Prin urmare și Iașii, ca o capitalie, trebuie și ea să aibă o primblare pentru societatea aleasă a sa. Această primblare este Copoul , care se deosebește de toate primblările din lume. În adevăr, Câmpii Elisei merită de a fi primblare prin frumoasa perspectivă ce într-un capăt se ... un străin ciubotele mai bine de a lipsi la ora primblării. La Copoul nostru însă nu găsești nimic de aceste; a sa frumusețe este lipsa de toate frumusețile, și tocmai aceasta face că Copoul este o primblare singură și unică în felul său între toate primblările, de la Câmpiile Elisee ale Parisului pân' la grădina Kisseleff din ... o să trăiască din spatele clerului și din colivele mitropoliei. Primblarea și observațiile țin până când înnoptează, până când tunul (zic tunul pentru că scena se petrece la 1844, când artileria națională nu putea zice încă tunuri) colibelor militărești, numite lagăr, face bum-bum. Atunce toate trăsurile, baloanele, butcele, caretele, brișcele, droșcele, daradaicele și tilbiuriul dlui..., în două șiruri, intră în oraș și, trecând prin ulița mare ... ...

 

Alexei Mateevici - Țara

... Alexei Mateevici - Ţara Țara de Alexei Mateevici În versul cântecelor poporane Se închină țărănimii basarabene Frunză verde grâu de vară, Ce-i frumoasă a mea țară! Țara mea nemărginită Cu verdeață-mpodobită. Cât cu ochii ... Vara — aur tot turnat Până-n zare revărsat, Aur viu de pâine coaptă -- Munca țărănimii dreaptă. Trece vântul prin ogoare, Dă pământului răcoare Și se duce pân'în zări Și răzbate-n depărtări. Păsări cântă-n ceruri sus, Tot zburând înspre apus. Pelin verde, iarb-amară, Măiculiță, scumpă țară, Mândră ... Nici la gânduri nu vom sta, Căci norodul oropsit Din 'ntuneric a ieșit, Biruit nu s-a lăsa Pentru scumpa țara sa

 

Constantin Stamati - Dragoș (Stamati)

... sa urnă se revarsă rouă, Iar eroul Dragoș tot greu încă doarme. Negreața s-înalță pe bolta cerească — Adânc întuneric — sosi miezul nopții, Se trezi eroul din al său somn tare Și se minunează cum de încă-i noapte! Dar trăsni deodată tunet prin cetate, Ce zguduie zidul, dârdâiesc fereste, Și în întuneric fulgerul clipește, Sala luminează de ... râpă. Dragoș cu vârtute de gât îl apucă Și îi împlântează paloșul în baftă-i; Pe fier urieșul cu colții săi scrâșcă, Hrăpește, suspină și se vârcolește. Din gâtlej îi curge spumă — clăbuci negri De sânge și fiere; se luptă cu moartea, Geme de durere, moartea îl trudește, Și în pământ scurmă cu-a sale călcăie; Pâraie de sânge fierbinte se varsă Pe nisipul galben și se face baltă, Și din baltă abur se suie în aer, Și-n abur se-ncheagă frumoasa Dochie. IV Iată-obrajii rumeni ca bujorii proaspeți, Iată ochișorii plini de drăgănele, Iată o guriță ca cireașa coaptă, Ce ademenește sărutare dulce ... ca urșinicul, Îi învălesc pieptul, spatele și boiul, Ce prin el se vede chiar zăpadă albă, Iar statul ei gingaș ca molidul tânăr. Deci Dragoș

 

Constantin Stamati-Ciurea - Floricica codrului

... ieșită, ce spărgându-și pragurile sprăvale, răstoarnă totul ce-i stă în cale. Așa și torentul furios și orb al poporului liberat zdrobi în repejunea sa impetuoasă însuși pe domesticitorul său. Toate aceste acte colosale se săvârșiră cu o așa spontaneitate, că chiar istoria s-a oprit uimită cu condeiul în mână. Căci nu se împlini nici jumătate de veac, când tot aceeași boierime feudală sibarită își lepădă anteriele tătărești și, îmbrăcându-se de modă, astăzi încă petrece la benchetele, nu ale strănepoților, ci ale drepților ei fii întorși de la Paris, și se desfată în ale lor domenii nu cu cobzari, ci cu orchestre de modă, cu băuturi, nu de bragă, ci din viile franceze, cu femei, nu ... de copil legiuit, căci el a fost lepădat de prunc mic și găsit în ieslele grajdului boierului Kli­menko. De copil mic Hrițko se făcu jucăria și distracția slujitorilor curții, iară la urmă, când copilul ajunse în vârstă de 10 ani, îl luă Klimenko în reședința sa în funcțiunea de paj. Trecură ani și Hrițko din băietan se

 

Constantin Stamati-Ciurea - Introducere la volumul Răsunete din Basarabia

... ostilă a aflat-o mai târziu, chiar la boierii români din Basarabia, comedia mea Cometa de la 1853 , prin care biciuiam deplorabila educațiune ce se da îndecomun copiilor noștri, lăsați pe mâinile unor servitori ignoranți. Eu însă, fără a da acestor ostilități locale cea mai mică aten¬țiune ... ce-l cuprinde pe omul cult în zorile tinereții sale. Această flacără cerească, ce revarsă dulcea ei lumină peste primăvara vieții omenești, cu toate că se stinge la bătrânețe, ne urmărește încă și atunci ca lumina unei stele, ce se pierde în albastre depărtărri. Activitatea inspirației nu poate fi încătușată nici de vreo forță apăsătoare, nici de goala mizerie; acest adevăr l-au dovedit mulți ... în România. Abia după încuscrirea mea cu decedatul arhiepiscop și mitropolit al Bucovinei și Dal-mației, dr. Silvestru Morariu-Andrievici, îmi puse ilustrul prelat tipografia sa la dispoziție, oferindu-mi astfel posibilitatea a tipări o parte din manuscrisele mele în limba mea maternă. Înalta distincțiune ce-mi făcu M ... ca pe viitor, cât mă vor sluji încă puterile mele intelectuale, să mă consacru exclusiv literaturii române. Poate că limba din scrierile mele române va ...

 

Petre Ispirescu - Cele trei rodii aurite

... puse jos să se odihnească nițel. Gândul lui nu se lua de la rodii și de la fetele cele frumoase ce muriseră; și tot gândindu-se se aprinse în el dorința de a gusta din rodia pe care o mai avea, încât nemaiputându-se ține, otărî să o taie și pe aceasta, dară temându-se să nu i se întâmple ca și cu celelalte, căută o fântână, luă apă în căciulă, și acolo, la umbra unui copaci mare, tăie și rodia care îi mai ... zise copaciului să se lase jos, și el se lăsă, apoi se puse în el și se ridică. Fiul împăratului rămase cu gura căscată uitându-se la ea și la minunea cum de se lăsase și se ridicase copaciul, apoi, rupând-o d-a fuga, să te păzești, pârleo, că îi sfârâia călcâiele de iute ce se ducea. Nu trecu mult de când se duse fiul de împărat, și o fată de țigan veni să ia apă din fântână, dar când văzu chipul care strălucea în apă, crezu că ... a mea nu aduce apă. - Du-te la apă, arapino, ce tot spui astfel de fleacuri, îi zise măsa, arătându-i coceanul măturei. Ea ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Oda IV

... dar omul nemernic De adevăr încă nepovățuit, Fără a lui sprijin, slab, neputincios, Nu putea să afle drumul priincios. Ins-Acela cărui firea se supune, Primejdia noastră a înlăturat, Trimițând în lume pre Înțelepciune Ca de-a ei povață omul luminat, De la fapte rele ... mâinile sale poartă biruinți. Așa când răsare soarele lucind, Revarsă lumină pre noapte gonind. Noroadele acele a căror hotare Spre răsărit mândru departe se-ntind, Vecine cu negrii, și alte popoare Care se adapă din Ganges și Ind, Se cobor la glasu-i de pe elefanți, Și-ntâi indienii se văd luminați; Apoi etiopii cu negrele fețe Și Nilul ce varsă bogatul său har Pe țărmuri slăvite, prin fapte mărețe Prin legi înțelepte ce sunt ... sale marturi neclintiți. Dup-o îndelungă și grea preîmblare La șepte prieteni ai săi s-a oprit, Grecia ferice cu-a sa vizitare, În multă putere și slavă-a sporit. Prin a ei povață romanii dau legi, Ca stăpâni puternici a lumii ...

 

Ion Grămadă - In Abbiategrasso

... valea lui Naviglio Grande și noaptea adâncă înfășură satele ca o mână uriașă a morții ce acoperă totul. Numai de departe, dinspre Magenta, se aud pârâituri de puști, ce mor în răstimpuri și în răstimpuri învie iarăși, slabe, tremurătoare, ori tunurile bubuie înfundat. Din ogradă, se uită soldații spre asfințit, unde se încolăcesc flăcări uriașe și ard satele, și un miros de fum greu, înăbușit, pătrunde până la noi. Ici și acolo, se aude zuruit surd de arme: sunt coloane de marș ce-și caută posturile. Dar, încetul cu încetul, se face liniște, o liniște adâncă, înfiorătoare, ce prevestește o catastrofă groaznică: întocmai ca liniștea cea moartă, înaintea unui orcan… În umbră, abia zăresc fața lui signor ... l încredințăm că suntem români din Ardeal, el rămâne la vorba lui. Câteodată, ascultă la vorbele soldaților ce au aprins focuri și pregătesc mâncare, apoi se bate cu mâna pe genunchi și zice: - Ce vă spuneam eu?! Pe Vacano nu-l înșelați! Vreo doi ofițeri se duc la iazul morii ca să se spele pe față de colb și sudoare. Soarele asfințise de mult; în vale, deasupra satului, plutește fumul albăstriu. O transmontana îmi răcorește obrajii arși de ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>