Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FUGĂ PE ASCUNS
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 241 pentru FUGĂ PE ASCUNS.
Dimitrie Bolintineanu - Ana-doamna
... III Domnul și boierii șed în lata sală — Toți bătrâni ce poartă părul alb cu fală. În acele timpuri un boier român Se stima pe atâta cât era bătrân, Căci pe cât în vârstă el înaintase În mai multe lupte încă se-nsemnase. Solii de la Carol dau regala carte. Despre cele scrise domnului fac parte ... de sânge vulturii din stânci!" Astfel zice doamna. Căpitanii vor Și toți jur să moară pentru țara lor. VII Oștile maghiare țara părăsesc. Dar ieșind, pe cale pradă și robesc. Prada și robia nu sunt rănitoare Ca aceste vorbe crude, râzătoare ,,O, români, ascundeți armele-ostășești Și-mbrăcați d-acuma rochii ... pleacă, aerul străbate, P-armia străină râură turbate... Soarele pălește... Gemete adânci, Surde, ne-nțelese trec din stânci în stânci. Coiful se despică; inima slăbește; Pe hârcile goale, sabia lovește; Sângele se varsă pe sânge-nchegat... Sufletele zboară... Cerul s-a-nnorat. Caii nechezează și turbează foarte; Oamenii se-mbată de sânge și moarte. Mulți s-apuc ... luptă și-n turbarea lor, C-unghii și cu gura se fărâm, s-omor. Astfel cum s-arată după vijelie Arbori, flori și ierburi rupte pe ...
Vasile Alecsandri - Legenda ciocârliei
... spaima și ca dorul. El fuge pe sub soare, el fuge pe sub lună Și piere într-un fulger cum piere vestea bună; Și trece pe sub nour, și trece pe sub stea Clipiș, cum se strecoară prin oameni vestea rea! Se duce calul Graur spre codrii de stejari În care greu se luptă balaurii cei ... zare Cu-albastra, zgomotoasa, clocotitoarea mare. Acolo calul Graur își încetează zborul, Nemaiavând pământuri să bată cu piciorul, Iar Lia se coboară cu grabă de pe cal Și merge de se pune pe-al mării verde mal, Privind cu dor la raiul din fundul depărtat Pe care se ridică al soarelui palat. Pe unde-ți merge gândul, stăpâna mea iubită? O-ntreabă glasul umbrei de cale obosită. Ah! dragă surioară! duioasa Lia zice, Zărești în depărtare cea insulă ... sub copită. Zărindu-l, Lia vesel de cale se gătește, Dar când e ca să plece și când se despărțește De Graur, ea-l sărută, pe coadă-l mai dezmiardă Și-l cheamă drag pe nume și plânge c-o să-l piardă. Apoi se-ntoarce iute la mal, și iute sare Pe noul cal ce-o poartă ușor ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a VII
... sară! Nici un alt văștmânt, nici armătură Pănă-atuncia voi lua pe mine, Precum nici pâne, nici apă-în gură, Păn' ce tâmpinând cete păgâne, Pe cel mai harnic viteaz din ele N-oi face jertfă mănii mele!..." Iar țăranul auzind aceasta Și căutând la voinicul, de frică Ca doar' să ... este voia și ți să Pare, cere-ași de la tine-o altă Ceaia: Să-mi dăruiești cea prăjină Care tu de-abea o porți pe mână!". Țăranul voios prăjina dete; Iară voinicul cu bucurie O-învârte-într-o mână pe-îndelete, Ca ș-un bețișor! apoi de-acie Rapede pleacă pe drum nainte, Multe cu sine-învârtind în minte. Iară când fu cătră prânzul mare, Oblicește venind de departe O grămadă de păgâni călare, Și fiindcă ... Le ia toate cu sine Și să-îmbracă cum poate mai bine. Luându-și și ceva de mâncare Ce-află la trupurile căzute, Iar' sui pe calul ales, care Așa-l duce de ușor și iute. Cât pare că nu merge ci zboară Ș-ar fi-întrecut și pe-o căprioară. Mergând oblicește lângă cale O fântână. Frânt fiind de sete, Deștinde și zios pe iarbă moale [12] Șezând aproape și
Ion Heliade Rădulescu - La un poet exilat
... slava în drum vijelios. Ți-e viforoasă calea, o mare de talazuri! Și-ntr-însa ai să-ntâmpini ispite, piedici mii: Dar ai de călăuză pe Domnul în necazuri, Ce morții înviază și judecă pe vii. N-ai cugetat, viclene, în pieptu-ți de credință, Nici ai vândut Cuvântul ce lumea-a mântuit. Ai spus ce e românul ... spune-ți și păsul, ș-al tău dor; În umbră deasă cântă, că valea îți răscântă, Pustiul te ascultă și e mai simțitor. De om fugi, păsărică, și cât poți te ascunde, Că el, și când se-ncântă de dulcele tău glas, Ș-atuncea viclenia, zavistia-l pătrunde, L-împunge și îl scoală p-un rar, dibuit ...
... i mare cât un ghem, [1] Turcii toți de el se tem. Cât a fost vara de mare, El a mas pe la coșare Cu vânăta cea frumoasă, Iapă scurtă și vânoasă, Cu dungi negre pe spinare, Și scântei de foc în nare. Ea-i ogarcă pe sub foale, [2] Cât aleargă, nu domoale Și-i lăcustă săritoare... Unde-o vede Ghemiș moare! Într-o zi Ghemiș punea Șapte buți alăturea, Cu ... Și trei zile o plângea, Nici că se mai mângâia! Apoi, mări, se-ndrăcea, Colea-n vale se ducea, O falangă-n drum scotea, [3] Pe drumeți pe toți bătea Ca să-i spuie de știa Dacă-n lume cunoștea Alt fugar ca vânăta, Să-i se dreagă inima. Când la urma tuturor ... Statul-Palmă-Barbă-Cot , adică cu statul nalt de o palmă și cu barba lungă de un cot. El trăiește sub pământ și umblă călare pe un iepure șchiop. Ghemiș, mare cât un ghem, o fi negreșit rudă cu el. ↑ Adică are formă de ogar, făcută pe alergare. ↑ Pedeapsa barbară a falangăi s-a aplicat în țară în timpul domniei fanarioților. Nenorocitul osândit la această pedeapsă primea ...
Alexandru Macedonski - Accente intime
... aspiră, Când orice este nobil ne lasă reci și muți, Când fruntea și-o ridică toți oamenii căzuți, De ce nu e putință s-adormi pe neașteptate Și tocmai peste-un secol, nembătrânit d-etate, Să te deștepți prin farmec la viață și lumină, Călcând într-un nou secol pe-a vechiului ruină! Nu plâng pe-o soartă crudă ce-n veci mă urmărește O inimă ce simte o dată se zdrobește!... De mic Fatalitatea în cartea ei m-a ... aceeași masă Ș-aceeași atmosferă pe univers apasă, Schimbarea nu există decât în proceduri; De sunt zâmbiri pe buze, în suflete sunt uri; Disprețul covârșește pe-acela ce nu știe Că lumea este-o casă de joc de stosărie În care se despoaie prin orișice mijloc Și că se-ngăduiește să ... ce-n pântecile sale, În zilele-i frumoase de glorii triumfale, Când supunea destinul c-un zâmbet răpitor, Ursită-a fost să poarte pe bietul visător, O! dac-acea femeie ar fi putut să știe Ce soartă pregătindu-și îmi pregătește mie, Nu ar fi fost mai bine cu ... ...
Cincinat Pavelescu - Nocturnă (Pavelescu)
... Cincinat Pavelescu - Nocturnă (Pavelescu) Nocturnă de Cincinat Pavelescu Pe sulițele ascuțite-a galbenelor trestii plouă Un tremur vag de lună nouă, Iar nuferii, când raza-i bate, Par, în acea singurătate Ce ... Că-s niște mici arhipelage! Pe lacu-n umbră se deșiră dantela lungă-a unei moarte... E ca o ceață ce s-așterne pe cuta undelor ușor, O stea ce pică face-o dungă și-argintul ei căzut departe Aprinde-o stranie lucire în părul umbrelor ce zbor. Parcă ... cântă. Atunci, din trestii, parcă șoapte Se înălțară-n miez de noapte. Nebun, zadarnic te-nfiori De vânt, de umbre și de flori, Și vrei pe alte căi s-apuci; Ce-auzi, ce vezi nu sunt năluci; Nu-i glasul vântului ce-asculți Deși sunt moartă de ani mulți, Dantela care ... alge lungi? Să te ferești să nu te prindă Că-n veci la mal nu mai ajungi. În fundul lacului, sub unde Palatul moartei se ascunde, Iar când e cerul fără stele, De vezi spre lac un zbor de iele Și-auzi, târziu, în miez de noapte Cum se înalță tainici ... ncet, Ca din apuse veșnicii Că, de le-auzi sunând, să știi Că nu-i semn bun, e semn de moarte! D-atunci în lacuri
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Complotul bubei
... În cuibul acei văgăune Precum într-o cronică spune Din secolul patrusprezeci - A fost o petrecere mare: Leproșii din mii de hotare Veniră pe mii de poteci. Vedeai o icoană grozavă! Tot bube, pocnind de otravă, Pe brațe, pe coapse, pe frunți! Otrepuri, de mult închegate, Lipite pe răni destupate, Ca niște oribile punți! Obrajii lor - cronica spune Păreau ca un foc de tăciune Cu spuză-nvelit împrejur, Când negrul cu roșul s ... sate, Cu ape-nveninate, Ea țările răzbate, Puțin i-a mai rămas! Priviți-o cum pătrunde În turnurile unde D-abia se mai ascunde Seniorul tremurând; Bordeiul și palatul, Săracul și bogatul, Opinca și-mpăratul O vor simți pe rând! Atunci din voi oricare Va fi ușor în stare Și el s-ajungă mare, Căci lepra-i chiar pe tron! Și iacă din nimică Bubosul se ridică Marcheze ori vlădică, Sau cel puțin baron! Și nu visează nime C-o nouă nobilime Se urcă ... strâmbă, Scoțându-se din limbă Că lepra e un rău; Și după chip și seamă, Pe pânză și p-aramă, Veți face fără teamă Bubos ...
Duiliu Zamfirescu - Levante și Kalavryta la Missolonghi
... ce-n fața mea, tăcute, mari ruini de amintire, Înălțați zidiri știrbite, triste resturi de mărire, Vorbiți, spuneți, ce e timpul, voi care-ați purtat pe umeri, Veacuri mari ca vecinicia, ani ce nu mai poți să-i numeri! Spune, Zante, unde-i timpul când Byron, în liniștire, Pe-ale mării tale valuri dorul său și-l legăna..., Ș-ale vântului suspine când nebuna sa iubire Cu suspine le-ngâna? Missolonghi, unde-i vremea ... când pe zidurile tale, Surâzând mureau toți grecii ca eroii din povești? Unde-s sfintele morminte după adormita vale Ce opreau cu-ale lor umbre pe drumeț în a sa cale? Unde-i Botzaris eroul?... — Missolonghi, unde ești? Vântul singur îmi răspunde: “Tot pe lume-i trecătorâ€� Iar pe mare echo strigă, prins de-un val spumegător: “E trecător..., e trecător...â€� I De la Zante care-și scaldă portocalii săi în mare ... în depărtare, năbușite, tainici șoapte, Prinsă-n două mari inele de argint, o fină plasă, Peste care stau întinse draperii lungi de mătasă, Poartă, legănând pe brațu-i, ca pe ...
Dimitrie Bolintineanu - La uitare
... mormânt. Ca o mână înflorită Lacrimile ștergi plăcut Și durerea infinită O gonești către trecut. Dar cu tine, orice rele, Orice bunuri se topesc Și pe urma fugii tele, Noi dorințe înfloresc. În durerea lui amorul Te consultă multe ori; Tu îi vindeci dulce dorul Cu-ale tele triste flori. Și ...
... Mari umbre cari s-alături și țin cu noaptea strajă Pământului; azi umbre așa de multe sânt! E tot un iad din ceruri jos până pe pământ, Înghețul pe sub streșini dă sloi, pe câmp dă vânt Și flori pune pe glajă. E iarnă, cum e dânsa mai aspră-n firea ei, Iar negrul întunerec purtat de norii grei Stă mort, precum pe leșuri stă-n basme un bălaur A cărui limbi de gingini se bat mugind, ca taur În lanț, și cruntul muget e viscolul ... De fag, cari stau în fața odăii lor și cari Țin masa pe picioare. Trei scânduri, cari au capăt pe vatră așezat Și merg până pe laiț, fac slujba unui pat Mai gol și mai nemernic ca tot ce-i prin odaie; Și ghem făcut, pe dungă de scândură ce-l taie, Trist zgribură, sub coaste-i având câteva paie, Copilul înghețat. De calzi genunchi aproape lipiți stau obrăjorii; Ca paiele ... i deschidă, ca dorul ei drumeț, Așa pășea de grabnic și iute biata roabă Ce slab e coperișul, ce șubredă cocioabă, Sub pumni o poți ascunde de mică și de slabă, De-ascunsă sub nămeți! Hârtie nu-i