Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ROȘIT
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 128 pentru ROȘIT.
Ion Luca Caragiale - Cameleon-femeie
Ion Luca Caragiale - Cameleon-femeie Cameleon-femeie de Ion Luca Caragiale Publicată în Moftul Românesc nr. 17 (1893), retipărită de Caragiale în Calendarul Moftului Român pe 1902, pag. 35. Sonet decadent, simbolist-vizual-colorist . Icoană străvezie, în cadrul sumbru-al vieții, Cu părul ei sur-galben, cu ochi închis-albaștri, Sclipi deodată clară, vis roz al tinereții, Cum în obscure-azururi apar pribegi blonzi aștri. O văz fugind prin codrul cel verde de jugaștri — Era Erato albă iluminând poeții. — De-a ei priviri focoase ar fi roșit sihaștri Păliți, chlorotici, vineți de greul bătrâneții. Purta bacanta-mi nuferi, bujori și violete, Învesmântată magic în daurite plete Și-n varii polichrome bibiluri și altițe... Îmi arunca pupila-i divine curcubee; Dar eu, nebun! zic: „Spectru! Cameleon- femeie! Fugi! sufletul ți-e negru și mațele pestrițe!
Ion Luca Caragiale - Prea sărac
Ion Luca Caragiale - Prea sărac Prea sărac de Ion Luca Caragiale Pauverte, pauverte, c'est toi la courtisane... (MUSSET) Am zis iubitei mele: „Vino La câmp, s-auzi un pitpalacâ€�. Ea: „Da, îmi place pitpalacul... Dar nu merg: tu... ești prea săracâ€�. Plimbându-mă-n singurătate, O odă gloriei eu fac: Dar gloria se depărtează „De ce fugi?â€� zic. — „Ești prea sărac!â€� Mă duc atunci la masa verde, Să-ncerc norocul — poate fac O lovitură... Dar norocul „Pleacă, îmi zice; ești sărac!â€� Mă duc acasă melancolic. Stau trist, visând într-un ceardac, Și pițigoiul din grădină Îmi fluieră: „Ești prea sărac!â€� Mă duc la editor c-o carte. E iarnă, frig — voi să mă-mbrac; Dar editorul mă respinge: „Nu te-editez; ești prea sărac!â€� Atunci, voii de disperare Să mă atârn de un copac, Dar craca fuse prea subțire, Mi-a zis trosnind: „Ești prea sărac!â€� A! sărăcie! Monstru palid, Când oare am să-ți viu de hac? Și sărăcia îmi rânjește Sardonică: „Ești prea sărac!â€� Îmi place către primăvară Să mănânc ochiuri cu spanac. ...
Ion Luca Caragiale - Procedee electorale
Ion Luca Caragiale - Procedee electorale Procedee electorale de Ion Luca Caragiale Ne cade în mână copia unui document foarte interesant - o circulară adresată tutulor președinților de comitete electorale din județe de către d. C. A. Rosetti. Ne grăbim a-l da la lumină ca o nouă și o strălucită dovadă de chipul cum înțeleg radicalii noștri libertatea în alegeri. D-lui președinte al comitetului electoral de... București, 23 Aprilie 1879 Domnule Președinte, Comitetul electoral al partidei naționale-liberale din București, completându-se prin delegații mai multor comitete electorale județene, este mai în pozițiune astăzi de a vă da concursul de care ați putea avea trebuință spre a duce la bun sfârșit însărcinarea pusă de alegători comitetului ce președeți. Ne punem dar la dispozițiunea d-voastră, pentru orice trebuință veți simți și care ar fi de natură a se putea satisface prin concursul nostru. Alegerile colegiului I și II au a se începe în curând. Dacă din esaminarea listelor electorale ar rezulta pentru d-voastră oarecari dificultăți, ce s'ar putea înlătura prin concursul nostru, vă rog să binevoiți a ne trimite acele liste împreună cu ...
Ion Luca Caragiale - Un artist
Ion Luca Caragiale - Un artist Un artist de Ion Luca Caragiale Mai mult decât oricare alta, breasla bărbierească mi-este foarte simpatică... Briciul e rudă cu dalta, cu penelul, cu coturnul, arcușul, condeiul — mai știu eu cu ce! De aci, neînvinsa pornire către artele frumoase caracteristică la toți bărbierii. O sumă dintre dânșii, împinși de patima lor pentru teatru, s-au făcut artiști dramatici; mulți alții scriu poezii, de obișnuit lirice, mai adesea galante; mai toți trebuie să știe cânta cu un instrument, prin ajutorul căruia, în momentele pierdute, își traduc în melodii acea încărcare de simțiri ce ne-o dă, unora dintre noi, lumea cu lumina ei, cu formele, mișcările și zgomotul ei... Da, cum se rupe la vreme copilul din mamă, acea încărcare de simțiri caută să se rupă din sufletul nostru: trebuie înapoiată cui ne-a dat-o. Ascunsă-n noi, ne muncește, ne chinuie, nu ne dă pace pân' ce n-o întoarcem în dar lumii, care n-o recunoaște și n-o primește decât învăluită în fâșii smulse din sufletul nostru — pecetia sincerității darului. Dar e oare un mijloc mai puternic ca să ne scăpăm de toată haotica năvălire ...
Matilda Cugler-Poni - Ai auzit
Matilda Cugler-Poni - Ai auzit Ai auzit de Matilda Cugler-Poni Ai auzit vreodată a lebedei cântare, Acel cântec de jale, ce-l cântă pân'ce moare, Roșind recile unde cu pieptul sau rănit? O, spune-mi, acel cântec vreodat-ai auzit? Și-apoi ai fost spre sară singur într-o grădină, Când vântul trist al toamnei încet, încet suspină, Când soarele apune, când arborii șoptesc Și vânturile toate tainic se înroșesc? Și ce-ai simțit atuncea? În piept nu s-a trezit Un dor fără de nume, adînc, nemărginit? N-ai fi dat ani din viață pentru aripi ușoare, Să zbori, să zbori departe și fără încetare? O, cine-l poartă-n suflet acel dor fără nume, Nu are fericire, nu are pace-n lume! Cât e de larg pământul, tot umblă rătăcind, Nu știe ce dorește și moare... tot dorind!
Mihai Eminescu - Basmul ce i l-aș spune ei
Mihai Eminescu - Basmul ce i l-aş spune ei Basmul ce i l-aș spune ei de Mihai Eminescu O, dă-mi arpa de aramă Și mi-o pune-n brațul stâng, Ochii tăi se plec cu teamă, Tu roșești  glasu-mi te cheamă, Coardele încet te plâng! Vino dar, palidă zână, Pune fața pe-al meu piept, Gâtul tău pe brațu-mi drept, Tu, a ochilor lumină, Mă iubești, tu? Spune drept! Mă iubești! Surâzi șireată Și îți pleci ochii în jos! O, lumină prea curată, De-ai cunoaște vreodată Sufletul meu dureros; De ai ști, palide înger, Cât de mult te iubesc eu, Câte nopți de-amor și rău Am vegheat zdrobit de plângeri, Scumpa mea, odorul meu! O, atunci mi-ai cere seama Ca să-ți spun câte-am visat, M-ai fixa fără de teamă, Ai da-ncet neagra maramă De pe păru-ți blond, curat; Netezind cu mâna-ți albă Tâmpla ta  tu m-ai privi, Cu durere mi-ai zâmbi, Eu, jucându-mă cu salba De pe sânii-ți, aș vorbi. Și ți-aș spune, a mea iubită, Că de mult eu te-am cătat; În cărarea ...
Mihai Eminescu - Când se juca Elisa M%C3%BCller...
... cu el Aș aprinde-o steauă. Ș-apoi taci ca nu cumva Să audă-o floare C-ai șoptit așa ceva: Din ascunzătoare S-ar roși  mai, mai așa Cum o oarecare. Cum te uiți așa, năuc, Și-n gândiri te-nsinguri, Ești tu ziua lângă nuc, Ești tu noaptea ...
Mihai Eminescu - Calul troian Calul troian de Mihai Eminescu Și ascultând așa fel de-al unora îndemn, Băgară în cetate pe calul cel de lemn Ș-apoi pe veselie, pe chef se așternură Pân- ce în miezul nopții pe toții somnu-i fură... Din calul acel mare elinii se coboară, Cu pază ei prin uliți în pândă se strecoară; Cum văd că mic și mare căzuse-n somn ca morți, Ei gâtuie străjerii, ce stau lungiți la porți Ș-aprind făclii în noapte pe-a zidurilor creste. Din Tenedos văzură luminile aceste Și-mplătoșați cum fură, armați cu lănci și săbii, S-apropie de țărmuri pe negrele corăbii. Când peste lumea toată domnea a nopții slavă Ei prea cu molcomișul și fără de gâlceavă Intrară în cetate... oricare repezi Și începur-în toții a da și a snopi. Tăiau bătrâni și tineri, din mic până la mare, Ostași în floarea vârstei și tinere fecioare... Și-s chiote, blesteme din inimă, rărunchi. Prin porțile cetății curgeau pân-în genunchi Șiroaiele de sânge... pe pruncii cei de țâță Îi aruncau în flăcări, să nu rămâie viță Și urmă de Troada... Și dând în ...
Mihai Eminescu - Demonism Demonism de Mihai Eminescu O raclă mare-i lumea. Stelele-s cuie Bătute-n ea și soarele-i fereasta La temnița vieții. Prin el trece Lumina frântă numai dintr-o lume Unde-n loc de aer e un aur, Topit și transparent, mirositor Și cald. Câmpii albastre se întind, A cerurilor câmpuri potolind Vânăta lor dulceață sub suflarea Acelui aer aurit. Acolo stă la masa lungă, albă, Bătrânul zeu cu barba de ninsoare Și din păhare nalte bea auroră Cu spume de nori albi. Și îngeri dulci În haine de argint, frunți ca ninsoarea, Cu ochi albaștri cari lin lucesc Și-ntunecat în lumea cea solară, Cu sânuri dulci, ca marmura de netezi, Îi mângâi barba lungă,  și razim capul De umerii bătrâni cuprinși de plete. Și colțuroasa-i roșie coroană, De fulger împietrit, lucește-n aer Sălbatec. Iar un înger ... cel mai blând, Îngenuncheat l-a lui picioare cântă Pe arfa sa și aerul roșește De voluptatea cântecului său... Nu credeți cum că luna-i lună. Este Fereastra cărei ziua-i zicem soare. Când îngeri cântă de asupra raclei În lumea cerurilor  ele-albesc. Și nu mai pătrund raze ...
Mihai Eminescu - Mii de stele...dulce sară
Mihai Eminescu - Mii de stele...dulce sară Mii de stele...dulce sară de Mihai Eminescu Peste codri se coboară, Peste vârfuri trece lună Iar isvoarele răsună. Cine-mi trece luncile Domnița cu pruncile; Cine-mi trece mândra luncă, Domnița mea cu o pruncă Cine-mi trece lunca mare, Fata lui Dragoș călare Pe-un cal alb ca de ninsoare, Cu rafturile de argint Și presun pân în pământ, Ea își caută de cale, Merge-n vale, merge-n vale. Îndărătu-i din pădure Se - nalță , cu ziduri sure Și cu nalte porți, cetatea Stăpânind singurătatea, Iar ea-și caută de cale, Vine-n vale, vine-n vale. Iar când ochii și-i ridică Se trezește singurică, La mijloc de codru des Unde crengile se țes Și prin mrejele de frunze Cearcă lună să pătrunză, Iar un tei cu umbra roată Și cu frunza scuturată Pleacă ramuri pe-un isvor Care sună - ncetișor Și prin sunet blând de ape Parcă vine mai aproape Glas de corn din depărtare Tot mai tare și mai tare. O auzi sunând Din cărare corn, Înspre tine blând Eu să mă întorn. Și când ochii - a ridicat Ea zărește un băiat Ce s- ...
Mihai Eminescu - Mitologicale Mitologicale de Mihai Eminescu Da! din porțile mândre de munte, din stânci arcuite, Iese-uraganul bătrân, mânând pe lungi umeri de nouri Caii fulgerători și carul ce-n fuga lui tună. Barba lui flutură-n vânturi ca negura cea argintie, Părul îmflat e de vânt, și prin el colțuroasa coroană, Împletită din fulgerul roș și din vinete stele Hohot-adânc bătrânul când vede că munții își clatin Și-și prăvălesc căciule de stânci când vor să-l salute... Codrii bătrâni râd și ei din adânc și vuind îl salută Paltenii nalți și bătrânii stejari și brazii cei vecinici. Numai marea-albastră murmură-n contra orgiei, Care bătrânul rege-o făcea: -n beția lui oarbă, El mân-oștiri de nori contra mării... ș-armia-i neagră, Ruptă pe-ici, pe colea de-a soarelui roșă lumină Șiruri lungi fug repede grei pe cerul cel verde. Și netezindu-și barba, trece prin ei uraganul Dus de fulgerătorii cai în bătrâna căruță, Care scârție hodorogind, de-ai crede că lumea Stă să-și iasă din vechile-i vecinice încheieture.  Groaznic s-a îmbătat bătrânul  soarele zice; Nu-i minune  a ...