Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PICAT
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 248 pentru PICAT.
Cincinat Pavelescu - Ultima verba
Cincinat Pavelescu - Ultima verba Ultima verba de Cincinat Pavelescu Sub noaptea fără stele, ce trist și-nalță glasul Acel care fusese Isus... Veniți, veniți! Toți morții din morminte sculați-vă, e ceasul! Vin taina s-o dezvălui din moarte vă treziți! Și-atunci, din toată lumea, mulțimile-adormite, Sutimi și milioane de morți se deșteptau; Pe când de sub lințoliu enormele-i orbite, O tragică durere afară scăpărau... Și el, mai trist ca-n noaptea când se ruga pe munte, Sub umbra tremurată a verzilor măslini, Când se roșise alba-i sudoare de pe frunte, Mai trist ca pe calvarul însângerat de spini, Le zise: Biată turmă în noapte rătăcită, Eu v-am mințit odată când vă spuneam că sus V-așteaptă după moarte o viață fericită, Căci Tatăl nostru nu e, și serafimii nu-s! Eu vin din depărtarea neantului cea sumbră, De unde larma lumii se pierde-n infinit, Și viu ca să adaug o pagină de umbră La cartea de lumină ce-n vis am plăsmuit. Să n-așteptați zadarnic fanfara-nvietoare, Căci cerul plin de îngeri e-o pânză de tablou... Eu rătăcesc de veacuri prin golul fără soare, Și chem și- ...
Cincinat Pavelescu - Veșnicei iubite
Cincinat Pavelescu - Veşnicei iubite Veșnicei iubite de Cincinat Pavelescu Dlui Alex. Bellu De câte ori mă-nalț cu gândul Pe scara timpului apus, De câte ori m-afund în noaptea Ființei mele nențelese, Și-n toate epocile moarte Ori când visarea mi s-a dus, Din umbra lor, ca o minune Tot chipul tău nainte-mi iese! Căci am trăit sub alte forme Și numai azi renasc la viață. În glasul meu care te-ncântă Vibrează numai un ecou. Am sărutat cu alte buze Aceleași mâini și-aceeași față, În vremi de fală, când în ochii-mi Sclipea un suflet de erou! Era o toamnă-ntârziată, Tu stai cu amforele goale Lângă fântâna unde seara Veneau mioarele să bea. O lacrimă picând din ochii-ți Brăzdă în apă rotocoale, Și-n clipa sărutării tale Pe cer s-a mai aprins o stea! D-atunci și ani, și veacuri multe Ca niște clipe se topiră... Pe unde-a fost fântâna veche Poate pădure e de brazi, Și marea s-a schimbat în munte, Și munții-n praf se risipiră, Dar sărutarea ta păgână Îmi arde buzele și azi! R. -Sărat.
Constantin Negruzzi - Lupu și mielu
Constantin Negruzzi - Lupu şi mielu Lupu și mielu de Constantin Negruzzi Cel mai tare Îi și mai mare. Cine a zis vorba aceasta a avut un cap prea bun Precum veți vedea curat din povestea ce-oi să spun. Un miel s-adăpa din apa unui limpede pârâu; Un lup hămesit de foame, umblând după demâncat, Cum zări pe miel îi zise: — Eu ași fi prea nătărău Când așa prilej îmi pică negândit, neașteptat, Să-l las din mână să-mi scape. — Spune, cine ți-a dat voie să-mi tulburi a mele ape! (îi strigă cu un glas aspru, de mânie înădușit) Spune-mi, cum ai îndrăznit, Dihanie prea urâtă, să-ți moi botu afurisit În însăși acea apă din carele și eu beu? Spre pildă altor obraznici pe loc vei fi pedepsit. Mielul, tremurând ca frunza, îi zice: — Stăpânul meu, Mă rog înălțimei tale ca să nu fii supărat, Că, zău, nu sunt vinovat; Eu beu apă mai la vale decât înălțimea ta Și nu știu cum putui dară băutur-a-ți tulbura. — O tulburi, îți zic! îi strigă dobitocul cel cumplit, Și ...
Constantin Stamati - Închisul către un fluture ce intrase în castelul său
Constantin Stamati - Închisul către un fluture ce intrase în castelul său Închisul către un fluture ce intrase în castelul său de Vasili Andreievici Jukovski Traducere de Constantin Stamati Oh! de unde te-ai luat, spune, oaspe fluturaș, Ce în aer locuiești, oaspe din ceruri picat! Care zefir te-au răpit? care vânt te-au aruncat Din efirul luminos în acest negru lăcaș? Căci sub bolta cestui zid, unde de mult sunt închis, Rază de zi n-au pătruns, nici măcar s-au pomenit, În acest muced lăcaș, mormânt celor vii gătit, De vreo bucurie glas, sau vreun mângâios vis. Numai tu, soarta mea, știi de când aici ai sosit; Doar la tine, fluturaș, acolo în aer sus, Amărâtul meu suspin din castelul au ajuns! Și ai venit înadins să vezi un nenorocit. Vai, tristul sufletul meu, de mult aici îngropat, În tine văd acum lumea ce l-au urgisit, Tu speranță ai adus închisului osândit, Și-nchisoarea, sosind noaptea, mi-ai luminat. Spune-mi dar, spune, te rog, efirului iubit prunc, Tot așa este frumos seninul acel ceresc? Tot așa pe munți și câmpi floricele înfloresc? Tot miroase roza, crinul, tot limpezi pâraie curg? Tot șuieră filomela prin lunci ...
Constantin Stamati - Arderea Iașului la 1822
Constantin Stamati - Arderea Iaşului la 1822 Arderea Iașului la 1822 de Constantin Stamati Un episod din poema d-lui Beldiman, sub titlul Eteria grecilor Această închipuire se face ca cum un bătrân vier de la Miroslava, unde sunt podgorii de vii pe un deal peste râul Bahluiul, în preajma Iașului, privește cu nepotul său arderea Iașului, în vremea răscoalei grecilor în contra turcilor; dar bătrânul se află bolnav în casă, iar nepotul său șede pe prispă afară și spune moșului său aceea ce vede. Nepotul Moșule, viforul geme, pe cer noaptea se lățește, Peste frumoasa cetate pâclă și negreață pică; Fulgerul cu-nflăcărare ca un șarpe lung clipește, Scapără, vin’ de te uită, zimții zidurilor mișcă. Vântul frunza din crengi smulge, o spulberă ca pe paie, Vifor vântură cu groază, de cruce pe turn îndoaie, Iaca nourii se umflă, clocotesc, se tulbură, Moșule, trăsnet și fulger zidurile scutură... Bătrânul Ce-ți pasă de vifor ție? de cetăți ce-ți este scârbă? Las’ vântul să le dărâme, el cu noi nu are treabă; Căsuța noastră îi mică sub a copacilor umbră, Smerină și pitulită, mai nu se vede din iarbă; Vifor-trăsnetul nu sfarmă proaste cocioabele mele, Și ...
Constantin Stamati - Dorul de patrie
Constantin Stamati - Dorul de patrie Dorul de patrie de Constantin Stamati Dedicat României Am fost și eu român, Dar m-am făcut păgân, Căci tânăr fiind, Bietul meu pământ, De tătari călcat, Ei sclav m-au luat. . . . . . . . De-acum numai moartea Să mă scape poate Din păgânătate. Doina veche a unui prizonier la tătari1 Bunului patriot și fumul țării sale i se pare dulce și mirositor...2 Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI I Când aș fi o frunzișoară Ca de zefir aripioară, Care căzând în izvor Plutește pe el ușor, Eu m-aș smulge cu grăbire Din crenguța unde sunt, Aș sări cu mulțumire În pârăuț sau în vânt; Sau aș zbura pân-departe, Peste păduri neumblate, Sau aș zbura peste râpi, Ca pasăre cu aripi, Peste stânci de cremeni oable, Peste răsfățatul lac, În care ca plete albe Rădăcini de copaci zac, Peste dumbrava cerboaicei, Peste bârlogul ursoaicei, Peste-ăuîn codru de stejari Ce stau chiar niște străjari, Peste râpi întunecoase, Lăcaș aprigului hoț, A căruia frunte arsă Și a lui ucigaș glonț N-ar putea să mă-ngrozească, N-ar putea să mă ...
Constantin Stamati - Omul și cerul
Constantin Stamati - Omul şi cerul Omul și cerul de Constantin Stamati Iată se urcă luna în carul de lumină, Pe albăstrie boltă a cerului senin, Razele ei sunt blânde, lumina ei îi lină, Ea mângâie ș-alină al omului suspin. Și-i zice: "O, ființă mizeră, pieritoare, Ce ești o jucărie lumeștilor furtuni, Nu mai gândi zadarnic la cele viitoare, Nici la cele trecute, căci sunt deșertăciuni. A ta viață scurtă, lumea te-amăgește, Și tu treci ca o floare, a primăverii fiică, Ș-a mea lumină astăzi pe frunte de-ți sclipește, Iar mâine pe mormântu-ți lânced și galeș pică. Numai pe etern cerul stelele lin săltează, Surâd ca ochii veseli și etern luminează. Vezi balul cest faimos ce ca un vis trecură, Căci jucăușii sprinteni au obosit, s-au dus, Muzica, râsuri, vorbe încet-încet tăcură, Luminile prin lustre pe rând s-au stins. Și vezi cum se lățește tăcerea, trist, adâncă, În sala întru care nu-ncăpea săltători; Ea au rămas deșartă, și numai se văd încă, Căzute de la dame, pe jos, câteva flori. Așa repede timpul și făr’ de îndurare, Trece și vă răpește tot ...
Constantin Stamati - Pentru săraci
Constantin Stamati - Pentru săraci Pentru săraci de Victor Hugo Traducere de Constantin Stamati Cine dă săracului pe Domnul împrumută. Evanghelistul Precum soarele, picând pe marea înghețată, ar topi-o, întocmai picătura milosteniei, căzând pe grămada păcatelor, le risipește. Sf. Ioan Gură-de-Aur Când iarna petreceți bine voi, avuților slăviți, Când dați baluri strălucite, mii de lumini aprinzând, Când în a voastre palaturi cu îngâmfare priviți, Cristaluri, oglinzi, faiansuri, raze de foc slobozind, Policandrele și lampe ca comeții arzători, Și pe-a salelor parcheturi sprintenii dănțuitori, Când un sunet ca de aur vă vestește mângâios A oarelor răsunare ce trec făr’ să le simțiți, Ah! gândiți măcar o dată la săracul stremțuros, Ce poate la poarta voastră, cu ochii plânși și oviliți, Au stătut ca să privească al vostru strălucit trai Prin largile voastre geamuri, ca la suflete în rai. Gândiți că săracul șede acolo pe-nghețați grunți, Și muierea lui, copiii îl așteaptă tremurând, Să le-aducă lemne, pâine, și dacă vreți să mai știți, Acel sărac poate are o maică de mult zăcând, Gândiți că săracul zice: „Mult are un singur om, Copiii lor sătui, veseli, îi se zâmbesc și ...
Constantin Stamati - Porumbița stingheră
Constantin Stamati - Porumbiţa stingheră Porumbița stingheră de Constantin Stamati În a mea liră de abanos Sunam odinioară Într-o poieniță Încetișor și armonios; Și iată se pogoară O albă porumbiță Și pe lira mea se pune, Și, în loc să-mi cânte dulce, Amar plânge, Suspină și spune Că-i nefericită, Umblând rătăcită, Stingheră de soț, fără de care Ea simte că moare. Eu i-am răspuns cu jale Că astăzi dimineață Glonțul armei mele I-au curmat viața... Ea a țipat zicând: „Și nu ți-au fost păcat?â€� Apoi capul plecând, În brațe mi-au picat, Porumbița murind, Răzbunare cerând. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Atunci poșta mie Îmi aducea scrisoare, Că a mea soție De dorul meu
Constantin Stamati - Răpitorul
Constantin Stamati - Răpitorul Răpitorul de Constantin Stamati Un oarecare răpitor foarte se înavuțise, Și cu jurământ la toți făr-a-l întreba spunea, Și sufletul își punea, Că el acea avuție nu că doar o grămădise, Dezbrăcând pe cineva fățiș, sau că o furase... Ce ca din cer îi picase, Și că el nu avea frică Cineva să-l oblicească c-au umblat cu oca mică, Adică că pe cineva au înșelat; Deci socotea cu ce chip să mulțumească Domnului de comoara ce i-au dat, Sau că poate el, sărmanul, gândea să se pocăiască. În sfârșit, el hotărăște pentru săraci să zidească O casă mare în care să-i adăpostească Și să-i hrănească. Deci răpitorul începe casa și mai o gătește, Și plimbându-se printr-însa, însuși cu sine grăiește: „Iată fapta minunată ce și Domnului îi place, Care de acum cu mine trebuie să se împace De câte pozne am făcut. Iar săracii pentru mine vor conteni a se plânge Și a mai zice Că eu sângele le-am supt. Căci ei în această casă vor trăi mai mulțumiți Decât în casele lor, pe care eu le-am luat, ...
Constantin Stamati - Sentinela taberei de la Copou la 1834
Constantin Stamati - Sentinela taberei de la Copou la 1834 Sentinela taberei de la Copou la 1834 de Constantin Stamati Luna răspândește rază galeșă și luminoasă În senina atmosferă pe cerul prevăzitor, Iar spre Moldova se uită cu cătătură duioasă Și dorește să găseacă pe mâhnitul muritor, Ca să-i trimită o rază mângâietoare și lină, Ce răzbate pân-la suflet și durerile alină. Una dintr-acele raze strălucind înseninează Peste fața soldățească custodiului oștean; Dar întâmpină cu milă o lacrimă ce picase Pe răsucita musteață frumosului flăcăuan. Iar pe curelele negre și arma strălucitoare Se par ale lunii raze fulgere îngrozitoare. Mai încolo scânteiază ca niște piscuri de gheață Grămezile de sinețe oștenilor adormiți. Mai încolo șir de corturi ca troienele s-înalță, Care adăpostesc bravii de cu ziuă osteniți, A cărora fioroase și dogorite obraze Îngălbenindu-le luna și când dorm înfiorează. Așa era într-o sară ceata acea ostășească, Ce se părea că și lunii privind-o i-au plăcut, Că putu iarăși să vadă o tabără românească, Ca din pământ răsărită după timpuri ce-au trecut... Iar soldatul de la strajă de armă se sprijinește Și cu vers plin de-ntristare lăcrimând își hăulește: ...