Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FIR DE PĂR
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 235 pentru FIR DE PĂR.
... în cele mai mici găuri. Iară dânsa era Mama Vânturilor. Seara, după ce s-a întors, fiul ei a simțit miros de om pământean. — Simt boare de om, zise el mumei sale. Cine a venit și în ce treburi umblă? Ea îi spuse ce și cum, toate din fir a păr, precum le aflase de la Danciu. — De, zise fiul ei, Vântul cel fără de astâmpăr, eu suflu, ce-i drept, în toate găurile, dar până acum tot n-am ajuns să aflu ce fel de rod are pomul acesta. A rămas cu buzele umflate și-a plecat mai departe. Urcându-se până acolo, el a ... oglinzi, fiecare cu toate cele de nevoie pentru pieptănat, și au început amândoi să se pieptene. Când Lia își trăgea o dată cu pieptenul prin păr, Danciu trăgea și el prin al său. Ea a tras de șasesprezece ori, el de asemenea. Țiganul avea și el păr
... i Atât de fraged și de blând, Cu ochii mari, senini, albaștri... Ascund în fundul lor vrun gând?... Șuvițe blonde-i cad pe frunte... Un păr bogat și mătăsos, Ș-un gât ce-ți dă fiori, ș-o gură... Cum râde de copilăros! O fi știind cât de frumoasă-i? Un liliac orbit de lună, În zbor, de strășini se lovește. Visez? Cine-a venit să-mi spună Că ea-ntr-o vagă așteptare Se primblă singură pe-afară? La vremea ... să cânte. Deasupra stelele clipesc. Mișcarea lumii întreruptă Reintră-n mersul ei firesc. Și când a doua zi, pe haină, Mirat, găsesc un fir de păr, Pricep că visul ce visasem S-a petrecut în adevăr. Mă-mbrac, mă pieptăn mai cu grijă. Ce-i, Doamne, și iubirea asta ... batistă... Mi-s ochii înecați de lăcrimi, Și trapul cailor stârnește Un nor de praf; în juru-mi totul Se-ntunecă, se-nvălmășește. Pustie, nesfârșit de lungă, S-așterne vremea înainte, Și de pe-acum încep să-mi pară Povești aducerile-aminte; E-atâta fericire-n urmă, Și-atâta-mi pare ...
Dimitrie Bolintineanu - Rovina
... Dimitrie Bolintineanu - Rovina Rovina de Dimitrie Bolintineanu Cu degetele d-aur, fragedele zori Iar deschid spre lacrimi ochii muritori. Dar sub cort cu cerge, tot cu fir mândrite, Mircea stă cu capii armiei dorite. Părul lui străluce ca fuiorul alb, Scapă valuri late de sub coiful dalb. Fața lui lumină de trăsuri frumoase, Sub trăite zile grele, furtunoase, El ridică fruntea făr-a suferi. Vocea lui răsună fără-a osteni. Domnul le ... să-o cate-n moarte. — ,,Pentru țara noastră însă noi murim! În amoru-i tânăr inima mărim! Cât n-or fi românii un popor de sclavi, Demni de tot disprețul popolilor bravi, Cât roși-vor încă jugul crud să poarte, Cât a lor mărire or căta prin moarte, N-o călca ... Și pe braț i-o pleacă ca pe-un moale crin. — ,,Fiica mea cea dulce! doamna-mumă spune, Să-nălțăm la ceruri sfânta rugăciune! De va pierde domnul lupta, viața sa, În robie crudă noi ne vom pleca. Dar robia noastră fi-va dezonoare, Moartea cea mai aspră, mai degrădătoare ...
Alexandru Beldiman - Tragodia sau mai bine a zice jalnica Moldovii întîmplare după răzvrătirea greci
... să scrie Iung [7] . Dar, în câtu-i prin putință, mă voiu nevoi și eu Osînda țării a scrie, oricât-mi va fi de greu. [Parada eteriștilor] După prînz la noă ceasuri, încă păr-a nu toca, Năvală mare de oameni, cela pe cela călca ; Întreb ce-i ? îmi spun că oastea trece pe uliță-n sus, Dar c-o paradă ciudată încît nu este ... Amîndoi cu șishanele, greci, dar bine îmbrăcați, Cît n-aveau deosebire din ostașii ceilalți. Unul dintre doi cocardă avè și purta la cap, Iar altul de fir o cruce o pusese la potcap. După dînșii, într-o butcă, un arhiereu vinè, Cu omofor peste rasă, și-n mînă cruce ținè. Sîrb era ... antimisuri, erau harșele pe cai ; În stihare și-n feloane, mulți se primblau îmbrăcați, Cu alte multe odăjdii, spre vînzare încărcați ; Prinse de fer și de sîrmă, grele încît se putè, Sfinte hărăziri de ctitori ce de rîvna lor ardè, Evanghelii de preț mare, sfinte potire cum vrei, Care de care să vînză, să gîlcevè între ei. • • • • • • • • • • • • • • • • • â
Mihai Costăchescu - Cântecul mioarei
... că mi s-o vorbit, mi s-o dămolit cei trei ciobănei, verișorii tăi, ca pe la chindie, ei să te răpuie, și la-apus de soare, ei să te doboare, să mi te omoare și la miez de noapte, dorm apele toate, să mi te îngroape, la valea adâncă, la potica strâmtă. El din gură o zis — Mioară, mioară, de trei miei în vară, de-mi ești surioară, de-mi ești năzdrăvană, de-s gata de moarte, spune-le tu toate… ca să mă îngroape, în strunga de oi, în jocul de miei, în dosul stânii, să mă urle cânii… Iar tu din gluguță, să-mi faci iconiță și din trișculiță, să-mi faci cruciuliță și din ... mândră copiliță, albă la peliță, neagră la cosiță, boură la țâță, la haine pestriță, băluță, băluță, glas de copiliță, prin munți alergând, din ochi lăcrimând, de mine-ntrebând, să-i spui c-am plecat departe-n iernat, pe-o gură de rai, cam de peste plai… Iar de mi-i zări, dacă-i întâlni, măicuță bătrână, cu brâul de lână, din caer trăgând, din fir ...
... George Topîrceanu - Ripostă Ripostă de George Topîrceanu 1919. Se referă la Octavian Tăslăoanu, aflat în polemică, pe atunci, cu Topîrceanu. În 1919 conducea revista Luceafărul . — Unui gazetar care cerea ... — Vrei să mă spânzuri, vasăzică?... Când te-am citit, în adevăr, Îți dau cuvântul că de frică Mi s-a zbârlit un fir de păr ! Cum? ți-a venit așa, deodată, Netam-nesam? Păreai un om cu judecată — La asta nu mă așteptam. Te-ai supărat și ... să-ți scriu ! Dar asta-i datoria mea: Să dau cu zacherlină-n proști. Talent avem — o recunoști. Atunci, păzea ! Păzea, să nu dai de rușine, Să nu te strâng într-un sonet. Să nu te spânzur eu pe tine De-un epitet ! Păzea, că muza mi-i fecundă Și când te-oi prinde nu te scap: Cu șapte rime pe secundă Îți dau la cap ... ți sparg în cap o odă proastă, Să faci cucui ! Să nu-ți arunc în ochi o stanță Cu versuri mici, Să nu te ard de la distanță C-un hexametru ca un bici ! Și-apoi, în hazul galeriei, C-un vers subțire ca un ac, Pe frontispiciul Veșniciei Să te ...
Mihai Eminescu - Aur, mărire și amor
... uniformă bine tăiată și încărcată cu fir ca să se miște astfel cu mult succes împrejurul damelor, a căror imaginațiune rămăsese ăaprinsă*î de când plecase oștirea rusească. Damele erau frumoase, îmbrăcate după moda cea nouă (din Paris, se-nțelege) și, ce e mai mult, cleveteau cu mult spirit ... prea repede a puterii firești. Avea aspectul unui om tare, cel puțin sufletește tare. Deși n-a fi avut mai mult de 25 de ani, totuși părea a fi peste treizeci și cinci. El era uscat și subțire, de o statură de mijloc. Ras, cu o frunte ce se pierdea acută în colțurile laterale, încadrată de un păr roșu-închis, aspru și amestecat des cu fire detot albe, ce contrastau cu nuanța întunecată a părului. Nasul era uscat și buzele foarte ... dar, privind bine sub lungile lor gene, ai fi găsit că sunt de un albastru întunecos, demonic, asemenea unui smarald topit noaptea. Poate că, neumbriți de gene atât de lungi și atât de dese, n-ar fi părut atât de întunecoși, poate că lumina, neoprită
Grigore Alexandrescu - Lebăda și puii corbului
... Grigore Alexandrescu - Lebăda şi puii corbului Lebăda și puii corbului de Grigore Alexandrescu Lebăda odată-aflase (Însă cum se întâmplase, Nu pot să vă dau cuvânt) Cum că într-un colț de lume, Într-un loc cu mare nume, Și pe un frumos pământ, Niște păsări osândite, Corbi de câțiva ani numite, În primejdie trăiesc. Lebedele au din fire O ciudată presimțire, Care este dar ceresc. Așa, să le izbăvească, Cu o râvnă părintească ... plecă până în zori. Ajungând într-o livede, În culcuș de vulpe vede Pui de corb nezburători, Care într-o vizuină Petrecea ca în grădină, De-a lor soartă mulțumiți. Pasărea cea albă-ndată Către dânșii se arată, Zice: "Puilor iubiți! Soarta voastră e de milă: Spuneți cum pe voi în silă Aici vulpea v-a adus?" Corbuleții în mirare Răspund iute, râzând tare: "Noi de voie ne-am supus. Vulpe ce e, nu știm spune, Decât că năravuri bune Acea damă arăta: Că avea coadă pe spate, C-al ei ... lucioși purta. Ea când ne-a luat de-acasă, Ne-a spus că la a sa masă Are feluri ...
... râului curat. În curgerea de ape, pe-a frunzelor sunare În dulcile-nmiitul al păsărilor grai În murmurul de viespii, ce-n mii de chilioare Își zidesc monâstire de ceară pentru trai. De spânzură pin ramuri de sălcii argintoase O-mpărăție-ntreagă-ntr-un cuib legănător  A firii dulce limbă, de el era-nțeleasă Și îl umplea de cântec, cum îl umplea de dor. Visa copilul... Fruntea-i de-o stâncă rezimată Privea uimit în râul ce spumega amar Și asvârlea vo piatră în apa-nvolburată Râdea, cânta degeaba  plângea chiar în zădar ... cânte plecându-se pe val Din vânturi să fac nimfe cu sufletele clare Ce-n aer legănate, albastre și ușoare Să treacă zimbitoare cu arfe de cristal. Și tu când apărea-vei ziua să pară noapte Astfel de strălucită să fie fața ta Încet numai pâraie să se uimească-n șoapte Din crengi de arbori mândri să cadă rodii coapte Și pasul tău să calce pe un covor de nea, Și orce dulce idee ar trece-n fruntea-ți albă Aievea să se facă cu ochii chiar văzând De ai dori ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Sultănica
... așa țigănie. He, arareori, numai ce-o vezi cu câte-o brândușe în păr, ori cu doi-trei didiței între betele ce-i încolăcesc mijlocul de patru ori. La șezători s-a dus o singură dată de când e fată mare, dar de atunci să nu-i mai pomenești: "Cui îi arde de zbenguit e săritoare pentru așa treabă". Că până se coace dovleacul în sobă, câțiva flăcăi dau iama prin fete. Le mai ciupesc, le mai sărută ... n străchini. Numai nevastă ca toate nevestele n-o să fie Sultana aia, zicea la fântână, la horă, la șezători fata Ciaușului. Ce are neica de nu i-a primit pețitul? Au nu e voinic? Or e bețiv, stricător de case, zurbagiu? Au n-are de pe ce bea apă? He, he, fata proastă și țâfnoasă dă norocului cu piciorul. Da' de, om sărac și cu nasul în sus... Știe Dumnezeu ce face! Și flăcăii, mai toți, o luaseră în nume de rău. Nu, că de ce să fie așa de mută? De ce să fugă de ...
... coama împrăștiată peste ochii orbi, cu coada lungă, încolăcită de-a lungul picioarelor subțiri. Venea dimineața în urma hergheliei întregi, la pas, ascultând de departe clinchetul clopoțelului de argint de la gâtul calului care, nu demult încă, se ținuse pe urmele ei. Pe rând, clopoțelul a trecut la toți mânjii ei, cei mai ... se șterse dinaintea ei. Deasupra capului era fereastra; ridică ochii și stete așa până când glasurile oamenilor, ciripitul rândunelelor, ceși aveau cuibul chiar deasupra, lipit de-o grindă, îi vesti dimineața. Dar fereastra tot nu se lumina. Și-ntunecată a rămas de-atunci! Acuma se deprinsese. De trei-patru ani parcă au uitat-o toți. Pleacă singură din grajd și se întoarce singură. Ceilalți cai, îndată ce ajung în câmp, o iau ... drum. S-a deprins: o ia mai întâi de-a curmezișul câmpului, apoi de-a lungul unei prăpastii grozav de adânci, în care, dacă ar putea să se uite, ar cădea amețită poate. Merge drept pe marginea povârnișului, înfășurată în mirosul cimbrului ce crește tocmai ... să sufle, cu suspine adânci, venite cine știe din care codri, cu vâjâituri puternice, care culcau tulpinile și le încurcau într-o rețea. Un tunet ...