Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru MĂRGINI CU

 Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 117 pentru MĂRGINI CU.

Titu Maiorescu - Beția de cuvinte în "Revista Contimporană"

... purtarea lor și despre grimasele ciudate ce le făceau. A doua zi erau foarte rău dispuse și mahmure, de durere își țineau capul cu amândouă mâinile și înfățișau o privire din cele mai duioase. Dacă li se oferea bere sau vin, se depărtau cu dezgust, dar le plăcea mult zama de lămâie. O maimuță americană, un ateles, după ce se îmbătase o dată cu rachiu, n-a mai vrut să-l mai bea și a fost, prin urmare, mai cuminte decât mulți oameni“ (Ch ... la Bacău, și, în sfârșit, tipărită în Revista contimporană. Un alt autor care umple coloanele acestei reviste este dl Pantazi Ghica. D-sa ne îmbie cu o nuvelă istorică intitulată Marele vistier Cândescu. Ce palid devine dl Sion, cu toată „înflăcărarea convulsiunilor“ și cu toată „profunzimea craterului în irupțiune“, îndată ce-l punem alături de violența limbajului dlui P. Ghica, care ar fi înmărmurit și pe mai ... sus-pomenitul Cabanis! Pag. 80: „Mihnea nu săvârșise încă aceste cuvinte, când o mulțime de femei, copii, bătrâni, sângerânzi, palizi, cu hainele rupte, sfășiete, cu părul smuls, ...

 

Alecu Russo - Dezrobirea țiganilor

... încrederea în cumpărarea lor lipsea și că mușteriii se depărtase din zi în zi. Vânzările au fost pe mici some de suflete , și, în contradicție cu un articol ce a huit în zilele aceste, cumpărătorii nu sunt de acei proprietari de mii și sute de țigani. Cu cât o proprietate e mai mică, cu atâta e mai exploatată; și folosurile cele multe și abuzive le-au avut proprietarii de țigani puțini la număr. Dacă vreodată s-ar provoca o ... câștigă, că, fără a avea comori în monedă, nu are nevoie de a înmulți birurile, sau a se împrumuta cu milioane de pe aiurea, care milioane trebuie iarăși a se duce de unde au venit, ba încă și cu un spor de dobânzi. Țara câștigă, că ne deprinde a avea încredere în noi înșine, și își poate pregăti mijloace pentru toate marile ... se coboară după nevoile partizilor? 8.000 galbeni în obligațiile statului se vor vinde, ca și toate sineturile și vecselele ce se vând în piață, cu osebire ca amaneturile și siguranțele private aduc prelungiri, procesuri; iar obligațiile statului se vor privi ca bani gata,

 

Titu Maiorescu - Din experiență

... și la pătrunderea urmărilor acelor stări sufletești care nu sunt supuse la îndoială îndată ce sunt bine observate. Multă vreme va trebui să treacă numai cu acest inventariu elementar al constatărilor de fapt. Poate ni se va recunoaște (unii chiar ne-o vor imputa) că prin cele zise mai sus am ... înlăturăm și această greutate etică. Să presupunem, din contră, pentru a simplifica problema în prima ei stabilire, că avem a face cu doi oameni inteligenți, adică, în genere, capabili de a-și da seama despre cele sufletești, care prin o educație intelectuală comună au aceeași ... înțeles al cuvintelor întrebuințate. Să mai presupunem că sunt amândoi de bună-credință, că nu vor să se înșele unul pe altul, ci își spun cu sinceritate cugetările și simțirile lor. În ce va sta totuși de la început greutatea lor de a se cunoaște unul pe altul și ... „îngustime“ a conștiinței, sufletul omului (pentru a varia celebra comparare a lui Platon) seamănă unei imense colecții cu mii și mii de felurite obiecte, ascunsă într-o peșteră întunecoasă, în care n-ai putea pătrunde cu ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra esteticii metafizice și științifice

... excepțională, precum și faptul că unul din articole a fost iscălit de dl Maiorescu, ar fi trebuit să mă facă să răspund imediat, cu atât mai mult cu cât în general n-am obiceiul de a tăcea când mi se fac observații critice. Meseria de scriitor, ca orice meserie, are și ... care a fost scris tot în contra teoriilor estetice ale dlui Maiorescu, expuse de dl Bogdan. Acest studiu a fost tipărit alăturea cu articolul la care răspunde dl Maiorescu. După ce expun în câteva cuvinte esența teoriei platoniene, adaug: ,,Această fantezie (teoria estetico-platoniană) cu fel de fel de schimbări, cu felurite variante, trece prin toată estetica metafizică de după Platon". Așadar, am știut perfect proveniența și dacă am zis că expresiile nebuloase trebuie lăsate nemților ... forma estetică, însăși această manifestare reproduce caracterul personal, fără de care nu poate exista un adevărat poet". În articolul întâi ni se spune că poeziile cu intenții politice actuale sunt o simulare a artei, dar nu artă. În al doilea vedem că slăvește pe Victor Hugo, ,,incarnarea geniului francez ... ...

 

Mihail Kogălniceanu - Viața lui A. Hrisoverghi

... mari suiți așa de sus din așa de jos, fiind în Moldavia, rupseseră vălul prejudecăților care ne ascundeau civilizația Europei și ne puseseră în contact cu ideile drepte și liberale ale Apusului. Atunce aristocrația primi cea întâi lovire, și astăzi nu mai suntem departe de pieirea ei cu totul. În adevăr, înțeleptul principiu, adoptat de către Reglement, și după care fieștecare moldovan poate să ocupe slujbe publice și apoi să primească și ranguri ... nu făcură deosebire între vinovați și nevinovați și bieții locuitori, părăsiți de acei ce ar fi trebuit să stea să-i apere în primejdie, plătiră cu viața și cu averea lor o prea mare credință către sultan. Însă măcar că românii nu știură a se folosi de prilej, totuși Eteria, în rezultatele ... Suțeștii întemeiară în Iași și mai în toate târgurile ținutale școli domnești, din care au ieșit mai mulți bărbați însemnați pe vremea lor, ce figură cu cinste în istoria și în literatura noastră. Dar toate acele izvoare de luminare pieriră la 1821, cu cel de pe urmă domn fanariot, Mihail Suțul; și, până la 1828, Moldavia fu cu ...

 

Titu Maiorescu - Pentru restabilirea școalelor normale. Asupra budgetului instrucțiunii publice pe 1

... anul trecut; atunci erați preocupați de o cestiune mai urgentă, astăzi acea cestiune a dispărut, și avem locul liber pentru o discuțiune matură, cu atât mai mult, cu cât se pare tocmai că budgetul instrucțiunii publice, atât în conștiința D-voastră, cât și în opiniunea publică este obiectul unei preocupări serioase. Știți ce ... e mărginită, ca aceste mijloace mici să le destinăm în prima linie pentru învățământul elementar, real si de meserii? Și astfel pusă întrebarea, lucrul ia cu totul altă fată. Căci, domnii mei, pentru ce statul regulează învățământul public? înțeleg să se zică, cu sistemul englez, că este treaba comunei sau a inițiativei private; dar când vine guvernul și zice: Iau direcțiunea instrucțiunii publice în mână, eu ... să facem pe guvern responsabil pentru direcțiunea m care dă acești bani. Ne plângem cu toții, că avem prea mulți funcționari și că ne lipsește cu desăvârșire burghezia, acea clasă a treia care e sprijinul sistemului constituțional; ne plângem că se mărește ceata de aspiranți la budget; dar nu ... preoțești. Tot așa de neexactă a fost afirmarea că școalele normale în chestiune sunt prevăzute în legea instrucțiunii publice, care este în vigoare. ...

 

Ion Luca Caragiale - O cronică de Crăciun...

... Mircea, Dan. Pe toți, de la Traian până la Dan inclusiv, eu i-am botezat. Care va să zică, vine că suntem rude prin alianță cu familia Caracudi și cu părintele stavroforul; de aceea, sf.-sa îmi zice: „n ’ ne Iancule!" După plecarea valorosului, caut să-mi aranjez materiile din sertare pentru numărul ... lux... Ia să vedem ce putem stoarce cu foarfeca, această presă idraulică a redacției. Artă fără tendință și tendință cu artă, sau Artă cu tendință și tendință fără artă — 65 de file, cu va urma — studiu estetic de palpitantă actualitate! Rolul presei ca a patra putere în statul constituțional modern (sfinte Ignate!) — 77 de ... vacanța mare acasă, la țară, de unde a plecat așa de demult. Acolo, i se redeșteaptă toate amintirile sfintei copilării: i le povestesc cu drag și pe rând, fiecare cu glasu-i particular, căsuța părintească, hanul, aria, pătulul, moara, pârâiașul, clopotele de la biserică și de la gâtul vitelor ce se-ntorc seara-n sat ... înțeleg destul de bine cu ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra mișcării literare și științifice

... pentru a deveni o adevărată mișcare științifică. Dar dacă despre sărăcia mișcării noastre științifice mai poate fi îndoială, în privința secetei literare suntem cu toții de acord. Scriitori de valoare avem puțini, și acei puțini scriu așa de rar, iar aceste scrieri rare sunt primite de public cu atâta indiferență! Și astfel, amândoi factorii unei mișcări literare și științifice ne lipsesc deopotrivă: literații și producțiunile literare de o parte și un public către ... dau cauza adevărată a secetei literare și intelectuale. Indiferența publicului? Dar de ce publicul e azi așa de indiferent pentru producțiunile artistice, când cu treizeci ori patruzeci de ani înainte arăta un interes așa de mare pentru Alecsandri și alții? Cu explicațiile date însemnează a te învârti într-un cerc vicios: publicul nu citește pentru că nu se produce și nu se produce pentru ... de acum patruzeci ori cincizeci de ani. După 1848, noi am intrat definitiv în curentul vieții europene. O întreagă întocmire socială bazată pe iobăgie, asemănătoare cu feudalismul european, a căzut și a fost înlocuită cu ...

 

Mihail Kogălniceanu - Dezrobirea țiganilor, ștergerea privilegiilor boierești, emanciparea țăranilor

... apoi s-a fost răspândit în toată Basarabia, unde și astăzi sunt mulți proprietari purtând numele de Stavilla. Exprimându-mi-se dorința ca, cu ocaziunea acestei zile ceremoniale să citez câteva fapte din istoria contemporană, petrecute sub ochii mei ori săvârșite cu micul meu concurs, maiestățile-voastre să binevoiască grațios a-mi învoi de a preceda lucrarea mea cu câteva cuvinte care se raportă la zilele tinereților mele. Bătrânii iubesc a povesti despre cele întâmplate în junețea lor; și eu nu pot ... și editorul operelor acestui spirit înalt al bisericii protestante. Pastorul Ionas era un bărbat distins; el avea deja un nume bine văzut și era încuscrit cu familia lui Hufeland, autorul Macrobioticei sau arta de a trăi mult , și cu familia comitelui Schwerin, urmaș al marelui feldmareșal al lui Frederic cel Mare. În casa sa se aduna societatea cea mai aleasă și din noblețe, și ... numele de Moldauer sau Vallache . Mie mi se zicea der schwarze Grieche , pentru că aveam părul negru, și pe atuncea Berlinul era încă un oraș cu totul și exclusiv al Germaniei de nord, unde predominau mai

 

Nicolae Gane - Aliuță

... s-a îndurat să se mai ducă. El a învățat limba noastră și s-a împrietenit atât de mult cu casa și toți din casă, încât noi îl dezmierdam cu numele de Aliuță. Ce-i drept, când am văzut întăi și-ântăi pe Aliuță făcând temenele turcești, îmbrăcat în hainele lui ciudate, cu cialmaua pe cap, cu iartaganul la brâu, și cu barba lui cea tufoasă și încărunțită care-i acoperea pieptul, noi copiii ne cam temeam de dânsul, părându-ne foarte fioros, dar încet, încet ne ... punea fiecare, întrebare groaznică ce o vedeam zugrăvită cu colorile spaimei în fața tuturor. Iar eu, care cu o oară mai înainte făcusem atâta ispravă cu teaca iartaganului lui Aliuță, simții acum că mi se taie picioarele și fără voie mă apropiai de tata. Tata era galbăn ca ceara, tăcut și ... s-ar fi zis că-și numără bătăile inimii; străjerilor de asemine nu le era îndemână. Ceea ce-i tulbura cu deosăbire era neînchipuita liniște cu care veneau hoții asupra lor, parcă nici le păsa că sunt 60 de oameni gata să-i primească cu ...

 

Ion Luca Caragiale - Nevoile obștii și așa numitele "Casa Noastră"...

... orice bărbat politic al Ungariei trebue să dorească îndreptățirea intereselor legitime ale masei Românilor, spre liniștirea lor deplină; trebue prin urmare să dorească împăcarea definitivă cu toată lumea românească, iar nicidecum învoirea temporală cu unele porțiuni din clasele românești; cum am zice, bună înțelegere cu o mare comunitate compactă, iar nu capitularea uneia ssau a mai multor clopotnițe răzlețe. Cu cine să trateze acei bărbați de Stat ? Firește numai și numai cu aceia cari le-ar părea lor că sigur reprezentă integral desideratele generale: numai și numai cu aceia, și numai pe față, la lumina zilei și'n auzul lumii întregi - spre mulțumirea întregii lumi. Cum adică ? După atâta ar umbla bărbații de ... le recunoaște geniul; personaje cari nu pot mânca de focul că nu sunt poftiți în fruntea mesei înaintea Mitropolitului; juni asaltatori pripiți al templului Gloriei, cu atât mai dârji cu cât mai infirmi; popi liber-cugetători jurați; atei fanatici după cinci clase de fizică elementară; nietzscheani extremi după o piesă en vogue de pe cine ... obștea românească, și nimic, din câte ne spuneți, nu ne dă a 'nțelege că, învoindu-ne cu ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>