Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SAU TREPTAT
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 61 pentru SAU TREPTAT.
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Micuța
... mărimea nasurilor vulgare, precum mastodontele covârșa pe elefante. Eram să mă sperii; dar auzii tot într-o vreme răsunând de sub baldachinul nasului o voce sau, așa zicând, o zbierare binecunoscută, și care mă făcu să ghicesc pe loc pe proprietarul colosalului nas. - Aicea șade Tăciune? - Intră, intră, Feldeșule! răspunsei din ... în societatea universitară sub porecla de "Feldeș". Cine nu mai avea porecle! Pe mine, bunăoară, tovarășii mă numeau "Spițer", zău nu știu din care cauză: sau pentru că iubeam parfumurile și pomezile, sau pentru că aveam cam adesea nevoie de felurite doftorii, ca unul ce mă deosibeam din copilărie prin slăbiciunea constituțiunii; sau pentru că curtasem pe d-na Benedeck, frumoasă spițereasă văduvă, de la care mi-au rămas până acum, ah! drept suvenire, treizeci și șapte flacoane ... nasul mai departe. Ne-am sărutat, și Rosen, departe de a ghici pe buzele mele vicleana îmbrățișare a lui Iuda, ieși, sau, mai degrabă, zbură din odaie, rămâind ca să-mi trimiță fără zăbavă, spre înmânare, cadoul în cestiune. După ce tovarășul dispăru, m-am uitat la ...
Vasile Alecsandri - O primblare la munți
... trece prin satul numit Vaduri, ne-am arătat mult mai cuminți în faptă și în vorbă. Fieștecare grăia pe rând, povestind câte o întâmplare tristă sau grozavă, în care apa juca rolul cel mai însemnat. Câte înecări am știut, toate s-au istorisit cu un talent deosebit, mai ales că suvenirul ... acopereau vârful munților. O tăcere înfricoșată domnea în toată mănăstirea și numai din vreme în vreme se auzea în vale urletul unui câine din sat sau țipete sperioase ale unei bufnițe ascunse în râsipuri. Mă pusei pe gânduri. Câte idei triste și vesele trecură în câteva minute prin minte-mi! câte ...
Titu Maiorescu - Direcția nouă în poezia și proza română
... i, și în paginile următoare ne încercăm a arunca o scurtă privire asupra câtorva reprezentanți ai acestui început de scăpare, ai acestei nașteri sau renașteri literare. Valoarea lor nu este deopotrivă; sunt câteva talente eminente între ei, sunt multe talente inferioare, și unii și alții însă sunt pe calea ... ta n-o plâng, ci mai fericesc O rază fugită din haos lumesc. Ș-apoi cine știe de este mai bine A fi sau a nu fi; dar știe orcine Că ceea ce nu e nu simte dureri, Și multe dureri-s, puține plăceri. A fi ...
Garabet Ibrăileanu - Influențe străine și realități naționale
Garabet Ibrăileanu - Influenţe străine şi realităţi naţionale Influențe străine și realități naționale de Garabet Ibrăileanu Voim să vorbim despre influențele străine exercitate asupra literaturii române. Acest capitol este unul din cele mai importante din istoria literaturii noastre, căci această istorie, de la 1800 până la 1880, adică de atunci de când începe literatura propriu-zisă -- cea beletristică -- și până la definitiva ei închegare (și în parte chiar și după aceea) este, dintr-un punct de vedere, istoria influențelor străine, care au putut pune în valoare -- ca să întrebuințăm un cuvânt pompos -- comorile sufletești ale poporului român. Celălalt capitol important (ideea urmează de la sine) are de obiect afirmarea tot mai puternică a spiritului național în această literatură creată cu ajutorul modelelor străine, adică procesul de emancipare a literaturii naționale, de treptată eliberare de aceste modele. Literatura beletristică cultă -- inexistentă înainte de 1800 din cauza împrejurărilor nefavorabile istorice -- nu s-a putut naște decât grație unor modele străine. Fără influența străină, mai ales franceză, începută încă dinainte de 1800, nu ar fi fost posibil nici Creangă, și nici măcar culegerile de doine și balade populare. Chiar și ideea de a culege poezie ...
Ion Luca Caragiale - O făclie de Paște
... încingă fața mlaștinelor, o moliciune plăcută coprinse nervii omului, și gândul începu să depene pe fusul conștiinței bolnave mai rar, tot mai rar și înmuind treptat formele și colorile închipuirilor... Gheorghe... Noaptea Paștelui... Tâlhari... Ieșii... O crâșmă în miezul târgului... O dughiană veselă, care merge bine... Sănătatea. Și ațipi... ...Sura lipsește ... teatrul crimei. Cinci victime. Dar amănuntele! Dacă nu s-ar fi găsit prădată, s-ar fi crezut că a fost o cruntă răzbunare, sau fapta nebuniei religioase. În anecdotele despre sectarii iluminați, se povestesc câteodată executări de așa absurdă sălbaticie. Leiba tremura scuturat de un puternic acces de friguri ...
Alexandru Odobescu - Pseudo-Kynegetikos
... ostenelile ce ai depus în opera ta, să nu capeți de la mine decât un encomion fluturatic și fără temei, psalmodiat și acela pe drâng sau cântat din frunză. Dreptul lui Dumnezeu, în asemenea caz, și adică dacă critica mea va fi, precum este și lesne de prevăzut, nedemnă și nepotrivită ... au putut aievea să-și însușească plăcerile și farmecul artei pe care tu, cel dintâi, o predai astăzi cititorilor români, înjghebată în reguli mai mult sau mai puțin riguroase. Daca chiar în anii tinereții, pe când trupul le bĂȘte (vita), cum zice Xavier de Maistre2 s-avântă mai lesne după zburdările ... și, mânând în pas alene gloabele lor de călușei, au dat roată, ore, zile și luni întregi, împrejurul falnicilor dropioi, cărora ei le zic mitropoliți, sau când aceștia, primăvara, se întețesc în lupte amoroase, sau când, toamna, ei duc turmele de pui să pască țarinele înțelenite. Eu n-am uitat nici pe răposatul Caraiman, veselul și priceputul staroste al vânătorilor ... toate acele petreceri cinegetice, în care vânătorul n-are nevoie să umble pe jos, să caute vânatul ajutat de câinele său și să lovească fiara sau ...
Nicolae Paulescu - Spitalul, Coranul, Talmudul, Kahalul și Francmasoneria
... profesiile, mediÂcina este cea mai bineÂfăcătoare. Dar, - în plus, - medicul, prin profesia sa, devine prietenul și chiar conÂfidentul celor ce suferă, - bogați sau săraci, tineri sau bătrâni, - care-l asÂcultă și se supun orbește la prescripțiile lui. Ori, cum un medic instruit cuÂnoaște instinctele și prin urmare și pati ... adică știința omului; să fie o ființă care se jertÂfește pentru alții, până la moarte și, în sfârșit, să fie un învățător al omenirii sau mai bine zis, un apostol al moralei... și așa ar fi în realitate, dacă confrați neÂdemni n-ar fi deschis tarabă în templul sacru ... bolnav? Un bolnav este un individ în al cărui organism s-au produs, - sub influÂența unei cauze patogene, - tulburări ale funcțiilor vitale de nutriție sau de relaÂție, tulburări care-i pot amenința existența. Sunt bolnavi care, fiind săraci, nu pot să-și proÂcu-re îngrijiri medicale, și din ... vin la spital. În asemenea condiții se află, de pildă, un dulgher care, căzând de pe o schelă, și-a frânt o mână sau
Calistrat Hogaș - La Pângărați
... și cu cingătoarea lor puternică de ziduri albe; pe stânga, largul văii gemea sub belșugul greu al sămănăturilor, ce se legănau în valuri verzi, înflorite sau aurii, sub suflarea dămoală a vântului de vară; mai departe, zarea înaltă era închisă de coamele neclintite ale munților negurii din miazăzi. Drumul ...
Constantin Negruzzi - Negru pe alb
... și căuta lecuirea în patria lor, și sunt siliți a cheltui sume însemnătoare ca să se ducă să găsească asemine ape la Mehadia sau la Baden. În campania trecută mulți din bolnavii ruși s-au vindecat aice. Aproape de Târgul-Frumos sunt încântătoarele domene a Ruginoasei. Călătorul ... greșăște însă bunul bătrân în astă închipuire ce și-a făcut-o singur. Țara fu numită pentru frumuseța ei de romani Molis Dacia sau Molis Davia , și râul și-a luat nume de la țară. Aici iar pedestri trebui să trecem podul, dacă vrem să scăpăm întregi ...
Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche
... inima sa împietrită, puterea l-ar fi făcut lesne primejdios. Și nici o încredere la el în virtute, în cinste, în bine, nici o milă sau îngăduială pentru slăbiciunile omenești de cari arăta a fi cu totul străin. Retragerea sa din politică mirase mai puțin totuși decât schimbarea ce ... vie de cumpătare, se năpustise deodată la desfrâu. Era aceasta darea pe față a unei vieți ce dusese și până atunci în întuneric, sau reluarea unor vechi deprinderi de cari râvna de a izbuti îl făcuseră să se dezbere un lung șir de ani? - căci firesc nu ... eleganță, plin de demnitate în port și vorbire, el rămăsese apusean și om de lume până în vârful unghiilor. Ca să prezideze o înaltă Adunare sau o Academie, altul nu s-ar fi găsit mai potrivit. Cineva care nu l-ar fi cunoscut, văzându-l trecând seara, când ieșea, țeapăn și ...
Vasile Alecsandri - Rusaliile Rusaliile de Vasile Alecsandri Vodevil într-un act Cuprins 1 PERSONAJELE 2 SCENA I 3 SCENA II 4 SCENA III 5 SCENA IV 6 SCENA V 7 SCENA VI 8 SCENA VII 9 SCENA VIII 10 SCENA IX 11 SCENA X 12 SCENA XI 13 SCENA XII 14 SCENA XIII 15 SCENA XIV 16 SCENA XV 17 SCENA XVI 18 SCENA XVII 19 SCENA XVIII 20 SCENA XIX 21 SCENA XX PERSONAJELE Scena se petrece în Moldova, în satul lui Cremene, la anul 1860. DOMNUL IONUS CALUSCUS, vechilul moșiei și profesorul școalei din sat TACHI RĂZVRĂTESCU, subprefect TOADER BUIMĂCILĂ, vornic de sat SUZANA, nevasta lui Toader VASILE VEVERIȚĂ, fruntaș GHEORGHE A ȘAFTEI, țăran UN JANDARM CATRINA, ȚĂRANI, ȚĂRANCE Teatrul reprezintă piața satului. În stânga, casa lui Toader, cu ușă, fereastră și prispă pe scenă. În dreapta, zăplazul casei boierești, cu portiță. În mijlocul scenei, o fântână între copaci. În fund, crâșma; deasupra ușii este scris: Otel pentru nobili. Această crâșmă a fost zidită în anul mântuirii 1858 de boierul Paharnic Cremene. SCENA I SUZANA (torcând pe prispă) Toarce, leleo, toarce, toarce Pân’ ce badea s-a întoarce. Vai! fuiorul mi ...