Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru TRECUT (AL UNEI PERSOANE)

 Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 182 pentru TRECUT (AL UNEI PERSOANE).

Alecu Russo - Scrisori (Russo)

... care mă caracterizează, mă măgulesc, domnilor, cu nădejdea că împărtășiți în totul gustul meu. Drept care semnez cu hotărâre. A. Russo, Cetățean liber al României, Cunoscut de aproape al marelui Kossuth * Protest către comisarul guvernului din Cluj Domnule conte! Refugiat de trei luni în Ungaria, am asistat ca un simplu spectator la evenimentele acestei țări, bucurându-mă de ospeția ce o primisem; și dorind în fine ca să mă întorc în patria mea, am ... scurt, nici cel mai sigur, căci deodată m-am trezit arestat, despoiat de lucrurile mele, cercetat până la piele și întemnițat!... Trist și neașteptat efect al ospeției maghiare! În zadar am protestat, în zadar am cerut să mi se spuie motivul unei asemenea maltratări; nici un membru al autorității nu a găsit cu cale să-mi răspundă oficial. Iată însă prepusurile zeloșilor împiegați, care mi-au deschis porțile închisorii: 1-iul ... semne misterioase în Dej!... Cui? Al 2-lea prepus. - Sunt român! Al 3-lea prepus. — Corespondența găsită în valiza mea este în limba franceză! Al ...

 

Ion Luca Caragiale - Boborul

... La 6, în Piața Unirii plină de popor - tocmai pe locul unde se ridică astăzi mândră statua Libertății (cetățenilor ploeșteni, Națiunea recunoscătoare!) - Prezidentul, urcat pe un scaun de tocat cârnați, citește actul solemn al întemeierii Republicii. La 7, se desfundă în toate răspântiile boloboace, în sunetele marșului eroic de la '48. La 8, o parte din popor, cu polițaiul ... nu mai corespund exigențelor moderne, și, în locul lor, se-mping cu greutate alte boloboace pline, ca niște reforme pe cari le reclamă spiritul progresist al timpului și interesele vitale ale societății. Ce veselie! ce avânt! ce entuziasm!... A! sunt sublime momentele când un popor martir sfarmă obedele și cătușele tiraniei și, aruncându-le departe, tare de dreptul său, fără ură, uitând trecutul odios, închină des, dar sincer, pentru ... la Lipănescu-n grădină de vreo câteva ceasuri. Uraganul entuziasmului creștea mereu, când o onoare nenchipuită veni să-l ridice la paroxism. Prezidentul - el, în persoană! - urmat de un adiutant, veni să viziteze petrecerea noastră populară și să spargă o oală cu poporul lui. Marele om ne zise câteva cuvinte. Era încântat de purtarea ... ...

 

Mihail Kogălniceanu - Soir%C3%A9es dansantes (Adunări dănțuitoare)

... bal numai spre a juca rolul pătimitor de băgător de samă. Picioarele mi se odihnesc într-un ungher întunecat al sălii și ca un soldat bătrân, invalid, ce-și anină ruginita sabie la căpătâiul său, asemine îmi anin și eu pulpele de bumbac la cerceveaua unei ferești. Căci și ... cea de pe urmă suare a mătușii mele; n-a lipsit măcar la o contredansă. — Vere, să ne aduci cavaleri! Un cavaler care joacă se poruncește ca o înghețată la Felix: el este tovarășul neapărat al scaunelor și al policandrului ce se împrumută din mahala. Apropo de împrumut, am cunoscut un tânăr care, fiind îndatorit de rudele sale să împrumute pentru o nuntă niște argintării și niște scaune, învăța pe de rost numărul scaunelor, cuțitelor și ... figuri de țuțuience a cărora rumeneală, pară de foc, în mijlocul unor fete tinere și frumușele, samănă cu o floare de mac într-un câmp de nu-mă-uita. Bărbații vorbesc necontenit trebi, procesuri, dinți scoși și potcoave găsite la cai morți. De la un capăt al ...

 

Paul Zarifopol - Popi

... lânga peretele vagonului, se vede cu scopul de a demonstra atenienilor lipsa oricărei intimități cu vecinul lor. Piciorul, ușor cambrat, se termina printr-un genunchi rotund ca un măr domnesc, dezgolit de rochia scurtă. Coapsele ample, arcuite cu grații de liră, contrastau cu umerii mici care dădeau o impresie neașteptată de fragilitate. Ajunge ... întredeschisă, cu pumnii strânși, Popi privea pe Spyros. Totuși nu în brațele cântărețului cade frumoasa carfiotă. Ea e constantinistă: cântărețul, venizelist. Cântărețul, domnul Spyros Valaginos, un refugiat din Smyrna, unde și-a lăsat casă și avere pradă curzilor și soldaților lui Kemal, este un levantin perfect, cu buzunarul plin de paspoarte de diverse naționalități, dar gol de orice alte valori. Pentru două sute de drahme pe seară, cântă romanțe ... ne va face să trăim. În acord cu peisajul de crudă lumină, el face ca lumina aceasta să ne ardă: aerul înfierbântat învăluia trecătorul într-un giulgiu de foc pe trotuar mă înghiți cuptorul orbitor al străzii simțeam pe ceafă niște plăci de metal roșit mă trezi un strop de sudoare care mi se prelinse brusc pe bărbie. Printre aceste icoane de arșiță și lumină pedepsitoare, sunt așezate contrastele care vin să împlinească ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra esteticii metafizice și științifice

... Convorbirile literare : unul Asupra comediilor lui Caragiale [3] , altul Poeți și critici [4] . Ca răspuns la aceste articole, am tipărit în Contemporanul și retipărit în al doilea volum al criticilor mele un articol Personalitatea și moralitatea în artă. În acest articol am discutat părerile dlui Maiorescu asupra unor chestiuni de o mare importanță, cum e morala în ... după ce constat contrazicerea fundamentală dintre două articole, urmez așa: ,,Mai sunt și alte contraziceri în amândouă articolele. În articolul întâi ni se spune csă un artist care nu-i cuprins de inspirație impersonală nu e artist, ci pseudoartist; în al doilea ni se zice că simțirile ce primește un adevărat poet sunt ,,așa de personale încât... chiar acumulându-se și revărsându-se în forma estetică, însăși această manifestare reproduce caracterul personal, fără de care ... Să luăm, vorba «emoțiune impersonală». Emoțiunile sunt în general cât se poate de personale, fiindcă sunt urmarea unei ațâțări nervoase care se petrece într-un organism individual, într-o persoană." La acest pasaj din articolul meu, dl Maiorescu face următoarea întâmpinare critică: ,,Ce curioasă observare face aici dl Gherea! De ce adică ar fi neexactă ...

 

Ion Luca Caragiale - Premiul întâi - o reminiscență din tinerețele pedagogului

... de paie de deosebite fețe, cu panglica ecoseză asortată și umbrelă cenușie de soare. Fiindcă-i vânt afară, pălăria este garantată cu șiretul petrecut printr-un nasture al redingotei. În salon nu este nimini. D. Bumbeș își scoate pălăria pe care o ține-n mâna stângă, pune umbrela lângă un scaun, apoi trece drept la oglinda din față, își potrivește cravata și manișca egretie, care tot iese afară din jiletcă, își scoate bine manșetele și așteaptă-n picioare ... iarnă... — Iè răspunse tânărul, privind galeș sub ochelari și zâmbind foarte ciudat. Iè! când tonțolea doamna așa delicat și eșpanzibil... și i-au vint un acțes... cu doi ofițiri, mă rog... — Știți pentru ce v-am chemat, domnule Bumbeș? — Ba! — ...Să vă rog de un lucru. — De un lucru? să-l știu numai cum că... carele-i acela, mă rog frumos la doamna. Și zicând acestea, se uită grozav de adânc pe sub ... tocmai de asta am ținut să vă vorbesc, ca să vă rog... ca să vă rog să fiți mai indulgenți cu Artur... Ce Dumnezeu, pentru un punct la sută! — Ei! ei! ...

 

Vasile Alecsandri - Extract din istoria misiilor mele politice

... părăsind câmpul înflorit al literaturii și aruncându-mă în torentul ideilor politice, îmi culcasem muza în fundul unui portofoliu ministerial și o acoperisem sărmana! cu un teanc de hârtii oficiale, de memuare, de note consulare etc., etc. Voturile unanime ale Camerelor din Iași și din București înălțând pe tronurile Moldovei și ... ora audienței ce mi se va acorda. Pe la amiază, dl Vegezzi mă înștiința că voi fi primit chiar în aceeași zi de dl ministru al afacerilor străine, și dar mă îndreptai spre aripa Palatului regal în care se află toate ministerele. Găsii pe Exelența Sa într-un mic cabinet, dinaintea unui birou încărcat de hârtii, expediind ordine și telegrame în toate unghiurile Italiei. Cine nu cunoaște astăzi numele acestui om mare, acestui ... bine sau rău am face dacă am proclama noi înșine Unirea definitivă a Moldovei și a Valachiei, după ce am ales un singur Domn pentru ele?“ Contele îmi răspunse nu, căci, prin o nouă complicație politică, am compromite actul alegerii de la al cărui succes atârnă viitoarea noastră Unire. După aceste cuvinte ce se potriveau cu acele ale lui Napoleon, contele trimise ca să invite în cabinetul său ...

 

Grigore Alexandrescu - Cozia

... a fiului său, după care ea mai trăi doi ani, a îmbrățișat viața călugărească, și s-a înmormântat acolo lângă un principe de aceeași familie și valoros ca și fiul său. Aci se păstrează asemenea comemorarea acelui principe religios, amic al sfântului Nifon și cel mai fanatic fondator de biserici. Am văzut cu părere de rău că, pentru o mănăstire cu venit de 4 sau 5 ... nostru cu starea lucrurilor de acum. După un prânz de acelea ce nu se șterg ușor din memorie, ne aruncăm într-o luntre, însoțiți de un june călugăr, și trecurăm pe malul din dreapta, ca să vizităm un metoh al Cozii, numit Ovedenia, ce se află pe coasta muntelui în desimea pădurii. După ce mergi câtva pe marginea râului, te sui pe un fel de galerie tăiată în piatră, care negreșit face parte din drumul romanilor; apoi o scară cu câteva trepte, iarăși de piatră, facilitează suirea pe ... ei considerau scobitura în piatră ca cea mai completă probă de cuvioșie și cel mai mare serviciu ce poate cineva să facă lui Dumnezeu. Cu un cuvânt,

 

Vasile Alecsandri - Iașii în 1844

... de bună voie unui țel întocmit după harta geografică, acela îl socot un curier însărcinat de a se purta pe sineși ca pe un pachet dintr-un loc într-altul. Pentru ca să nu intru dar în categoria plicurilor de poștă, dă-mi voie să urmez după placul meu și să mă ... ridică în văzduh par ca niște uriași ce ar căta la ei cu multă mirare și cu mare milă. Cu toate aceste, întrulocarea lor produce un efect plăcut străinului, și orașul întreg, înșirându-se în amfiteatru deasupra frumosului șes al Bahluiului, înformează un tablou original și minunat cu zidirile sale albe, cu mulțimea sa de acopereminte în fier alb, ce lucesc ca oglinzi sub razele soarelui și în ... poame, dar fugarul meu, condeiul, nu mă lasă să mă supun îndemnului ce-mi fac. El a apucat la vale și fuge ca un fulger, căci dealul Repedea nu poartă în zadar un nume atât de potrivit. Iată că trecem pe dinaintea Socolei, acest parc domnesc împodobit cu un palat elegant de vară, cu drumuri nisipite ce se pierd sub bolte de frunze, ca basinuri, cu mii de flori ce umplu văzduhul de miroase ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Către N. Rădulescu-Niger

... Ciurea - Către N. Rădulescu-Niger Către N. Rădulescu-Niger de Constantin Stamati-Ciurea Domnule Rădulescu-Niger! Neavând onoarea de a Vă cunoaște în persoană și neștiindu-Vă adresa, îmi iau permisiunea de a Vă spune prin „Gazeta Bu­covinei“ părerea asupra lucrărilor literare ale D ... a păstra limba în toată naivi­tatea și neprihănirea ei. Deci altă comparație nu-mi vine a Vă face, decât să Vă numesc un BĂ©ranger1 român. Admirabilă este dibăcia cu care puneți în ritmuri gusturile, ospețele, șăgile și toate naivitățile însușirilor țăranului român, fiind scrierile caracteristice și fiziologice ... a avut istoria trecutului său în privința geologică, etnografică, etnologică etc. Pentru că totul ce există se preface, se dărâmă, apoi iarăși se reînnoiește, trece și iarăși se întoarce de unde s-a pornit, sub neobosita și neadormita activitate a naturii. Aseme­nea au fost, sunt ... sine aviditatea de cuceriri a națiunilor megieșe. Provinciile daco-române au și fost acel colț de pământ nefericit, peste care trecură, ca peste un pod de oase omenești, fe­lurite generații de națiuni în oarde sălbatice, ce nu lăsară în urma lor nici monumente, nici ieroglife, căci erau copiii

 

Ion Luca Caragiale - 1907 din primăvară până'n toamnă

... Ion Luca Caragiale - 1907 din primăvară până'n toamnă 1907 din primăvară până'n toamnă de Ion Luca Caragiale În martie trecut, un scriitor romîn a dat pentru "die Zeit" un articol privitor la răscoalele țărănești, pe care acel ziar l-a și publicat, suprimîndu-i, după conveniențele redacției, încheierea. Niște ochi deprinși înțelegeau ... el a făcut o frumoasă expoziție jubiliară, care a repurtat atîta succes față de representanții Europei civilizate. A fost un adevărat triumf al muncii și al păcii; Regele a avut de ce să fie mîndru și fericit. Firește dar că recentele răscoale ale maselor țărănești, cari au luat proporțiile ... și ne-avînd ce munci, negustorași și precupeți de mahalale scăpătați, mici primejdioși agitatori ai satelor și împrejurimilor orașelor, agenți electorali bătăuși; apoi productul ibrid al școalelor de toate gradele, intelectualii semiculți, avocați și avocăței, profesori, dascăli și dăscălași, popi libercugetători și răspopiți, învățători analfabeți - toți teoreticieni de berărie; - după aceștia ... propietarii mari și mijlocii și cîțiva dintre comercianți și puțini industriași romîni. Imensa clasă a țăranilor nu are, propriu vorbind, niciun reprezentant natural al ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>