Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru POTRIVIT (CU, PENTRU)
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 230 pentru POTRIVIT (CU, PENTRU).
Constantin Negruzzi - Melancolie (Negruzzi)
... Ci tabloul melanholic unde-un june-amorezat Stă jălind pe străini țărmuri de iubita-i depărtat; Sau un tânăr ce suspină întru-o singurătate, Suferind pentru-a sa țară, pentru drept și libertate. Câte ori a zilei rază îl găsește încă treaz, Adâncit în reverie și cu lacrimi pe obraz! Câte ori petrece noaptea absorbit întru gândirea Unui fulger de nădejde ce-i menise fericirea, Cugetând la suvenirea unor dulci îmbrățoșeri, Uitând ... care murmurează, Șesul, câmpii ce de umbră peste tot s-au învălit, Răcoreala ce răvarsă un văzduh îmbălsămit, Luna galeșă ce-ncepe să se nalțe cu trufie, Arătându-și printre neguri a sa frunte argintie, Linul zuzet ce din apă se rădică cu amor, A nemernicei bufnițe cântecul îngrozitor, Aduc multă alinare la a inimii durere, Și sub vălul său natura are-o mai ... a saracilor morminte numai iarbă verde crește. Te salut, locaș cucernic sărmanului muncitor, Care-a fost toată viața statului folositor! Te salut! pentru că traiu-i pururea în asuprire, De abia aice află o adâncă liniștire; Cu ...
Alecu Donici - Autorul și hoțul
... viață spânzurat, Și un autor vestit, Puternic în condei, Care au dezvelit Mult slobode idei, Ce-ntocmai ca Sirene* Era la glas duios, Dar, potrivit cu ele, Și mult primejdios. Orânduielile la iad sunt cu grăbire, Nu este ca la noi zadară prelungire Și hotărârile se dau într-un minut. Fără zăbavă dar, Pe două strașnice grătare de metal S ... cândva A fi mai păcătos Decât un rău, un hoț! Atunci, o furioasă zână, O sor' din cele trei a iadului surori, Cu cozi împodobită de șerpi otrăvitori, Cu bice sângerate-n mână, Viind drept autor, au zis: "Nenorocite! Tu cum de îndrăznești Asupra providenței strigare să pornești Și să înșiri cuvinte Precum le ... ai defăimat Și, pentru ca sujet de scris să poți alege, Ai fi dorit să vezi pământul răsturnat. De cine patima au fost descrisă bine, Cu dezveliri că viața e vis amăgitor? De cine-i încântat nemernicul amor? De tine! Simțirea tinerimii de tine-i ațâțată Prin o îmbrobodire de adevăr ... n loc de fericire, Tu omului ai dat povară de gândire. Dar încă câte rele nici nu s-au dezvelit Din scrierile tale Ce sunt ...
Nicolae Dimachi - O adunare de trii cocoane
... Fără-a mai puni vadè. Di poftești și dumneata Singură eu ți-oi lua. — Ehei, soro, de voiești, Să mă mai îndatorești Cu-așa facere de bine Cumpără-mi și pentru mine ! — Pre bine, acuș voi zice Numai de mi-a mai aduce ! Și ți-oi faci-atunci de știri De-i veni ... la fereastră, Că s-aude duruind O butcă hodorogind. — Mări, dă-o la nevoia ! Treacă cine cum îi voia. — Ei dichis, mare minune, Cu căzuta plecăciune, Nu vezi, fa, că să închină Și totuna dă din mînă ? — Arză-l focul cotcodeț Că-i un bou de n-are ... butcă Ca cînd dracul îi apucă, Așa strigă și vorbesc, Ori pe semni să sfăduiesc. — Ei, îl știu, îi Constandin Nătărăul cel deplin, Împreună cu Iordachi. Gugumanul lui Dimachi. — Adevăr că-i gogoman Nu plătești nici un ban, Căci cu totul chiulhaniu, Nu-i ca Razu paraliu. Dar măcar și Constandin Nu-i mai gios, că-l bolîndin, Prè bine s-o potrivit Ca cînd ...
Ion Luca Caragiale - Autoritate
... trei ani de gimnaziu, s-a simțit destul de copt și, revoltat contra unei discipline stupide de programă, s-a dezlipit cu dispreț de craca sa pentru a veni să-și debiteze savoarea în vastul târg al Capitalei. Este un tânăr ca de vreo optsprezece ani, copil de văduvă; tatăl ... destul de bine, că nu știe nici cât un școlar mediocru de clasele inferioare și, în afară de asta, nu are nici o gândire deosebită, cu atât mai puțin vreuna ciudată. Voia să scrie poezii, voia să facă literatură, voia să se facă ziarist; pentru aceea refuza cu dignitate locul pe care i-l găsisem la toptangiul meu. În zadar i-am dat povețe să fugă de un teren de viață și de ... dată când acela venise la băcănie era în mare strâmtorare. De atunci i-am pierdut urma poetului. * Mărturisesc că nu prea citesc gazete, nu doar pentru că n-am destulă considerație sau interes pentru mișcarea politică, dar pentru că operațiile mele nu-mi lasă vremea cerută pentru a-mi lumina opiniile. Cu ...
... mamei de George Coșbuc Baladă Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Colo-n jos, în jos, Este-un plop frumos, Plop cu frunza plină, Neted la trupină, Cu crengi rătezate, Spre pământ plecate; Iară lângă plop Este-o casă nouă Cu ferești vro două, Casă șindilită Mândru văruită, Cu fața spre soare, Cu ograda mare, Cu porți ridicate, Cu uși largi și late, Și cu prag de fag. Iar apoi pe prag, Pe cel prag afară, În amurg de seară Lelea Fira sta, Gheme depăna, Sfaturi înșira Pentru fată-sa. C-așa-i dacă are Fira fată mare: Mi-o tot sfădește, Căci fata iubește Și se prăpădește Dup-un feciorel, Și-apoi ... le-a așezat Sub perină-n pat; Apoi se culca Și greu vis visa, Vis de vrăjitură, Vis de făcătură, Vis bun de cu seară Pentru jale-amară Vis de miezul nopții Pentru vraja morții; Vis de dimineață, Vraja de viață. II Iar a doua zi, Cât ce se trezi Fira veseloasă A ieșit ... mi obliciră Ce vrea lelea Firă, Mi se învoiră, Căci almintirea, zău, N-aveau încătrău. Lelea Fira-apoi Dusu-mi-s-a dus ...
Titu Maiorescu - Eminescu și poeziile lui
... legitimă revendicare națională, dar care aducea cu sine pericolul unei înstrăinări între popor și clasele lui culte. De la 1860 încoace datează îndreptatea: ea începe cu Vasile Alecsandri, care știe să deștepte gustul pentru poezia populară, se continuă și se îndeplinește prin cercetarea și înțelegerea condițiilor sub care se dezvoltă limba și scrierea unui popor. Fiind astfel câștigată o ... țară. A se ocupa cu vreuna din aceste chestii, a cugeta și a scrie asupra lor era lucrul mai potrivit cu felul spiritului său. Și energia cu care a redactat Timpul, înălțimea de vederi ce apare în toate articolele lui, puterea neuitată cu care în contra frazei despre naționalismul liberal al partidului de la guvern a opus importanța elementului autohton sunt o dovadă pentru aceasta. Cu o așa natură, Eminescu găsea un element firesc pentru activitatea lui în toate situațiile în care a fost pus. La bibliotecă, pentru a-și spori comoara deja imensă a memoriei sale; ca revizor școlar, pentru a stărui ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira II
... ești însă ca popii la soboare. EUGENIE: Ai cam ghicit în parte. Deși n-am gelozie, Dar simt câtă rușine, cât de cumplit afront E pentru noi boierii, când văd un prost țăran Ce poartă semnul muncii pe mâinile-i asprite, Când văd pre altul care mergea la târg cu sacul, Sau cela ce deunăzi vindea la lumânări, Ori plăcintarul care striga ieri: La covrigi! Cum au ajuns să fie în cele mai mari trepte ... au vrut să-ntemeieze, Atâta osteneală eu cred că n-au avut, Cât cei ce au s-aleagă colorul hainei tale, Caftanul cum să fie cu moda potrivit, Cu vârsta și cu locul, cu timpul ce va fi. În târg nu suferi verde, nici vara catifeaua, Nici iarna să lucească nu vrei mătăsăria, Ci toate să-și păzească a ... știut. Călătoria-ți lungă prin țările străine, Cu-atâtea cheltuiele și trudă ne-ncetată, Se-ncheie într-acestea, că banii cheltuind Ai învățat cum straiul pentru a fi frumos Trebuie s-aibă falduri și late și vârtoase; De buzunări, de mâneci, știință ai deplină, Și decât Reks mai bine ... pre robi, Ce nu-ți întorc cuvântul și cred orice le spui. Mai multe daruri trebui un bun cârmaci să aibă, Deprins din crudă vârstă ...
Mihail Kogălniceanu - Noul acatist al marelui voievod Mihail Grigoriu
... în izbândă, totuși nu cumpănește pe cât meritul cere căzuta răsplătire a călcărilor datoriei tale. Deci, dară, lăsându-te în judecata Creatorului, strigăm cu umilință lui Dumnezeu Aleluia! Icosul 3 De vom lăsa în părăsire acele ce-ți vădesc urmările mârșăviei tale, vom fi cu dreptul mai mârșavi și mai necunoscători a celor ce ne fac rău sau bine, deci, pentru ca în viitorime șezătorii pe scaunul tău să se ferească de a se face și ei părtași acestei cuvântări, strigăm cu însetare: Bucură-te, cauză al cărei efect stinge bucuria muncitorilor de pământ! Bucură-te, mană ce îndestulezi cu amărăciune pe cei atârnați de tine! Bucură-te, gata despărțitoriu dreptății celor slabi! Bucură-te, cela ce lași în necazuri pe cei despoiați! Bucură-te ... a te sui pe treapta strâmbătățirii, tras-ai întru ajutorul tău pe acei ce i-ai deprins să fie vrednici sprijinitori osânditoarelor tale abuzuri; pentru aceasta împreună cu dânșii primește a auzi: Bucură-te, munte ce umbrești pe cei făcători de rele prin politii! Bucură-te, Duh ce însuflețezi mărinima acelor ... ...
George Topîrceanu - Ioan Slavici (Topîrceanu)
... nevoit să producă necontenit și, desigur, nu s-a oprit la vreme. Adevăratul Slavici se găsește numai în cele două volume de Nuvele, cu care a debutat. Acolo e Popa Tanda , acolo e Budulea taichii , acolo sunt Scormon , O viață pierdută și Moara cu noroc . Cine nu cunoaște mai cu seamă această din urmă nuvelă nu cunoaște pe Slavici și nu cunoaște una din cele mai puternice creațiuni ale literaturii române în acest gen. Ne ... am delectat în copilărie cu Budulea taichii și cu Popa Tanda și le-am recitit mai târziu, cu acea indulgență și lipsă de rezerve mintale cu care răsfoim cărțile îmbibate de farmecul unor amintiri personale, deci cu aceeași plăcere. Dar aceste două nuvele, de care pomenesc predilect toți criticii lui Slavici, nu mi se par totuși cele mai izbutite creațiuni ale lui ... și îndure partea lui de chin, hărăzită celor aleși, asupra cărora apasă parcă, de la începutul lumii, un inexorabil blestem. Târât la bătrânețe în închisoare, cu sensibilitatea sângerată de ofense, umilit și scuipat, Slavici poate că n-a înțeles totuși niciodată, clar, pentru ...
... rele, mergeți cu noi, înainte, iubiți și stimați alegători... Suflând, cu șurloaie de sudoare pe frunte, ca și când ar fi ieșit dintr-o baie cu aburi, conul Tase de-abia răzbi să se coboare de la tribună. Toți căutau să-i strângă mâna, să-i spuie un cuvânt, în vreme ... mulți cârciumari, care știuseră cum să vie la întrunire. De la cele dintâi vorbe ale conului Tase, urletele ridicau acoperământul. În mijlocul tuturor, un sfrijit, cu mustața lungă de părea înnodată pe după urechi, își șuiera mereu cuvintele: Șuuș cu Tașe! Șuuș cu conul Taașe! Dar Năstrate ridica brațul: Tăcere, și gurile se închideau câteva clipe. Cu alte vorbe, cu alte întorsături, conul Tase ajunse tot acolo: tot ei, nimic ceilalți. Și iarăși simți de la o vreme că poate cuvânta așa un ceas, două ... veghează mereu, strălucitoare, deasupra partidului nostru; cu Steaua să țineți, căci fiecare dintre noi, o știți, avem câte o stea, care ne adumbrește din înalt cu raza ei cea norocoasă; cu Steaua să țineți, căci atunci când dânsa apare, cerul rămâne senin, norii se duc. De steaua noastră să vă călăuziți, dar, fraților, cum magii s ... Puneți-le dar cruce și lăsați-i. Cu mâna întinsă,
Titu Maiorescu - O cercetare critică asupra poeziei române
... națională a românilor are astăzi o cifră fixă, energia lor intelectuală se află asemenea într-o câtime fixată. Nu te poți juca nepedepsit cu această sumă a puterilor, cu capitalul întreprinderii de cultură într-un popor. Timpul, averea, tăria morală și agerimea intelectuală ce le întrebuințezi pentru o lucrare de prisos, necum pentru o lucrare greșită, sunt în veci pierdute pentru lucrarea cea trebuincioasă și cea adevărată. Amândouă nu pot merge lângăolaltă, tocmai fiindcă izvorul puterilor unei națiuni nu este nesecat, ci este din fire mărginit ... înaintează însă limba, cu cât experiența se întinde peste mai multe sfere și cuprinde cunoștința a tot mai multe obiecte de același fel, cu atât cuvântul ce le exprimă devine mai abstract, caută a se potrivi cu toată suma de obiecte câștigată din nou, pierde una câte una din amintirile sensibile de mai nainte și, devenind o noțiune generală, se ridică pe ... proporție egală de sfera poeziei. Să luăm, d. e., cuvântul eminent. Când zice astăzi cineva „inteligență eminentă“, nu leagă nici o imagine sensibilă cu aceste cuvinte. Altfel a fost în vechime, în acea vechime romană, care a întrebuințat ...