Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru UNA (LA CEAFA)
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 73 pentru UNA (LA CEAFA).
Calistrat Hogaș - Amintiri dintr-o călătorie
... la spate prin ajutorul unor curele ce se încrucișau pe pieptul nostru: la șoldul stâng câte un revolver, în dreapta câte un baston sănătos, și la picioare opinci de piele roșie, legate cu șferi negre de lână de capră, care ne înfășurau în spirală pulpa până la genunchi peste un colțun negru de lână vrâstat cu roș. O pălărie neagră și mare putea, la nevoie, să mă apere și de ploaie și de soare. Tovarășul meu, în loc de pălărie, avea pe cap un chipiu de uniformă, iar drept ... de la Dărmănești, la stânga, spre Gârcina, pentru a tăia peste dealuri, pe drumul de picior. Drumul acesta ne duse spre Gârcina până la biserica din sat, de unde trebuia să ne îndreptăm către Almaș: în drum ne întâlnirăm cu preotul locului, care mergea cu un țăran la un ogor din apropiere. Pe preot îl cunoșteam și-l întrebai de drumul ce trebuia să apucăm, ca să ieșim la Almaș. După ce căpătarăm lămuririle trebuincioase, plecarăm înainte. În urmă tocmai, am aflat că țăranul ce însoțea pe preot era ajutorul de primar al comunei ... de ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Apus de soare
... ȚUGULEA: Sunt moldovean... Țugulea al lui Moghilă... Să nu râzi de mine... Măria-sa doamna m-a pus să-nvăț slujbă domnească... Pân la sabie... REVECA: Sât!... Vine... Scena IV ȘTEFAN vine de la dreapta din ogradă. Mustățile și părul, aproape albe. C-o mână ține pe DOAMNA MARIA, cu alta o sabie dreaptă cu mânerul cruce. La câțiva pași, câțiva curteni și aprozi în haine împodobite. ȘTEFAN: Ce e tăcerea aceasta, fetelor? Parcă sunteți pui de găină când trece uleiul... Parcă sunteți ... Oana. (Scapă sabia într-adins.) Oană... (Oana ridică sabia, i-o dă și dă să-i sărute mâna, dar n-o ajunge.) Să mă cobor la tine, ori să te-nalți la mine? Privește drept în dreptul ochilor mei. A! tu plângi, Oană? Și de ce? Aide... vino încoace... bătrâna mea prietenă. Pe creștetul tău ... Să lucrăm și noi. (Se uită lung după ele, mai ales după Oana.) DOAMNA MARIA: Seamănă cu măria-ta... Ca două picături de apă... ȘTEFAN: Una care pică acum și alta care a picat odinioară... Abur... risipit... Pe una ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Iancu Moroi
... bătea din ce în ce mai violent. Se sculă în picioare. Slab, aiurit, păși ușor, de teamă de-a nu se frânge de la încheieturi, și îngenunche la picioarele soției sale. Răsuflarea se opri ca la un om ce se prăbușește într-o groapă fără fund. Până când genunchii îi ajunseră la covor, i se păru o eternitate de rușine maladivă. Câteva pete rumene îi răsăriră în obraji. Întinse încetinel mâinile pe genunchii dnei Moroi, care se ... plătesc pe două luni... N-aveam decât cei 200 de lei... A plecat lăudându-se cu judeca... Sofi se sculă repede. Se duse la oglindă. Începu din nou să se pieptene. Își desfăcu câteva codițe, strâns împletite din frunte până la urechi, ținând între dinți un ac de cap. Moroi, jinduind zadarnic o vorbă din partea ei, un surâs, o căutătură cu coada ochiului măcar, își ... soare, și, tresărind la sunetul clanței, se strecură pe ușă, abia îndrăznind să-și descarce toată inima într-un suspin. Vântul fluiera prin streșini. Până la Sofi erau trei uși închise, totuși, Moroi furișă prin geamuri o privire. I se păruse că revolta lui, atât de tainică, descuiase rând pe rând
Vasile Alecsandri - Chirița în provincie
... ei GULIȚĂ, copilul lor LULUȚA, orfană SAFTA, sora lui Bârzoi Dnul ȘARL, profesor francez LEONAȘ, tânăr ieșean ION, fecior boieresc TREI ȚĂRANI ȚĂRANI, JANDARMI, POFTIȚI LA MASĂ, UN CURCAN Reprezentată la Teatrul Național din Iași, în beneficiul dlui Millo, la 1852. ACTUL I Teatrul reprezintă o ogradă de curte boierească la țară. În stânga, casa Chiriței cu cerdac și cu ferestre pe scenă. În dreapta, lângă culisele planului I, o canapea de iarbă înconjurată de copaci ... ceva într-o zi. CHIRIȚA: Ce să fac, soro, dacă-i moda... și dacă-mi place... Oi zice și eu ca Ferchezeanca: Hop, hop, hop, La galop, Când alerg călare, Hop, hop, hop, La galop, Inima mea sare. Hop, hop, hop, La galop, Când sunt armazoana; Hop, hop, hop, La galop, Ieu lumea de goană. Ce plăcere de-a fugi în fuga mare Pe-un cal sprinten, ușurel ca un ogar. Câteodată alivanta ... urât. Omenirea-i o țigară Care se preface-n scrum; Și amorul cel cu pară Arde și se schimbă-n fum... Numai fumuri vezi aice La femei și la ...
Constantin Stamati-Ciurea - Sofia Karpov
... Constantin Stamati-Ciurea - Sofia Karpov Sofia Karpov de Constantin Stamati-Ciurea (fragment din romanul Insula Sahalin. Țara misterioasă a exilaților ) La force brute de tout temps Oppresse la faiblesse, Dans les airs, Sur la terre, Partout la mĂȘme dĂ©tresse Partout malheur, Partout douleur, Rien nĂ©chappe aux souffrances Dans cette lutte Ă outrance... 1 Ingeniosul turist francez Henri MĂ©rimĂ©e ... dărâmă și strică lăcașurile slabe ale săracilor, și-i lasă fără ocrotire sub un ger de 40 grade. * * Tocmai într-o așa o noapte pe la 10 ore, când furtuna și visÂcolul turbau mai grozav, pe una din străzile insulei Vasilievsk, o femeie îmbodolită într-o blană rufoasă șovăia prin omăt abia ținându-se pe picioare sub apăsarea viscolului. Un moment ea ... am întors. Păcat numai că alergătura mea a fost degeaba, nedobândind nimică. — Și ce să facem noi acum? strigă copila ridicând ochii la cer, până în zi vom pieri de frig, mamă, căci am sfârșit lemnele de foc și gerul tot crește. — Vom împrumuta la vreun megieș vreo câteva vreascuri, iară mâine mă voi duce din nou ...
Alexandru Vlahuță - Pictorul Grigorescu
... Alexandru Vlahuţă - Pictorul Grigorescu Pictorul Grigorescu de Alexandru Vlahuță Cuprins 1 I. UN SOL AL NEAMULUI 2 II. VIAȚA PICTORULUI 3 III. AGAPIA 4 IV. LA BARBIZON 5 V. ÎN ȚARĂ 6 VI. PRIMA EXPOZIȚIE 7 VII. ÎN LARG... 8 VIII. ÎN RĂZBOI 9 IX. ÎN PACE 10 X. LA PARIS 11 XI. 1887 12 XII. POSADA 13 XIII. CIOBANII LUI GRIGORESCU 14 XIV. ȘOAPTA ADEVĂRULUI... 15 XV. TAINA PUTERII 16 XVII. LA CÂMPINA 17 XVIII. CHIPURI 18 XIX. ADEVĂRUL AȘTEAPTĂ... 19 XX. PRINTRE DEALURI ȘI MUȘCELE 20 XXI. POEZIA VIEȚII 21 XXII. ÎN AMURG I. UN SOL ... vrăjmași ai tuturor creștinilor am luptat noi aici, neajutați de nimeni, atâta amar de vreme. Câmp de război ne-a fost țara, de la Mircea până la Mihai Viteazu. Pictorii noștri, artiștii noștri, toți aleșii neamului nostru au pierit în bătăliile cu turcii. Deschideți istoria, și vedeți ce era aici, la gurile Dunării, în veacul de aur al artei creștine! Din aceeași rasă de oameni mari au fost desigur și Ștefan al Moldovei, ca și Leonardo ... speria. Mișcările lor violente îl fâceau să se depărteze, înfricoșat ca de o primejdie. Era un copil tăcut, timid, străin pe pământ. El se uita ...
Calistrat Hogaș - Cucoana Marieta
... și mâna și acoperindu-și gura cu ea, în semn de mirare, domnule Andrei, dar știi că ești cam... — Obraznic... știu; dar fără vicleșug la vorbă. — Vicleșug, nevicleșug ia te rog să-mi spui cam ce atâtea cusururi ai găsit, adică, d-ta la mine?... — Mai multe decât la toate cucoanele de pe fața pământului... Mai întăi, te superi de adevăr, al doilea, ia, te poftesc, uită-te puțin în cea oglindă... Și, luînd ... rog, duducilor, zise Andrei, întrând fără ceremonie și oprindu-se drept în mijlocul lor țanțoș și cu mânile în buzunare, mă rog, este poroncă de la mătușica, căpităneasa, să vă jucați toate cu mine. — Iu!... se auzi țipând ușor una mai spărioasă... Și câteva din ele dădură să se scoale de pe scaune și s-o plece. — Mă rog, mă rog... să nu dezerteze ... ordin de la căpitan s-o aduc între spăngi la urma ei, ori de unde ar fi... — Da ce?... Noi suntem soldați?... protestă glumeț una mai îndrăzneață. — Răcani, duducă; păn’la soldați, mai va. — Serios?... — Așa de serios, încât să faci bine, frumoasa mea nedisciplinată, să te scoli de pe scaun și să-mi ...
Vasile Alecsandri - Sânziana și Pepelea
... MACOVEI: Boală de balamuc, care seacă toate simțirile șinvră jbește frați cu frați. TOMA: Fie lor acolo!.. MACOVEI: Ș-am mai fost, oameni buni, pe la Sfânta Vineri, pe la Sfânta Joi, pe la Sf. Mercuri, unde m-am întâlnit cu Statu-Palmă-Barbă-Cot, cel care fuge călare pe un iepure șchiop și doarme într-un vârf de ... de-o cârjă. PEPELEA: Oloagă de-o cârjă?... BABA RADA: De-abia-mi port tinerețile, cu ajutorul cârjelor... și mi s-a frânt una astă-noapte. PEPELEA: Se vede că încălecaseși pe ea, ca să mergi la nunta lui Statu-Palmă. BABA RADA: Ba am alungat o pisică neagră care se băgase pe coș la oala cu smântână. PEPELEA: O fi fost duhul necurat? BABA RADA: Ucigă-l toaca!... Când am lovit-o cu cârja, a scos foc ... scăldătoare de dragoste. PEPELEA: Și crezi că Sânziana m-a îndrăgi, dacă m-oi scălda?... BABA RADA: De ce nu? PEPELEA: Oare?... Hai la pădure, mătușică... Hai la pădure... (O ia de braț și pleacă în fugă.) BABA RADA: Încet, încet... vai de mine... parcă te-au umflat rusaliile. PEPELEA: M-au umflat ...
... portativ, cărțile de căpătâi care, împreună cu Diogen Laerțiul, repertoriu de cancanuri și idei antice (amintit adesea de Coco Dimitrescu în ,,prelegerile" lui nocturne de la Cosman și găsit din întâmplare la un anticar), alcătuiesc biblioteca mea estivală. Cataloagele -- pentru momentele de lirism intelectual. Unele cărți le-ai citit. Ți-aduci aminte și împrejurările. (Era pe vremea ... întotdeauna mutra mirată și comică), apoi o prepoziție cu înțelesurile ei subtile, demonstrate prin exemple naive. Și tot așa, în partea a doua, la numele proprii -- un rege merovingian, un promontoriu, o primadonă italiană. Visezi la regele pletos, la promontoriul care împinge departe în mare un oraș cu nume ciudat, și mai cu seamă la diva care a debutat la Neapole și a fost pe rând (sau aproape) metresa unui duce, a unui conte, a unui tenor și apoi ... gloria infinitului, impresionând mai mult sufletul decât ochiul, înfiorând ,,voința", ca și muzica, răscolind în adâncurile ancestrale spaime, nostalgii, mitologii defuncte... Și-n fundul prăpastiei, la utrenie, aiurând, sunetul clopotului de la ...
Ion Creangă - Povestea lui Harap-Alb
... de crai, asta nu miroase a nas de om... Cum văd eu, frate-meu se poate culca pe o ureche din partea voastră; la sfântul Așteaptă s-a împlini dorința lui. Halal de nepoți ce are! Vorba ceea: La plăcinte, înainte Și la război, înapoi. Fiul craiului cel mai mic, făcându-se atunci roș cum îi gotca, iese afară în grădină și începe a plânge în ... bănuiești, dar nu te iuți așa de tare, că nu știi de unde-ți poate veni ajutor. — Ce vorbești în dodii, mătușă? Tocmai de la una ca d-ta ți-ai găsit să aștept eu ajutor? — Poate ți-i deșanț de una ca aceasta? zise baba. Hei, luminate crăișor! Cel-de-sus varsă darul său peste cei neputincioși; se vede că așa place sfinției-sale. Nu căuta ... ruginite, iară calul ai să-l poți alege punând în mijlocul hergheliei o tavĂ plină cu jăratic, și care dintre cai a veni la jăratic să mănânce, acela are să te ducă la împărăție și are să te scape din multe primejdii. Ține minte ce-ți spun eu, că poate să ne mai întâlnim ...
Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului
... ușor, din obișnuință, și, gonind câinele care i se vâră între picioare, intră în casă: — Ia vedeți, băieții ăia să înceapă să adune uscături! La aceste cuvinte, femeia și liota de copii tușesc și se înfioară la răndul lor, tot din obișnuință: — Au plecat berzele? — Plecat... Atunci Bărăganul ia comanda. O face, mai intâi lăsându-se greu, ca un om ... multe libertăți în public: — Ia ascultă, mă! ce, te crezi pe Bărăgan...? Căci Bărăganul e singuratec. Pe spinarea lui, nici un copac! Și de la un puț la altul, ai tot timpul să mori de sete. Nici de foame nu te apără. Dar dacă cumva ești înarmat contra acestor două nevoi ale gurii ... poveste cum nu s-a mai pomenit, pentru că-i a pământului nostru românesc. Dar mai bine s-o iau de la început... Cu toate că-s băltăreț de la Lăteni, de la Borcea — fata asta a Dunării care cutează să se măsoare cu maică-sa nu-s ialomițean de baștină. Părinții mei, olteni amândoi ... cătunul ăsta, care se oglindește-n Borcea. Poate să vi se pară ciudat, dar așa-i. Părinții mei nu erau oameni să se lase mânați