Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NU SE POTRIVI CU
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 239 pentru NU SE POTRIVI CU.
... Formidable, și sub pamblică biletul de călătorie înfipt de tanti Mița, că "așa țin bărbații biletul". - Vezi ce bine-i șade lui - zice mam' mare - cu costumul de marinel? - Mamițo, nu ți-am spus că nu se zice marinel? - Da' cum? - Marinal... - Ei! ziceți voi cum știți; eu zic cum am apucat. Așa se zicea pe vremea mea, când a ieșit întâi moda asta la copii - marinel. - Vezi, că sunteți proaste amândouă? întrerupe tânărul Goe. Nu se zice nici marinal, nici marinel... - Da' cum, procopsitule? întreabă tanti Mița cu un zâmbet simpatic. - Mariner... - Apoi de! n-a învățat toata lumea carte ca d-ta! zice mam' mare, și iar sărută pe nepoțel ... manivela? Ciudat! tocmai în vagonul de unde zburase mai adineauri pălăria marinerului! Cine? cine a tras manivela? Mam' mare doarme în fundul cupeului cu puișorul în brațe. Nu se poate ști cine a tras manivela. Trenul se pornește în sfârșit, și ajunge în București cu o întârziere de câteva minute. Toată lumea coboară. Mam' mare așază frumușel beretul lui Goe, îl scuipă pe puișor să nu-l deoache, îl întreabă dacă-l mai doare nasul și-l sărută dulce. Apoi cocoanele
Grigore Alexandrescu - Epistolă. Domnului Alexandru Donici, fabulist moldovean
... simt prea mic Și nevrednic să iau urma unui mare mucenic. Cred cu tine că talentul ne e din cer dăruit, Că e foc care se stinge dacă nu va fi hrănit. Și de am o zi mai lină, un ceas bun de întâlnesc, Cu plăcere a-l aprinde, a-i da hrană mă silesc. Dar pe om și-a lui natură destul nu ... ți mărginim". Dacă, zic, plăceri de-acestea de l-ai tăi ai fi cercat, La atâtea dobitoace suflet oare ai fi dat? Ai fi zis cu îndrăzneală de-un vulpoi judecător Că îl vezi câteodată cu puf alb pe botișor, Că în cumpăna dreptății cașul el l-a cumpănit, Până ce prigonitorii cu nimic s-au pomenit? La voi sunt mai domoli oameni, ei nu s-ating de nimic: Aicea dau de nevoie, orice mă încerc să zic. De voi să cânt eroismul bunilor noștri strămoși, Aud o sută de ... o carte că în Grecia, de vrei, Poți să scrii orice îți place, fără vorbe și idei; Mulți din autorii noștri au acest talent dorit, Cu locul, cu ...
Ion Heliade Rădulescu - Dispozițiile și încercările mele de poezie
... Ѧ . Tata nu era în București să-mi spuie, mama știa carte numai grecească. În via grădinii lucrau câțiva olteni; vreo doi dintr-înșii erau cu călimările la brâu și știau carte. Mă rugai de unul, care mi se păru mie mai procopsit și pe care îl recomanda către mine și numele lui (îl chema Alisandru). El îmi spuse, pe picior lângă un dud ... slova rusească. Li se duse vestea în sat, și fură chemați și la curtea boierească (cum am zice, la noi acasă). De aci mă cunoscui cu dânșii și nu mă mai putu ținea în frică nici câinii de la stână, ce era să mă rupă o dată. Într-o vară citii cu ei împreună Poarta pocăinței, Epistolia ce a căzut din cer, Viața sfântului Alexe, omul lui Dumnezeu , scrisă de mână, Viața părintelui Macarie, Avestița ... nemuritor, și mie; n-aș fi rămas un om așa neînsemnat ca acum. Făceam, cum zic, versuri pe moarte, zece d-o para, dar eu nu le-aș fi dat nici pe zece parale unul, pentru că le aveam dimpreună cu mine la mare ipolipsis (după cum se ...
Grigore Alexandrescu - O nuntă
... se făcea în vecinătate: propoziția nu-mi păru de refuzat, și peste puțin norociții nuntași văzură sosind o trăsură ocolită de dorobanți care făcea să se ridice de departe căciulile, în cinstea persoanelor de ei escortate. În ceasul când sosirăm, adunarea se dispoza a merge la biserică spre săvârșirea cununiilor. Un car cu patru boi și acoperit cu procoave sta gata pentru mireasă, care se și sui într-însul, însoțită de câteva bătrâne, mume, nune sau soacre, și îmbrăcată cu trei malotele, lux ce mărturisea în favorul stării părinților, dar care nu-mi pricinui mai puțină mirare, căci ne aflam în luna lui iulie și căldura era grozavă. Oricum va fi, mireasa se sui în car, după cum vă spusei, și plecă precedată, urmată și ocolită de cavalerii satului călări, împodobiți cu flori, înarmați cu pistoale. Aici poate așteptați să desfășor înaintea dumneavoastră pateticul romanț al acestei căsătorii, sau să vă descriu frumusețea miresei, eleganța taliei, colora părului, strălucirea ochilor ... mână, o duseră spre ușa casei. Aci ea se opri și, punând mâinile amândouă pe pragul de sus, stătu nemișcată. Peste puțin, un glas bărbătesc se auzi înăuntrul casei zicând: ,,Intră". Dar mireasa răspunse cu multă filozofie: ,, ...
George Topîrceanu - Eminescu și epigonii lui
... să dai publicității drept opere definitive niște însemnări provizorii imperfecte, acest poet te-ar chema în judecată sau — genus irritabile — s-ar apăra cu pumnii împotriva unei astfel de injurii. Eminescu însă, despre care se știe cât era de scrupulos cu propria-i producție, nu se mai poate apăra. Și această injurie i se aduce tocmai acum, când se împlinesc 25 de ani de la moartea lui — ca un omagiu! Într-o țară unde bunul-simț și priceperea nu pot ține, în publicistică, locul unei legi efective împotriva nechemaților și răufăcătorilor, știm că nu mai e cu putință să se remedieze răul înfăptuit. Altminteri, am cere Societății scriitorilor români să apere pe Eminescu împotriva admiratorilor lui. Oamenii de gust vor ști desigur să aleagă și ... în mândria lui singuratică, om superior în înțelesul inaccesibil gloatei, n-a avut nici un atom de cabotin în ființa lui. El niciodată nu a comis indiscrețiuni, ca un Emil Isac oarecare. De ce dar să-i scormonim cu atâta înverșunare intimitățile? Lăsați-l să se odihnească așa cum a trăit: solitar și departe, ca luceafărul. Căci dacă s-ar scula din mormânt, Eminescu ar trebui să
Constantin Stamati - Frunzele și rădăcina (Stamati)
... Krâlov Traducere de Constantin Stamati Într-o zi de primăvară, frumoasă și seninată, Frunzele verzi a pădurii, umbrind o costișă toată, Au început cu zefirii într-acest chip să șoptească Și să fălească A lor desime tufoasă Și umbroasă, Zicând: „Au nu noi suntem podoaba a văilor ce umbrim, Au nu cu noi și copacul îi falnic și învăscut, Îi răsfățat și plăcut? Apoi de ne lăudăm, noi nici că păcătuim, Căci arborul făr’ de noi, gol ... și săltează, Iar dimineața și sara fragede privighetori La noi vin de desfătează Și primăvara serbează. Pân’ și însuși voi, zefirii, ușori și nestătători, Șuguiți cu noi neîncetatâ€�... Atunci glas cu umilință de sub pământ le-au răspuns: „Voi, frunzelor, ați uitat Nouă să ne mulțumiți că vă aflați colo sus.â€� Deci frunzele, foșnind ... cu obrăznicie grăiește?â€� „Noi suntem aciea care în întuneric trăim Și scurmăm pământul negru, pentru ca să vă hrănim. Au voi pe noi nu ... frunza în toată vara alta din nou să-nverzească, Spre trecătoarea podoabă. Pierind însă rădăcina, vă uscați și voi pe loc, Și tot arborul atuncea nu
Ivan Andreievici Krâlov - Frunzele și rădăcina (Stamati)
... Krâlov Traducere de Constantin Stamati Într-o zi de primăvară, frumoasă și seninată, Frunzele verzi a pădurii, umbrind o costișă toată, Au început cu zefirii într-acest chip să șoptească Și să fălească A lor desime tufoasă Și umbroasă, Zicând: „Au nu noi suntem podoaba a văilor ce umbrim, Au nu cu noi și copacul îi falnic și învăscut, Îi răsfățat și plăcut? Apoi de ne lăudăm, noi nici că păcătuim, Căci arborul făr’ de noi, gol ... și săltează, Iar dimineața și sara fragede privighetori La noi vin de desfătează Și primăvara serbează. Pân’ și însuși voi, zefirii, ușori și nestătători, Șuguiți cu noi neîncetatâ€�... Atunci glas cu umilință de sub pământ le-au răspuns: „Voi, frunzelor, ați uitat Nouă să ne mulțumiți că vă aflați colo sus.â€� Deci frunzele, foșnind ... cu obrăznicie grăiește?â€� „Noi suntem aciea care în întuneric trăim Și scurmăm pământul negru, pentru ca să vă hrănim. Au voi pe noi nu ... frunza în toată vara alta din nou să-nverzească, Spre trecătoarea podoabă. Pierind însă rădăcina, vă uscați și voi pe loc, Și tot arborul atuncea nu
Constantin Negruzzi - Melancolie (Negruzzi)
... gândiri, Cu plăcere-și amintește trecutele suferiri. Vezi părâul acest trândav, scăldând pajiștea cea verde, Cum prin flori trufaș se primblă, și subt arce verzi se pierde? Valul său pare că poartă lacrimi limpezi și oftări, Îndemnând cu-a sa murmură la duioase cugetări; Lângă el o mândră salce cu lungi ramuri atârnate Își împlânt-într-a lui ape cosițele-i resfirate; Acea undă gemătoare, acel arbure jălind Parcă sunt doi juni prieteni ... a deșteptat. Cât iubesc să-mi opresc pașii subt umbra de desfătare Unde cade în suspine a ei jalnică cântare! Gânditor și dat cu totul s-aud dulcele ei glas, Sub copaciul acest mândru în uimire am rămas, Nu bag seamă că deasupră-mi vijelie se stârnește, Sau că soarele apune, ori că tunetul vuiește, Și c-a zilei luminare de pe cer acum s-a stâns ... aice află o adâncă liniștire; Cu respect și duioșie mă închin astui mormânt... Patriot a fost acesta, de folos l-al său pământ. Nu un trântor ce în viață numai rău știu a face Și din a țării lui sânge să
Mateiu Caragiale - Sub pecetea tainei
... chip... Gogu Nicolau... -"Cât a stat dânsa, alături, parcă l-am văzut, în carne și oase, și pe el - la masa aia chiar se așezau când veneau împreună - da, parcă l-am văzut așa cum era: îndesat și mărunt, cu gâtul scurt și capul rotund lăsat pe ceafă, la față plin, cu nas și ochi mici, cu mustăcioara cânepie, tunsă"... "Câțiva ani, cucoana Lina, așa o chiamă pe văduvă, a purtat o broșa cu fotografia lui, dar nu pe smalț; de hârtie, cu sticlă deasupra. Din ce în ce chipul a ieșit, până nu s-a mai deosebit de loc. Așa s-a întâmplat și cu amintirea lui. Afară de nevastă-sa și de mine, poate nu mai e nimeni care să i-o păstreze". "Gogu Nicolau era șef de birou, la finanțe, la contabilitate, împlinise în 98 treizeci-și-nouă de ... nu se întorcea fără să se oprească să le mai arunce o privire. în afară de ceasurile de slujbă - era un harnic și priceput slujbaș - nu ...
... minte!... Iubea-și Fira fata, Încât era gata Pentru ea să sară Prin apă și pară Și d-aceea ea De necaz plângea Când mi se gândea, Cum că-i lucră fata Cum nu lucră alta! Și d-aceea sta Și se cugeta Și trăia cu gândul Zilele de-a rândul Și-ntrebat-a finii Și-a-ntrebat vecinii Și-ntrebat-a frații ... prin sat Și-a tot întrebat, Dar i-au spus cumnații, Rudele și frații Și i-au spus vecinii, Oamenii și finii Să nu-și bată gândul Unde nu-i cu rândul, Să n-apuce codru, Unde nu-i cu modru. Însă Fira sta, Sta și cugeta, Mult se frământa Și-ntrebat-a iară Prin lume și țară Și-a-ntrebat anume Prin țară și lume Pe la vrăjitori Și ... mi obliciră Ce vrea lelea Firă, Mi se învoiră, Căci almintirea, zău, N-aveau încătrău. Lelea Fira-apoi Dusu-mi-s-a dus Cu capul pe sus Până la Ionel Și-a vorbit cu
... atunci bagă mâna stângă în șerpar, scoate un pumn de bani, îi aruncă lăutarului și strigă: — Acum, una pe pofta mea! Iar când Toderică se prinde la joc cu Marta Mihului Saftei, babele și moșnegii se ridică din umbră, sparg sfatul și grăbesc să mai vadă și ei o dată. Așa se petrec lucrurile. Dar gura satului prea face dintr-un țânțar un armăsar. Pe când Marta și Toader vorbesc numai așa, ca să nu tacă, cei ce n-au ce face le pun floare la ureche. Cu totul fără nici un temei nu sunt însă nici vorbele babelor. Prea se potrivesc tinerii la stare și la făptură, prea sunt deopotrivă în sat și-n șapte sate! E vorba, cine-a fost Cazacul, cine ... se întâr- zia și singură Marta mai cuteza să rămâie șezând pe iarbă. — S-au dus toți! grăi Miron îngrijat, când se văzu singur cu Marta. — Nu-mi pasă! îi răspunse Marta încălzită. Cântă mai departe. — Dar e târziu! — Cântă! îi zise ea încă o dată. Miron se simți cuprins de un fel de beție, se