Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NU SE SUPUNE
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 212 pentru NU SE SUPUNE.
Dimitrie Bolintineanu - Conrad. Cântul al III-lea. Egiptul
... de grădine, Trei sute teatre, circuri, de viață, oameni pline. Și astăzi nici o urmă! Nimic nu mai e viu: Abia în suvenire, de ele se mai știu. Acolo fu necropol, morminte strălucite, Palate elegante de preoți locuite, Cu verzi grădini de arbori și cu parteri de flori, Mărite monumente, de ... râu de raze pe valea lată, brună. Un ocean de glorii plutește pe ruini. Prin umbre și prin raze, răpește pe streini. Oh! câte suvenire nu se deștept aice! Acolo e statua lui Sesostris ferice. Mai dincolo e templul superbii zei Hathor. Mai colo sunt coloșii, cu marea formă-a lor ... venite, moare! În care adevărul, dreptatea, nu au loc Decât pe cei fățarnici să serve ca mijloc, În care interesul împarte pe dreptate Și meritul se-nclină la mediocritate. Născut aici în lume, o, zeu dezmoștenit, Ursita-ți e-mplinită de cum ai suferit. Ce îți rămâne încă să faci aici ... ofilește, Ce dorul îl consumă, tiranul îl robește? Văzut-ați voi deșertul părând, când luna plină Revarsă valuri d-aur în umbra serii lină? Colo se-ntinde valea lui Biban el Maluk. Flori, arbori nu răsare și toate ...
... Peleș! — Unde-i dobitoaca, mamițo? trăsni-o-ar Dumnezeu s-o trăsnească! zice madam Piscopesco, ciufulidu-și tare necăjită cârlionții de la ceafă, cari nu vor să stea cum vrea dumneaei. — Lasă-mă, soro, să te potrivesc, îi zice coana Lucsița. Și trage lângă fereastră-n lumină pe frumoasa ... — Daca te miști! daca bâțâi mereu din picior! Fie, soro, la naiba! că prea ești nevricoasă!... A să văz. Și coana Lucsița se uită-n ceafa grăsulie a lui madam Piscopesco și o scuipă, pe de o parte să-i mai potolească ustureala, pe de alta ... rebeli așa de frumos că madam Piscopesco a și uitat de arsură. — Douăsp'ce și un sfert, soro! ce dracu faceți? tot nu te-ai mai isprăvit?... vrei să-ntârziem? nu face pentru ca să ne aștepte, mai ales întâia oară! Dar madam Piscopesco, fără s-asculte vorbele domnului Zefir Piscopesco, și încovoindu-se de talia ei elegantă în fața oglinzii, așa ca să-și poată vedea turnura, întreabă: — Sunt bine la spate, mamițo? — Ești surdă, soro ... ...
Ion Luca Caragiale - Caut casă...
... Ion Luca Caragiale - Caut casă... Caut casă... de Ion Luca Caragiale Caut casă cu chirie, caut și nu găsesc. E absurd ce se petrece la noi, în București! în fiecare an, se clădesc sute de binale, acareturi peste acareturi, și, în loc să scază, chiriile cresc. Și ce construcții! tot cum nu-mi convin mie. — Aide-nainte! strig eu samsarului, care mă poartă de azi-dimineață. Înainte, jidove rătăcitor! — A! iată încă una ... a-necat! E foarte cald în odăițe — o căldură năbușitoare. — Dar — întreb — a fost cineva bolnav aci? — Nu! — Parcă ați făcut foc. — E tinicheaua de la acoperiș. Știți, când e soare... Dar când plouă, se răcorește. — Dar Ă propos, sobe nu văz. — Sunt coșurile de zid... Puneți sobă cu cărbuni... Așa am pus și noi: e mai iconomie. — Și căt pe an? — Două ... o vezi noaptea pe lună! Atunci să-i mănânci discret prunele brumării. Iată ce frumusețe de prune. Dar gutuile... Și perele astea de iarnă... Astea se mănâncă tocma-n postul Paștelui. Și vița, uite ce încărcată e! Uitați-vă departe până-n ulucile cari d-abia
Petre Ispirescu - Zâna zânelor
... Acolo puse mâna și-și luă săgeata. Se dete jos cu sufletul plin de obidă și de mâhnire, socotind că este sec de noroc, căci, se gândea el, ca ce era să găsească în acel copaci? Nu-i fu destul că nu-și aflase acolo pe scrisa lui, nu-i fu destul că făcuse atâta cale în deșert, se mai pomeni, când vru să plece de lângă copaci, că se agață de spinarea lui o bufniță. Hâț în sus, hâț în jos, bufnița să se ducă din spinarea lui, ba. Îl înhățase, drăcoaica, cu ghiarele, ca o gaiță spurcată, și nu-l slăbea nici cât ai da în cremene. Mai se suci, mai se învârti să scape de pacoste, și nu fu nici un chip. Daca văzu și văzu, se hotărî și el a se duce acasă cu saxanaua în spinare și o luă la drum. În cale, băgă de seamă că alte șase bufnițe se țineau după dânsul. Merse el, biet, cu alaiul după dânsul, și potrivi ca să ajungă acasă noaptea, spre a nu se face de râsul dracilor de copii. Cum intră în cămara unde locuia dânsul în palaturile tătâne-său, cele șase bufnițe
Antim Ivireanul - Aceasta o am zis când m-am făcut mitropolit
... o preface să se mute de pre dânsa patimile cĂ©le sufletești, ce să umfla ca o rană otrăvită. Și vrând Dumnezeu cuvântul ca să se arate în lume mai nainte, până a nu să întrupa și a să face om, au trimis în lume proroci să propoveduiască la oameni venirea lui cea înfățășată. Și pentru aceasta ... mântuiască și la cunoștința adevărului să vie, căci aceasta iaste mare sĂ©te la Dumnezeu a pofti și a iubi să se mântuiască oamenii, pentru aceasta nu să odihniia Dumnezeu să fie numai la jidovi buna-credință și cĂ©lelalte limbi fie lipsite de darul lui. Pentru aceasta au vrut să răsară ... lui și să-i învĂ©țe lucruri preaslăvite și poruncă noao și viiață cerească, cerca să afle slugi acestor porunci; și n-au căutat cetăț, nu s-au uitat la mulțime de oameni, nu s-au socotit slujba împăraților, s-au scârbit de putĂ©ria avuției, au urât biruința ritorilor, nu i-au trebuit limbile filosofilor, nu ...
Dimitrie Bolintineanu - Buciumul și fluierul
... Inima română N-a perdut junețea cea viețuitoare, Nici viteaza-i mână, De plăceri molatici, n-a slăbit sub soare. Buciumul Nu-mi mai vorbiți de patrie, Căci plânsul mă supune În mijlocul plăcerilor Întristă tristu-i nume. Plăpânda, blândă pasăre Când cade sub prinsoare Își mușcă fierul lanțului Și bate-n aripioare. Și fiicele Carpaților ... Se apăr din cornițe, Dar frații-mi n-au virtuțile Nici ăstor dulci ființe Plecați, se pleacă timpului Și lungii suferințe. Fluierul Totdauna-n lacrimi nu s-or risipi Inimile june, Mâine cavalerul pe fugar în spume Pe câmpul de lupte mândru va porni; Paloșul cel splendid va luci cu fală ... Gloria română va purta la cer. Dincolo de noapte, zorile lumină; Dincolo de doruri, viața luce lină; Numai ochii celor ce de moarte-s plini Nu pot să pătrunză dulcile-i lumini. Buciumul Văzut-am iarna luncile Uscate, tristătoare, Dar azi cu flori dulci, magice, Se coper râzătoare. Văzut-am fruntea verginei Pălită, durerată, Dar azi cu dulce purpură I-e fața semănată. Dar zilele, dar secolii, Sub care totul piere ... ...
... vis plăcut. Coama-i poleită de raze de soare, P-albu-i sân revarsă valuri râzătoare. Chipul ei cel palid prevestește-un rău. Ce,-necat, se luptă cu sufletul său. Însă cu mărire ea atunci vorbește, Vorba-n dulci suspine i se răspândește — ,,Doamne, cu călării tu să nu te duci! Capul lor pe aur te-a vândut la turci. I-a lăsat să intre fără-mpotrivire Și ți-a ... urmă pare turburat, Tremură, pălește, temerea-și ascunde, Apoi nalță glasul și-astfel îi răspunde — ,,Ale mele fapte par bănuitoare; Dar, o, mândre doamne, nu sunt trădătoare. Timpul vă va spune într-al meu favor. Cel dintâi în luptă merge-voi să mor!" Zice și se-nchnă. Domnul aprobează. Acuzatul iese. Ochii îl urmează. Cu-a lui călărime pleacă într-un zbor Către turcii falnici... și se-nchină lor. Domnul dă semnalul, buciumele sun. În treizeci pătrate, bravii lui se pun. Turcii pun în frunte cetele-nchinate, Dar cu focuri crude le trăsnesc în spate. Domnul dă un ordin către vânători Ca să-ndrepte focul ... repezi, spumegate, Astfel ...
... Pe mine?... — Pe tine. — Jurați!... zise Duman, scoțând cuțitul din teacă. — Jurăm!... răspunseră ceilalți, încrucișând cuțitele cu el. Dar n-apucase să se piardă în sânul codrului ecoul acestui de pe urmă cuvânt jurăm, că un tropot de cal se auzi în apropiere, și, iute ca fulgerul, un om descălecă și se înfățișă dinaintea hoților. Era căpitanul. — Ce larmă se aude între voi? Toți muțiră dinaintea lui, văzându-i fruntea încărcată de mânie. — Nu răspunde nimene? adause el cu un glas care răzbătea ca tunetul în inimile lor. Atunci Duman spătosul, ieșind din grămada hoților și punându-se în fața lui, îi zise cu ton hotărât: — Căpitane!... Tovarășii mei m-au însărcinat să-ți spun că ei s-au săturat să-și ... vei face aceasta? — Foarte ușor, doar eu sunt fratele Șantei! — Frate!... zise cerșitorul tresărind. — Frate!... da!... însă frate numai de sânge, dar nu și de inimă. În acest timp căruța înaintase iute, soarele se coborâse spre asfințit, și iată-i ajunși la marginea târgului. — Acum fă bine de te coboară, zise omul cu cațaveica albastră. Cerșitorul se coborî cu mii de bogdaproste, și căruța, intrând răpede în târg, ...
Mateiu Caragiale - Sub pecetea tainei
... crama unde a fost ucisă Sita Gârbu, eu la armanul unde a fost răpus Nicolache Schina, adică de vreo doi ani, nu mi se mai întâmplase până săptămâna trecută să-l întâlnesc pe Teodor, veche cunoștință moștenită, conu Rache cum i se zicea în deobște. L-am găsit la "Carul cu bere", în partea din stânga a localului, singur la o masă, în fund. Sta ... în meserie; îmbătrânise în slujba poliției, fiind fost mâna dreaptă a câtorva din marii prefecți de odinioară, de fandoselile și de ifosele cărora se molipsise oarecum. Deschise un ochiu ca să-mi spuie : "nu le leg". Și, după un răstimp, desfă-când pleoapele și celuilalt: "Ie împrumut chiar". însemna din parte-i, pentru o tipăritură, cea mai grea ocară ... așteptau și alte moșteniri. De altmintreli, cu toate că în timpul din urmă, conu Rache suferise pagube simțitoare, rămânând cu mulți bani încurcați sau necăpătuiți, nu se plânse. Era altceva care îl costa. Dintre vechile legături de breaslă, de sindrofie, de petrecere, bărbați și femeii cele ce mai supraviețuiseră se ...
... dinaintea focului și ascultam pe tata care ne spunea o istorie a lui din copilărie. Tata era bătrân și văzuse multe care acum nu mai sunt de văzut. — Hei! dragii mei!... zicea el. Era un timp pe când codrii Orheiului se uneau cu codrii Bâcului, și aceștia cu codrii Carpaților; iar plugul brăzda numai prin poiene și prin șesurile apelor curgătoare. Pe atunci nu erau nici șosele, nici drumuri bătute, ci oamenii mergeau călări de la sat la sat, de la târg la târg, și când aveau vreun drum ... stăpân, și nu mult după aceea se și auzi prin țară de numele lui Bujor. Doisprezece tovarăși, frați de cruce, fugiți de la coarnele plugului, se adunară în jurul lui și, încrucișând ferul cuțitelor, îi jurară credință și ascultare fără margine cu drept de viață și de moarte asupra lor. De ... răzima pe crăcană când se cobora la iaz să împuște rățe. În sat asemenea nu era decât un singur pușcaș, care niciodată în viața lui nu se luptase decât cu vânatul din pădure; prin urmare, nu ...
Garabet Ibrăileanu - Privind viața
... pentru cele adevărate -- și e mai onorabil să le cauți pentru durerile adevărate, decât pentru cele simulate. Nu spune nimic bun despre tine, căci nimeni nu te va crede. Nu spune nimic rău despre tine, căci toți te vor crede. A regreta că nu te-ai născut altfel, este a regreta că te-ai născut tu, și nu s-a născut altcineva. A dori să fii altfel, este a dori să mori tu și să se nască altcineva. Căci tu, tu ești tu . Mila, când nu e însoțită de o iubire infinită, e mai ofensatoare decât disprețul. O femeie care iubește pasionat nu glumește niciodată, în societate, cu bărbatul iubit sau pe socoteala lui. Toți oamenii doresc un lucru simplu, naiv, logic: ca universul întreg să se comporte astfel, încât să le fie bine lor -- și le e necaz dacă cumva universul, la începutul lui, a apucat pe o altă ... spus tu în viața ta! Ai spus vorbele care sunt în Shakespeare, în Goethe și în Kant. Numai că le-ai combinat altfel. Unele femei nu se ...