Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru STRĂMOȘ
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 186 pentru STRĂMOȘ.
George Coșbuc - Perirea dacilor
George Coşbuc - Perirea dacilor Perirea dacilor [2] de George Coșbuc Prea se-ntinde veselia Tot cu praznic și desfrâu! Veți tăia cu toții viia, Și veți duce toți la râu Vinu-n sticle ori în vase Să-l vărsați pe apă tot: Cel ascuns de voi prin case Cu putere am să-l scot. Așa vreau. Așa veți face Că-i tai capul cui nu-i place! Fost-a jale-n tot regatul Și la munte și la șes; Plânse-orașul, vai, și satul, Cârciumarii mai ales. Și vărsat-au lacrimi dese Popii și poeții lor, Cele două tagme-alese Cari la orișice popor Sunt apostoli ai mulțimii, Deci la vin de-a pururi primii. La cetatea Buridava Ei făcur-un meeting. Nu știu care-a fost isprava, Căci de-acestea nu m-ating. Știu că cinci senatul dete, Camera pe alții cinci Delegați, cu mândre plete, Bernevici având și-opinci, Să supuie majestății Plânsul țării și-al dreptății. Unul singur avea cizme (Primul dac ce le-a purtat) Și vorbea cu galicisme, Că-n Paris trei ani a stat De-a învățat geologie, Și-avea Takowa ...
George Coşbuc - Scut şi armă Scut și armă de George Coșbuc Domnul sfânt să ne iubească, Și-al său Duh ocrotitor Plin de pace să plutească Peste țara Româneasca Și-al românilor popor! Noi prin vremi ce ne-ncercară Altă armă n-am avut Numai dragostea de țară Ce strămoșii ne-o lăsară, Și pe Sfântul Domn de scut. Dar ne-a fost destul atâta! Fruntea sus, voi frați ai mei! Astfel Cerul hotărât-a Să se nalțe amărâta Țară, prin puterea ei! Mai fățiș, mai fără veste Ne-ați lovit, dușmani de voi! Dar ce-a fost, a fost poveste! Dragostea de țară este Și mai tare-acum în noi. Și de cine ne-o fi teamă? Mult a fost, să vă răbdăm, Nebăgați de voi în seamă Astăzi știți voi cum ne cheamă, Dacă nu, să vă-nvățăm! Numai Domnul ne iubească Și-al său Duh ocrotitor Plin de pace să plutească Peste țara Românească Și-al românilor
George Coşbuc - Sonete de lux Sonete de lux de George Coșbuc Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I CURRICULUM VITAE Puțin ne pasă cine-i, al cui, și cum îl cheamă. El a trecut liceul cu cea mai slabă notă, Apoi s-a făcut actor. Dar fața-i idioată N-a încântat pe nimeni, cel mult pe câte-o damă. A-ntrat apoi în oaste și-a stat, cum bag de seamă, În lazaret trei toamne, pus bine de-o cocotă. Ieșind, a scris novele, dar n-a scris bun o iotă; Apoi s-a făcut pictor și-artist de panoramă. Cu timpul un istoric i-a dat să scrie copii, Dar nu știa sintaxa, scria ca-n timpul mitic S-a hotărât în urmă să-și deie ortul popii. S-a spânzurat! Dar bietul rămase paralitic, Că l-au tăiat din ștreanguri, și-atunci ștergându-și stropii P-obraz, și-a dat de petic, fondând un ziar critic. II VIZITE Vrei tu să fii eroul saloanelor? Ascultă. Tot ce ...
George Coşbuc - Sus inima Sus inima de George Coșbuc Avem o mândră țară Prin timpi de jale-amară Strămoșii se luptară S-o scape de stăpâni. Azi singur noi, românii Suntem în ea stăpânii, Sus inima, români! O lege-avem străbună Prin veacuri de furtună Ea n-a putut s-apună Strivită de păgâni. Ne-a fost Cel-Sfânt tărie Și-n veci o să ne fie: Sus inima, români! În țara românească De-a pururi să trăiască Credința strămoșească Și graiul din bătrâni. Spre Domnul țării gândul De-a pururi noi avându-l, Sus inima,
George Topîrceanu - Th. Speranția: Câinele ovreiului
George Topîrceanu - Th. Speranţia: Câinele ovreiului Th. Speranția: Câinele ovreiului de George Topîrceanu "Anecdotă pipărată" Într-un an, cândva-ntr-o vară, Nu știu unde, în ce sat, Un ovrei mergând cu marfă Într-o curte a intrat. Și cum intră el pe poartă Cu bagajul la spinare, Hop, îi sare înainte Un dulău urât și mare. ,,Ce să fac acum? se-ntreabă Bietul Ițic supărat. Dacă strig să vie omul, Pân' să vie — m-a mâncat! Dacă plec pe poartă iară, — Aș pleca eu bucuros, Dar dulăul e în stare Să m-apuce pe din dos... Nici încolo, nici încoace, Eu mai bine stau pe loc; Și-am să-l iau cu vorbă bună, — Chiar așa să am noroc!" — Moi Grivei, zic zou, ascultă, De când umblu eu pe jos N-am văzut în toată lumea Un cățel așa frumos! Mă mai duc la târg eu, lasă, ți-oi aduce un covrig. Ce folos ai dacă latri? Parcă-ți iese vrun câștig? Moi Grivei, tu ești cuminte, Ce-ai cu mine de-mpărțit? Am venit la badea Gheorghe, — Ei și ce-i dac-am venit? N-am să stau ...
Gheorghe Asachi - În amintirea de 30 ianuarie
Gheorghe Asachi - În amintirea de 30 ianuarie În amintirea de 30 ianuarie de Gheorghe Asachi aniversala onomastică a lui Vasile Lupu, domn Moldovei, restauratorul literilor române în biserică și în curte, fondator Academiei naționale la 1644 Trecut-au secoli cu a lor fortune Ce preste Patrie au suflat pieire; Puternici domni, frumsețe de minune, Averi, invidia, frageda mărire, Toate au rămas a timpului pășune, De ele urmă nu vezi nicăire; Numa-a virtutei fapta nu răspunde Și să păstrează giune-n nemurire. Alți domni cu arme țara mântuise, I-au păstrat drepturi, viață, autonomie, Pentru mari sorți ce în destin sunt scrise. Tu-ntăi sfărmași obeze de sclavie, Ce ferecau a strămoșilor zise, Ș-ai înviet nou simț în
Gheorghe Asachi - În ocazia morței Logofăt Alexandru Ghica
Gheorghe Asachi - În ocazia morţei Logofăt Alexandru Ghica În ocazia morței Logofăt Alexandru Ghica de Gheorghe Asachi Cătră junimea moldovană În o epocă mărită, pe când patria încinsă De junie și de glorie în putere a stătut, A strămoșilor nalt cuget ș-a lor armă neînvinsă, În un curs de ani o mie, mântuire-a fost și scut. În prefaceri totdauna soarta gintelor desprinsă, Când al armelor triumfuri chiar ca visul a trecut, În mărețe inimi Ceriul însuflă virtute-aprinsă, Prin a căreia putere Moldova nu a căzut. Cest barbat, pe care patria plânge în durere vie, Prin virtute și dreptate fu a ei apărători Ș-azi vă lasă-n moștenire o prea sântă avuție. Junilor, iacă-vă arma, scutul cel mântuitori, Clironom virtuței sale moldovanul tot să fie, Că-n virtute stă prezentul și al vostru
Gheorghe Asachi - Datine naționale
Gheorghe Asachi - Datine naţionale Datine naționale de Gheorghe Asachi Preste toată fața pământului, atât de variată prin clime și producte, locuiesc oameni fericiți. Arșițele cocitoare a ecvatorului, ghețurile amorțitoare a polurilor nu-i îndeamnă a se strămuta aiure, deși, macar din auz, li sunt cunoscute țările mai frumoase și stâmpărate în care o climă paradisită răvarsă mană și plăcere. Di ce nu se oțărăște eschimoul de câmpiile coperite cu giulgiurea unui vecinic omăt și de noapte neîntreruptă de câteva luni? Etiopul di ce sufere săgetarea soarelui și se desfătează în miezul câmpiilor de arină? Pronia dumnezeiască au aprins în inima omului scânteia cea sfântă al amorului de patrie, care îl leagă cătră pământul unde au văzut lumina vieței, unde răposază părinții cătră carii dorește și el a uni a sa țărână. Ist sentiment, de Dumnezeu însuflat find împărtășit de mii conviețuitori a unei țări, au produs legătura cea puternică a naționalităței, care se nutră și se păstrează prin relighie, limbă, istorie, port și datine. Evenimentele au adeverit că un popor, de demult apus din orizonul politic, carele au știut păstra un asemene paladium, au triumfat ...
Gheorghe Asachi - Imnul de sară
Gheorghe Asachi - Imnul de sară Imnul de sară de Gheorghe Asachi Cătră fiia mea Ermioana Când Pionul îmi ascunde a luceafărului rază Ș-umbra nopței se răspânde pest-a ceriului tărie, Chiar ca stele nemurinde l-al meu cuget scânteiază Ale epohei trecute de mii fapte-icoana vie Și-n memorie-mi invită melanholic, dulce cânt Despre-a patriei mari oameni ce zac astăzi în mormânt. Toate-n giurul meu sunt mute; preste murii ce-n vechime Răsunau de imne sânte mușchiul verde se întinde; La serbare și la triumf nu mai cheamă pe giunime Cel cuvânt ce-n inimi nobili patriot-amor aprinde, Ș-a eroilor nepotul, moștenirei lor străin, Azi la fiii săi nu lasă decât un amar suspin. Dar din fere ovelite, und-a lui memorie zace, Sunetul a lirei mele în trecutul să-l repoarte, Pe strămoși să-i prezenteze, ce-n resbel, precum în pace, Prin credință și unire aparau a patriei soartă, Încât prin a lor virtute, ce fu arma lor și scut, În un curs de ani a mie astă țară s- ...
Gheorghe Asachi - Iubirea de patrie
Gheorghe Asachi - Iubirea de patrie Iubirea de patrie de Gheorghe Asachi Toate sentimentele, care unesc pre oameni între sine și-i îndeamnă spre virtute, sunt nobile. Cinicul, ce are în dispoziția sa purure sofisme în contra tuturor sentimentelor generoase, se deprinde a se făli cu filantropia sa pentru a desprețui iubirea de patrie. El zice: „Patria mea este lumea. Ungheriul cel mic, în carile sunt născut, nu poate avea drept de a fi preferat înaintea alegerei mele, fiindcă nu este mai presus de atâte alte țări, unde-i de asemene bine, ba poate și mai mult. Iubirea de patrie este numai un egoism obștesc a unui număr de oameni, carii locuiesc într-o țară și întru care și fac dreptăți pentru a urî pre ceilalți oameni.â€� Nu te lăsa ademenit de această filozofie defăimată. Caracterul ei este a înjosi pre om, a-i tăgădui virtuțile sale, a numi deșertăciune, nebunie și destrămare toate acele ce-l înalță. A înșira o mulțime de cuvinte pompoase pentru a descuviința toate plecările omului cele nobile și toate întreprinderile lui privitoare ...
Gheorghe Asachi - La moldoveni
Gheorghe Asachi - La moldoveni La moldoveni de Gheorghe Asachi La restatornicirea domnilor pământeni Vers înalt de bucurie să răsune împregiur! Astăzi gemetul Moldovei în armonii se preface, Astăzi soarta îmblânzită ni urează cu ogur, Și din clime seninoase se întoarnă lină pace, Se întoarnă sânte drituri, ce-s odoare unui neam, Spre a cărora domnire de mult rugi noi înalțam. Pentru-a noastră fărdelege, pre cetăți și pre câmpii, Din a tunetului sferă, cu-nfocată aspră mână, Săgeta a morței înger mii de fulgere și mii Ce pre creștetele mândre sfărâmat-au în țărână, Într-atâta că urgia și văpaia nu a stâns Calde râuri de crunt sânge ș-un amar noian de plâns. Însă Domnul al puterei, ce pre omul păcătos Pentru lucrul cel nevrednic ș-ovelite fapte ceartă, Îmblânzitu-s-a acuma și, părintele duios, Spre a noastră vindecare, ni lovește și ni iartă; Dar la cuget și privire ni-a lăsat un trainic semn De-nfrânare despre rele și spre dreptul de îndemn. Ca un călători nemernic, zbuciumat de-al mărei val, Când în noaptea-ntunecoasă nici o stea în ...