Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MARMURĂ
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 159 pentru MARMURĂ.
... s-ar putea compune din două silabe tu nu știi răs........punsul care-mi scapă printre degetele unei nopți ( cu lună albastră și copaci de marmură
... tăi cruzi de pantofi închiriați gesturi viclene cînd măslinele erau prea mari pentru tine și jacuzii și mansarda cu lupi ai adormit pe scara din marmură noaptea aceea și te-au violat fulgii unul cîte unul și ungurii de la masa vecină cu ceardașul lor ai visat telescaune și telecabine și ...
Heinrich Heine - Furtuna (Heine)
Heinrich Heine - Furtuna (Heine) Furtuna de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Convorbiri literare , 15 iunie 1900 Turbează furtuna, Dă bice gloatei de valuri, Și ele, spumegînd de mînie-n răscoală, Se-ncalecă-n goană, urnind și-mbrîncind Munți albi și mișcători de apă: Micuța navă-i suie Cu trudnică pripă, Ci fără de veste-alunecă În negre prăpăstii căscate... O, mare !... Mama Frumuseții, Din spumă de val răsărite ! Străbuna Amorului ! Aibi îndurare ! Ah, iată ! alba ta rîndunea Din aripi fîlfîie fantastic, Setoasă de pradă, Și-adulmecă inima mea ce răsună De slava zeiței din tine născută; Adulmecă inima mea, jucăria, Nepotului tău zburdalnic ! De-a surda implor ! Dispare strigarea-mi în larma furtunii Și-n tumultul de vînturi ! Uraganul se sparge-n gigantic delir De sunete oarbe ! Eu însă prind lămurit în auz O dulce-aiurire de harfă; Un cîntec mă cheamă răzbind sălbatec, Nespus de duios, dureros de nespus, Și glasul acesta-l cunosc... Departe, pe țărmul stîncoasei Scoții Se-nalță turnul castelului sur Dasupra năprasnicei mări; Acolo, subt arcul înaltei ferești, Veghează o mîndră femeie bolnavă — Ca umbra ușoară, ca marmura albă, — Ea cîntă din harfă și ...
... mîndre buruiene, Adie vînturile-alene... Umblam și nu știam anume De-s pe pămînt ori pe-altă lume. La mijloc sta o minunată Fîntînă-n marmură curată ; Alăturea, o fată dalbă Clătea mereu o pînză albă... Obraji duioși ; în ochi — un rai ; Un chip de sfînt cu păr bălai ; Și ...
Ioan I. Ciorănescu - Simplu Simplu de Ioan I. Ciorănescu Informații despre această ediție Când chipul tău în fața mea apare, Pot să-ți îndur mânia cât de grea, Fiindcă bucuria cea mai mare E bucuria că te pot vedea. De-aș ști că-n frământarea ce-l doboară Înfrântul suflet merge spre prăpăd, Cât timp nădejdea lui n-are să moară Rămân cu bucuria că te văd. Că te răsfrângi în mine ca-n oglindă Și că te port cum racla poartă-un sfânt Și că din tot ce-n suflet se perindă Rămâne viu doar chipul tău răsfrânt. Vorbește deci, sau poți rămâne mută. Iubește sau urăște huma mea, Căci marmura ta albă, ne-ntrecută, O pot vedea ! mereu o pot
Ion Luca Caragiale - Oare teatrul este literatură%3F
Ion Luca Caragiale - Oare teatrul este literatură%3F Oare teatrul este literatură? de Ion Luca Caragiale Articol publicat în Epoca din 8 august 1897 ; reprodus după I. L. Caragiale, Opere , ediția critică citată, E.P.L., 1965, vol. IV, p. 315-317. Principiul fundamental al artei în genere este intenția de a transmite o concepțiune prin mijloace convenționale de la om la om; încercarea de a realiza acea intenție constituie opera de artă: ori de ce fel ar fi concepțiunea, - înaltă sau joasă, rafinată sau primitivă, sacră ori profană, - numai cîtuși de puțin să fie o izvorîre nu voită, ci pornită firește din adîncimea, infinită ca și natura ce se oglindește în ea, a creierului omenesc, ea merită să se arate lumii, numai să poată cum; și dacă poate cum trebuie, atunci se va impune înțelesului altor minți omenești, numai capabile să fie a înțelege. Aci stă rațiunea finală a artei umane: înțelesul omenesc. Dar cîte sunt mijloacele convenționale pentru transmiterea unei intenții artistice? Sunt desigur multe și mulți critici au căutat să le clasifice. Din cîți am citit pînă acuma, nu am găsit în nici unul o părere deosebită în ...
Mihai Eminescu - Îmbătrânit e sufletul din mine
Mihai Eminescu - Îmbătrânit e sufletul din mine mbătrânit e sufletul din mine de Mihai Eminescu Îmbătrânit e sufletul din mine Ca un bordei pustiu în iarnă grea. Unde te-ai dus, pe cari căi străine O, tinereță, tinereța mea! Suspine n-am  ah, de-aș avea suspine, De-aș avea lacrimi, plânge de-aș putea! Durerea cea mai crudă, cea mai mare, Aflând o formă, află ușurare. Nimic, nimic! Cântarea spăimântată, Popoare ce-o ridic la Dumnezeu. Imnuri de glorii pe mărimi ce-mbată, Amorul blând și dulce glasul său, Ah! toată lumea este fermecată De umbra unui dor... și numai eu Mă furișez o umbră și nu pot Să scap de ea... de mine... și de tot! Oricine-a plâns și spune că ferice În lume nu-i, acela e-un nebun. Ce știe el ce sunt dureri când zice Că-ntr-al lui suflet armonii răsun  Căci armonie-i orice plâns aice, E-o împăcare plânsul... e un bun. Cel ce nu poate plânge, acela știe Ce-i viața moartă, ce e moartea vie? Acela are-ntr-însul grămădită Vecia-ntreagă de dureri și chin, A ei mărime; ochiul nu ...
Mihai Eminescu - În van căta-veți...
Mihai Eminescu - În van căta-veţi... În van căta-veți... de Mihai Eminescu În van căta-veți ramuri de laur azi, În van căta-veți mândre simțiri în piept. Toate trecură: Viermele vremilor roade-n noi. Căci nu-i iubire, ură d-asemeni nu-i Și ce rămase umbra simțirei e: Murmura lumei Netedă, palidă, ca și ea. Nu e antica furie-a lui Achile, Nu este Nestor blândul-cuvântător. Aprigul Ajax Țărână-i azi, și nimic mai mult. Și unde-i Roma, doamnă a lumii-ntregi, Și unde-s astăzi vechii și marii Caesari? Tibrule galbăn, Unde e astăzi mărirea ta? Chiar papii mândri cu trei coroane-n cap, Păstori de nații cu strâmbă cârjă-n mâni, Pulbere-s astăzi. Pulbere sunt chiar vii fiind. Căci nu sărută regii piciorul lor, Căci nu se-nchină lumea la glas de sfânt. Semnele tainei Mute rămân și îi fac de râs. Chiar tronul papei azi ca o scenă e Și el își face mutrele lui plângând. Hohotul lumei Lumei întregi îi răspunde-atunci. Căci nu-i s-ardice bolțile de granit, Un Michel-Angelo nu-i să facă iar Ziua din urmă. Templele vechie pustie rămân. ...
Mihai Eminescu - Atât de fragedă...
Mihai Eminescu - Atât de fragedă... Atât de fragedă... de Mihai Eminescu Atât de fragedă, te-asameni Cu floarea albă de cireș, Și ca un înger dintre oameni În calea vieții mele ieși. Abia atingi covorul moale, Mătasa sună sub picior, Și de la creștet pân-în poale Plutești ca visul de ușor. Din încrețirea lungii rochii Răsai ca marmura în loc - S-atârnă sufletu-mi de ochii Cei plini de lacrimi și noroc. O, vis ferice de iubire, Mireasă blândă din povești, Nu mai zâmbi! A ta zâmbire Mi-arată cât de dulce ești, Cât poți cu-a farmecului noapte Să-ntuneci ochii mei pe veci, Cu-a gurii tale calde șoapte, Cu-mbrățișări de brațe reci. Deodată trece-o cugetare, Un văl pe ochii tăi fierbinți: E-ntunecoasa renunțare, E umbra dulcilor dorinți. Te duci, ș-am înțeles prea bine Să nu mă țin de pasul tău, Pierdută vecinic pentru mine, Mireasa sufletului meu! Că te-am zărit e a mea vină Și vecinic n-o să mi-o mai iert, Spăși-voi visul de lumină Tinzându-mi dreapta în deșert. Ș-o să-mi răsai ca o icoană ...
... mătasă, Grumazii albi și umeri coperea, Un strai de-argint strâns de-un colan auros Strângea mijlocul ei cel mlădios! Și talia-i ca-n marmură săpată Strălucea albă-n transparentul strai, Sâni dulci și albi ca neaua cea curată, Rotunzi ca mere dintr-un pom de rai; Abia se ține ...
Mihai Eminescu - De ce să mori tu%3F
Mihai Eminescu - De ce să mori tu%3F De ce să mori tu? de Mihai Eminescu Tu nu ești frumoasă, Marta, însă capul tău cel blond Când se lasă cu dulceață peste pieptu-ți ce suspină, Tu îmi pari a fi un înger ce se plânge pe-o ruină. Ori o lună gânditoare pe un nour vagabond. Astfel treci și tu prin lume... ca un basmu de proroc! Ești săracă dar bogată, ești mâhnită dar senină! Ce să plângi? De ce să mori tu? Ce poți oare fi de vină Dacă fața ți-e urâtă, pe când anii-ți sunt de foc. Când ai ști tu cât simțirea-ți și privirea-nduioșată Cât te face de plăcută și de demnă de iubit, Tu ai râde printre lacrimi și-ai ascunde negreșit În cosița ta de aur fața-ți dulce și șireată. Altele sunt mai frumoase, mult mai mândre, mai bogate, Dar ca marmura cea rece nu au inimă defel. Pe când tu!... ești numai suflet. Ești ca îngerul fidel Ce pe cel care iubește ar veghea-n eternitate. Șterge-ți ochii, blondă Marta... ochii-ți negri... două stele Mari, profunzi ca vecinicia și ca sufletu-ți senin. ...