Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru SARI ÎN OCHI

 Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 344 pentru SARI ÎN OCHI.

Emil Gârleanu - Patima

... către toți cei de acolo, întocmai ca și de mine, care am fost un martor de aproape al ei... Locuiam pe ulița cea boierească. Drept în fața casei noastre, ferești în ferești, locuia un boier, cuconul Gavrilaș Gavrilaș Barbu sau Gavrilaș Corbu, nu-mi aduc aminte, numele de familie îmi scapă. Zid în zid cu noi, deci în preajma cuconului Gavrilaș Corbu, stătea un alt boier, pe care târgul îl poreclise, pentru averea risipită în tinerețe, Mână-Spartă. La dreptul, această poreclă se cuvenea amândorura. Și unul și altul vânturaseră miile de galbeni cum vântură copiii, vara, colbul de pe ... să-mi revăd lecțiile, la fereastra ceea totdeauna licăreau cele două mucuri ale lumânărilor pe sfârșite. Și deasupra foițelor de hârtie, capetele buhoase, aproape fără ochi, de adânciți ce erau în orbite, tremurau în neastâmpărul dorului de câștig. La început jucaseră pe bivolițele, pe caii, pe trăsura ce mai rămăsese cuconului Gavrilaș. Când câștiga Mână-Spartă, nevasta lui purta ... la ochi. Ce presimțire vremelnică va fi încremenit mâna tinerei femei de pe atunci în această mișcare de durere?... Căpitanul se opri, duse mâna la ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bursierul

... iarna cu zăpadă, de la umbra castanilor verzi și stufoși, unde se adunau bătrânii cu snoavele lor, de la vatra cu jeratic clipind ca niște ochi de aur, în jurul căreia se prigoreau bunele mele surori, din atâtea cântece, și basme, și povești, când ai avut ochi, închipuire și inimă, să te pomenești închis în niște ziduri înalte, să te izbești de chipuri străine și reci, de inimi domoale și nepăsătoare, de mai-mari cari nu vor să știe de ... și străvezii, ca niște pâlnioare de ceară... Libertatea mea era fără păcat, frumoasă, cu poteci șerpuite printre ciucuri de flori sălbatece, cu drumuri gălbui adâncite în depărtări, părând că fug și să înfig în fără-fundul cerului... Năluciri fermecătoare. În prima noapte de tortură mă simții înjosit, rob, năbușit de atâtea păreri de rău. Închideți un pui de leu în gratii de fer și îndopați-l cu carne proaspătă... va privi lung îngusta sa încăpere, va închide leneș și ofilit ochii și-și va pleca ... Liniștit. Ascultam. Mă mișcam încet. Din tot avântul nu-mi rămăsese decât saltul mortal de la trapeze, în zilele de gimnastică. Când îmi desfășuram trupul

 

George Topîrceanu - Rapsodii de vară

... am văzut?... Salcâmii plini de floare Se uită lung spre sat, Și-n soare Frunzișul legănat Le-atârnă ca o barbă... Acolo mi-am găsit În iarbă Refugiul favorit. Acolo, ca-ntr-un templu, De-atâtea dimineți Contemplu O tufă de scaieți. Pe când departe-n zare, Mirat ca un copil ... Baloane de săpun... Cu mâinile sub tâmplă Cum stau așa culcat, Se-ntâmplă Un fenomen ciudat: Privirea mea distrată Prin negre rămuriști Mi-arată Doi ochi adânci și triști Și-n orice strop de rouă Văd două brațe, mici Ca două Picioare de furnici. Dar dacă o lăcustă, Din verdele talaz ... Pământul încropit Vibrează Adânc și liniștit. Sunt gâze și gângănii Ce sar și fac mereu Mătănii Când trec prin dreptul meu, Și-mpreunându-și zborul, În ierburi își ascund Amorul Multiplu și fecund. IV Și-n vremea asta, oare, Când eu visez mereu La soare - Ce face dorul meu? Iubirea mea ... bagi de seamă Cum pasu-i furișat Cu teamă S-apropie de pat, Ci doar treasari deodată Și parcă-ți pare rău. Mirată, Te uiți în jurul tău... Iar ea-ntr-un suflet vine Cu părul desfăcut La mine, Să-mi spuie ce-a făcut... Așa, spre zarea largă ...

 

Alexandru Macedonski - Noaptea de aprilie

... secol am trăit!" Eram tineri deopotrivă, visători ca Poezia, Grațioși ca Tinerețea, dulci ca două sărutări Care-aprind pe buze rumeni ale dragostei-mbătări! Tu în arte, eu în versuri, ne-ncepuserăm solia, Viitoru-n fața noastră surâdea, și între noi Sta capriciul molatic; iar deschis pentru-amândoi Se afla Musset pe masă. Mai ... ncuiată. Iar pe ulița deșeartă Câțiva nătărăi de frunte se luaseră la ceartă, Atrăgând de la fereastră pe un curios gardist, Care, strâns la cataramă, în mundiru-i de cazarmă, Dup-o lungă sărutare, auzise-n casă larmă... Precum vezi, n-am nici un martor, și e lucru foarte trist!... Lemnele ... ele, care ne-au văzut! A! de n-ai uita nimica din momentele trecute, Dacă noaptea de aprile ți-a rămas în suvenir, Vino, vom sorbi din cupa fericirilor pierdute. Zilele vor curge line după-al nopților delir! Sunt atât de tânăr încă, inima mi-e-atât ... de zile -- Să-mi reamintesc de-o noapte printre nopțile de-aprile, Și cu gândul dus la tine, visător, să mă trezesc Cu o patimă în suflet și în ...

 

Ion Luca Caragiale - Lună de miere

... mai adus și p-ăsta! zice dama. — Taci! zice domnul; să n-auză! poate-i român... „A! așa ți-e vorba? zic eu în gândul meu; bine!" Gândind astfel, mă-nchei până jos la waterproof, îmi apăs șapca pe ochi și mă rezem cu ochii mijiți, ca și cum m-aș așeza pe somn. Dar n-apuc să isprăvesc mișcarea și aud lângă mine, la ... tânără. Cocoana se scoală de lângă mine și-mi trece în față în locul tânărului. — Culcă-te și dumneata, mamițo; e târziu! zice tânăra. În adevăr, e cam târziu; toată lumea s-a retras din coridorul vagonului în compartimente, și, din norocire, toată lumea a avut locuri; la noi n-a mai venit nimeni. Cocoana se culcă pe jumătatea ... Atunci, du-te puțin p-afară. Cocoana se scoală și trece-n coridor... Și mie mi-e grozav de cald; mă fac că mă-nvârtesc în loc... Un sărutat prelung amuțește... Mă ridic de pe banchetă și, fără să mă uit în partea opusă, ies după cucoana în

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Departe, departe

... nimic în palat. Ușile nu se deschideau. Porțile curții, totdeauna încuiate. Vântul nu bătea pe-aici, oprit de cine știe cine, departe de aceste locuri în veșnică odihnă. Numai, hei, uneori, la miez de noapte, s-auzea pocnind în porțile de ștejar. Porțile se deschideau țipând, ca și cum ar fi fost vii și le-ar fi bătut cineva. Cine bătea în porți la miezul nopții? Cine deschidea porțile la miezul nopții? Adormisem la umbra zidului. Pe la miezul nopții, speriat de niște lovituri înfricoșate, sării în ... scorburoasă și începui să mă gândesc. Mi-e foame. Ce să mănânc? Mă uitai în apă. Văzui până în fund. În aer, nici o pasăre, în apă, nici un pește. Să sar zidurile grădinii ca să fur portocale? Dacă m-oi întâlni cu ea , cu umbra pe care o văzusem intrând ... a rămas, tocmai cum lătra. Bătrâna băgă mâna printre dinții lui ascuțiți și lucioși. Câinele nu se clinti, uitându-se înainte, lăsat pe picioarele dinapoi. În vârful scării, o pisică neagră, cu laba aruncată după un fluture alb cu bobițe albastre. Fluturele plutea nemișcat în aer, cu aripile întinse. Pisica se uita cu niște

 

Constantin Stamati - Fiica lui Decebal și Armin cântărețul

... îndată Peste mări departe l-au și urgisit.     Sara, dimineața, Sub stejar Minvana lăcrimând gândea...     Și ei cu dulceață Numai izvorașul din deal răspundea.     Dar în zadar plânge     Al său sorț amar;     Cântărețul dulce Nu va aștepta-o de-acum sub stejar.     Toamna pe răcoare Un vântișor sara stejarul clătea,     Și ... și rouă lin împrăștia,     Iată, pe cer vânăt     Stelele clipesc,     Al apelor sunet, Frunzele și vântul dorm, se liniștesc.     Minvana, mâhnită, Sub stejar cu gândul în loc depărtat;     Firea adormită, Deodată, obrazul plâns... și-nfocat;     Oarece simțire     Și făr-a fi vânt     Frunza se clătiră Și pe lângă arfă ... De-acum sunt pierdută, căci dragul meu nu-i...â€�     Și de chinuri grele Căzu ca o moartă pe udul pământ,     Și suspin cu jale În coardele arfei răsună în vânt;     Iar când se treziră     Din leșinul greu     Ziua se iviră Și tăcură toate împrejurul său.     De-atuncea mâhnită Ea numai cât noaptea sub stejar ... sosi,     Căci amărăciune Floarea vieții mele de tot veșteji;     Și mâine crudul tată     Va plânge amar     Găsindu-mă moartă, Dar ale lui lacrimi vor fi în ...

 

Vasili Andreievici Jukovski - Fiica lui Decebal și Armin cântărețul

... îndată Peste mări departe l-au și urgisit.     Sara, dimineața, Sub stejar Minvana lăcrimând gândea...     Și ei cu dulceață Numai izvorașul din deal răspundea.     Dar în zadar plânge     Al său sorț amar;     Cântărețul dulce Nu va aștepta-o de-acum sub stejar.     Toamna pe răcoare Un vântișor sara stejarul clătea,     Și ... și rouă lin împrăștia,     Iată, pe cer vânăt     Stelele clipesc,     Al apelor sunet, Frunzele și vântul dorm, se liniștesc.     Minvana, mâhnită, Sub stejar cu gândul în loc depărtat;     Firea adormită, Deodată, obrazul plâns... și-nfocat;     Oarece simțire     Și făr-a fi vânt     Frunza se clătiră Și pe lângă arfă ... De-acum sunt pierdută, căci dragul meu nu-i...â€�     Și de chinuri grele Căzu ca o moartă pe udul pământ,     Și suspin cu jale În coardele arfei răsună în vânt;     Iar când se treziră     Din leșinul greu     Ziua se iviră Și tăcură toate împrejurul său.     De-atuncea mâhnită Ea numai cât noaptea sub stejar ... sosi,     Căci amărăciune Floarea vieții mele de tot veșteji;     Și mâine crudul tată     Va plânge amar     Găsindu-mă moartă, Dar ale lui lacrimi vor fi în ...

 

Vasile Alecsandri - Strigoiul

... Vasile Alecsandri - Strigoiul Strigoiul de Vasile Alecsandri În prăpastia cea mare, Unde vântul cu turbare Suflă trist, înfricoșat, Vezi o cruce dărâmată Ce de vânt e clătinată, Clătinată ne-ncetat? Împrejur iarba nu ... fără pace Și sub cruce-acolo zace, Zace singur un strigoi! * Într-o noapte-ntunecată Dulce șoaptă-namorată Prin văzduh încet zbura. Două umbre sta în vale, Ce, cuprinse-n dulce jale, Amor vecinic își jura. Iar pe-o culme-n depărtare Se vedea mișcând la zare Un cal alb, copil ... vânt; Coamele-i erau zburlite, Ș-a lui sprintene copite Săpau urme pe pământ. Nu te duce, nu, bădiță! (Zicea blânda copiliță Cu ochi plânși, cu glas pătruns) Ah! te jur pe sfânta cruce! Stai cu mine, nu te duce... Dar voinicul n-a răspuns; Ci, strângând ... lucesc pe câmp deodată Mii de focurele mici. Ele zbor, se depărtează. Zboară calul, le urmează, Pășind iute către mal. Stai, oprește!... de pe stâncă, În prăpastia adâncă Au picat stăpân și cal! Și-de-atunci în fund s-aude Gemete, blăstemuri crude Care trec pe-al nopții vânt. Și de-atunci ades s-arată O fantasmă-nfricoșată Care iese din mormânt ...

 

Vasile Alecsandri - Codreanul

... cap cu gugiuman Sta culcat pe-un buzdugan Lâng-un grec țarigrădean. [14] ,,Măi Codrene, voinicele, Spune tu domniei mele, Mulți creștini ai omorât Cât în țară ai hoțit?" ,,Domnule, măria-ta! Jur pe Maica Precista, Eu creștini n-am omorât Cât în țară-am voinicit, Vreun creștin de-l întâlneam, Averile-i împărțeam. Cu doi cai de-l apucam, Unu-i dam, unu-i luam. Mâna-n ... sunt de tine!" Scăpatu-mi-a voinicul! Eu mă-nchin cu cântecul, Ca codrul cu freamătul, Ca roibul cu umbletul. Roibul sare zid în loc, Scoate voinicul din foc, Codrul frunza-și îndesește Pe voinic îl mistuiește. Rămâneți în veselie. Ca Codreanu-n haiducie Și-mi faceți parte și mie. [20] ↑ Cele mai multe dintre cântecele poporale încep cu frunză verde . Aceasta provine ... iarbă, a se rătăci prin lunci și codri, a cânta și a pocni din frunze, a se scălda în lumina soarelui și în aerul parfumat al câmpului. Frunza cea nouă îi insuflă cântece pline de o melancolie adâncă, ce exprimă jalea unui trecut de mărire și aspirarea către ...

 

Alexandru Vlahuță - 1907

... l primiți! Îl știu, e vestitorul De rău, ce face pe-atotștiutorul Și vede prăbușirea la tot pasul. E cel ce împotriva ta conspiră. Invidia în inima lui geme Și gura lui e plină de blesteme. Tu nu poți auzi ce vorbe-nșiră...    Și totuși, zice regele, să vie! Dovadă că ... ce suflet bate, N-ai vrut decât spinări încovoiate Și guri deschise laudelor tale. Că de-a fost om să-ți steie drept în față, Ca pe-un vrăjmaș, l-ai depărtat de tine. Bătrânii pier. Dar oaste nouă vine, Și dureroase lucruri mai învață! Părăzi, decor de teatru ... mărire, Ca pe-un copil te poartă și-ți arată Sclipiri și flori... Afla-vei tu vrodată Cumplita vremilor destăinuire?... Și ce speranțe se puneau în tine, Ce vesel ți-a ieșit poporu-n cale, Cu pâine și cu sare!... Osanale! Mântuitorul lui credea că-i vine. Ce vesel ... l-au îmbrâncit pe scară, Firește, de la sine se-nțelege. * Trec anii. Și ce dulce-i amăgirea! Tu zeu ești printre regi! Mărire ție!... În jâlțu-i moale, tolănită, scrie Cu pana ei de aur Lingușirea. De-abia se isprăvește-o sărbătoare, Și-ncepe alta. Muzicile cântă... Îmbracă-te-n ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>