Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru URMA
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 254 pentru URMA.
George Topîrceanu - Către chipul din oglindă
George Topîrceanu - Către chipul din oglindă Către chipul din oglindă de George Topîrceanu Cum stai în ramă și te uiți Atât de trist la mine, Mă-ntreabă ochii tăi mirați: — "Mă mai cunoști, străine?" — "Urâtule, nu te cunosc! Prea palid ești la față Și prea bolnavi ard ochii tăi, — Privirea lor mă-ngheață... Că te știam copil nebun, Crescut în vânt și soare, — Obrazul rumen, ochii vii Și gura zâmbitoare. Natura toată se-nchina, Ascultătoare ție: Aveai palat un crâng întreg Și-o luncă-mpărăție! De-acolo, într-o zi, te-au dus Între străini, departe, Să uzi cu lacrimi de copil O urâcioasă carte. Dar anii lungi, ducând cu ei Pustiu-nvățăturii, N-au stins văpaia ochilor, Nici zâmbetele gurii. Știai să cânți și să iubești, Pornit pe râs și glume... Dar tot avântul tău pieri Când ai intrat în lume. Așa pesemne-ai fost ursit Să suferi prea devreme. Și gura ta, nici chiar acum, Nu știe să blesteme! ................ Ușor păstrează urmele De pași adânci nisipul. Ci sufletul meu nu-i așa Cum mi-l arată chipul: Veninul suferințelor În piept să mi se strângă, — Eu vreau să râd!... Dar ochii tăi ...
George Topîrceanu - Panait Istrati (Topîrceanu)
George Topîrceanu - Panait Istrati (Topîrceanu) Panait Istrati de George Topîrceanu Nu cunoaștem încă proza literară, de creație propriu-zisă, a dlui Panait Istrati , fenomenalul proletar român din Brăila, căruia Romain Rolland i-a deschis drumul celebrității în literatura apuseană. Am urmărit însă cu viu interes articolele lui din Adevărul literar . Cu tot fondul lor ideologic, adesea naiv și uneori confuz, articolele lui Istrati, prin căldura sincerității lui impresionante, atrag ca orice manifestare liberă a unui viguros temperament de scriitor. Până și vocabularul lui cam plebeian sau jemanfutismul și fudulia cu care-și narează succesul nu sunt lipsite de un oarecare farmec bonenfant , care „îl prindeâ€�â€�... Deprinși până la saturație cu proza beletriștilor noștri din ultimul timp, încărcată de o pretențioasă etalare de erudiție într-un stil fad, pomădat și pedant, era gata să uităm că, la urma urmei, chiar atunci când scrie numai articole și spune prostii, talentul e ceva mai rar și mai scump decât o arhivă sau o bibliotecă ambulantă. De la o viață sufletească intensă, generoasă, tot se mai pot înfrupta și cei de pe delături cu câte ceva, — pe când de la egoismul ascet, oricât de ...
George Topîrceanu - Rapsodii de primăvară
... din ce rai Nevisat de pământeni Vii cu mândrul tău alai Peste crânguri și poieni? Pogorâtă pe pământ În mătăsuri lungi de vânt, Lași în urmă, pe câmpii, Galbeni vii De păpădii, Bălți albastre și-nsorite De omăt topit abia, Și pe dealuri mucezite Arături de catifea. Și pornești departe-n ...
Gheorghe Asachi - Cânele orbului
... a lui urme și-l oprește din pășire. De-a sa rugă s-umilește și cel mai nepăsător La bordei cu el în urmă când te-ntorci încetișor, Este plin de bucurie și prin săltări înmiite De-a lui vie mulțămire inima-ți trerăsărind, În al tău ...
Gheorghe Asachi - Iepurile și amicii săi cei mulți
... Este-a cailor virtute Pe vecinul său s-agiute! Nechezând calul îi zice: Vei da gios de pe cerbice! De aceea-alege-n urmă. Călăuz mai bun din turmă. Vinea taurul cel gras, Însă cu mai iute pas. Pre el iepurile giură Ca să-l scape de friptură. Cornoraticul ...
Gheorghe Asachi - Laura (lieti fiori...)
Gheorghe Asachi - Laura (lieti fiori...) Laura de Gheorghe Asachi Imitație dupre Petrarca (Lieti fiori...) Ferice flori și ierburi tinerele, Ce primblând vă-atinge multe oare Pasul cel lin frumoasei doamne mele, În voi tipărind urmele ușoare! Câmpie ce-asculți dulce-i cuvințele, O vioară de amor mirositoare, Păduri anuoase, ce cu verzi umbrele Faceți plăcute ascunsuri și răcoare. Limpede apă, dintre munți născută, Ce ochii uzi și blânde a sale fețe, Care cu a lor grație te-mprumută, De voi ferice despre-a ei frumˇsețe! Nu-i stâncă ce diuoasă amu făcută De-a arde l-al meu foc să nu s-
Gheorghe Asachi - Oala de aramă și oala de lut
... hârburele, Gemând, oala s-au stricat. Cu acel mai tare foarte Nu umbla, ci cu mai moale, De nu vrei acestei oale S-aibi în urmă
Gheorghe Asachi - Omul literat
Gheorghe Asachi - Omul literat Omul literat de Gheorghe Asachi De când soarta, românilor favorisitoare, au deschis căile pe care au a păși pentru a agiunge la scopul dorit a civilizațiii, mulți tineri, însuflețiți de o vrednică de laudă dorință, ostenesc în deosăbite ramuri, cu țintire a înavuți limba și ideile compatrioților. În unii să descopere talent, în alții numai buna plecare, în puțini fondosul cel clasic neapărat pentru nemerirea țintirii lor. Grăuntea, mai nainte de a putea fi sămănată, au costisit multă sudoare ostenitorului! Sfezile și controversele asupra formelor limbei sunt intempestive și însorb timpul prețios a acelor autori carii, cu însărcinarea traducerii din limbi străine, să par îndatoriți a aduce pe românie străine idiotizme și construcții, încât din asemene fabrici au început a naște bastarduri, pre carii totimea națiii necunoscând, nu le va putea priimi de ai săi fii adevărați. Fondosul limbei noastre, ce pe aiure să caută, să află în sfânta Scriptură, ce este de toți românii înțăleasă; această să se păstreze curată și întreagă, ca singura legătură ce unește încă pe românii despărțiți în staturi deosăbite, și cătră aceasta adaogă- ...
Gheorghe Asachi - Rânduneaua și paserile
Gheorghe Asachi - Rânduneaua şi paserile Rânduneaua și paserile de Gheorghe Asachi Fabulă Călătoarea rândunică, Ce țări multe vizitasă, Și chiar pentru că e mică Multe bune învățasă, Nu ca alții, carii fac Un voiaj cu ochi-n sac. Rânduneaua, din cercare A tâmplărilor trecute Ce au văzut, deși pe mare Erau vânturile mute, De pe semne totdeaună Prezicea orice fortună. Deci în timp de primăvară, Când ogoarele se ară, Văz-un om cu ceata sa Cânepă cum sămăna Și, temând de urme rele, Au zis cătră paserele: Feții mei, deși în pace Acest lucru azi se face, Nu e bun și-mi pare rău Despre voi, pentru că eu, La tot cazul neplăcut, Peste mări pot să mă mut. Videți acea blândă mână, Care samănă-n țărână Niște fire mărunțele, Când vor crește toate acele, În loc să vă deie mană Să fac lațuri și capcană, Să vă prindă, să vă taie, La frigare, la tigaie. Pănă relele-s mănunte Să mâncați a lor grăunte! Îns-acel june popor, Ușurel în al său zbor, Își bătea de sfatul gioc, Că nutreț afla-n tot loc. Cânepa când răsărisă, Rânduneaua iar le zisă: A ...
Grigore Alexandrescu - Anul 1840
Grigore Alexandrescu - Anul 1840 Anul 1840 de Grigore Alexandrescu Să stăpânim durerea care pe om supune; Să așteptăm în pace al soartei ajutor; Căci cine știe oare, și cine îmi va spune Ce-o să aducă ziua și anul viitor? Mâine, poimâine, poate, soarele fericirii Se va arăta vesel pe orizont senin; Binele ades vine pe urmele mâhnirii, Și o zâmbire dulce după-un amar suspin. Așa zice tot omul ce-n viitor trăiește, Așa zicea odată copilăria mea; Și un an vine, trece, ș-alt an îl moștenește; Și ce nădejdi dă unul, acelălalt le ia. Puține-aș vrea, iubite, din zilele-mi pierdute, Zile ce-n veșnicie și-iau repedele zbor; Puține suvenire din ele am plăcute: A fost numai-n durere varietatea lor! Dar pe tine, an tânăr, te văz cu mulțumire! Pe tine te dorește tot neamul omenesc! Și eu sunt mică parte din trista omenire, Și eu a ta sosire cu lumea o slăvesc! Când se născu copilul ce s-aștepta să vie, Ca să ridice iarăși pe omul cel căzut, Un bătrân îl luă în brațe, strigând cu bucurie: "Sloboade-mă, stăpâne, fiindcă l-am văzut." Astfel drepții ar ...
Grigore Alexandrescu - Nu, a ta moarte
Grigore Alexandrescu - Nu, a ta moarte Nu, a ta moarte de Grigore Alexandrescu Nu, a ta moarte nu-mi folosește; Nu astă jertfă eu n-am dorit; Dă-mi numai pacea care-mi lipsește, Pacea adâncă ce mi-ai răpit. Ia-mi suferințe aspre, turbate, De adânci chinuri veșnic izvor, Zile amare, nopți tulburate, Pline de tine, de-al meu amor. În zadar ochii-ți arăt iubirea Ce ești departe de-a o simți; În zadar chipu-ți poartă mâhnirea, Umbra durerii, ce m-amăgi. Sub astă mască văz bucurie, Văz mulțumirea-ți să pătimesc, Și orice-ai zice, vei ca-n vecie Ceas de odihnă să nu găsesc. Cunosc prea bine a mea greșeală, Dar cunoștința nu m-a-ndreptat, Căci a mea soartă, tristă, fatală, Zâmbirii tale pradă m-a dat. Astfel în crânguri o păsărică Aude-aproape un ciripit, Zboară îndată, și fără frică Lângă colibă ea s-a oprit. Privește,-ascultă, dar fără veste Tainica cursă ce i s-a-ntins Se-nchide... roabă ea se găsește; Un glas s-aude zicând "team prins". Și ...