Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru P.
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 655 pentru P..
Iacob Negruzzi - La pârâu (Negruzzi)
Iacob Negruzzi - La pârâu (Negruzzi) La pârâu de Iacob Negruzzi Informații despre această ediție Ce copilă dulce, cufunzi cu a ta privire În limpedele unde a cestui lin pârâu Și uiți făr’ încetare, pierdută în gândire Cum apa cristalină oglindă chipul tău? La mine ah, te uită, în ochiul meu privește, Citește-n al meu suflet ce arde de amor Și vezi adânc într-însul cum lin el oglindește Imaginea ta dulce de mii și mii de ori. Pârâul curge, curge și unda-i nu s-oprește În care dinioarea tu chipul ți-ai văzut Și apa trecătoare în taină te-amăgește Dintr-însa chipu-ți dulce în grabă s-a pierdut, Dar sufletu-mi statornic etern nu va mai ști Imaginea frumoasă ce-ntr-însul s-a oprit Și anii ce se schimbă și timpul ce tot merg Din el nu pot s-alunge un chip așa
Ion Creangă - Ursul păcălit de vulpe
Ion Creangă - Ursul păcălit de vulpe Ursul păcălit de vulpe de Ion Creangă Anecdotă tipărită prima oară în Albumul macedo-român , București, 1880; retipărită în Convorbiri literare, nr. 11, 1 februarie 1885 Era odată o vulpe vicleană, ca toate vulpile. Ea umblase o noapte întreagă după hrană și nu găsise nicăiri. Făcându-se ziua albă, vulpea iese la marginea drumului și se culcă sub o tufă, gândindu-se ce să mai facă, ca să poată găsi ceva de mâncare. Șăzând vulpea cu botul întins pe labele de dinainte, îi vine miros de pește. Atunci ea rădică puțin capul și, uitându-se la vale, în lungul drumului, zărește venind un car tras de boi. — Bun! gândi vulpea. Iaca hrana ce-o așteptam eu. Și îndată iese de sub tufă și se lungește în mijlocul drumului, ca și cum ar fi fost moartă. Carul apropiindu-se de vulpe, țăranul ce mâna boii o vede și, crezând că-i moartă cu adevărat, strigă la boi: Aho! Aho! Boii se opresc. Țăranul vine spre vulpe, se uită la ea de aproape și, văzând că nici nu suflă, zice: Bre! da' cum naiba a murit vulpea asta aici?! Ti!... ce frumoasă ...
Ion Păun-Pincio - În urma despărțirei
Ion Păun-Pincio - În urma despărţirei În urma despărțirei de Ion Păun-Pincio Mâhnit stă vestejitul crâng Și chinuit de vânt suspină; Sub streșini presure se satrâng Și ciripesc încet – se-nchină... Doi corbi din aripe grăbesc Și vin să mâie-n sat pe noapte, Iar cântecele lor trezesc Singurătățile-nghețate. Un brad se scutură, și curg Iernatecele-i flori, puzderii – Coboară gându-mi în amurg, S-afundă-n lumile durerii... Așa era când ea s-a dus! Același vânt și frig afară – Și soarele-i tot la apus, Numai durerea-i mai amară... Și, dus pe urma unui gând, Un glas iubit parcă mă cheamă – Și parcă văd cum fluturând Se pierde-n zare o năframă... Și nu știu cum – parcă mă sting, Înmărmuresc în loc, departe... Iar în târziu simțesc că plâng: Au unde ești? În care
Ion Păun-Pincio - Când trec...
Ion Păun-Pincio - Când trec... Când trec... de Ion Păun-Pincio Când trec pe drumul vechi și părăsit, O pace tristă parcă mă-mpresoară... Un vis uitat și-n vremuri irosit Mă-nvăluie cu umbra lui ușoară... Cum plâng poveștile de mai demult! Și-i trist... că nu-mi mai vine să le-ascult, Ți-i milă-n preajma unui zâmbet stîns, În care-o viață-ntregă s-a
Mihai Eminescu - Cu pânzele-atârnate
Mihai Eminescu - Cu pânzele-atârnate Cu pânzele-atârnate de Mihai Eminescu Cu pânzele-atârnate În liniște de vânt, Corabia străbate Departe pe pământ. Iar stolul rândurelelor Trece-ntre cer și mare... O, stelelor, stelelor, Nemuritoare, De ce și voi nu vă luați Pe-ale lor urme oare? De ce mă întristează Că valurile mor, Când altele urmează Rotind în urma lor? De ce căderea florilor Ș-a frunzelor ne doare? O, norilor, norilor, Ști-veți voi, oare, De ce rămân atâtea-n veci Și numai omul moare? În cer întotdeuna Urmăm al nostru mers, Ca soarele și luna Rotind în univers. Un crez adânc pătrunde-va De-a pururi omenirea Că undeva, undeva E fericirea: Și toți aleargă după ea: N-o află
Mihai Eminescu - Părea c-așteaptă...
Mihai Eminescu - Părea c-aşteaptă... Părea c-așteaptă... de Mihai Eminescu Părea c-așteaptă s-o cuprind în brață Și fața mea cu mânile-i s-o ieie, Ca să mă pierd în ochi-i de femeie, Citind în ei întreaga mea viață. Dar când s-o prind, ea n-a voit să steie Ci într-o parte-ntoarse dulcea-i față; Pândind, cu ochii mă-ntreba isteață: Să-mi dea o gură, ori să nu-mi mai deie? De-astfel de toane vecinic nu te saturi, Oricât o rogi, ea tot se dă în laturi Ș-abia la urmă parcă tot se-ndură. Împrotiviri duioase-a frumuseții În lupte dulci disfac urâtul vieții, Ce n-au amar, fiindcă au
Mihai Eminescu - Somnoroase păsărele...
Mihai Eminescu - Somnoroase păsărele... Somnoroase păsărele... de Mihai Eminescu Somnoroase păsărele Pe la cuiburi se adună, Se ascund în rămurele - Noapte bună! Doar isvoarele suspină, Pe când codrul negru tace; Dorm și florile-n grădină - Dormi în pace! Trece lebăda pe ape Între trestii să se culce - Fie-ți îngerii aproape, Somnul dulce! Peste-a nopții feerie Se ridică mândra lună, Totu-i vis și armonie - Noapte
Panait Cerna - Părâul și floarea
Panait Cerna - Părâul şi floarea Părâul și floarea de Panait Cerna Părâului se tânguiește-o floare: "Ce blând erai în vremuri mai senine! Purtai în unde numai dezmierdare. Plecată peste valurile-ți line Aveam tăria pururi lângă mine, Iar noaptea-mi coborai și-o stea pe-aproape. Vorbind mereu de cer, de paradisuri, Îmi strecurai în suflet foc și visuri Și mă lăsai cu umede pleoape. Și mă plecam robită dezmierdării, Mireasma mea o dăruiam suflării, Și zi cu zi te-aveam mai drag, blajine. Căci steaua mea trăia numai prin tine Și tu-mi trezeai viața fără nume Nelămuritul zbor spre altă lume; De-aceea îți iertam, când, plin de teamă, Îmi murmurai cuvinte de iubire Ci tu erai copil și nu-ți dai seamă… ...Dar vremea ți-a răpit acea blândețe; Tot crești mereu, și fără stăpânire, Azi îmi arunci cuvinte îndrăznețe; Azi cerul meu numai arar se-arată, De mult ce plângi și te frămânți în spumă, Mi-e fața-n veci de lacrimi râurată; Iar când vorbesc cu steaua mea, vâltoarea Îmi fură vorbele și le sugrumă Și astfel tu ne turburi sărbătoarea... Tot plângi, și chemi, și blestemi: Vino! Vină! Și tot ...
Vasile Alecsandri - Pâinea amară a exiluluil
Vasile Alecsandri - Pâinea amară a exiluluil Pâinea amară a exilului de Vasile Alecsandri 1881 Mircești, 1881 Amice Ghica, Gustat-ai vreodată pâinea amară a exilului? Sper că nu, dar în orice caz îmi place a constata că ai scăpat teafăr, ca și mine, de influența sa perturbatoare. Pâinea amară a exilului posedă strania proprietate de a crea în țara noastră martiri noi și patentați. Ea trebuie să fie plămădită cu o parte din făină neagră, mucedă, aprinsă și cu trei părți de lacrimi de crocodil, de zeamă de mătrăgună și de bocete patriotice; — a fi mâncat pâinea amară a exilului este un fapt care de la 1848 încoace a devenit la noi un titlu la admirarea, la recunoștința generațiilor prezente și viitoare. Pe frontonul Panteonului din Paris este scris în aur: Aux grands hommes la Patrie reconnaissante. Pe frontonul Panteonului ce se va ridica odată în București va figura următoarea inscripțiune: Celor cu pâinea amară a exilului: Patria recunoscătoare. Ești om cât de ordinar, destinat a trece pe lume necunoscut? A face umbră pământului ...
Vasile Alecsandri - Păsărica mărei
Vasile Alecsandri - Păsărica mărei Păsărica mărei de Vasile Alecsandri De trei zile-acum pe mare, Navigînd fără-ncetare, Noi pămîntul l-am zărit ! Vîntul suflă și ne-mpinge; Orizonul ne încinge Ca un cerc nemărginit. În ce parte se răpede, Ochiul omului nu vede DEcît umede cîmpii. Marea-i lată și adîncă ! Cine știe mîine încă De-om mai fi pintre cei vii ? Ziua trece, ziua scade Și pe gînduri omul cade, Suspinînd încetișor. Noapte-aduce mii de stele, Varsă-o lacrimă de dor. Iar o păsărică vine Prevestind țărmuri vecine, Liman vesel și deschis. Pe catarg ea saltă, cîntă, Ne uimește, ne încîntă Și-apoi zboară ca un vis. Într-un suflet cu simțire Astfel glasul de iubire Sună dulce-ncîntător, Și din noaptea-ntunecată Îl trezește de-i arată Mult ferice viitor. Astfel glasul libertăței Va suna-n ziua dreptăței Pentru biata țara mea, Și din umbrele durerei Steaua mîndră-a învierei Răsări-va pentru
Vasile Alecsandri - Păstorii și plugarii
Vasile Alecsandri - Păstorii şi plugarii Păstorii și plugarii de Vasile Alecsandri I Priviți pe cele dealuri înalte, înverzite, Pe-acele largi poiene cu flori acoperite, Priviți, străini de lume, păstorii cei români, Aproape de-a lor turme păzite de-ai lor câini, Trăind o viață lină în tainica natură, Cu buciumul în mână, cu fluierul la gură. Cereasca limpezime, precum într-un izvor, Alin se oglindește în sufletele lor... Voi toți, care de dânșii ați râs fără mustrare, Jos capul, o! nemernici loviți de admirare. Un paloș de izbândă există-n orice fier, În tot păstorul astăzi există-un scutier! II Priviți pe cea câmpie frumoasă, roditoare, Plugarii, muncitorii lucrând în foc de soare. Pe fața lor cea blândă, pe ochii lor cei vii Adie boarea dulce din verzile câmpii. Sub mâna lor e sapa, hârlețul, coasa, plugul. Alăture cu dânșii stau boii purtând jugul, Și tot ce-i înconjoară, deal, luncă, șes, izvor, E pacinic ca blândețea din sufletele lor. Voi toți, care de dânșii ați râs fără căință, Jos fruntea, o! nemernici căzuți în umilință. O spadă-a răzbunării există-n orice lanț. În tot românul astăzi există-un dorobanț! Mircești, noiembrie