Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PERSONAL

 Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 140 pentru PERSONAL.

Ion Luca Caragiale - Parlamentare

Ion Luca Caragiale - Parlamentare Parlamentare de Ion Luca Caragiale Ședința de la 24 Ibricgiè 1294 Ședința se deschide cu formalitățile obijnuite la orele 7 ½ turcești, sub președința lui Haham-bașĂ , prezenți fiind 125 deputați. Sumarul ședinței precedente se ascultă în tăcere, fără să dea loc la nici o cerere de îndreptare, fiindcă toți deputații dorm. Dupe citirea sumarului, prezidentul trage clopotul, și toți deputații se deșteaptă. La ordinea zilei, dezvoltarea interpelării, anunțată de onor. deputat Zăuc-agĂ , asupra falsurilor și ingerințelor făcute de fostul mare vizir Midat-pașĂ  în alegerile din urmă. Hogea-Cauc arată că, nefiind încă de față interpelatorul, trebuie intervertită ordinea zilei. Propune dar ca Adunarea până la sosirea lui să se ocupe cu fleacurile, adică cu legile mărunte. Se votează un credit de 5 lei turcești pentru cumpărarea unei harte a rezbelului și a unei duzine de stegulețe, trebuincioase statului-major al bașabuzucilor de la Dunăre. Se aprobă un viriment de fonduri de 33 de parale, făcut de ministrul Trebilor Dinafară, prin cumpărarea a câte un exemplar din cele trei numere dântâi ale Claponului — aprobându-se și o subvenție acestei foițe de 12 lei turcești pe lună, ...

 

Ion Luca Caragiale - Plagiatul Zola-Bibescu

Ion Luca Caragiale - Plagiatul Zola-Bibescu Plagiatul Zola-Bibescu de Ion Luca Caragiale O campanie întreagă s-a ridicat în contra lui Zola după publicarea romanului său La DĂ©bâcle. Se știe metoda — noi am zice mania, dacă n-ar fi interesată — marelui scriitor francez de a îngrămădi pe o țesătură simplă, pe o intrigă foarte banală, o colosală garnitură așa-numită “documentarăâ€�, pe care o învârtește, o răsucește, o răstoarnă pe toate fețele, o multiplică așa că, dintr-o povestire ce ar putea, cu tot aparatul cuviincios, să încapă în patruzeci de file, el reușește să scoată un volum de 400 de pagini. Garnitura documentară consistă în cea mai mare parte din vocabularele tehnice. Așa, de exemplu, aproape jumătate dintr-un roman consistă din cuvintele tehnice ale mecanicilor de la drumul-de-fier. Zola a făcut cu multă răbdare vocabularul lor: taie cuvintele, face o grămadă mare din ele, și apoi ia câte un pumn din grămadă și presară peste paginele sale, cum se presară zahăr și scorțișoară peste plăcintă ca să-i dea dulceață picantă. Ce rezultă d-aici? că cititorul naiv, profan în mecanică, fără să-nțeleagă ...

 

Ion Luca Caragiale - Succesul "Moftului român"

... carieră a luminării concetățenilor săi; nu din sentimente egoistice el luptă pentru ridicarea poporului român, pentru revendicarea suveranității acestuia uzurpate; nu pentru vreun interes personal, ca adversarii săi, s-a făcut el aprigul apărător, sentinela neadormită a principielor înscrise solemn în pactul nostru fundamental, și în ...

 

Ion Luca Caragiale - Teatrul la țară

Ion Luca Caragiale - Teatrul la ţară Teatrul la țară de Ion Luca Caragiale În sfârșit, conform circulării onor d. administrator al domeniilor coroanei, despre care am vorbit la timp, s-a și constituit la Cocioc săptămâna aceasta prima „Societate dramatică națională rurală". După statutele pe cari ne-a făcut onoarea a ni le trimete (ca unora ce am relevat cei dântâi în presa română ingenioasa idee patriotică a onor. d-lui I. Kalinderu), se vede că această societate se compune, ca și cea din București, din 18 societari, și anume: 16 societari de clasa întâia, 1 societar de clasa a doua și 1 societară de clasa a treia. „Societatea dramatică națională rurală de pe domeniul Cocioc" are de scop cultivarea și dezvoltarea treptată a artelor dramatice, lirice și coregrafice, în toate genurile lor; și dacă judecăm după repertoriul pe care-l anunță pentru stagiunea 1901—1902, are să fie desigur la înălțimea intențiilor inițiatorului. În adevăr, afișul prealabil pentru stagiunea viitoare ne spune că, în afară de piesele clasice, ca Hamlet, Maria Stuart, Regele s-amuză, se vor juca și cele mai în ...

 

Ion Luca Caragiale - Teatrul național

... om la lucru, ca să-l judeci după rezultat. Și neadevăr este să pretinzi că un actor de frunte, oricât ți-ar fi de antipatic personal

 

Ion Luca Caragiale - Traian Demetrescu (Caragiale)

... un talent, și așa moartea lui poate fi considerată ca o pagubă pentru literele noastre. Pentru aceia cari au avut plăcerea să-l și cunoască personal părerea de rău trebuie să fie și mai mare. Era un caracter cu deosebire afabil și apropiat, maniere de domnișoară blândă, sfioasă și prea simțitoare ...

 

Marius Marian Șolea - Crinul trandafiriu de la Cabinet

... să fie depus în sicriu și fără a prezenta fenomenul natural de înțepenire. în drum spre biroul ministrului sculpturii (sintagma aparține unui consilier personal și am preluat-o pentru gradul ridicat de concizie), la fiecare răscruce de holuri, cortegiul se oprește și aruncă, în urmă, cu monede publice. cine ...

 

Urmuz - Algazy %26 Grummer

Urmuz - Algazy %26 Grummer Algazy & Grummer [1] de Urmuz Algazy este un bătrân simpatic, știrb, zâmbitor și cu barba rasă și mătăsoasă, frumos așezată pe un grătar înșurupat sub bărbie și împrejumuit cu sârmă ghimpată... Algazy nu vorbește nici o limbă europeană... Dacă însă îl aștepți în zori de zi, în faptul dimineței, și îi zici: „Bună ziua Algazy!" insistând mai mult pe sunetul z, Algazy zâmbește, iar spre a-și manifesta gratitudinea, bagă mâna în buzunar și trage de capătul unei sfori, făcând să-i tresalte de bucurie barba un sfert de oră... Deșurupat, grătarul îi servea să rezolve orice probleme mai grele, referitoare la curățirea și liniștea casei... Algazy nu ia mită... O singură dată s-a pretat la o asemenea faptă, când era copist la Casa bisericii; dar nu a luat atunci bani, ci numai câteva cioburi de străchini, din dorința de a face dotă unor surori ale sale sărace, cari trebuiau să se mărite toate a doua zi... Cea mai mare plăcere a lui Algazy - în afară de obișnuitele-i ocupații la prăvălie - este să se înhame de bunăvoie la o ...

 

Ion Luca Caragiale - Nevoile obștii și așa numitele "Casa Noastră"...

Ion Luca Caragiale - Nevoile obştii şi aşa numitele "Casa Noastră"... Nevoile obștii și așa numitele "Casa Noastră"... de Ion Luca Caragiale Scriitorul acestor rânduri își dă bine seama, că n'are dreptul a se amesteca în afacerile interne ale Statului ungar. Fiind supus străin și lăcuind afară din teritoriul acestui stat, scapă, față cu legile respective de orice răspundere; dar cine scapă de răspundere în materie de presă, nu poate avea multă trecere în fața cititorului - afară, se 'nțelege, de cazul unui talent excepțional, ceeace trebue să mărturisim că nu e cazul nostru. Considerând RomânulÅ¥, ca organ al obștii cetățenilor ungari de limbă românească, ne vom mărgini a-i da, după modestele noastre, tot concursul; întru cât va fi vorba de cultura aceștei obști, de al cărei progres nu ne 'ndoim, că sunt doritori nu numai toți românii, ci și toți maghiarii chibzuiți; căci regatul Ungariei, ca Stat de primă ordine astăzi în Europa, trebue să fie el mai întâi gelos de prosperitatea generală a popoarelor sale. Noi, supușii regatului român știm bine, că Statul nostru are tot interesul să se razeme pe o putere centrală considerabilă, și mai știm cât de mult ...

 

Ion Luca Caragiale - Cum devine cineva revoluționar și om politic...%3F

... revoluție, și acum e ținut la secret sub învinuiri grave... Acum doarme în arest. A avut mare noroc d. Niță cu mine: cunoșteam personal pe comisarul și mă găseam și cu ceva parale asupră-mi. M-am rugat, iar m-am rugat; în fine, am facut ce-am făcut ...

 

Ion Luca Caragiale - Plătește vizirul

... și ce trebue să aibă în deslegarea cestiunii evreilor. * Cu aluzie foarte isteață la acest al doilea caz, al deslegării cestiunii israelite, organul oficios și personal al d-lor Rosetti și Brătianu, în numărul său de azi, conține un articol foarte prețios. În partea întâia a acestui articol, țara ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>