Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MIR
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 436 pentru MIR.
Ștefan Octavian Iosif - Nu este-așa%3F
Ştefan Octavian Iosif - Nu este-aşa%3F Nu este-așa? de Paul Verlaine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Nu este-așa că-n ciuda acelor proști și răi Ce vor privi cu pizmă a noastră bucurie, Vom fi arare mîndri și buni în veci cu ei? Nu este-așa că-n tihnă și plini de voioșie Vom merge calea dreaptă ce steaua ne-o arată, Nepăsători de cine ne vede ori ne știe? Răznite ca-ntr-o neagră pădure fermecată, A noastre două inimi cînta-vor în iubire, Cum cîntă noaptea două privighetori deodată. Iar lumea, de-o fi bună cu noi, ori cu-ndîrjire, Puțin o să ne pese. De-ar fi să ne sfîșie, Nici dragoste, nici ură, nimic n-o să ne mire. Legați de cea mai scumpă și trainică frăție, Ca într-o za vrăjită noi vom păși-n lumină, Iar teamă de nimica atunci n-o să ne
Ștefan Octavian Iosif - Paiangul
Ştefan Octavian Iosif - Paiangul Paiangul de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Cercam tihnit o nouă poezie, Ca să-mi continuu ciclul de la țară, Când fantomatic prinde să transpară Pe manuscris o umbră viorie. Privesc mirat și văd din bagdadie Cum un paiang, torcând un fir, coboară Asemenea unui saltimbanc pe sfoară, Treptat mărindu-și pata pe hârtie. Ce cauți tu, o, negru musafir, Ori te-a atras al lirei mele cântec? – Dar el se leagănă pe albul fir: „M-am coborât să-mi văd și eu de pântec, Căci eu, la masă, nu consum idei – Eu fac, nu scriu ca tine,
Ștefan Octavian Iosif - Pintea
Ştefan Octavian Iosif - Pintea Pintea de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție I Spun povești minuni destule Despre Pintea Năzdrăvanul, Spaima-ntunecatei cetini Ce-mpresoară Caraimanul. Mari isprăvi de vitejie, Cunoscute poate vouă. — Ascultați acu la mine, Să vă spun și eu vreo două... Pintea, fraged copilandru, La ciobani intrase slugă Și-l muncea într-una gîndul Cum ar face el să fugă : Bacii lacomi nu o dată Mi-l lipseau de prînz ori cină Și-l certau apoi în pilde, Ca să-i caute pricină... Într-o zi, umblînd cu turma, Întîlnește-n cale-o zînă : — Bună vremea, măi voinice ! — Bună inima, stăpînă ! — Spune-mi mie ce te doare Și de ce ești trist la față ? Poate eu voi fi în stare Să-ți ajut cu vreo povață... Pintea stă prostit și rîde... Ce să-i zică ?... Ce să-i ceară ? Mai nu crede, mai se-ndeamnă Și răspunde-așa,-ntr-o doară : — Dă-mi putere, sfîntă zînă, Ca să-i bat pe toți ciobanii ! I-aș snopi numai o dată, De m-ar pomeni cu anii !... — Dacă vrei să prinzi putere, Du-te, Pinteo, de te scaldă Colo-n iezer ...
Ștefan Petică - II (O ceată-ntunecată s-a oprit)
Ştefan Petică - II (O ceată-ntunecată s-a oprit) O ceată-ntunecată s-a oprit de Ștefan Petică O ceată–ntunecată s-a oprit Tăcută și răsleață la răscruce; Atât de grea îi cade-n asfințit Tortura de-a nu ști-ncotro s-apuce. Cât fuse ziua clară s-a-mbuibat Cu cântece și joc în loc de pâine Și beată de plăcere a uitat De grija zilei groaznice de mâine. Dar seara se coboară răcoroasă Și-amurgul sărbătoarei e amar Ca drojdia cea neagră ce o lasă Năspritul must pe fundul de pahar. Cu trândavi ochi privește spre apus Mirată că nu poate să-l priceapă; O rugă pare c-ar avea de spus Dar nu știe măcar nici cum să-nceapă Ci stă îngrămădită ca o turmă Și tremură de taina ce-o-nfioară Cu moartea zilei blonde care curmă Și jocul și cântarea de vioară. Și tristă de pierduta fericire Tăcută stă cu fruntea încruntată Chemând ceva din stinsa strălucire S-aprindă facle-n noaptea-
Alecu Donici - Antereul lui Arvinte
... mi tai eu poalele de pe la antereu Și mânecile să le pui Mai lungi decât era". Au zis și au făcut. Dar lumea se mira Că antereul lui era acum prea scurt, Și nu asemăna nici cu un bun mintean. Se-ntâmplă și boieri de neam Care-ncurcând averea lor ...
Alecu Donici - Bărbatul cu trei femei
Alecu Donici - Bărbatul cu trei femei Bărbatul cu trei femei de Alecu Donici Un om poznaș au fost schimbat Vro trei femei cu cununii, Fiind tustrele încă vii. Dar acolo era un aspru împărat, La care, cum au mers asemene știință, Au și găsit de cuviință Ca pentru așa faptă, Pe om să-l dea sub judecată; Iar spre mai aspră înfrânare, Judecătorilor au pus el înainte Să fie cu luare-aminte Și să închipuiască pedeapsa cea mai mare Unei asemene de pildă rea urmare; Că la de împotrivă, el hotărât era Pe toți a-i spânzura. (Asemene un împărat Nici pe la noi n-ar fi stricat.) Judecătorii văd că nu-i de șuguit; Să hotărască drept ei mult s-au sârguit, Și numai Dumnezeu de sus i-au luminat, Căci socotința lor aceasta au urmat: Ca omului să dea femeile tustrele, Îndatorându-se de a trăi cu ele. Norodul însă s-au mirat Pentru asemene prea slabă hotărâre, Și sigur toți au așteptat, Pe vrun judecător să vadă spânzurat. Dar n-au trecut nici patru zile Și s-au împrăștiet prin țară auzire: Că cel cu trei femei bărbat, De răul lor s- ...
Alecu Donici - Bricele Bricele de Alecu Donici Eram în hotărâre de fabuli să mă las, E grea această cale la muntele Parnas; Dar unchiul, care strânge nepotului avere, Ce vrea de la el cere. Așa un unchi al meu, Ușoară să-i stea țărna și sufletul ferice, Prin testamentul său Mă leagă ca să public o fabulă de brice; Plinesc a lui voință ca sfântă datorie. El îmi spunea c-odată, într-o călătorie, Stând sara la popas, Găsi un vechi prieten, cu care a și mas. Ei de cu seară-n vorbe de râs, de desfătare, Cu pace-au adormit. A doua zi, când unchiul din somnu-i s-a trezit, Pe scumpul său prieten văzu în altă stare. Acesta la o masă-n oglindă se uita Și-așa de greu ofta, Că îți venea a crede Că-n ea pieirea-și vede. — Ce-ți este, frate dragă — îi zise unchiul meu — Au nu cumva ți-e rău? — Oh, nu — răspunse cela — sunt sănătos, sunt bine; Dar e o-mprejurare mai tristă pentru mine, Că trebuie să mă rad Și barba mi- ...
... are. Așa, doar au cei mulți a mea învățătură, Sau sunt asemene ca mine buni la gură?! De mine dascălul grecesc se tot mira: Nici altul mai isteț la dânsul nu era. Ținerea mea de minte și duhul cu simțire Sunt rari împodobiri vărsate de la fire. Odată îmi ...
Alecu Donici - Leul și iepurele
Alecu Donici - Leul şi iepurele Leul și iepurele de Alecu Donici Un leu c-un iepure prieteni s-au făcut. Eu văd că vă mirați Și nici e de crezut; Dar când îți sta să căutați La adunările lumești, Apoi mai grele lucruri îți crede nefirești. Așa, odată au pornit Ei împreună la plimbare, Și iepurele au stârnit Această întrebare: — Prietene iubit! Mă mir eu și te rog să-mi spui Pricina, pentru ce cucoșul nimicit, Pe care poți pe loc c-o sfârlă mort să-l pui, Te sparie așa cumplit, Încât tu fugi de glasul lui? — Aceasta nu-i de vro mirare, Lui leul au răspuns. Și noi cei mari suntem cu slăbiciuni născuți. Precum un elefant, cât este el de mare, De șoareci iar se teme tare. Apoi pentru aceasta dar, Nu în zadar, Răspunse iepurul. Și eu ca voi cei mari, Mă tem de câini copoi și varvarii ogari. Și noi adeseori pe patimi ne silim Cu ale celor mari să le sămăluim. Dar nu prea
Alecu Donici - Măgarul și privighetoarea
... strigare, Întru a dragostei cei gingașe plecare Pe amorașul său chema, Și rediul desfătat, cântarea-i răsuna; Iar lumea ascultând Tăcea și se mira. Măgarul însă de pământ S-au rezemat cu fruntea, Și au răcnit așa: "Tu versuri ai plăcute, Dar când ai asculta Cucoșul de la noi ...
Alecu Donici - Presura Presura de Alecu Donici În adâncă liniștire, La revărsatul de zor, Presura, cu glas din fire De abia răsunător, Cânta plină de simțire Către bunul ziditor! Iară când măritul soare Ca un mire mult dorit, Bucurând toată suflarea S-a ivit la răsărit Și când lumea salutare Îi depunea prin cântare, Atunci presura tăcea. Însă o privighetoare Ce mai de mult o știa, I-a și făcut întrebare: De ce tace? — Nu cutez, Zise presura-n durere, Cu glasu-mi fără putere Soarele să salutez. Dar cu nespusă plăcere Eu vă binecuvântez! Așa și eu mă căinez Că n-am talentul poeziei: Să cânt unirea