Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PE ACOLO
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 922 pentru PE ACOLO.
... n-ar fi trecut pe acolo noaptea. Un pândar trecuse într-o seară gândind într-aiurea se vede, căci altminteri nu s-ar fi avântat pe locuri de aceste și când a întors capul și a văzut curtea veche, a rupt-o de goană ca ... acasă, căzând leșinat lângă prispă. A doua zi, când și-a revenit în simțiri, tot satul știa că Gavrilă, pândarul, trecând pe la curtea cea veche, a văzut două umbre care se strecurau, una după alta, pe streașina casei. Și de atunci încolo, nici ziua nu se prea bizuiau oamenii să-și îndrepte pașii într-acolo. Omătul iernii îmbrăcă ograda, curtea și livada. Și atâția nămeți năpusti viscolul în pereți, că mai nu se mai cunoștea casa. Odăile, lucrurile care ajutaseră ... apoi a luat-o prin lobodă până lângă cerdac. Nu i se vedea dintre buruieni decât vârful căciulii. A stat puțin, pe urmă a înconjurat casa, apoi a ieșit din ogradă, a lăsat dârlogii pe gâtul calului și s-a coborât spre rateș. Aici opri căluțul și întrebă pe ...
Petre Ispirescu - George cel viteaz
... vraci și vrăjitori, de la moașe și descântătoare. Luă tot felul de leacuri. Când, într-o noapte, ce văzu se spăimântă. Se făcea că umblă pe o câmpie verde și frumoasă. Pe acolo toate firicelele de iarbă erau însoțite, și două câte două se încovoiau una către alta și părea că se sărută. Până și flutureii umblau tot ... nimic, porunci să o bage într-o peșteră părăsită și să i se dea câte un sfert de pâine și câte o cană de apă pe zi, până ce s-o prăpădi acolo. Copilul rămăsese în stuful de flori. Dumnezeu, purtându-i de grije, nu lăsa nimic rău să se apropie de dânsul, care putea să-l vatame ... citească și să scrie. Plânse George și călugărul, când muri capra, de nu li se zvântă lacrimile de la ochi multă vreme. O îngropară ca pe oameni. George se tângui mai cu foc de pierderea ei. El știa bine că nu-l făcuse capra, dar o cinstea ca pe o mamă, ca pe una ce-l hrănise și-l crescuse. Nu trecu multă vreme, și iată că muri și călugărul. Îl îngropă George și ...
George Coșbuc - Dragostea păcurărească
... dai de viu la moarte! Știu eu că la străini sânt Câte lucruri de minune, Câte nu se mai pot spune Și n-au seamăn pe pământ: Turnuri mari până la stele, De te pierzi privind la ele! Și pe-acolo-s numai mări, Și corăbii și ostroave, Potcoviți cai cu potcoave De argint; și-n alte țări Umblă cel din urmă faur, Îmbrăcat în strai ... câinii? Și cu baciu-n preajma stânii Mai cerca-ne-om în puteri, Spre-a vădi care-i mai harnic De pus cașii pe comarnic? Și de-acum în sărbători, Părăsindu-mi mielușeaua, Mai juca-voi arcăneaua? Și de-acum în șezători Voi mai fi să fiu pe lume, Fetele să-mi pună nume? Nu știu cum am să trăiesc Colo-n țările străine, Însă știu atâta bine Că-n dor am să ... de-acum mai mult N-am să văd câmpii cu soare, N-am să păstoresc mioare, Glas de clopot n-am s-ascult. Și vătui pe coasta lată N-am să mân eu niciodată! N-am să văd preste răzor Mai mult mieii cum aleargă, Nici miori pe lunca largă. Nici înterții la izvor; N-am să văd de-acuma iezii ...
... felul ista. N-ai bani, n-ai nici grijă, ai bani, te tot ține de buzunar ca să nu-i fure răii. Cu frică trăiește pe lume cel ce are mulți bani. Lumea cea beată, negreșit, asculta, socotea și lua în seamă. Da pe atunci pe la Calancic se făcea drum de fier și nu se vedea soarele de fel de fel de ticăloși, ca de lăcustă. Tătuca pe urmă își luase seama, dacă era de-acu târziu. Vorba nu-i vrabie, de va zbura, n-o prinzi. Merg ei, domnule, prin păduriță și ... că nu știu cine îi ajunge din urmă călare. Tătuca nu era de cei fricoși, asta nu pot s-o spun, însă stătu la cumpănă; pe acolo, prin păduriță, drumul nu era prea bătut și mers, cărau numai pe acolo fân și lemne, și n-avea cine și pentru ce să meargă călare, ba încă pe vremea lucrului. Pentru ceva bun nu mai mergea nimeni. — Parcă ne gonesc, îi zice tătuca Anicuței, că prea iute mai merg. La crâșmă trebuia ... ascunde-o, da, zice, mâine dimineață ți-oi da-o și te-oi petrece pân-acasă, sărmănico. I-a luat femeia banii, da pe Anicuța a culcat-o ...
... felul ista. N-ai bani, n-ai nici grijă, ai bani, te tot ține de buzunar ca să nu-i fure răii. Cu frică trăiește pe lume cel ce are mulți bani. Lumea cea beată, negreșit, asculta, socotea și lua în seamă. Da pe atunci pe la Calancic se făcea drum de fier și nu se vedea soarele de fel de fel de ticăloși, ca de lăcustă. Tătuca pe urmă își luase seama, dacă era de-acu târziu. Vorba nu-i vrabie, de va zbura, n-o prinzi. Merg ei, domnule, prin păduriță și ... că nu știu cine îi ajunge din urmă călare. Tătuca nu era de cei fricoși, asta nu pot s-o spun, însă stătu la cumpănă; pe acolo, prin păduriță, drumul nu era prea bătut și mers, cărau numai pe acolo fân și lemne, și n-avea cine și pentru ce să meargă călare, ba încă pe vremea lucrului. Pentru ceva bun nu mai mergea nimeni. — Parcă ne gonesc, îi zice tătuca Anicuței, că prea iute mai merg. La crâșmă trebuia ... ascunde-o, da, zice, mâine dimineață ți-oi da-o și te-oi petrece pân-acasă, sărmănico. I-a luat femeia banii, da pe Anicuța a culcat-o ...
Petre Ispirescu - Fata cu pieze rele
... drept la lumina ce zărise. Aci daca ajunse, dete peste o colibă, în care ardea un opaiț în ciob. Bătu la ușe și-i deschise. Acolo ședea o bătrână cerșetoare. Fata se rugă ca să o adăpostească și pe dânsa. Săraca o priimi; dară îi spuse că n-are ce să-i dea de mâncare fiindcă tot avutul ei este o găină, un cățel ... pleca, se dezbrăcă de hainele sale cele bune și ceru de la babă niște zdrențe d-ale ei. Baba ca să scape de dânsa, căută pe după perne, pe sub pat, pe culme, și-i dete niște țoale de puse pe dânsa, numai să se ducă din casa ei. Hainele ce le lăsă fata, baba le scoase1 din casă și le dete în celarul ce avea ... de pădure, că doar' d-o găsi vro potecă care să o scoață la lume. Și tot mergând așa, dete peste o stână de oi. Acolo nu găsi pe nimeni, căci stăpânii erau trei tovaroși, carii se duceau câtetrei cu oile. Aci daca ajunse, fata împăratului se puse de mătură coliba, rândui fiecare lucru ... Și mergând ea cu inima plină de obidă și cu lacrămile șiroaie, zări întrÂo depărtare mare niște palaturi. Întinse pasul și se duse într- ...
Petre Ispirescu - Poveste țărănească
... De mai ținea lupta, numai cât ai ațâța un foc, s-ar fi muiat, și cine știe ce se întâmpla. Cum căzu fiul de împărat pe mormântul tătâne-său, acolo și adormi. Atât era de rupt de oboseală. Când se deșteptă, ce să vedeți d-voastră? Soarele răsărise de mult și se urcase ca de ... loc să iasă la lumină, el să rătăcea și mai mult. Dibuind prin codru, și cercetând să dea peste potecă, ieși la un luminiș, și acolo în mijlocul luminișului zărește un foc mare și pe foc o crăcătiță, din care ieșea un fel de glas, dară fără să știe el ca ce să fie. Stete locului, și mai ascultă. Auzi ... cu care nu mai avea ce face, și-l ucisese ca să-i ia pielea. Împăratului nu-i prea venea la socoteală să aibă ginere pe un țigan, dară fiindcă apucase de-și dedese cuvântul, voia acum ca să și-l ție. Și până să se facă logodna, pofti pe țigan la o masă pe care o dădu împăratul pentru mântuirea fie-sei de zmei. Țiganul ședea la masă pe șapte perne și d-a dreapta împăratului. Pe ...
Petre Ispirescu - Fata moșului cea cu minte
... văzu nicăiri ceea ce căuta ea. Când, tocmai când era să se dea jos, zări spre răsărit abia licărind o mititică vâlvotaie; se coborî de pe acoperiș și o luă într-acolo. Se duse, se duse și la foc nu mai ajunse; dară în drumul ei întâlni o grădină părăginită, care o strigă zicându-i: - Fată mare ... dacă se va întoarce acasă, pentru că întârziase, întrebă daca nu cumva are trebuință de o slujnică. Sânta Vinerea, care locuia înăuntru și care priimi pe fată, îi răspunse că are trebuință de o asemenea fată; ea rămase acolo. Mai întâi îi spuse că treaba ce are să facă dimineața este să dea de mâncare puilor ce-i avea în curte, însă mâncarea să ... fii numai cu mumă-ta singură în casă, ca să nu vază nimeni ce e într-însa. Fata luă lada și plecă. Când se întoarse pe la cuptor, văzu azime calde, se cercă să ia și nu putu; ea nu mai putea răbda de foame. Pe la puț trecu cu jind, că nu-i dete măcar o picătură de apă, ca să se răcorească; iară când trecu pe ...
Dimitrie Anghel - "Sunt lacrimae rerum"
... a pururi cu o roză în mînă, turcul cu o narghilea sau cu un șirag de mătănii, așa se identifica și ea cu un pămătuf pe care nu-l părăsea niciodată. Intra cu pasul ei de nălucă, se pleca pe fața străvezie a oglinzilor, cerca cu degetul ei uscat cea mai mică pată și era de ajuns să i se pară ceva, ca ... rugau parcă vechile fotolii. Sarcastic rîdea pianul cu dinții lui de fildeș, stăruitor se rugau ochii celor din rame, dar toate erau zadarnice. Covoarele întinse pe funii singure știau ce pățeau, căci pe atunci nu era încă inventată mașina asta minunată, a cărei trompă intrată pe fereastră culege ca prin farmec, fără a clinti lucrurile din loc, tot ce se poate aciuia în ele. De dimineață zgomotul începea. Parchetele ... prin casă sau s-ar fi așezat moartea o clipă la căpătîiul cuiva. Fugeau gîngăniile și fluturii, și pînă și încăpățînatele furnici nu mai călcau pe acolo de atîta neliniște. Păianjen nu cred să-și fi țesut în vreun ungher al lui, nevăzut, mreaja, nici stăruință de rîndunică să-și fi lipit ... ...
George Coșbuc - Regele Pontului
... George Coşbuc - Regele Pontului Regele Pontului de George Coșbuc Aproape de strîmbele maluri Corabia-n fugă trecea, Cîntau despicatele valuri, Cîntau și matrozii pe ea. Iar noaptea și marea-mpreună Făceau armonie deplin — Pe ape lucire de lună Și pace-n văzduhul senin. Trezit de puterea cîntării, Aude, tresare prin somn Din groapă-i, pe marginea mării, Puternicul Schiției domn. Încet se ridică-ntr-o mînă, Se uită pe mare mirat; Cărunta lui barbă bătrînă Îi umple tot pieptul cel lat. Furtunile mării grozave Urlat-au, cu trăsnet trecînd, Și valuri, și bîrne de ... din vremile-apuse E cîntecul celor ce trec: Odată și dînsu-l știuse, Copil al pămîntului grec. Și vesel, ca valul și vîntul, Cîntîndu-l, pe mare-a trecut, Uitatu-l-a însă-n pămîntul Acelor ce domn l-au făcut ! De ce și-a pierdut ... și mărire și-averi? Lăsat-a prin veacuri vrun nume? Și parc-au fost toate ca ieri ! Copil el să fie-acum iarăși Pe ionice maluri, sărac, S-alerge cu dragii tovarăși, Să vînture lumea pe plac ! Dar nava se duce, se duce Dincolo de-albastru-orizont, Tot Pontul de lună străluce Și-un rege se plînge
... Mari umbre cari s-alături și țin cu noaptea strajă Pământului; azi umbre așa de multe sânt! E tot un iad din ceruri jos până pe pământ, Înghețul pe sub streșini dă sloi, pe câmp dă vânt Și flori pune pe glajă. E iarnă, cum e dânsa mai aspră-n firea ei, Iar negrul întunerec purtat de norii grei Stă mort, precum pe leșuri stă-n basme un bălaur A cărui limbi de gingini se bat mugind, ca taur În lanț, și cruntul muget e viscolul ... un suflet sub patimile vieții; Hârtii în loc de geamuri și fără mal pereții, Bordei urnit cu totul sub vârsta bătrâneții, Scârbos ca un păcat Pe prag acolo moartea sta zi de zi la pândă, La uși acolo grija stă goală și flămândă, Prin astfel de bordeie curg lacrimile crunt! Sunt doi: un fiu și-o mamă; ea slabă, el mărunt Sunt doi ... De fag, cari stau în fața odăii lor și cari Țin masa pe picioare. Trei scânduri, cari au capăt pe vatră așezat Și merg până pe