Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru LOCUI CU MAI MULTE PERSOANE

 Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 58 pentru LOCUI CU MAI MULTE PERSOANE.

Nicolae Filimon - Mateo Cipriani

... salele sunt prea lungi și n-au nici o fereastră în plafond ca să aducă lumină, ceea ce le face a semăna foarte mult cu închisorile penitențiare din Elveția. Cămările monahilor sunt foarte mici și ornate numai cu mobilile cele mai necesarii: un pat de scînduri, fără alt așternut decît un lințoliu de lînă, un urcior cu apă, o masă mică de brad, pe care se vede mai totdauna depuse ori constituția ordinului sfîntului Domenic, sau breviarul monahic; iar ornamentul păreților se compune din portretele celor mai remarcabili anacoreți catolici. Privirea acestor locuințe deșteptă în mine ideile cele mai melancolice; simții operîndu-se în inima mea o mare schimbare: pentru prima oară de cînd îmi am existința, reflectai asupra nenorocirilor ce ne înconjoară chiar ... a ști care era cauza ce făcea pe bunii părinți a-i da preferința pe lîngă ale altor pontefici ce au lucrat mai mult decît acela pentru prosperitatea ordinelor monahicești. Sub pretext dar că voiesc a vedea grădina, luai pe unul dintre călugări cu mine ca sa-mi serve de ghidă; intrai cu dînsul în grădina monasterului, o privii

 

Constantin Negruzzi - Amintiri de junețe

... a doua zi căci, când am ajuns, am găsit examenul pe la sfârșit. Se cercetase istoria, geografia ș.c.l. Sala era plină. Auditoriul se alcătuia mai ales din dame bătrâne, mume a băieților, care ascultau într-o religioasă tăcere. Profesorul român avea un nas cu totul antiromân, căci las-că era grozav de mare, dar apoi era cârligat, încât semăna mai mult a proboscidă decât a nas. — Pre-evghenicoșilor boieri și cucoane, zicea el, am avut cinste a înfățoșa d ... în puține zile o vei învăța. "O! am gândit, acesta e negreșit vrun extract lesnicios a sistemului său de învățătură." Am luat-o cu toată onoarea cuvenită operii unui literat și, deschizând-o, am văzut că era un abecedar cu slove d-un palmac de mari! Am rămas mut de oțerire și de rușine. Ce batjocură! să mă puie pe mine, care nu mai eram un copil, aveam treisprezece ani, să învăț a b c  ! pre mine, care înțelegeam pre Erodian din scoarță în scoarță! Era un ... mine care știu grecește mai ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Două primadone

... o viață îndelungată și dormitând pe ruinele trecutei lor activități, necontenit se plâng de starea prezentă și laudă ceea ce a fost. Ei cu oareșicare deo­sebită stimă își aduc aminte de acel timp, și epilogul convorbirii lor se sfârșește mai totdeauna cu o tristă oftare adresată suve­nirelor anilor trecuți. Tânăra generație, din respect către părul cărunt, nu contrazice, ci cu ironie zâmbește pe furiș, ascultă flecăria și gândește... oare ce gândește? D-ta, cititorule, dacă ești tânăr, știi ce gândește. Știi bine că toți moșnegii ... de câteva zile paltonul cel nou. Na-ți dar căciula, zgâr­citule! El o aruncă și, Vaniușka neputând-o prinde, căciula pică într-o oală cu boieli. Vaniușka furios trage o palmă mustăciosului, și între amândoi se începe luptă și sudalme. Suflerul, deprins cu așa scene, își reazemă capul de mână și cu indiferență așteaptă sfârșitul luptei. Păruiala devenea tot mai serioasă. Mustăciosul cu violență da brânci lui Vaniușka, care căzu lovindu-se în masa suflerului. Măsuța se răstoarnă, lumânarea de pe ea se stinge și toți rămân în ... gingășie în ochi.) Ah, scumpule puișor, apropo de suvenir, tu mi-ai făgăduit o rochie de moar antic; zburdalnicule, ți-ai uitat făgăduința. Eu nu

 

Titu Maiorescu - Direcția nouă în poezia și proza română

... au devenit fără comparare cea mai mare podoabă a poeziei lui Alecsandri, o podoabă a literaturei române îndeobște. Rodica Purtând cofița cu apă rece Pe ai săi umeri albi, rotunjori, Juna Rodică voioasă trece Pe lângă junii semănători. Ei cu grăbire îi sar în cale Zicând: "Rodico, floare de crin, În plin să-ți meargă vrerile tale, Precum tu, dragă, ne ieși cu plin! Pănă la toamnă s-ajungi mireasă! Calea să-ți fie plină de flori, Și casa casă și masa masă Și sânul leagăn de pruncușori ... astăzi tot frumoasă o revăd... astfel începe strania sa poezie Venere și Madonă. Ironia amară care străbate din puținele poezii ale răposatului N. Nicoleanu este mult mai puternică și mai aprofundată în Eminescu. Iară noi? noi, epigonii, întreabă el, după ce a cântat frumusețele poeților anteriori, simțiri reci, harfe zdrobite, Mici de zile ... arăta micimea epigonilor, se înalță peste măsură poeții mai vechi, și lauda ditirambică a lui Țichindeal, d.e., și a lui Heliade cu greu va putea încălzi cetitorii mai critici de astăzi. Cea mai

 

Mateiu Caragiale - Sub pecetea tainei

... femeie, ceea ce-mi fu cu putință fără să mă sfiesc, dânsa fiind ocupată numai de ceea ce avea în pahar și pe taler. Dar cu cât o priveam mai mult, vedeam la ea mai puțin. între două vârste, nici bătrână nici tânără, nici frumoasă nici urâtă, nici înaltă nici scundă, nici grasă nici slabă, la trăsuri potrivită și fără ... și oase, și pe el - la masa aia chiar se așezau când veneau împreună - da, parcă l-am văzut așa cum era: îndesat și mărunt, cu gâtul scurt și capul rotund lăsat pe ceafă, la față plin, cu nas și ochi mici, cu mustăcioara cânepie, tunsă"... "Câțiva ani, cucoana Lina, așa o chiamă pe văduvă, a purtat o broșa cu fotografia lui, dar nu pe smalț; de hârtie, cu sticlă deasupra. Din ce în ce chipul a ieșit, până nu s-a mai deosebit de loc. Așa s-a întâmplat și cu amintirea lui. Afară de nevastă-sa și de mine, poate nu mai e nimeni care să i-o păstreze". "Gogu Nicolau era șef de birou, la finanțe, la contabilitate, împlinise în 98 treizeci-și-nouă de ani ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ioan Vodă cel Cumplit

... laudă a fi ascultat pe ilustrațiunile profesorale de la Berlin și de la Paris, fie-ne permis nouă a avea o mândrie mult mai modestă: noi am auzit pe Bălcescu. Mai întâi de toate, în curs de mai mulți ani îngropându-mă în biblioteci și arhive străine și naționale, strănsei în sudoarea feței grămezi de material, în legătură directă cu obiectul acestei cărticele. Apoi supusei indigesta proviziune la trei scalpeluri de artă: critică, perspectivă și colorit. Scopul criticii este de a dezmormânta adevărul ... ce mai bine apropiându-se de țintă, aci ia proporțiuni gigantice și... pierde cumpătul! Dar priviți-o chiar în pulberea căderii: ea tot încă este mult mai mare decât tremurânzii pigmei, cari calcă sub picioare cadavrul! În fine, când eroul nu mai este, spectatorul urmărește cu fiori cum se prevale una după alta majestoasele creațiuni ale stinsului geniu, pân'ce un funest întuneric înfășură tot orizontul. Mai rămâne o speranță: învierea morților! Atare fură principiele criticii și ale perspectivei noastre: judecați înșivă dacă am fost în stare sau, mai bine, dacă avui noroc de a le ținea credință. Încât privește coloritul, știu atâta, că inima simțea în adâncul său ceea ce scria ...

 

Duiliu Zamfirescu - Viața la țară

... nou, nehotărâtă. Obrazul mame-sii luase expresia obișnuită de nemulțumire și descurajare, când i se întâmpla câteodată să se supere, iar conu Dinu se rușinase cu desăvârșire de stângăcia ei. — Sărută mâna coanei Profirițe, zise mamă-sa. Un moment, cât mai trecu până să se hotărască fata, coana Profira își înfipse privirile în ochii ei, cu toată răutatea lor bătrânească. Fata auzise vorbindu-se în casă de neamul îmbogățit al Scatieștilor ca de niște mojici renumiți, ieșiți dintr-un vechi vătaf ... se la ea lung și scuturându-și valurile de carne de pe trup, de pofta râsului. — Ptiu, să nu fie de deochi! că frumoasă mai ești! Fata se duse după aceea la fiul bătrânei și-i întinse mâna cu aceeași reverență; el răspunse tare și sigur de sine: — Salut! Apoi, fericită că-și isprăvise complimentele, se retrase în dosul scaunului lui tată-său ... cu câte o răsăritură de observație copilărească cum le făcuse: bunăoară că pe atunci ploua mai des și mai la vreme. Șezu jos și fuma mai departe din țigara stinsă, sărind cu mintea la nepotu-său Damian, care nu ...

 

Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis

... Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis Sărmanul Dionis de Mihai Eminescu 1872 Nuvelă ...și tot astfel, dacă închid un ochi văd mâna mea mai mică decât cu amândoi. De aș avea trei ochi aș vedea-o și mai mare, și cu cât mai mulți ochi aș avea cu atâta lucrurile toate dimprejurul meu ar părea mai mari. Cu toate astea, născut cu mii de ochi, în mijlocul unor arătări colosale, ele toate în raport cu mine, păstrându-și proporțiunea, nu mi-ar părea nici mai mari, nici mai mici de cum îmi par azi. Să ne-nchipuim lumea redusă la dimensiunile unui glonte, și toate celea din ea scăzute în analogie, locuitorii acestei ... berbec plouat, și te mirai ce mai rezistă torentelor de ploaie — hainele lui ude -sau metafizica. De prin crâșme și prăvălii pătrundea prin ferestrele cu multe geamuri, mari și nespălate, o lumină murdară, mai slăbită încă prin stropii de ploaie ce inundase sticlele. Pe ici pe colo trecea câte un romanțios fluierând; câte un mitocan cu capul lulea de vin își făcea de vorbă cu păreții și cu vântul; câte-o femeie ...

 

Mihai Eminescu - Geniu pustiu

... cărui frunte Dumnezeu a scris geniul, și iadul îndărătnicia, un Satan dumnezeiesc care, trezit în cer, a sorbit din lumina cea mai sântă, și-a îmbătat ochii cu idealele cele mai sublime, și-a muiat sufletul în visurile cele mai dragi, pentru ca în urmă, căzut pe pământ, să nu-i rămână decât decepțiunea și tristețea, gravată în jurul buzelor, că nu mai e în cer. Repedea umflare a nărilor și vioaia sclipire a ochilor lui semnala o inimă din cele nebune, un caracter ... a avea o putere de fier. Toată expresiunea în sine era d-o putere generoasă, deși infernală. Luă un ziar românesc. La pagina anunțurilor citi cu o semivoce sarcastică: Opera italiană... Ughenoții. — Ai vrea să fie română? zisei indiferent. — Se-nțelege. N-am putea avea o muzică... mai dulce și mai frumoasă ca cea italiană? — Nu ești venit de mult. — Nu. — Înțeleg, zisei. — De ce? — Oamenii noștri, zic eu, sunt de-un cosmopolitism sec, amar, sceptic — ba și mai mult ...

 

Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului

... cântând: Codițele fetelor, Cât codița iepelor! Ciulinii de care vorbesc aici apar de îndată ce se topește zăpada, sub forma unei ciuperci, un zbârciog. În mai puțin de o săptămână, dacă e cald, ei năpădesc pământul. Asta e tot ce Bărăganul poate să îndure pe spinarea lui. Mai îndură și turmele de oi, care sunt lacome de acest ciulin și îl pasc aprig. Dar cu cât îl pasc, cu-atât crește, se rotunjește mereu și ajunge să atingă dimensiunile unei damigene mari. Atunci oile nu-l mai pasc, îl lasă în pace, căci înțeapă groaznic. Știe să se apere, buruiana dracului! Ca și buruiana omenească: cu cât e mai netrebuincioasă, cu atât știe să se apere mai cu înverșunare. Dar ce siguranță avem noi despre ce e trebuincios sau netrebuincios pe pământ? Atât timp cât ialomițeanul se zbate, se încăpățânează să smulgă țelinei ... în pânza asta nesfârșită de apă crăpceanul, carasul, știuca mișunau în așa hal că până și pisicile se ghiftuiau pe malul bălților. Se pescuia, atunci, cu cazanul. Mană cerească, ce mai! Bărbați, femei și copii, goi până peste genunchi, cu traista după gât, se-mprăștiau în trăgători, înaintând cât mai ...

 

Panait Istrati - Chira Chiralina

... Istrati - Chira Chiralina Chira Chiralina de Panait Istrati I - STAVRU Adrian străbătu, buimac, scurtul bulevard al Maicii Domnului, care, la Brăila, duce de la biserica cu același nume la Grădina publică. Ajuns la intrarea grădinii, se opri, încurcat și necăjit. — Ce dracu! exclamă el cu voce tare, nu mai sunt copil! Și cred că am tot dreptul să înțeleg viața cum o simt. Erau orele șase seara. Zi de lucru. Aleile grădinii erau aproape ... se plimba pe stradă cu capul de țâr atârnat de haină, spre cea mai mare desfătare a trecătorilor. Gluma cu tutunul era și mai bună. Stavru nu pregeta să acosteze pe orice cunoștință îi ieșea în cale și să-i ceară să “răsucească“ și el o țigară ... stângaci! — Nu e nimic, răspundea de obicei păcălitul, examinându-și scula turtită, în vreme ce privitorii se prăpădeau de râs. Dar Stavru nu se mai întâlnea după aceea cu tabacherele pe care le batjocorise o dată. Astfel, Adrian începuse să iubească acest om pentru farsele sale. Cu toate astea, lucruri ciudate se întâmplaseră, care-l tulburau și-l încurcau: câteodată în plină glumă și năzdrăvănie, Stavru, serios, se întorcea către Adrian pironindu

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>