Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PÂNĂ LA URMĂ

 Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 486 pentru PÂNĂ LA URMĂ.

Emil Gârleanu - Cocoșul

... sub aripi, împrăștiate, care mai sus, care mai jos, cum le-a fost mai pe plac și le-a venit mai la socoteală. La o parte, așa, să le poată vedea pe toate, sculat cu noaptea-n cap, stă cocoșul — pașa, cum îi zic toți ai casei, â ... și înalță o margine tot mai sus, prelingându-se pe cer, ca sorbită de-o putere a văzduhului. Pe urmă, oglinda aburită de până acum pare că răsfrânge un foc depărtat, se face lucie, poala cerului prinde ființă parcă, și lumina începe să se cearnă peste pământ, ușoară, ca ... de argint. Departe, cine știe unde, se văd dealurile, mai încoace câmpul, aproape satul și, chiar în față, își desface stâlpii din umbră casa de la cealaltă margine a ogrăzii. Aerul se înfioară; cocoșul răsuflă fericit, apoi își udă pliscul în mărgăritarul de rouă de pe frunza cea mai ... judecă pe toate. La stânga, ici, doarme Sura, nadoleanca; băbătia, tot lângă el, și numai lângă el; a scos cinci rânduri de pui până ...

 

Ion Luca Caragiale - Duminica Tomii

... frică?... Cu metodele de astăzi, nu simți nici cât o pișcătură de purece. - Nu de frică; nu pot, că am de lucru; trebuie să dau până-n două ceasuri cronica mea la gazetă. La trei, vine băiatul de la tipografie să mă execute... și cu durerea asta sunt incapabil să scriu un rând măcar. De o sută de ori de aseară m-am așezat ... chip să m-astâmpăr... o clipă nu­mi dă pace... Și iar începe bietul om să se vaite și să se plimbe ca o hienă. La un moment, se oprește răcnind: - E de nesuferit!... mă-mpușc! - Omule - zic eu - du-te la dentist! - Ei! dar cronica mea cine o scrie? - Știi ce? zic; tu du-te fără frică, să-ți scoți măseaua; eu rămân aci; până te-ntorci, îți scriu eu o cronică... Ai vreun subiect anume, or pot scrie despre ce mi-o da pân gând? - Ba, chip, aveam un ... lumină!" și când năvăleau mahalagioaicele credincioase să ia, care mai de care, lumina, cu ce ton demn de autoritate le striga: "Ho! că nu sunteți la cocină!" Pe urmă evlavia aceea adâncă și caldă, de care erau pătrunse sufletele tutulor enoriașilor noștri, de la cel mai bătrân fără un dinte-n gură, până

 

Vasile Alecsandri - Radu Calomfirescu

... Și pe cei tustrei Căplești, Purtătorii oștilor Și fruntea boierilor!" Mircea-vodă-l asculta Și din gură cuvânta: ,,Alei! Radule mișel! Mai așteaptă tu nițel, Până ce vom ospăta, Până ce ne vom culca, Până ce ne vom scula, Să văd ce vis om visa Ș-apoi ajutor ți-om da!" Radu buzele-și mușca Și la față se schimba. ,,Să trăiești, măria-ta! Iar dacă te-oi aștepta Până ce îi ospăta, Și până ce te-i culca, Și până ce te-i scula, Să vezi ce vis îi visa, Tătarii s-or depărta, Păgubaș ei m-or lăsa!" II Radu iute-ncăleca, După dușmani ... cale bună! Ce vânt dulce vă adună Și cu mine svă-mpreună?" ,,Noi în cale ți-am ieșit C-avem dor de hărățit. 1 Și la harță vitejească Și la joacă războiască." Ei la harță se luau, Pe jurământ s-apucau, Stăpânii să hărățească Și slugile să-i privească! Începea dar de călare Harța cea din fuga mare, Paloșele ... peste Căplești, Când Căplești peste Buzești. ↑ O zicătoare ce trebuie să existe de pe timpul năvălirilor de limbi străine sună așa: să fii totdeauna la mijloc de masă și ...

 

Vasile Alecsandri - Ghemiș

... Pe drumeți pe toți bătea Ca să-i spuie de știa Dacă-n lume cunoștea Alt fugar ca vânăta, Să-i se dreagă inima. Când la urma tuturor, Iat-un biet de cerșetor. [4] În spinare cu desag Și în mână c-un toiag. Iar Ghemiș cum îl vedea, La pământ îl întindea, De falangă mi-l lega Și-l bătea și tot striga: ,,Măi sărace, sărăcilă, De când umbli cerând milă, Văzut-ai în ... noastre e foarte rar de a găsi un cerșetor român, căci cerșetoria e considerată ca o meserie rușinoasă. A ajunge pe la ușile străinilor este cea mai mare nenorocire pentru un om, prin urmare e o foarte crudă ocară cuvântul de calic . ... Cu toate acestea, până la domnia lui Ioan Sturza calicimea din țară era oarecum privilegiată prin hrisov domnesc, și poseda în Iași un foburg numit mahalaua Calicimii. Ea avea dreptul ... umerii lor. ↑ Oraș mic aproape de malul drept al Dunării, în Turcia. ↑ Legea lui Mohamed oprește băutura vinului și rachiului. ↑ Miralai însemnează la turci rangul de colonel. ↑ Datina ospeției e una din cele mai vechi și mai sfânt păzite la

 

Ion Luca Caragiale - Cum stăm...

... țărani, din cauză că sunt amenințați a li se ridica dijma de pe câmp. Țăranii sunt furioși și gata a lupta până la extremitate. Corespondentul nostru ne dă cu foarte puțină rezervă știrea cum că palatul prințului Ferdinand de la Euxinograd este amenințat a fi dărâmat și incendiat de țăranii revoltați. De aceea, prințul Ferdinand nu s-a oprit la Sofia, ci a plecat numaidecât la Varna." — Puțin îmi pasă de palatul prințului Ferdinand! zic eu. Și dacă e vorba, chiar nu-mi pare rău... O revoluție agrară la vrăjmașii noștri nu ne poate face nici un rău, ba, poate, din contra... Atunci stăm bine! — Iar atât de bine, nu. Ia să mai ... chema rezerviștii, cari în revoluția agrară din urmă au condus pe rebeli." — Bine! — „Corespondentul nostru ne telegrafiază că depeșile-i sunt refuzate la telegraf. E o fierbere grozavă la Silistra, Arab-Tabia și Ostrov. Peste putință să mai treacă cineva la bulgari fără să fie împușcat." — Rău! — „Mă duc astăzi la Silistra și ...

 

Ion Luca Caragiale - Cum stăm

... țărani, din cauză că sunt amenințați a li se ridica dijma de pe câmp. Țăranii sunt furioși și gata a lupta până la extremitate. Corespondentul nostru ne dă cu foarte puțină rezervă știrea cum că palatul prințului Ferdinand de la Euxinograd este amenințat a fi dărâmat și incendiat de țăranii revoltați. De aceea, prințul Ferdinand nu s-a oprit la Sofia, ci a plecat numaidecât la Varna." — Puțin îmi pasă de palatul prințului Ferdinand! zic eu. Și dacă e vorba, chiar nu-mi pare rău... O revoluție agrară la vrăjmașii noștri nu ne poate face nici un rău, ba, poate, din contra... Atunci stăm bine! — Iar atât de bine, nu. Ia să mai ... chema rezerviștii, cari în revoluția agrară din urmă au condus pe rebeli." — Bine! — „Corespondentul nostru ne telegrafiază că depeșile-i sunt refuzate la telegraf. E o fierbere grozavă la Silistra, Arab-Tabia și Ostrov. Peste putință să mai treacă cineva la bulgari fără să fie împușcat." — Rău! — „Mă duc astăzi la Silistra și ...

 

Ion Luca Caragiale - Cam târziu...

... un franc. — Ce! ești copil!? Și zicând aceasta, dă un franc birjarului, și se-ntoarce cătră prieteni, cari iar îl sărută. Se așază toți la masă în culmea veseliei. — Mă, Costică!... știi tu la cine ne-am gândit noi toți trei adineaori?... de cine am vorbit noi acuma până să intri tu? — De cine? — De tine. — Ei, aș! — Zău, de tine. — Parol? — Parol! — C-eșt' copil? Nu ... astă-seara și cu alți prietini. Continuând ancheta, se descopere că simpaticul amic a sosit astă-seară cu un tren întârziat; că de la gară, s-a suit în tramvai; a mers până în colț la Matache Măcelaru; acolo, simțind că-i e foame, s-a dat jos, să ia un mezelic, la o băcănie în colț; acolo a-ntâlnit niște vechi prieteni, cari beau must, și a băut și el... — Vrea să ... zile și jumătate, se explică ușor. De la moșia lui, din vârful munților, este o distanță de cincizeci și mai bine de kilometri cu trăsura până la ...

 

George Coșbuc - Angelina

... George Coşbuc - Angelina Angelina de George Coșbuc Baladă din Albania Ca Dumitru-n albanime Mai viteaz nu era nime, Nici la braț mai viguros, Nici la umblet mai frumos: Era înger la iubire, Zmeu era la războire; Între fete curcubeu, La bătăi trăsnet și leu. El cu dragii săi tovarăși La război pornit-a iarăși, Dar pe drumul lat și-ntins L-a cuprins un dor pe cale: Dorul Angelinei sale. Și ... Bate-n poartă-ncetinel. Vine-o babă și-l privește, De pe zid apoi vorbește: Ce tot bați? Mergi înapoi! N-ai să cați nimic la noi! Și Dumitru greu mâhnit De răspunsul ce-a primit, Bate-n poartă cu piciorul, Sparge poarta cu toporul: Intră-n casă și ... Simte-ale mustrării icuri Și din gene-i lunec picuri. Iar în urmă s-a plecat, Trupurile-a ridicat Și-așteptând până deseară, Cu ele-a grăbit la moară Și la țărm groapă săpa, Acolo le-nmormânta. Și de-atunci Dumitru n-are Liniște și zi cu soare; Și d-atunci mereu plângea Lângă moară și ...

 

Vasile Alecsandri - Inelul și năframa

... frate, c-oi muri!" II El pe cal a-ncălecat Și pe drum a apucat. Mers-a el pân' la un loc Ș-a aprins un mare foc În mijlocul codrului, La fântâna corbului. Mâna-n sân el și-o băga, La năframă se uita... Inima-i se despica! ,,Dragii mei, ostașii mei, Puișori viteji de zmei! Stați pe loc de ospătați Și la umbră vă culcați. Eu sunt gata de plecat, Acasă că mi-am uitat Paloșul cel rotilat Pe-o masă verde-aruncat". Îndărăt el a ... tânăruluiFăt-Frumos ca să-i fie de ajutor când l-ar ajunge zmeii. Piatra de teacă aruncatăîn calea zmeilor se schimbă într-o stâncă naltă până la cer, peria într-un codrudes în care nici vântul nu răzbate, ștergarul într-o mare lungă și lată ca fațapământului. Zmeii trebuie să macine stânca ... Trecu pe urmă și vara, Inelul nu ruginea, Nici năframa nu roșea, C-amândoi erau în viață, Ea cu lacrime pe față, El cu arma la război, Și se doreau amândoi. Iată că-ntr-o dimineață, Într-o zi cu neagră ceață, Mândrulița se scula, Fața albă își spăla, La ...

 

Ion Luca Caragiale - Moftangii

... cl. Dar... născut dintr-o veche familie de adevărați boieri, cari au știut totdeauna să pună interesul patriei mai presus de interesele de clasă renunțând la privilegii, el, aristocratul get-beget, este adevăratul democrat... Moftangiul este patriot hotărât, naționalist exclusiv, român până în măduva oaselor! toată lumea trebuie s-o știe! Guvernamental, sau, când din nenorocire nu se poate asta, opozant, moftangiul felicită Rrromânia în cazul întâi ... păzească Dumnezeu să ataci Rrromânia lui oricât de pe departe, căci moftangiul român e aci gata sa te zdrobească. Moftangiul român este: Din clasele primare până la bacalaureat - anarhist; De la bacalaureat până la primul examen de universitate - socialist; De la primul examen până la licență - progresist; De la licență până la slujbă - liberal; De la slujbă până la pensie - conservator. De la pensie încolo, împărtășește principiile tinerimii universitare... Fii sigur că ai să-l găsești oriunde e vreo manifestație mai mult sau mai puțin politică ori nepoliticoasă ... națională. Moftangioaica română vorbește românește numai avec les domestiques , încolo franțuzește - acu ia lecții de limba engleză. În fiecare zi, moftangioaica răstoarnă prăvălii întregi, de la raftul de sus până

 

Vasile Alecsandri - Mihu copilul

... mă apasă Și-n drum nu mă lasă, Că s-ațin pe-aici Patruzeci și cinci, Cincizeci fără cinci De haiduci levinți [5] Duși de la părinți De când erau mici La codru-n potici. Ș-acum se găsesc De benchetuiesc La valea adâncă, La muchie de stâncă, La des păltiniș, Mărunt aluniș; La masă de piatră, În patru crăpată, Cu sârmă legată, Cu slove săpată, Cu slove de carte Cu aur suflate. Iar la masă, șade [6] armonioasă. Gata să te prade Ianuș Ungurean, Vechiul hoțoman, Cu barba zburlită, De rele-nvechită, Până-n brâu lungită, Cu brâu-nvelită. El are, măi frate, Săbii lungi și late, Durdă ghintuită, [7] Inimă-oțelită. Și mai are încă Pe-mprejur ... glas de cobuz Printre frunzi sunând, Codrii dezmierdând. Deci voi vă grăbiți, Curând vă porniți Să-i ieșiți în cale Pe deal și pe vale, La pod, la hârtop, La lunca de plop, La potica strâmtă, La cărarea frântă, La fântâna lină Cu apă puțină. De-a fi vrun viteaz Cu flori pe obraz, Să nu mi-l stricați, Ci să mi-l ... am avut nuntași; Preoți, munții mari, Păsări, lăutari, Păsărele mii, Și stele, faclii! ↑ Chiotul face parte din toate serbările și veseliile românului. Ia nunți, ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>