Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru TRAI

 Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 279 pentru TRAI.

Alexei Mateevici - Ce ne trebuie nouă%3F

Alexei Mateevici - Ce ne trebuie nouă%3F Ce ne trebuie nouă? de Alexei Mateevici Am spus de multe ori că moldovenii trebuie să se deștepte, să muncească mult la învierea lor națională, adică la trezirea poporului lor, și să lupte pentru drepturile celea, la care năzuiesc toți binevoitorii lor. Am mai spus că toate acestea alcătuiesc nu un lucru de bună voie, care poate să fie lăsat și fără orice luare aminte, ci o datorie, căci, dacă nu va fi îndeplinită această datorie, apoi tot neamul nostru din Basarabia poate să fie șters, și atunci numai noi o să fim vinovați de pierirea noastră. Este foarte firesc lucru ca cititorul să se întrebe în ce stau îndeobște acele dreptăți, la care trebuie să ne gândim întotdeauna și care ne vor scăpa de întuneric și nevoi, dacă le vom dobândi. Trebuie să ne dăm bine seama de cele ce avem să cerem și să fie ele întipărite în mintea noastră tare și lămurit, ca să nu zică unul una, iar altul alta și astfel să ne încâlcim și să ne abatem din calea noastră. Pentru asta este de trebuință ca noi cu toții să ne înțelegem datoria noastră către noi ...

 

Alexei Mateevici - Datoria noastră

Alexei Mateevici - Datoria noastră Datoria noastră de Alexei Mateevici Vremea și împrejurările, în care ne aflăm noi astăzi, pun asupra noastră o datorie, pe care trebuie s-o știe orișice moldovean din Basarabia și să se străduie s-o aducă la îndeplinire. Să nu creadă nimeni că ea este un lucru nou, necunoscut sau că este atât de greu, încât nici nu te mai poți gândi la îndeplinirea datoriei. Nu este lucru necunoscut, căci este din suferințele de veacuri ale norodului nostru moldovenesc. Este plângerea moldoveanului nostru, năzuința lui la o viață în rând cu oamenii. Cum să nu știe el, sărmanul, ceea ce are și ceea ce ar dori sa aibă? Durerile lui au găsit întotdeauna răsunet pe paginile gazetei noastre. Nu este lucru greu, căci este firesc. Omul nu poate să tacă și să doarmă liniștit când îl doare ceva. Este destul să simți durerea, ca să cauți alinare, însăși firea te face s-o cauți îndată ce ai simțit-o. Asta este o datorie firească. Dacă moldovenii noștri pân-în vremea de astăzi au stat obijduiți în întuneric, apoi asta din pricină că au fost atât de chinuiți în traiul lor, atât de lipsiți de cele ...

 

Alexei Mateevici - Munca noastră

Alexei Mateevici - Munca noastră Munca noastră de Alexei Mateevici Articol apărut în Basarabia nr. 59, 1906, semnat cu pseudonimul Fl. Măgureanu. Anul se sfârșește. Încă vreo câteva zile și el se va duce în vecinicie. Și iată dar că ne vedem la hotarul trecutului și viitorului nostru. Obiceiul omului este că, trecând o bucată de vreme din viața lui și el intră în alta, să prețăluiască și să judece cele trecute și petrecute de dânsul mai înainte, pentru ca în acest chip să afle cum se cuvine să-și poarte trebile în viața lui viitoare. Și, în adevăr, acesta este cel mai bun mijloc pentru dobândirea științei în ale vieții. De aceea și o tovărășie anumită de oameni, care și-a pus o țintă și ține negreșit să ajungă și să nimerească ținta asta, trebuie, din când în când, să se mai întoarcă cu fața înapoi și să mai caute ce urme a lăsat acolo munca lor îndreptată la ajungerea dorinței obștești. Și dacă munca lor este trainică și folositoare, apoi trebuie s-o urmeze și mai încolo tot ca și mai în urmă, iar dacă nu, să se silească ca să găsească chipuri mai ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Epistola I

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Epistola I Epistola I - Cătră cneazul Nikita Iurievici Trubețkoi de Antioh Cantemir traducere realizată de Alecu Donici în colaborare cu Constantin Negruzzi (1844) Tu, care în câmpul slăvii pre Bellona ai văzut, Cu fruntea încununată de laure sângerate, Eu credeam c-o nouă viață liniștită-ai început Și culegi în pace rodul trudelor îndelungate; Dar aud că Mumei noastre tu ești iar trebuitor. Ea, dorind ca rânduiala și dreptatea să-nflorească În a sa împărăție și pintre al său popor, O nouă dregătorie a voit să-ți dăruiască, Căci știe că prin aceasta săracul se liniștește Și a văduvelor lacrimi nu vor cădea pe pământ, Știe că a judecății cumpănă nu se clătește Și nu-i lăsa să s-ascundă adevărul acel sfânt. Pentru cel iubit de slavă, a merge pe a ei cale Îndemn foarte plăcut este. Caracterul tău firesc, Conștiința ta curată și dulci virtuțile tale, Câtă mângăiere l-asupriți ele făgăduiesc! La acei ce de-a șicanei viclenii se împilează Și pre carii oarba zeie îi scârbește ne-ncetat! Acum văd că iar răsare a adevărului ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Oda II

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Oda II Vezi, dragul meu Nekita, cum neamul zburător Nici seamănă, nici ară, nici seceră vrodată, La vreme îi împarte o hrană-mbelșugată Cu darnica Sa mână Înaltul Creator! Privește pre câmpie aceste mii de flori, Acești crini nalți și mândri, aceste viorele, Nici Solomon în slavă-i nu se-mbrăca ca ele, Deși întâi în minte el fu-ntre muritori. Ascultă glasul legii ce Dumnezeu ți-au dat Prin fiul Său cel dulce, care pre toți ne-nvață Să fim cu fapte bune urmând a Lui povață, Ferindu-ne de rele, de mârșavul păcat. Nădejdea să o punem în Domnul Dumnezeu Acela care-n nouri cu fulgerul trăsnește, Ce suflă și furtuna îndată risipește, Ce-ncinge orizontul cu mândrul curcubeu. Ce va să fie mâine nu te-ngriji a ști. De ziua cea de astăzi îl binecuvântează. De traiul tău, de hrană El singur priveghează; Urmează a sa cale și nu te vei căi. Stăpânitorul lumii îți știe de nevoi. A fi de folos ție și altora gândește, A lui voință sfântă smerit o împlinește Și nu uita județul și ceasul de

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Cranul lui Mihai cel Viteaz

... Este ceafa lui Mihai! Ba ridică mândra frunte - Și nainte! Fă din gândul tău o punte, Ca să legi cu bărbăție Timpul vechi cu noul trai; Și privind aceste oase, Oase sfinte, Tu să crezi c-o să mai fie Pentru biata Românie Alte zile mai frumoase Ș-un al doilea ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Femeia înecată

... de Bogdan Petriceicu Hasdeu Din Moldova , nr. 2, 1862. Pe mal șezând Plin de-ntristare, Eu petreceam prin gând Pe rând Necazurile vieței solitare. "Ce trai De rai A fi căsătorit! Ce dulce armonie Să tot iubești necontenit. Fiind mereu iubit Cu duioșie! Mai în sfârșit Și mie Îmi ...

 

Cincinat Pavelescu - Sonet (Pavelescu, 2)

Cincinat Pavelescu - Sonet (Pavelescu, 2) Sonet de Cincinat Pavelescu Ești tânără, frumoasă și cuminte, Ești idealul dornic al soției, Căminul tău e raiul căsniciei Dar oare fericirea ta nu minte? Nu simți ades robia datoriei Cum greu ți-apasă inima și minte? N-ai dat tot traiul tău de mai-nainte P-o clipă din vârtejul nebuniei? Parfumul cald al serilor te-mbată, Și inima-ți ce-abia știa să bată În ritmul sărutării datorite, Deodată se deșteaptă și învie... Te-apleci în vântul tainicei ispite, Și-ai vrea să fii amantă, nu

 

Constantin Mille - Cătră sărăcie

... te-am eu oare Când cu buza-ți arzătoare Sărutai gâtul și fruntea Și de mână mă duceai Ca să trec în grabă puntea Unui trai de vijelie, Sărăcie, Sărăcie?... Sărăcie, Sărăcie, Să fii binecuvântată; Fără mamă, fără tată, Dus de vițiuri, dus de rele, De-ai desfrâului iuți cai, NÂ ...

 

Constantin Stamati - Frunzele și rădăcina (Stamati)

... pe noi nu ne știți, Că noi suntem rădăcina copacilor răsfățați, Și înalți, Pe care voi înverziți? Deci să vă fie de bine al vostru trai cu trufie, Că natura au vrut să ne osebească, Ca frunza în toată vara alta din nou să-nverzească, Spre trecătoarea podoabă. Pierind însă rădăcina ...

 

Constantin Stamati - Mincinosul

... nasul îți îngheață; Alteori soarele piere, alteori arde și frige. Iar acolo unde am fost eu, Îi mai frumos decât în rai. Oh, fraților, ce trai! Oh, cât sufletul meu plânge Și cât îmi pare de rău Că am venit pe aice! În sfârșit, n-am ce mai zice, Decât îți ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>