Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SLĂVIT
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 177 pentru SLĂVIT.
Cincinat Pavelescu - Mamei (Pavelescu, 3)
Cincinat Pavelescu - Mamei (Pavelescu, 3) Mamei de Cincinat Pavelescu Dulce mamă, luminoasa vieții mele călăuză, Tu, a cărei umbră sfântă o evoc la orice pas, Dac-aș ști că al tău suflet ar putea să mă auză Plângerilor mele toate într-un țipăt le-aș da glas. Îmi spuneai odinioară, mângâindu-mă pe frunte: E frumoasă poezia, dar te lasă nemâncat. N-ascultai a ta povață, fiindcă poate și-un grăunte De mândrie înmuiase glasul tău când m-a certat. Și cu inima de mamă iubitoare, care știe Să-ntrevadă viitorul, îți plăcea să mă privești Stând pe gânduri noaptea-ntreagă, să cioplesc o poezie Făurită spre mărirea limbii noastre românești. Pentru mine păstrai toate mângâierile de mamă. Când eram copil, la patu-mi vegheai nopțile târziu, Uitai boala, somnul, toată dureroasa vieții dramă, Ca să spui povești cu zmeii răsfățatului tău fiu. Socoteai c-o să m-aștepte toate gloriile-n lume, Nu era ca mine altul. O fecioară de-mpărat Trebuia să mă iubească. Și-auzind doar al meu nume, Chipul tău cel trist d-odată s-arăta mai luminat. Și-am crescut, ca și toți frații, în iubire și credință. ...
Cincinat Pavelescu - Te-am visat, o, madonă...
Cincinat Pavelescu - Te-am visat, o, madonă... Te-am visat, o, madonă... de Cincinat Pavelescu Te-am visat, o, madonă cuminte, Cântând în balconul ducal O arie fără cuvinte, Sub cerul senin de opal. Și cântecul tău fără sens Avea o armonie divină, Madonă cu ochi de lumină Ca și un tablou de Rubens! Erai castelana slăvită Ce-așteaptă pe soțul ei brav; Eu, tot trubadur și tot sclav, Tot inimă nenorocită... Te-am visat, o, madonă cuminte, Cântând în balconul ducal O arie fără cuvinte, Sub cerul senin de
Cincinat Pavelescu - Ultima verba
Cincinat Pavelescu - Ultima verba Ultima verba de Cincinat Pavelescu Sub noaptea fără stele, ce trist și-nalță glasul Acel care fusese Isus... Veniți, veniți! Toți morții din morminte sculați-vă, e ceasul! Vin taina s-o dezvălui din moarte vă treziți! Și-atunci, din toată lumea, mulțimile-adormite, Sutimi și milioane de morți se deșteptau; Pe când de sub lințoliu enormele-i orbite, O tragică durere afară scăpărau... Și el, mai trist ca-n noaptea când se ruga pe munte, Sub umbra tremurată a verzilor măslini, Când se roșise alba-i sudoare de pe frunte, Mai trist ca pe calvarul însângerat de spini, Le zise: Biată turmă în noapte rătăcită, Eu v-am mințit odată când vă spuneam că sus V-așteaptă după moarte o viață fericită, Căci Tatăl nostru nu e, și serafimii nu-s! Eu vin din depărtarea neantului cea sumbră, De unde larma lumii se pierde-n infinit, Și viu ca să adaug o pagină de umbră La cartea de lumină ce-n vis am plăsmuit. Să n-așteptați zadarnic fanfara-nvietoare, Căci cerul plin de îngeri e-o pânză de tablou... Eu rătăcesc de veacuri prin golul fără soare, Și chem și- ...
Constantin Negruzzi - Duchesa Milanului
Constantin Negruzzi - Duchesa Milanului Duchesa Milanului de Constantin Negruzzi martie 1826 Italie, după ce o îndelungă vremi s-au luptat pentru slobozănie sa cu împărații, la ce de pe urmă o dobândisă; și ei nu mai avĂ© întru ea decât o umbră de stăpâniri în niște particularnice staturi, cari încă îi cunoște, nu atât ca să-s încredințăzi de protecsie lor, cu cât să temĂ© să aibă din puterea lor. Milanezul era cel mai mari dintre toate. Viscontezii, cari din particularnici stăpânitori să făcusă duchi, să bucura de o stăpâniri legiuită prin bunăvoință a noroadelor, și prin aceea a împăraților. Dar parte bărbătească a aceștii familii sfârșându-să, toate driturile sali au trecut în Casa de Orleans, prin Valentina Milanului, cari să măritasă după acest vestit duc de Orleans, ci s-au omorât de Ioan, ducul de Burgon. Stare ce jalnică întru care catandisâsă Franța, din pricina războaielor cu englejii și a feliuri de tarifuri de cari această împărăție era stricată, nu au lăsat pe copiii ducului de Orleans ca să-s ducă să puie stăpânire pe acest ducat. Venețienii, cari afla milanezul după plăcerea lor, negreșit l-ar fi apucat ...
Constantin Stamati - Aslanaș cel bogat și momița lui
Constantin Stamati - Aslanaş cel bogat şi momiţa lui Aslanaș cel bogat și momița lui de Constantin Stamati Eu tac mulcu, nu mai grăiesc, mă mir de ce văd acum! Că mai bine este omul să nu-nvețe nicicacum; Căci de ce să se trudească zi și noapte tot citind, Și de ce să-și piardă vremea patriei sale slujind? Și de ce fapte slăvite, Dacă nu sunt prețuite? Când acel ne-nvățat, Dacă soarta avere i-au dat, Și vro țolină frumoasă de femeie au luat, Făr-a osteni ceva, Și făr-a servi cândva, Tot același respect are, În oricare adunare, Ca și omul învățat. Precum s-au și întâmplat, că nu demult la Bagdat, Un neguțitor onest, strângând multă avuție, Au răposat, Lăsând a sa clironomie Fiului său Aslanaș. Însă acest băietan Nu semăna cu-al său tată, ci chiar a orangutan, Căci el numai când dormea din trup nu se schimosea, Dar îndat’ ce se trezea, Făcea cu mare iuțeală fel de fel de strâmbături Și sprintene sărituri. Cu toate acestea, Aslan simțindu-se nătărău, Și fiindcă de la dascăli învățase foarte rău, Au auzit de-o momiță ...
Constantin Stamati - Gâștele (Stamati)
Constantin Stamati - Gâştele (Stamati) Gâștele de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Un țăran la târg ducând, De dinapoi c-o prăjină, De gâște un cârd, Nu pot ști din ce pricină, Făr’ cea mai mică cruțare, Le gonea cu defăimare. Se vede că a lui grabă era ca să ia preț mare. Apoi noi știm foarte bine că interes unde-avem, Acolo nu numai gâște, dar nici oameni nu cruțăm... Și dar pe țăran nu învinovățesc. Gâștele însă altfel aceasta înțelegea, Căci întâlnind pe drum ele un călător ce trecea, Pe țăran așa pârăsc: „Unde s-au văzut în lume gâște mai nefericite, Și de un țăran ca acesta mai osândite, Gonindu-ne cu prăjina, ca pe niște păsări proaste, Și bătându-ne la coaste. Și nu știe el, țăranul, că-i dator să ne cinstească, Căci neamul nostru se trage din cârdul acel slăvit Ce Roma odinioară au mântuit. Ah! când ar putea el să citească În istorii și să vadă romanii vechi cât serba Acele gâște proslăvite și câte serbări le da!â€� Atunci le-au zis călătorul: „Au și voi să fiți serbate Ca acele gâște onorate?â€� „Dar ...
Constantin Stamati - Leul la vânat (Stamati)
Constantin Stamati - Leul la vânat (Stamati) Leul la vânat de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Fiind megieși din întâmplare, Leul, vulpea, lupul și un câine, S-au alcătuit toți între sine Să meargă la vânătoare Și ce va prinde fieștecare Să puie tot la un loc, și apoi în patru părți Să împartă tot vânatul, ca niște tovarăși drepți. Deci nu știu cum și ce fel vulpea mai întâi au prins Un cerb mare și hrănit, Și îndată la consoții au trimis, Să vie ca să împartă vânatul acest slăvit. S-au strâns toți, vine și leul și ghearele își arată, La tovarăși slut privește, Și însuși el se gătește Vânatul prins să împartă. Deci rupând cerbul îndată, Zice: „Noi toți suntem patru, apoi luați sama bine, Căci după cum ne-am alcătuit, Un pătrar mie mi se cuvine, Iar pe celălalt, ca leu, îl voi lua negreșit; A treia se cade mie, căci sunt decât voi mai tare, Iar la pătratul al patru, care laba va întinde, Eu îi spun mai înainte Că tot de brânca mea moare.â€� În zadar cu cel puternic cel slab se-ntovărășește, Căci câștigul îl răpește ...
Constantin Stamati - Pentru săraci
Constantin Stamati - Pentru săraci Pentru săraci de Victor Hugo Traducere de Constantin Stamati Cine dă săracului pe Domnul împrumută. Evanghelistul Precum soarele, picând pe marea înghețată, ar topi-o, întocmai picătura milosteniei, căzând pe grămada păcatelor, le risipește. Sf. Ioan Gură-de-Aur Când iarna petreceți bine voi, avuților slăviți, Când dați baluri strălucite, mii de lumini aprinzând, Când în a voastre palaturi cu îngâmfare priviți, Cristaluri, oglinzi, faiansuri, raze de foc slobozind, Policandrele și lampe ca comeții arzători, Și pe-a salelor parcheturi sprintenii dănțuitori, Când un sunet ca de aur vă vestește mângâios A oarelor răsunare ce trec făr’ să le simțiți, Ah! gândiți măcar o dată la săracul stremțuros, Ce poate la poarta voastră, cu ochii plânși și oviliți, Au stătut ca să privească al vostru strălucit trai Prin largile voastre geamuri, ca la suflete în rai. Gândiți că săracul șede acolo pe-nghețați grunți, Și muierea lui, copiii îl așteaptă tremurând, Să le-aducă lemne, pâine, și dacă vreți să mai știți, Acel sărac poate are o maică de mult zăcând, Gândiți că săracul zice: „Mult are un singur om, Copiii lor sătui, veseli, îi se zâmbesc și ...
Costache Bălăcescu - Iarăși la Meidan coconu Drăgan
Costache Bălăcescu - Iarăşi la Meidan coconu Drăgan Iarăși la Meidan coconu Drăgan de Costache Bălăcescu Informații despre această ediție Pă semne că nu știți bine Cine-i Coconu Drăgan ? Întrebați-mă pe mine Că-l știu ca p-un bou bălan. Drăgan Ploscă, Sin Stan Cloșcă, Brat Micilă, Zet Mircilă, Vnuc Voicilă-ot Tătărăi, Biv ceauș za armășăi, Este din copilărie-i Un om foarte însemnat, Și din fire, din pruncie-i Cu mari daruri înzestrat. Nici să știe Să mai fie Altu-n lume Cu-așa nume, Cu-așa slavă Ș-așa glavă. Cu ipolips și de neam, De agighios și adam ; Milocestiv, blagorodnic, Tașaclîu și galantom, Milosîrdnic, dobrohovnic, Și cărturar vai de om ; Că cînd scrie Te mîngîie, Cînd citește Te slăvește ; Iar cînd cîntă saltichia, Îți sare din cap tichia. De iuschiuzar, tertipgiu 'Ngrozea lumea de holteiu Cînd era și calemgiu, C-are praxis și condeiu, Angarale, Satarale, Podvezi grele, Bitirmele, Cacirmale Și locmale, Chilipiruri Și gheliruri Rusumeturi și husmeturi, Istoviri cu marafeturi, Cine altu era-n stare Așa a le ticlui, Și cu-atîta-ndemînare A le și bașirdisi ? De aceea 'I zicea cheia Bogăției Vistieriei, Vrednic s-iconomisească Toate, și ...
Costache Conachi - Ce este nurul
Costache Conachi - Ce este nurul Ce este nurul de Costache Conachi Ah, nurule, împărate a podoabelor firești, Ființă necunoscută priceperii omenești, Tu ce țâi împărăția într-un cuprins de obraz Și stăpânești lumea toată numai prin plac și prin haz, Cu duhul și cu sâmțârea pururea într-aripat, Dai ființă la ființa în care ești răvărsat. Întocmai și mai mult încă decât fierul la magnit Tragi pe inimi cu plăcerea și le supui la iubit. Frumusăța fără tine este un chip zugrăvit, Ce nu-nghimpă la sâmțâre, nici pornește la-ndrăgit. Ea podoabelor supusă, tu podoabe covârșești, Ea oglinzii să închină, tu oglinda o sfințăști. Ochii ce te au pre tine cu sâmțârile grăind Parcă farmecă cu libov, parcă fulgeră clipind. Gurița ce să deșchide supt a tale zâmbituri Dă graiului o dulceață prin care tu inimi furi. Ah, nurule, împărate, țâe numai mă închin, Pentru tine slăvesc lumea, pentru tine eu
Costache Conachi - Jaloba mea Jaloba mea de Costache Conachi 1821, Basarabia, la Sângera Lume! astăzi se desparte de tine un muritoriu, Nu prin moarte, ci prin jale și durere de amoriu; Se desparte și te lasă, că nu mai poate răbda Atâtea ș-atâtea răle de la o supus-a ta. Ascultă, maică miloasă, ce pătrunzi la adevăr Și despici faptele noastre pănă la un fir de păr, Ascultă și pedepsește cu a tale giudecăți, Dintre noi pe cel cu vină la a dragostei dreptăți. De nouă ori pănă astăzi pământul colindătoriu Au călătorit pe crugul soarelui nemișcătoriu. De nouă ori primăvara cu veșmântul înflorit Și iarna cu cărunteța pe pământ s-au învârtit, De când am văzut cu ochii o muritoare a ta, Cu frumuseța și nurul vărsate în fața sa - Am văzut-o!... și îndată ca săgeata pe ascuns O simțire de iubire în inimă m-au pătruns! - M-au pătruns... dar nu cu focul acel înfierbântătoriu Ce-l fulgeră și-l aprinde numai aprigul amoriu; Ce cu para acea lină, acea dulce la simțiri, Ce viind din potrivirea ce pot avea două firi, Trage, pleacă și supune pe ...