Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru INSPIRA (AER)

 Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 77 pentru INSPIRA (AER).

Mihai Eminescu - Cezara

Mihai Eminescu - Cezara Cezara de Mihai Eminescu 1876 Nuvelă originală Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII I Era-ntr-o dimineață de vară. Marea și-ntindea nesfârșita-i albăstrime, soarele se ridica încet în seninătatea adânc-albastră a cerului, florile se trezeau proaspete după somnul lung al nopții, stâncile negre de rouă abureau și se făceau sure, numai p-ici pe colea cădeau din ele, lenevite de căldură, mici bucăți de nisip și piatră. Din niște colți de stânci despre apus se ridica o mănăstire veche încunjurată cu muri, asemenea unei cetățui, și de după muri vedeai pe ici pe colea câte-un vârf verde de plop ori de castan. Acoperămintele țuguiete de olane mucigăite, bolta neagră a bisericii, zidurile împrejmuitoare risipite și năpustite în risipa lor de plante grase, de furnici ce-și fondau state, de procesii lungi de gâze roșii care se soreau cu nespusă lene, poarta de stejar de o vechime seculară, scările de piatră tocite și mâncate de mult umblet, toate astea laolaltă te făceau a crede că este mai mult o ruină oprită curiozității decât locuință. În ...

 

Vasile Alecsandri - Din albumul unui bibliofil

... ciocoilor, cunoscută la curtea Franciei sub denumirea grotescă de officiers de bouche. Un personaj însă care avea o fizionomie mai caracteristică era Armașul mare; el inspira groază tuturor și prezența lui tăia pofta de mâncare chiar acelor officiers de bouche. Îngrijitor de închisori și pedepsitor acelor judecați de moarte și dați ...

 

Vasile Alecsandri - Introducere la scrisorile lui Ion Ghica către Vasile Alecsandri

Vasile Alecsandri - Introducere la scrisorile lui Ion Ghica către Vasile Alecsandri Introducere la scrisorile lui Ion Ghica către Vasile Alecsandri de Vasile Alecsandri Prințului Ion Ghica Mircești, decembrie 1883 Iubite amice, Iată-ne cu iarna în țară! Ea a sosit noaptea, pe furiș, și s-a grăbit să-și scuture cojoacele pe fața pământului pentru ca să afirmeze stăpânirea ei... A doua zi românii s-au trezit vasali acestei regine aspre ai cărei miniștri sunt crivățul și gerul, ai cărei curtezani sunt lupii și corbii, a cărei armată sunt fulgii de zăpadă și țurțurii de gheată, ale cărei palate sunt clădite cu troian. Baba cochetă și sulemenită se mirează în oglinda râurilor înghețate și poartă pe frunte-i o coroană de briliante ce te pătrunde de fiori când o privești și te preface în sloi când te atingi de dânsa. E timp de a se culege pe acasă și de a se adăposti la gura sobei în așteptarea altei regine mult mai atrăgătoare, Primăvara, care va detrona în curând pe bătrâna uzurpatoare. Sperare drăgălașă!... Ea ne face a răbda despotismul îngrozitor al iernii fără nici ...

 

Nicolae Gane - Privighetoarea Socolei

Nicolae Gane - Privighetoarea Socolei Privighetoarea Socolei de Nicolae Gane Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Eleonora era o fată frumoasă cu ochi negri, fărmăcători, care se furișau pe nesimțite în inimă. Fața ei era întotdeauna veselă și sufletul ei fără grijă. Nimene nu știe istoria ei de la început. Unii zic că ea a fost măritată cu un negustor bătrân și gelos, într-un fund de provincie oarecare, unde, nemaiputând trăi cu nesuferitul ei păzitor, îl lăsă într-o bună dimineață singur cu gelozia sa și răsări deodată în mijlocul Iașului ca ghiocelul în câmpie. Alții susțin că de mică copilă ea fu aruncată într-o monăstire, unde crescu evlavioasă într-o atmosferă de rugăciuni și de tămâie, dar că, în momentul când era să primească darul călugăriei, un spirit rău îi șopti două vorbe la ureche și ea dispăru din monăstire ca prin minune, lăsând să creadă pe cuvioasele sale surori că Dumnezeu a ridicat-o în ceruri cu trup cu tot. Astfel de vorbe se răspândeau pe sama ei. E rău când nu se știe originea cuiva, mai cu seamă a fetelor frumoase. În lume sunt multe ...

 

Vasile Alecsandri - Extract din istoria misiilor mele politice

Vasile Alecsandri - Extract din istoria misiilor mele politice Extract din istoria misiilor mele politice de Vasile Alecsandri Cuprins 1 Victor Emanoil - Cavour - Lamarmora 2 Napoleon III - Trei audiențe la Palatul Tiuilleriilor 2.1 I 2.2 II 2.3 III 2.4 IV 3 Misia mea la Londra - Mareșalul Pelissier - Lordul Malmersbury 4 Prințul Napoleon - Contele Kisseleff — Marchizul de Vilamarina — Cavalerul Nigra — Baronul HĂ¼bner — Dnul Thouvenel — Lamartine Victor Emanoil - Cavour - Lamarmora Sunt acum nouăsprezece ani, un mare entuziasm înflăcărase inimile românilor! Cuvântul magic de unire răsuna în toate gurile. Hora Unirii se cânta, se dansa de poporul întreg și fiecare om își uitase nevoile pentru ca să se îngâne voios cu sperările unui viitor plin de ademeniri. Eu însumi, părăsind câmpul înflorit al literaturii și aruncându-mă în torentul ideilor politice, îmi culcasem muza în fundul unui portofoliu ministerial și o acoperisem sărmana! cu un teanc de hârtii oficiale, de memuare, de note consulare etc., etc. Voturile unanime ale Camerelor din Iași și din București înălțând pe tronurile Moldovei și Valachiei pe colonelul Alexandru Cuza, noul Domn găsi de cuviință a trimite Cabinetelor europene acea memorabilă declarație prin care zice că: ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Mihaida

Ion Heliade Rădulescu - Mihaida Mihaida de Ion Heliade Rădulescu Fragment epic Cântul I Cânt armele române și căpitanul mare Ce-mpinseră păgânii și liberară țara, Răzbunătoare spaimă luciră peste Istru, Peste Carpați trecură de glorie încinse Și toți românii-ntr-una uniră sub un sceptru, O acvilă, o lege, cum are ca să fie. În van o crudă soarte i-alungă ne-mpăcată, În van conspiră iadul să-i ție-n întuneric Ș-asupra lor trimite fatala dezbinare Și uneltiri străine și-mperecheri civile, Căci Domnul îi protege și-i ține peste secoli Și i-a ales să-și facă din ei tărie mare. O, muză-mbărbătată ce-n Elicon n-ai nume, Ce soarele dreptății te-ncinde și te-nspiră! Mută să fie buza profană ce te cheamă Să amăgească omul și cerul să insulte. Severă deitate, a crimelor pedeapsă, Ce vizitezi pământul să deifaci pe oameni, Să fulgeri tirania, să reîntregi popoare! Eroica ta liră acordă cu unirea, Fă să-i auz vibrarea a coardelor sonoare Întinse-n negrul sânge tiranilor purpurii. Tu dă semnalul, muză, la prima mea cântare, În sânul meu revarsă mânia ceea sacră; Aprinde-a ...

 

Garabet Ibrăileanu - Adela

Garabet Ibrăileanu - Adela Adela de Garabet Ibrăileanu (Fragmente din jurnalul lui Emil Codrescu) (iulie-august 189...) Bălțătești!... O improvizare de bâlci, pe șoseaua care vine de la Piatra, trece prin mijlocul satului, strâmbă, șerpuind printre râpi, și se duce la Târgu-Neamțului, înconjurată de singurătăți. Lume multă, care vrea să petreacă și nu știe cum. Doamnele, ostentativ fără treabă, umblă în rochii de casă și cu capul gol... Domnii, cu jambiere și șepci impermeabile, trec la poștă, peste drum de hotel, înarmați cu alpenstock -uri, strânse energic în pumn la nivelul bărbiilor înțepenite și importante. Peisaj meschin. O colină întinsă, tristă, pătată de câțiva arbori schilozi, ascunde munții dinspre apus. Nici o ,,cunoștință". Sistem infailibil: în genere, atitudini nesociabile; în specie, evitarea parcului. Pe drumul, inevitabil, din ,,centru" -- cufundat în lectura unui ziar. (Am un număr din Voința națională încă din București.) Plictis odihnitor. Lectură plăcută, reconfortantă: cataloagele câtorva librării străine și un dicționar portativ, cărțile de căpătâi care, împreună cu Diogen Laerțiul, repertoriu de cancanuri și idei antice (amintit adesea de Coco Dimitrescu în ,,prelegerile" lui nocturne de la Cosman și găsit din întâmplare la un anticar), alcătuiesc biblioteca mea estivală. Cataloagele -- pentru momentele de lirism intelectual. Unele ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra mișcării literare și științifice

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra mişcării literare şi ştiinţifice Asupra mișcării literare și științifice de Constantin Dobrogeanu-Gherea Seceta literară și științifică, sărăcia mișcării noastre literare contemporane e în afară de orice îndoială și, desigur, puțini se vor găsi care să nege acest fapt pe cât de trist, pe atât de adevărat. Nu-i vorbă, în privința mișcării științifice propriu-zise se vor găsi unii care nu ne vor da dreptate. Numărul școlilor și al școlarilor crește necontenit, universitățile noastre se îmbunătățesc foarte mult, o mulțime de tineri ne vin din străinătate înarmați cu toată știința europeană; n-ar fi deci nedrept de a vorbi de lipsa unei mișcări științifice la noi? Neîndoielnic că cei ce vor vorbi așa vor avea o mare doză de dreptate. Că instrucția se întinde la noi — cam încet, nu e vorbă, dar totuși se întinde — nu mai încape discuție; că universitățile noastre se îmbunătățesc foarte mult, e poate mai puțin sigur, admitem însă și asta; dar de aci și până la o mișcare științifică în adevăratul înțeles al cuvântului mai e un pas, și un pas foarte important. Pentru că aceea ce deosebește mai ales o mișcare științifică într-o ...

 

Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis

Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis Sărmanul Dionis de Mihai Eminescu 1872 Nuvelă ...și tot astfel, dacă închid un ochi văd mâna mea mai mică decât cu amândoi. De aș avea trei ochi aș vedea-o și mai mare, și cu cât mai mulți ochi aș avea cu atâta lucrurile toate dimprejurul meu ar părea mai mari. Cu toate astea, născut cu mii de ochi, în mijlocul unor arătări colosale, ele toate în raport cu mine, păstrându-și proporțiunea, nu mi-ar părea nici mai mari, nici mai mici de cum îmi par azi. Să ne-nchipuim lumea redusă la dimensiunile unui glonte, și toate celea din ea scăzute în analogie, locuitorii acestei lumi, presupuindu-i dotați cu organele noastre, ar pricepe toate celea absolut în felul și în proporțiunile în care le pricepem noi. Să ne-o închipuim, caeteris paribus , înmiit de mare — același lucru. Cu proporțiuni neschimbate — o lume înmiit de mare și alta înmiit de mică ar fi pentru noi tot atât de mare. Și obiectele ce le văd, privite c-un ochi, sunt mai mici; cu amândoi — mai mari; cât de mari sunt ele absolut? Cine știe dacă nu trăim într-o lume microscopică ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Decepționismul în literatura română

... ce noi nu putem avea și de a pregăti urmașilor noștri o fericire de care noi nu vom avea parte. Crescuți într-un aer mai sănătos, ei vor avea poate o fire mai sănătoasă. Schimbarea ideilor cu vremea schimbă totul și lumina spiritului produce seninătatea inimii. Până acum judecam ...

 

Nicolae Gane - Fluierul lui Ștefan

... nu știa singur la ce gândea; simțea în sine niște aspirări tainice care-l îndepărtau de lumea reală; dorea ceva, dar acest ceva era în aer, nehotărât, era un vis plăcut, un dor ce simte omul la vârsta tinereții, când se vede în mijlocul unei naturi frumoase, dar se simte singur ... ei, se părea atât de frumoasă acea femeie necunoscută, încât junele nostru rămase uimit, și crezu deodată c-a găsit acel ceva în aer, nehotărât, care surâdea de departe închipuirii sale. Victor asculta neclintit, de frică să nu întrerupă șirul acelor note dulci ce ieșeau din adâncul sufletului ei ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>