Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PLUTIT

 Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 316 pentru PLUTIT.

Ștefan Octavian Iosif - Profeție (Iosif)

Ştefan Octavian Iosif - Profeţie (Iosif) Profeție de SĂ¡ndor PetÅ‘fi , traducere de Ștefan Octavian Iosif Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată în Floare-albastră , an. I, nr. 9, 6 decembrie 1898. — Tu, mamă, zici că visurile noastre Ni le trimite Atoateștiutorul, Că visu-i o fereastră fermecată Prin care ne surîde viitorul. Visai și eu un vis, iubită mamă, Un vis frumos... Mi-l lămurești tu mie ? Visai azi-noapte că-mi crescuse aripi, Și am zburat cu ele-n veșnicie ! — Copile, tu lumina vieței mele ! Luceafăr blînd al sufletului meu ! Fii vesel, vesel, că-ți făgăduiește Îndelungate zile Dumnezeu. ...Crescu băiatul — mare și puternic : Din pieptu-i tînăr izbucni deodată Sălbateca văpaie-a tinereții, Ce-n inimă-i gemuse-ncătușată. El prinde harfa și izbește-n strune, Dus în extazul sfînt al inspirării : Simțirea lui — măreț vultur — plutește În lumea largă pe-aripa cîntării. Se-nalță pîn’la porțile tăriei Al cîntecului glas înaripat, Desprinde stelele din cer să-ncununeze Cu raze fruntea lui de inspirat. Dar e venin a cîntecului miere ; Cu fiecare cîntec smuls din strune El pierde-o floare din cununa vieții, Și înc-o ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Reînviere

Ştefan Octavian Iosif - Reînviere Reînviere de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție I Plutesc în aer glasuri fermecate, Vestindu-mi pretutindeni primăvara ! Văzduhul scînteiază sub povara Mărgăritarelor din cer picate... Fugiți departe, griji întunecate ! Vreau să trăiesc din zori și pînă seara, Și vreau să cînt ! Vreau să mă-mbăt de para Eternă a iubirii nesecate. Ca ciocîrlia ce-n văzduh s-avîntă, Și-acolo-n cer se leagănă și cîntă Pîn' ce-amețește iar, căzînd pe lanuri ; Așa,-n pornirea sfintelor elanuri Se-nalță sufletu-mi spre tine, Soare ! Și cade iar din slăvi amețitoare... II Iubesc, și-mi pare că-i întîia oară ! Un tainic dor de viață mă îmbie. Simt inima bătîndu-mi tot mai vie Atunci cînd eu credeam că vrea să moară. Uimit, dezgrop din suflet o comoară Ce-ar fi pierit cu mine-n veșnicie ; Natura-ntreagă astăzi reînvie, Mai falnică decît odinioară... Veghează în noi porniri de viață nouă Și nici nu știm cum izbucnesc deodată Din depărtate-ascunse-adînci izvoare... De-acum pot chiar să mor... Nu-mi fuse oare Cea mai înaltă fericire dată ?... Puteri dumnezeiești, osana

 

Ștefan Octavian Iosif - Surugiul

Ştefan Octavian Iosif - Surugiul Surugiul de Nikolaus Lenau Traducere de Ștefan Octavian Iosif Vraja dulcei nopți de mai Stăpânea afară, Sus, de-argint pluteau bălai Nori de primăvară. N-auzeai pe lunci și văi Nici un glas să sune, Singură umbla pe căi Raza blondei lune. Molcom fremăta abia Numai vântul serii, Spre a nu trezi cumva Pruncii primăverii. Chiar și tainicul izvor Parcă amuțise, Ca să cruțe-a florilor Parfumate vise. Cornul său la gură-atunci Surugiul pune Și-l făcu prin văi și lunci Vesel să răsune. Și sunau cei patru cai Sprinteni din copite, Ce prin înfloritul rai Ropoteau grăbite. Și părea că trec în zbor Și aleargă toate, Speriind în goana lor Liniștea din sate. Când, prin raiul ce-l zărim Cum străbatem, iată Fără veste-un țintirim Ochilor s-arată. Zidul mohorât stătea Sprijinit de stâncă, Crucifixul sfânt veghea Sus, în jale-adâncă. Surugiul domolind Dintr-o dată trapul, Sus, la crucifix, privind, Trist întoarce capul. — Ierți, măria-ta, de-oprim, Însă n-am ce face: Colo, sus, în țintirim Un tovarăș zace. Și de câte ori mă-ntorn, Mă îneacă plânsul: Nimeni nu suna din corn Mai frumos ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Un imn francez lui Eminescu

Ştefan Octavian Iosif - Un imn francez lui Eminescu Cunosc povestea tristă și scurtă-a vieții tale Și scârba ta născută din vanele plăceri, Și lumea ta de visuri, dorințe și dureri... Năluca urmărită de tine-n veci pe cale. Și am citit o parte din opera-ți măiastră; Sub biciul suferinței umane te zăresc Trist, implorând în graiul tău dulce românesc Pe amor, pe tiranul divin din lumea noastră. Dar mai presus citit-am poemul tău romantic, Bogat în idealuri și falnice avânturi Ce-o să-ți rodească neamul, vrăjit de-acele cânturi, În care se trezește al Romei geniu antic. Și mi-am adus aminte atunci că-n voi renaște Același sânge nobil al rasei vechi latine, Și-n ciuda depărtării, m-apropie de tine, Și m-a cuprins mândria că te-am putut cunoaște! De-atunci și munca-ți sfântă cu dragoste-o aleg. Ci, de n-am fi vlăstare aceleiași tulpine, Te-aș fi-nțeles eu totuși, citindu-te pe tine: Poeții mari sunt domnii pământului întreg! Așa toți cei ce-odată simțit-au cu putere Delirul deznădejdii, cel plin de-amar și jale Vor plânge la accentul sublim al lirei tale, ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Vierița

Ştefan Octavian Iosif - Vieriţa Vierița de Ștefan Octavian Iosif Ce dulce mustul murmură pe vrană! Lungi chiote răsună prin podgorii, Cu doniți pline, fetele, feciorii Glumesc, s-alungă, cântă, se hârjoană. — Aduceți must, să-nchin și eu o cană! S-ascult o clipă cântecul viorii, Că-s mort de sete și străin ca norii... Vreau să petrec și eu cu voi o toană! Mulți ani și toate bune, vieriță! Ce bine-i sta în păr cu foi de viță... Dar soarele-i de mult ascuns sub creste... M-am dus... de-atunci plutește o șuviță În ochii mei — și-s ani... Și totul este — Ori mie-mi pare numai? — o

 

Ștefan Octavian Iosif - Visează codrul

Ştefan Octavian Iosif - Visează codrul Visază codrul — Un simbol — de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Înfiorat din vreme-n vreme       De-o aurire de furtună, Bătrînul codru-n miez de noapte       Visază sub argint de lună Și, socotindu-și, parcă, frunza       Nenumărată-n vis, răsună, Însuflețit de mii de șoapte. Sub vraja mîndrei nopți de vară,       În ceasul tainei, cine știe Ce năluciri nu-i trec prin minte !       Ce fermecată feerie, Eresuri și minuni păgîne       Din sfînta lui copilărie De care-abia-și aduce-aminte... De palidul păstor lunatic       Din ceața nopților tăcute Îi sună-n vis ca o poveste...       Deodată-n urma unei ciute Răsare-n luminiș Diana,       Și-n adîncimi necunoscute Se prăpădește fără veste... Suspină apele sfioase       În fund de peșteri depărtate Și plîng în șipote sonore...       La pîndă, răzemați pe coate, Stau satirii și zic din naiuri ;       Pe-alocuri, unde luna bate, Ușoare nimfe saltă-n hore... Convoi de umbre diafane       Plutind măreț se risipește Departe-n liniștea de mituri...       Dar ce blestem divin voiește Să rumpă farmecul visării ?...       Ce vuiet surd se-nalță, crește, Amenințînd din răsărituri ?... Deodată-și zguduie bătrînul       Din somn puternica-i coroană ! De plîns amar, de ...

 

Ștefan Petică - II (Și flautul magic vorbi)

Ştefan Petică - II (Şi flautul magic vorbi) Și flautul magic vorbi de Ștefan Petică   Și flautul magic vorbi; tremurată O notă stângace sălta peste clape Ca vocile stinse în murmur de ape Și-ncet simfonia căzu întristată. Plutea o durere ca-n tainele sfinte Pe sala cea veche și-n flacări aprinse Murea ziua albă pe stofele-ntinse Iar flautul magic plângea înainte. Mănunchiuri albastre de mici viorele Lăsară parfumuri subtile și clare În preajmă: o dulce și caldă-ntristare, Și nota ușoară lovea în perdele. Ea sta glorioasă ca-n razele sfinte Și iată! În vraja de note ușoare Iubeam pe frumoasa etern visătoare; Iar flautul magic plângea

 

Ștefan Petică - XII (Apune soarele pe dealuri)

Ştefan Petică - XII (Apune soarele pe dealuri) Apune soarele pe dealuri de Ștefan Petică   Apune soarele pe dealuri În slava purpurei de sânge Și răsunând adânc din valuri Doinește-un glas și parc-ar plânge; De simți o caldă adiere Trecând pe fruntea ta curată Ca și o șoaptă care piere Sub bolta serei înstelată, Să știi că-i ruga mea senină, Ca visul nopților de vară, Ce se înalță-n umbra lină În ceasul jertfelor de seară. De vezi plutind pe blonda rază O umbră albă visătoare Și crezi că-i îngerul de pază Cu aripi lungi ocrotitoare, Să nu te-nșeli, căci visu-mi trece În zborul său primăvăratec, Și-i tot așa de alb și rece, Când se înalță singuratec. Spre marea boltă luminoasă. Făcând durerea mai amară Și amintirea mai duioasă În ceasul jertfelor de seară. Și dacă roua clară cade Frumoșii ochi adânci de-i scaldă. Când treci sub vechile arcade În parfumata noapte caldă, Nu-i roua rozelor în floare Căzută-n nopțile cu lună, Nici plânsul dulce de izvoare, Ci e iubirea mea nebună, Căci lacrimi mari și tăinuite Ca roua limpede și rară Coboară-ncet și liniștite În ceasul jertfelor de

 

Alecu Donici - Râul și heleșteul

Alecu Donici - Râul şi heleşteul Râul și heleșteul de Alecu Donici (Hărăzită dlui Gr. Alexandrescu) — Ce vrasăzică, frate! Zicea către un râu vecinul heleșteu — Eu apele-ți mereu Le văz că sunt mișcate; Și cum nu obosești mi-e greu de înțeles. Apoi privesc ades Pe unda ta plutind, când barce încărcate, Când plute, luntri, de care sunt mai nenumărate. Aceste ostenele Zadarnice și grele, Cum nu le părăsești? Cum nu te pilduiești De-a mea viață lină De desfătare plină; Căci eu, deși nu sunt pe hartă arătat, Deși nici un poet vrun vers nu mi-au cântat, Dar stau în maluri moi, Pe perini de noroi, Ca o cucoană mare Pe puful cel mai moale; De barce, plute, luntri nu sunt împovărat Și greutatea lor asupră-mi n-am cercat. Viața fără griji în pace mi-o petrec, Căci toate pre pământ ca vânturile trec, Deșertăciunile lumești eu le urăsc Și în filosofie prin somn mă adâncesc. — Dar filosofisând, Pătruns-ai legea bine: Că apele, mișcând, Păstrează prospețime? — Asupra ziselor lui, râul au răspuns -- Și dacă astăzi eu nu sunt un râu ascuns De al istoriei prea falnică privire, Apoi pricina ...

 

Alexandru Macedonski - Calul arabului

Alexandru Macedonski - Calul arabului Calul arabului de Alexandru Macedonski Arabul căzuse în aspră robie, Mușchioasele-i brațe legate era... El n-o să-și mai vadă nici cort, nici soție, Nici larga pustie Ce-n veci treiera! Și turcii-l vor duce cu dânșii-n cetate, Și sclav ca să fie va fi destinat, Și până ce-n pieptu-i un suflet va bate, De-un dor ce abate Va fi dominat! Iar calul său falnic, ușoară nălucă, Ce-n fugă se-ntrece cu paserea-n zbor, Și ce, la săgeată, — nainte apucă, — În dar o să-l ducă Sultanului lor! L-această gândire, de lacrimi pâraie Revarsă-a lor undă pe negru-i obraz!... Toți dorm; numai luna plutește bălaie, Scăldată-n văpaie Pe-un nor de atlaz! Lumina-l ajută și calu-și zărește, Dar trist, la o parte, ședea priponit, Cu ochiul său negru părea că-i vorbește, Părea că-l jelește În dor adâncit! Arabul atuncea, pătruns de simțire, Pe brânci se târăște s-ajungă la el; Mișcat de-o înaltă și dulce gândire, Spre-a lui mântuire Lucrează cu zel! Cu dinții apucă priponul cel tare, Îl mușcă, ...

 

Alexandru Macedonski - Noaptea de august

Alexandru Macedonski - Noaptea de august Noaptea de august de Alexandru Macedonski Atâta știu, că era noapte, dar nu și veacul când era... Terasa de granit înaltă părea-n lumină că plutește Și pe un cântec de teorbă că urcă și se-nsuflețește, Pe când mai jos nedeslușirea unui oraș se resfira -- Treptat mai ștearsă și mai stinsă, pe când, în sus,     fără-ncetare Curgea o-ntreagă adâncime și se lărgea o-ntinsă mare, O mare ce, nețărmurită, se tot ducea cu gând cu tot, Sub înserarea viorie și înstelarea-nfloritoare, Când spre-o planetă, când spre alta, și dintr-un soare     spre alt soare... Ș-atâta știu: că era noapte, și ca să știu mai mult nu pot, Decât c-acea terasă albă și largul cântec de teorbă Erau și zbor nebun de aripi, erau și zbor de-naltă vorbă, Dar spre-a cuprinde clipa de-aur n-a fost Parnas și nici Olimp, Și de-a fost ieri, sau cine știe în ce trecut de loc și timp, Se desprindeau din armonia ce depărta de ea pământul, Priceperi ce-n eternitate își împingeau mereu avântul, Și ce spirale nesfârșite, nălțimea nu-și ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>