Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru GÂND
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 1020 pentru GÂND.
George Topîrceanu - Păcatul (Topîrceanu)
George Topîrceanu - Păcatul (Topîrceanu) Păcatul de George Topîrceanu I Trist vâjâie vântul și crengile-ndoaie, În negură cântă al codrilor glas Și calul străbate, prin pânze de ploaie, Drum fără lumină și fără popas... Un fulger deasupra tresare o clipă, Se văd nouri vineți pe cerul cernit, Și pasărea nopții sălbatică țipă De spaimă, cu glasul prelung, ascuțit. Și țipătul jalnic răsună departe, Ecou-l repetă cu sute de guri. — Adânc răspândește o spaimă de moarte Plutind peste-ntinderi de negre păduri... Noaptea-i oarbă, vântul bate, Ploaia pică-n picuri reci, Fulgerele depărtate Dau lumină pe poteci. La apus, din vreme-n vreme, Tunetul departe geme, — Du-te, du-te, nu te teme! Noaptea-i neagră, — las’să fie, Că-ți arată drumul greu Doi ochi negri — și te-mbie Să te duci spre ei, mereu. Pentru ochii de cărbune, Iadu-n cale de s-ar pune, Spaima lui nu te-o răpune. Și de ploaie nu te plânge, Brațe albe când te-or strânge, Simți în vine foc, nu sânge! II Vuind prelung se-ntinde a clopotelor jale În pacea nopții negre. La vechea mănăstire, Chiliile — bătrâne zidiri medievale — ...
Ioan Slavici - Jidanii militanți
Ioan Slavici - Jidanii militanţi Jidanii Militanți de Ioan Slavici Ioan Slavici, “Jidanii militanți,â€� în Apărarea Națională, III (1902), nr. 105 (3 Noiembrie), p. 1. CeÄ mai răÄ dușmanÄ aÄ Evreilor sunt JidaniÄ îndârjițÄ, care aleargă neastâmpÄ•rațÄ de icÄ până colo, ca să asmute, umplu gazete, broșurÄ orÄ volume costisitĂ³re de calomiÄ formulate în pripa împulsiuniÄ veninĂ³se și amăgesc pe ceÄ lipsițÄ de pricepere, ademenesc pe ceÄ slabi de înger orÄ siluesc pe ceÄ ajunșÄ în strâmtorare, ca să-șÄ câștige ast-fel ajutătorÄ și printre ceÄ ce’n fundul inimiÄ lor numaÄ cu viuă repulsiune se aproprie de dânșiÄ. CeÄ maÄ mulțÄ dintre aceștÄ luptătorÄ aÄ luÄ Iuda aÅ cu tĂ³te aceste multă știință de carte și sunt destul de deștepțÄ, ca să-șÄ pĂ³tă da sĂ©mă, că relele ce se nasc din reaua lor faptuire se rÄ•varsă în cele din urmă numaÄ asupra acelora, pe care pretind a-Ä apăra. Nu e între dânșiÄ nicÄ unul, care nu e în stare să înțeleagă, că cu cât maÄ nerușinate sunt calomiile publicate de dânsul la adresa Românilor, cu atât maÄ grea are să fie posițiunea Evreilor din ...
Mihai Eminescu - În căutarea Șeherazadei
Mihai Eminescu - În căutarea Şeherazadei În căutarea Șeherazadei de Mihai Eminescu În mări de nord, în hale lungi și sure M-am coborât și am ciocnit cu zeii, Atârnând arfa-n vecinica pădure. M-am îndulcit cu patima femeii, În stele i-am topit aurul din plete, În poale-am scuturat piatra cameii, Din ochi i-am sărutat priviri șirete, De umeri rezemat am râs cu dânsa Ș-am potolit din gură-i lunga sete De-amor. Apoi m-am dus  ea plâns-a. Mi-a deschis marea porțile-i albastre Și Nordul frig durerea-mi caldă stins-a. M-am dus spre Sud  und-insule ca glastre Gigantici se ridic din sfânta mare, C-oștiri de flori, semănături de astre. Și și-a îmflat eterna mea cântare Aripele de pară-n cer pornite, Pân-am pierdut pământu-n depărtare, De unde-albastre scândure-s urnite. De gânduri negre-i grea antica-mi navă: Nu știu pe vane căi-s ori menite? Viața mea-i ca lanul de otavă: E șeasă făr-adânc și înălțime. Vulcanul mort și-a stins eterna lavă. Dar ah, ce văd? E ...
Mihai Eminescu - Când crivățul cu iarna...
Mihai Eminescu - Când crivăţul cu iarna... Când crivățul cu iarna... de Mihai Eminescu Când crivățul cu iarna din nord vine în spate Și mătură cu-aripa-i câmpii întinse late, Când lanuri de-argint luciu pe țară se aștern, Vânturi scutur aripe, zăpadă norii cern... Îmi place-atuncea-n scaun să stau în drept de vatră, S-aud cânii sub garduri că scheaună și latră, Jăraticul să-l potol, să-l sfarm cu lunge clești, Să cuget basme mândre, poetice povești. Pe jos să șadă fete pe țolul așternut, Să scarmene cu mâna lâna, cu gura glume, Iar eu s-ascult pe gânduri și să mă uit de lume, Cu mintea s-umblu drumul poveștilor ce-aud. Orlogiul să sune  un greier amorțit  Și cald să treacă focul prin vinele-mi distinse, Să văd roze de aur și sărutări aprinse În vreascuri, ce-n foc puse trăsnesc des risipit, Ca vorba unei babe măruntă, țănduroasă. Atuncea focu-mi spune povestea-a mai frumoasă. Din el o aud astfel cum voi să o aud Ș-amestec celelalte cu glasu-i pâlpâit. Și mândru-acest amestec gândirea-mi o descoasă, O-nșiră apoi iarăși cum dânsa ...
Mihai Eminescu - Ca o făclie...
Mihai Eminescu - Ca o făclie... Ca o făclie... de Mihai Eminescu Prin tomuri prăfuite ce mesele-i încarcă, Edgar trece cu gândul prin veacuri ca-ntr-o barcă. Nimica nu oprește a gândurilor grabă, Din când în când în cale-i pe sine se întreabă: La ce folos că timpul și spațiul străbate Și ce folos că vecinic râvnind singurătate, El de nimic în lume viața-i n-o s-o lege, Că-nțelegând deșertu-i, problema-i n-o-nțelege... Ce caută talentu-i în șirele s-arate? Cum luna se ivește sau vântu-n codru bate? Dar de-o va spune-aceasta sau dacă n-o va spune, Pădurile și luna vor face-o de minune. Ba ele vor întrece de-a pururi pe-autori Ce-au spus aceste lucruri de zeci de mii de ori. O, capete pripite, în colbul trist al școlii, Cetiți în foliante ce roase sunt de molii Și viața, frumuseța, al patimei nesaț Nu din viața însăși  din cărți le învățați. În capetele voastre, de semne multe sume, Din mii de mii de vorbe consist-a voastră lume. Ca o făclie stinsă de ce mereu ...
... dulci făgăduinți De-amor fără de margini, de drage fericiri Cari nu sunt în lumea aceasta nicăiri? De ce cu arătarea-ți îngreui al meu gând, Cu farmecul în visul vieți-mi străbătând? De ce? E iarăși umbra iubirii cei de veci Ce trece cu întregul ei farmec pe când treci ...
Mihai Eminescu - Cum universu-n stele...
Mihai Eminescu - Cum universu-n stele... Cum universu-n stele... de Mihai Eminescu Cum universu-n stele iubește noaptea clară, Cu toate-a mele gânduri astfel eu te-am iubit, Când am plecat eu fruntea cu-a gândului povară Pe sânu-ți să se-nchidă de lume ostenit. Simții atunci puternic cum lumea toată-n mine Se mișcă, cum se-ndoaie a mării ape-ntregi Și-n fruntea mea oglindă a lumilor senine, Aveam gândiri de preot și-aveam puteri de regi. Dar ca pe-un măr cu vierme mi-ai omorât simțirea În goana lumei oarbe, pe strada în noroi. De-atunci mă-ntreb cum oare de m-a-nșelat privirea, Cum s-a putut ca-n lumea asta să ne iubim... noi? Astăzi inima-mi este o rădăcin-uscată, Gândirea mea o toamnă ca gândul unui mort, Sunt ca un imperator cu fruntea devastată: Demult nu știu nimic de imperiul ce-l
Mihai Eminescu - Noi amândoi avem același dascăl
... Mihai Eminescu - Noi amândoi avem acelaşi dascăl Noi amândoi avem același dascăl de Mihai Eminescu Noi amândoi avem același dascăl, Școlari suntem aceleiași păreri... Unitul gând oricine recunoască-l. Ce știi tu azi, eu am știut de ieri. De-aceleași lucruri plângem noi și râdem... Non idem est si duo dicunt ... din al meu amor. Tu ai vrea tot să meargă pe-a sa cale, Eu celui slab îi sunt în ajutor. Cu-același gând, noi totuși ne desfidem: Non idem est si duo dicunt idem . Pe mine răul, deși râd, mă doare, Mă ține liniștea vieții-ntregi; Iar tu ...
Mihai Eminescu - O, te-nsenină, întuneric rece...
Mihai Eminescu - O, te-nsenină, întuneric rece... O, te-nsenină, întuneric rece... de Mihai Eminescu O, te-nsenină, întuneric rece Al vremei. Înflorește-n neagra-ți Speluncă umedă ca ebenul cel topit, Fă ca să strălucească pe-acea cale Ce duce-n vecinicie toate-acele Ființe nevăzute, cari sunt , Deși trec nesimțite, ca și vremea Ce vremuiește-adânc în tot ce e. Să văd trecând în haină cuvenite Acele gânduri, ce-atunci când apar Nemuritoare par, pentru c-apoi Nici să nu știi cum de au dispărut. Din mintea secolilor lungi, greoi  Ca și când n-ar fi fost. Câte ființe Ar trebui să treacă pe-a ta cale: Unele mândre, țanțoșe, regale, Cu-ncoronată frunte  îmbrăcate În purpură; altele dulci, cu ochii Moi, mari, albaștri... albe ca și crinul, Mișcând a lor corp voluptos, ce-nvită Mai aruncând priviri de muritoare, Mai căutând iubire, ca sirene; Unele-nchipuite, alte tâmpe, Unele aspre, altele duioase, Toate cerând brevet la nemurire Și toate strecurându-se cu toate astea Pe calea care duce la orașul Uitării, îngropat de vecinicie. Dar deasupra-astei mulțimi pestrițe De gânduri trecătoare, vezi departe Munții de vecinici gânduri ridicând ...
Mihai Eminescu - O, te-nsenină întuneric rece...
Mihai Eminescu - O, te-nsenină întuneric rece... O, te-nsenină, întuneric rece... de Mihai Eminescu O, te-nsenină, întuneric rece Al vremei. Înflorește-n neagra-ți Speluncă umedă ca ebenul cel topit, Fă ca să strălucească pe-acea cale Ce duce-n vecinicie toate-acele Ființe nevăzute, cari sunt , Deși trec nesimțite, ca și vremea Ce vremuiește-adânc în tot ce e. Să văd trecând în haină cuvenite Acele gânduri, ce-atunci când apar Nemuritoare par, pentru c-apoi Nici să nu știi cum de au dispărut. Din mintea secolilor lungi, greoi  Ca și când n-ar fi fost. Câte ființe Ar trebui să treacă pe-a ta cale: Unele mândre, țanțoșe, regale, Cu-ncoronată frunte  îmbrăcate În purpură; altele dulci, cu ochii Moi, mari, albaștri... albe ca și crinul, Mișcând a lor corp voluptos, ce-nvită Mai aruncând priviri de muritoare, Mai căutând iubire, ca sirene; Unele-nchipuite, alte tâmpe, Unele aspre, altele duioase, Toate cerând brevet la nemurire Și toate strecurându-se cu toate astea Pe calea care duce la orașul Uitării, îngropat de vecinicie. Dar deasupra-astei mulțimi pestrițe De gânduri trecătoare, vezi departe Munții de vecinici gânduri ridicând ...
Mihai Eminescu - Pentru păzirea auzului
Mihai Eminescu - Pentru păzirea auzului Pentru păzirea auzului de Mihai Eminescu Dacă auzi în aer cântare dulce, veche, O taie chiar cu sila de la a ta ureche  Căci cântecele-acestea te-nchină dezmierdării Și-ți leagănă simțirea pe undele uitării; Se varsă înlăuntru-ți a aerului miere Slăbănogindu-ți mintea și mândra ei putere Și acea socoteală măreață-mbărbătată A sufletului mândru o-ntunecă îndată. Prea dulce adormire în aer curge miere Și inima-ți bărbată devine de muiere, Iar mintea ta cu partea ei cea nălucitoare Nu încetează-n forme a plămădi, ușoare, Acele chipuri mândre în cântec înțelese: Cu chipuri pătimașe se umple ea adese. Când cântăreții nu-i vezi ș-a fi muieri se-ntâmplă, Atunci se bate-n tremur sângele tău sub tâmplă Și-n primitorii creieri îndată el încheagă Poftite chipuri albe  femei cu firea dragă. Nu fluierați de-aceea urechea-n versul iambic: Picioru-ușor se mișcă în saltul ditirambic, Fără de rânduială, și dulce și molatec, Ca ceara ea îți face sufletul muieratec. De vrei să scapi de ele, de-urmarea lor amară, Astup-a ta ureche ...