Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MERGE MAI ÎNCET
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 333 pentru MERGE MAI ÎNCET.
... odăii lor și cari Țin masa pe picioare. Trei scânduri, cari au capăt pe vatră așezat Și merg până pe laiț, fac slujba unui pat Mai gol și mai nemernic ca tot ce-i prin odaie; Și ghem făcut, pe dungă de scândură ce-l taie, Trist zgribură, sub coaste-i având câteva paie ... vrea să moarâ-n locul copilului! Sunt legi, Sunt lanțuri, sunt pumnale ca-n sângiuri să o-nchegi, Dar dragostea-i din suflet nici cei mai lupavi regi Nu pot să i-o destrame! Oh, nu-i! Atunci o mână de om cu suflet crunt Se-ncleaștă nod puternic în părul ... cer să vii, femeie, la casa judecății! Mă vezi tu cine sunt! Să fur! șoptește dânsa zdrobită de rușine, Dar astfel umblă furii? Privește-mă mai bine Și vezi că nu-mi dă gândul prin minte ca să fur! Și-n laturi ea s-aruncă gemând, dar brațul dur Al legii ... cu pieptul aburit Și plin de bruma cruntă, ca ielele din mit, Un gând numai o ține, un gând neisprăvit: Pe fiu să și-l mai ...
... minte de a fi auzit din bătrâni că s-ar fi bătut odinioară împăratul cu vecinii săi, din care unii erau È™i mai mari È™i mai puternici, iară alÈ›ii mai mici È™i mai slabi decât dânsul. Despre împăratul acesta a fost mers vorba cât e lumea È™i È›ara, cum că cu ochiul cel de ... voi pieri È™i eu" zise È™i se duse cum s-a fost dus frate-său. Balaurul de la punte era acum mai înfricoÈ™at; capetele lui erau mai îngrozitoare È™i fuga voinicului mai repede. Nu se mai auzi de amândoi fraÈ›ii: Petru rămase singur. - Mă duc È™i eu în urma fraÈ›ilor mei, zise el într-o zi către tatăl ... tânăr fecior al împăratului luă dară "ziua-bună" È™i porni către marginea împărăÈ›iei. Pe puntea cea mare stătea acum un balaur È™i mai mare È™i mai grozav, cu fălcile È™i mai înfricoÈ™ate È™i mai deschise. Balaurul avea acum nu trei, ci È™apte capete. Petru stătu în loc când văzu dihania asta înfricoÈ™ată. "Feri din cale!" strigă apoi
Mihai Eminescu - Părintele Ermolachie Chisăliță
... Chisăliță de Mihai Eminescu Părintele era cam nalt de boiul [lui], nu-i vorbă, dar i se ședea, ca popă vezi Doamne. Trecea stânjenul și mai bine, umbla țapăn, din care cauză reaua omenire îi pusese numele: popa Melesteu. Avea părul și barba roșie și arăta mai mult a tălhar decât a popă, dar ce are a face? Cele mai ămari î merite ale părintelui erau că se deprinsese a fi prost și bețiv. Tată-său fusese porcar la sat și, fiindcă băietul ... a tămâie. Nicodim, cu lăcata de la biserică-n mână, adormise într-o strană și cânta prin somn Doamne miluiește! Când tresărea pe trezite, începea mai tare, când adormea zicea tot mai încet. În fund, lângă pridvor, erau mai mulți oameni din curtea boierească care vorbeau încet între ei mai una, mai alta. Popa mormăia încet în altar fără să se uite măcar pe carte. Cine avea să priceapăă?î. Deodată-ncepu mai tare: ― Gaga gagaga? ― Beh! s-auzi pe fereasta bisericii. ― Iacă dracul, mă! zic oamenii-n fundul bisericei ș-o tulesc la fugă ... ...
... cărui frunte Dumnezeu a scris geniul, și iadul îndărătnicia, un Satan dumnezeiesc care, trezit în cer, a sorbit din lumina cea mai sântă, și-a îmbătat ochii cu idealele cele mai sublime, și-a muiat sufletul în visurile cele mai dragi, pentru ca în urmă, căzut pe pământ, să nu-i rămână decât decepțiunea și tristețea, gravată în jurul buzelor, că nu mai e în cer. Repedea umflare a nărilor și vioaia sclipire a ochilor lui semnala o inimă din cele nebune, un caracter ... Românie. Și încă dacă și-ar ăfiî câștigat prin ceva dreptul de-a se numi români; dar nu. Ei își urăsc țara lor mai rău și mai cumplit decât streinii. O privesc ca un exil, ca o supărătoare condițiune a existenței lor... ei sunt... cum o spun înșii, români de ... propriu și caracteristic al poporului din adâncurile în care doarme, făceți o uriașă reacțiune morală, o revoluțiune de idei, în care ideea românesc să fie mai mare decât uman, genial, frumos, în fine, fiți români și iar români, zise el ...
... să meargă la vânat; veverița pleacă creangă lângă creangă și hoinărește, ca o deșucheată, pădurea-ntreagă. Iar iepurele a zbughit-o la jucat. Încet, ascultând, ispitind, a ieșit tiptil-tiptil din curătură, și când a ajuns la margine și-a văzut întinderea lucie ... de zăpadă, a-nceput să sară de bucurie: „Poate mai întâlnesc un prietenâ€�, își zise iepurașul. Și gândul îi răspunse: „Poate mai întâlnești un prieten...â€� Și iar țupai-țupai, iepurele sare vesel: „Poate dau și peste o prietenă.â€� Și gândul: „Poate dai și ... de-a dreptul, tăind câmpul. Se opri tocmai în stuhăria iazului. Acolo, de-abia suflând, se ghemui cu ochii închiși... Să nu-și mai
Ion Luca Caragiale - Lascăr Catargiu
... fără condiție! era huiduit de curtezani, scuipat de bufoni, biciuit, stigmatizat și executat în aplauzele mulțimii nenorocite de'nchinători. A gândi era cea mai grozavă vină; a râde, cel mai negru păcat. Nici odată gândirea n'are alt vrăjmaș mai cumplit decât vorba, când aceasta nu-i este vorbă supusă și credincioasă, nimic nu arde pe ticăloși mai mult ca râsul. Sdrobitoarea opresiune a acelei stupide tiranii trebuia neapărat să dea naștere la încercări de revoltă. S'au mai găsit și bărbați, cari să'ndrăznească a gândi și a râde. Mulți dintre ei au căzut jertfa îndrăznelii lor. Huliți și ... îndărătul acelor doi ochi blajini, stă dârză o voință neîncovoiată; sub chipul acela de răzeș plin de bonomie naivă, e totdeauna deșteaptă la pândă cea mai sigură judecată politică, cea mai adâncă dibăcie de om de stat. Toate acestea, pe un fond moral fără cea mai mică imputare. Mai înainte de 2 Maiu - pe atunci corpul electoral era corp electoral, și Parlamentul, parlament, - Lascar Catargiu merge ca prezident al Camerei, cu ceremonialul de rigoare, la palat să prezinte răspunsul la adresa Tronului. Vodă Cuza, cu un zâmbet răutăcios, face semn primului ...
... loc însă nu voi să plece pănă nu se îmbărbătă puțin văzând pe Elena cum își biciuia calul și alerga vitejește în fruntea călătorilor. — Încet! încet! O să-ți rupi gâtul, strigă desperată duduca Balașa, care, deși mergea la pas, se ținea însă cu amândouă mânile de coama calului. Iar Elena ... dădea voinica călăreață. Duduca Balașa venea și ea cum putea în urma călătorilor, având un călăuz alăturea care-i ducea calul de căpăstru, și, dacă încet, încet se deprinse cu primejdia călăritului, nu putu însă niciodată să se deprindă cu mirosul tutunului ce călăuzul scotea din lulea, nici cu poziția necuviincioasă ce ... cu lanuri și sate, iar înainte-le munții se ridicau negri, amenințători ca niște urieși. Frumoase erau vederile ce se desfășurau dinaintea tinerilor însurăței, dar mai frumoase li se păreau privite cu ochii tinereței și ai dragostii lor; la fiecare pas ei se opreau, se minunau, nu găseau îndestule cuvinte de ... ea stătea la muls. Apoi din cea din urmă doniță baciul cinsti pe musafiri. Alexandru și Elena băură cu o poftă nespusă, simțind că le merge ...
Ion Luca Caragiale - O scrisoare pierdută
... Famelie mare, renumerație mică, după buget, coane Fănică. Încă d-aia nevastă-mea zice: „Mai roagă-te și tu de domnul prefectul să-ți mai mărească leafa, că te prăpădești de tot!..." Nouă copii, coane Fănică, să trăiți! nu mai puțin... Statul n-are idee de ce face omul acasă, ne cere numai datoria; dar de! nouă copii și optzeci de lei pe lună: famelie ... nu fac pe nenea Zaharia și pe Zoe să m-aștepte. Ei nu dejunează fără mine, și nenea Zaharia nu iese înainte de dejun. Și mai ales cum e Zoe nerăbdătoare... PRISTANDA: Ce-mi ordonați, coane Fănică? TIPĂTESCU: Să-mi afli ce scrisoare e aia și de cine e vorba. PRISTANDA ... apoi să-l lucrăm pe onorabilul! PRISTANDA: Curat să-l lucrăm! TIPĂTESCU: Stăi un minut până să-mi schimb haina; ieșim împreună; am să-ți mai spun ceva. PRISTANDA: Stau, coane Fănică. (Tipătescu iese în stânga) Scena II PRISTANDA singur Grea misie, misia de polițai... Și conul Fănică cu coana Joițica ... intră prin fund, fără să ia seama la Ghiță, care se ridică repede la intrare. Trahanache e mișcat) : A! ce coruptă soțietate!... Nu mai e moral, nu ...
Ion Luca Caragiale - Dintr-un catastif vechi
... reportaj îl făcea cocoana Luța, de la Sf. Voievozi din Ploești, cu o celeritate și cu o exactitate, care ar putea face gelos pe cel mai neadormit dintre confrații noștri speciali în materie. Niciodată provincialii nu eram jinduiți de știri de senzație din țară și din Capitală mai ales; și firește că cei dântâi care le aflam eram noi, mahalagiii de la Sf. Voievozi, vecinii coanei Luței. Văduvă; posedând o avere modestă; ocupându ... încremenit când a dat cu ochii de mireasă; așa s-a simțit trăsnit de nurii ei, încât n-a mai putut cânta mai departe; a-nceput să-i tremure glasul și barba, și, venindu-i un fel de isterică, cu căscături și zvâcnituri ca de deochi ... i venea mereu să ofteze — vorba cântecului: «de oftat ce-am oftat tare, furca pieptului mă doare!» — Azi așa, mâine așa, încet-încet, s-a-ncins prietenie la toartă între doftor și bolnav; iar tânăra doftoroaie, din zi în zi, speria mai tare lumea cu falaitarurile[xcvii] , cu catifelele, cu blănurile, cu diamanticalele dumneei. Lumea, cum e lumea, s-a apucat să bârfească — mai
Dimitrie Anghel - Ceasornicul bunicii
... tremurătoare a luminat parcă în aer și mi s-a așezat binișor pe creștet. Gura bătrînă a prins apoi încet, încet să citească, și parcă văd încă fila cu slove vechi pe care sta scrisă evanghelia fiului risipitor. Și cum a stat din citit ... de păpuși de porțelan, cu ghirlănzi de flori în mînă și panglici la pălării, a apărut în rama arcadei, a defilat încet și a dispărut din nou cu ultima notă cristalină, sub umbra altei porți ce i s-a închis pe urmă ca ... de mătănii de chihlimbar a sunat, și trupul și-a pierdut conturul și a dispărut fără a mai privi în urmă... Și pasul meu a sunat din nou în golul altor încăperi. Cu fantoma amintirii de mînă am mers, și o ... alaiul acela de nuntă, îmbrăcat în haine tiroleze, alaiul de păpuși de porțelan cu ghirlănzi de flori în mînă și panglici la pălărie apăru, defilă încet ...
Mihai Eminescu - Făt-Frumos din lacrimă
... de lacrimi de dor; și-n piepturile păstorilor tineri, răzimați c-un cot de-o stâncă și c-o mână pe bâtă, încolțea un dor mai adânc, mai întunecos, mai mare — dorul voiniciei. Toate stăteau în loc, numai Făt-Frumos mergea mereu, urmărind cu cântecul dorul inimii lui, și cu ochii buzduganul, ce sclipea ... dintr-o furcă de aur și dintr-un fuior de o lână ca argintul torcea un fir de o mătase albă, subțire, strălucită, ce semăna mai mult a o vie rază de lună, ce cutreiera aerul, decât a fir de tort. La zgomotul ușor al pașilor lui ... copil vinovat și ochii ei cei mari se plecară. El se apropie de ea, c-o mână îi cuprinse mijlocul, iar cu cealaltă îi desmierdă încet fruntea și părul și-i șopti: — Ce frumoasă ești tu, ce dragă-mi ești! A cui ești tu, fata mea? — A ... Ce-mi pasă a cui ești, zise el, destul că te iubesc. — Dacă mă iubești, să fugim atuncea, zise ea lipindu-se mai ...