Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru VĂRSAT DE VÂNT
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 203 pentru VĂRSAT DE VÂNT.
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură asupra omului mort
... mai cu grijă la cĂ©le mai fericite și la cĂ©le mai vĂ©sele și la odihnă și la bucurie. Și adevărat, cât iaste de dulce această adormire și cu cât iaste mai dorită decât adormirea cea firească, de toate zilele. La adormirea cea firească rămâne omul fărde simțire: nu vĂ©de, nu aude, nu cunoaște, să uită pre sine, uită pre fiii lui, pre rudenii, pre priiateni, rămâne lipsit de toate răsfățurile vieții și de lumina aceștii lumi. Iar la adormirea ceastă de pă urmă o, cât să bucură, cât să răsfață și cât înviiază, în loc de a-ș piiarde lumina. Îș deșchide mai vârtos ușa ceriului, a luminii cei adevărate. O zice Isaia la al noaolea cap ... Că precum iaste mai norocit corăbiiariul acela, pre carele vântul cel tare îl aduce cu grabă la liniște, decât acela ce cu mare liniște, fărde vânt, călătorĂ©ște, așa mai fericit iaste și cela ce fără vreme, de moarte grabnică să mută la liniștea dumnezeeștii fericiri. Zice înțeleptul Solomon: Sfârșindu-se preste puțin, au plinit ani mulți, că plăcut era Domnului sufletul lui ... în corturile celor drepți, unde strălucĂ©ște lumina cea ...
Alphonse de Lamartine - Războiul
... Alphonse de Lamartine - Războiul Războiul de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1829 De ce sunete viteje urechea-mi e speriată? Glasul trâmbiței răsună, cai ninchează sforăind; Coarda-n sânge înmuiată, Ca sabia-ncrucișată, Sună pavăza lovind. Semnul de ... ninchezând, Poruncile-adăugite și aerul răsunând, Sau vântul care izbește în steaguri ce fâlfâiesc Și-n taberele vrăjmașe înotând se îndoiesc; Și când seamănă, umflate de biruință, c-ar sta Gata înaintea slavei singure de a zbura. Când ostenite-ncetează, se lasă pe lemn în jos Ca s-acopere vitejii cu-al lor văl întristăcios. În fruntea-amânduror ... rând în rând, Le culcă ca niște spicuri pe câmpie răsturnând. Ici cade un erou mândru în floarea sa secerat, Din ochii săi ies scânteie, de trufie-mbărbătat; P-al său coif ce face unde, de lumină strălucind, Mlădioasă-o pană cade, se ridică fâlfâind; Moartea de țintă-și alege printr-însa a-nnemeri, Trăsnetul aci lovește, și greșit nu poate fi Ca un snop de oțel cade în pulbere răsturnat. Armăsarul său s-azvârle, se simte neînfrânat; O piezișă căutătură p-al său stăpân aruncând, Se-ntoarce, își pleacă capul
Ion Heliade Rădulescu - Războiul
... Ion Heliade Rădulescu - Războiul Războiul de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1829 De ce sunete viteje urechea-mi e speriată? Glasul trâmbiței răsună, cai ninchează sforăind; Coarda-n sânge înmuiată, Ca sabia-ncrucișată, Sună pavăza lovind. Semnul de ... ninchezând, Poruncile-adăugite și aerul răsunând, Sau vântul care izbește în steaguri ce fâlfâiesc Și-n taberele vrăjmașe înotând se îndoiesc; Și când seamănă, umflate de biruință, c-ar sta Gata înaintea slavei singure de a zbura. Când ostenite-ncetează, se lasă pe lemn în jos Ca s-acopere vitejii cu-al lor văl întristăcios. În fruntea-amânduror ... rând în rând, Le culcă ca niște spicuri pe câmpie răsturnând. Ici cade un erou mândru în floarea sa secerat, Din ochii săi ies scânteie, de trufie-mbărbătat; P-al său coif ce face unde, de lumină strălucind, Mlădioasă-o pană cade, se ridică fâlfâind; Moartea de țintă-și alege printr-însa a-nnemeri, Trăsnetul aci lovește, și greșit nu poate fi Ca un snop de oțel cade în pulbere răsturnat. Armăsarul său s-azvârle, se simte neînfrânat; O piezișă căutătură p-al său stăpân aruncând, Se-ntoarce, își pleacă capul
Constantin Stamati - Dragoș (Stamati)
... el să piară... III Deci când răsăritul cu-a soarelui raze Poleia cu aur zorile și codrul, Pe calul său Dragoș către miez de ziuă Furios pornește, chiar ca o furtună; Iar de troncănitul potcoavelor grele În munți se răsună, stânca scânteiază, Lunca clocotește și de colb vârtejuri Se suie ca stâlpii unde calcă calul. Și ieșind eroul din munți și prăpăstii, Ajunge ca vântul în câmp de nisipuri, Ce se dezvelește ca și oceanul, A căruia margini cu marea s-încheagă. Iar vântul nu mișcă acele nisipuri Și zăduh fierbinte ... scafe, Căci viptul lui Vronța era tot de leșuri De români, furate de prin ținterimuri; Iar lilieci, stance, cucuveici și buhne Zburau ca un nour de-asupra cetății. Deci zmeii simțiră că sosi eroul Și zbieră cu țipăt bătând cu aripa; Ei bafta își cască și zboară asupra-i, Cu limbi ... zice aceste cu glas fraged foarte: “De demult te caut, amată Dochie, Alergând prin lume rătăcit ca umbra, Pierdusem speranța ca să-ți dau de urmă“. Ea oftând atuncea i-au răspuns aceste: “Domnișor amate, de mult te-așteptarăm, Să mă scapi pe mine ...
Mihai Costăchescu - Cântecul mioarei
... cel ungurean și cu cel vrâncean pe cel moldovan, ei mi s-o grăit, mi s-o dămolit, ca să mi-l omoare în apus de soare, umbre când pornesc, negure s-opresc pe munți și pe ape… dorm apele toate. Dară cea mioară, de trei miei în vară mult mi-i năzdrăvană. De trei zile-ncoace, iarba nu-i mai place, gura nu-i mai tace — Cioban stăpânesc, fecioraș domnesc, ciobănaș de oi, de pe ieste văi, cu sumanul lăi, mâncat de nevoi și bătut de ploi… Ciobănaș cu lance, dă-ți oile-ncoace, la verde zăvoi, că-i iarbă de noi și umbră de voi… sus frunza rătundă, jos iarba măruntă, sus îi frunza deasă, jos îi iarba grasă… Ciobănaș cu glugă, dă-ți oile-n luncă… luncuța-nflorită ... că mi s-o vorbit, mi s-o dămolit cei trei ciobănei, verișorii tăi, ca pe la chindie, ei să te răpuie, și la-apus de soare, ei să te doboare, să mi te omoare și la miez de noapte, dorm apele toate, să mi te îngroape, la valea adâncă, la potica strâmtă. El din gură o zis — Mioară, mioară, de trei miei în vară, de-mi ești surioară, de
... focul peste trădători. Între două focuri, cu-a lui călărime, Trădătorul hatman piere cu rușine. Cu virtute rară moldovenii mor! Turcii se-nspăimântă de nepăsul lor. Cu-ai lor cai s-aruncă repezi pe pătrate Ce ca stânci de piatră stau nestrămutate. Desperați descalic, se târăsc pe mâini, Mușcă de picioare pedeștrii români. De trei ori moldavii turcii îmbrânciră, Dar tătarii ageri ajutor sosiră. Cum spumoase valuri ce pe mări pornesc, Află vânt contrariu, stau, se zguduiesc, Apoi iar se-nturnă repezi, spumegate, Astfel se-nturnară cetele turbate. Toți restrânși, p-ai noștri, repede cobor, Îi strivesc prin ... s-a lumina gloriei moldave! Plângi, o, tristă țară, sufletele brave Ce-au picat în luptă pentru-al tău amor! Plângi cu plâns de moarte pe mormântul lor! Râul peste vale cură sângerat; Câmpul de torente de sânge-i scăldat, Nu mai poate-nghite valul cel de sânge Ce pe valuri negre necurmat se frânge. Valea-i despoiată d-ale sale flori; Păsările-oprit-au imnii răpitori, Numai corbu-ntună cânturi întristate ... peste voi sa fie! Să n-aveți în viață țară să doriți! Peste fața lumii să vă răspândiți! Să cădeți sub lanțuri barbare, străine, Și de
Dimitrie Bolintineanu - Sora Ana
... Dimitrie Bolintineanu - Sora Ana Sora Ana de Dimitrie Bolintineanu De când a ucis prin știre P-acel bun Cantacuzin, Doamna Ghica-n monastire Se ascunde cu-al ei chin. — ,,Soră Ană, Anioară ... o poate supăra. Chipul tău e rupt din soare; Sânul tau din criniori, Păru-ți din a serii boare; Buzele-ți din foc de zori. Ochii i-ai răpit din mare, Sufletu-ți e smuls din vânt; De la flori a ta suflare; Gându-ți de la duhul sfânt!" Sora nu dă ascultare Vorbelor ce i s-a zis, Înaintea doamnei pare Ca un fraged, dulce vis. — ,,Spuneți ... nu se veștejească Fața mea ca-ntr-un mormânt; Până să se dovedească Că nevinovată sânt! Eu sunt tânără, le spune, Traiul mi-e atât de drag! Loc puțin eu țiu în lume, Rău puțin eu pot să fac." — ,,Nu se poate, copiliță! Doamna astfel a voit. Tacă ...
George Coșbuc - Brâul Cosânzenii
... George Coşbuc - Brâul Cosânzenii Brâul Cosânzenii de George Coșbuc Avea Ileana ochi de soare Și galben păr, un lan de grâu; Vestmânt avea țesut în floare Și-un brâu purta pe-ncingătoare, Cum n-a mai fost pe lume brâu. Era de aur pe tot locul, Un fulger pe-al ei trup încins. El noaptea da lumini ca focul, Și-n brâu sta fetei prins norocul Precum ... vânt îl are Întreaga viață vis îi pare Și joc își bate de flăcăi. Dar Făt-Frumos zâmbind s-arată, Și-n drumul lui umblând de-atunci Simțea de-ajuns frumoasa fată Că viața noastră nu ni-e dată De dragul unor flori din lunci. Din ochi albaștri de cicoare Pe sânu-i alb de ghiocel Curg lacrimi calde-acum! O doare, Ei inima de drag îi moare, Iar Făt-Frumos, vai, cum e el! Atâta dragoste nebună! Eu nu o simt, tu n-o-nțelegi Visarea ta la ce ... nu-s din câte-au fost Azi nu-i Ileana nicăirea, De-abia trăiește-n pomenirea Poveștilor cu dulce rost. Iar Soarele-n văzduhuri pline De zâmbetu-i cel cald
George Topîrceanu - I. Minulescu: Trei romanțe pentru mai târziu
... în soare macferlanul, Suspini în urma lui: — Degeaba! Te face marț Aeroplanul! Romanță autumnală Ploaia tristă și banală, Ploaia obsedantă, Ploaia Care pastișează clima de pe Alpi Și Himalaia, Ploaia cade verticală din cerescul alambic Și sfidează paciența trecătorilor: Pic-pic... Cu vedenii de umbrele ce se-nchid Și se deschid, Resemnat primești în față proiectile de lichid. Când și când, pe pălărie Simți un ropot de cascadă, — Cântă streșinile toate... Iar în jurul tău, pe stradă, E-o obsesie galantă de picioare și frou-frou, De dantele, De jupoane Și ciorapi de la ,,Bon-Gout"... De trei zile Firmamentul desfășoară peste noi O imensă zdreanță udă cu largi pete de noroi. Pe mizeria terestră a foburgului umil De trei zile cerul varsă lacrimi mari De crocodil... Plouă! Plouă ca-n Parisul lui Verlaine... Din loc în loc, Te insultă modestia unor ghete fără toc. Mai departe, Când coboară din cupeul ... ei grăbită, Până sus zărești dessous-ul unei doamne Din elită, — Iar pe strada animată ca la cinematograf Ploaia zugrăvește-n aer sârme lungi de telegraf. Romanța gramofonului Eu sunt un genial amestec De Poezie Și ...
... lin, Zamfira tristă din cort ieșise Și cu ochi umezi lung se uita La cornul lunii ce se ivise, Vărsând pe frunte-i lumina sa. De când în lume gingașa fată Zâmbea ca floarea de pe câmpii, Numai de soare fu sărutată Pe sânu-i fraged, pe-ai săi ochi vii. Părul său negru ca nori de ploaie De-a lung pe umeri neted cădea. Ades copila mândră, vioaie, De soare-n păru-i se ascundea. Iar când pe frunte-i ducea cofiță Cu apă rece de la izvor, Când era umedă-a sa guriță Și-i sălta floarea pe sânișor, Toți trecătorii simțeau deodată O sete mare în pieptul ... cătând la fată, Și urmau drumul oftând de dor. Ea cânta dulce ca ciocârlia Ce ciripește vesel în zori, Și suna gingaș atunci câmpia Ca de un freamăt de Zburători. Ades bătrânii, stând împreună Și ascultând-o pe lângă foc, Trăgeau cu sorții, noaptea, la lună, Și vesteau fetei mare noroc. Dar într-o ... în drum se puse Și mult îl plânse, mult îl dori! Trei zile-n urmă, colo, pe vale, Rămase singur un biet mormânt! Ș-ades de-atunce un glas
Alexei Konstantinovici Tolstoi - Ioan Damaschin
... Și râpa râului adâncă. Într-a-nserării taină sfântă Chilii se văd săpate-n stâncă, Mai jos al legii sfinte semn -- Sărăcăcioase cruci de lemn. Aici, veniți din multe țări, Părinții sfinți sălășluiesc, Fugiți de-a lumii tulburări Într-un lăcaș dumnezeiesc... De sus pân-într-al râpii fund Au înălțat un mare zid: Cu el de hoți s-au îngrădit, Ce și-ntr-un sfânt lăcaș pătrund. În zid o poartă. La intrat Un turn înalt îi stă de strajă, Tot de călugări ridicat... Și iată într-a serii vrajă, În blânda stelelor lucire Coboară râpa Damaschin Cu pașii grei de ostenire Spre tainicul lăcaș creștin, Și glasul lui răsună frânt: — ,,Lăcaș al limpedei științe; Al dorului lumesc mormânt, Izvor al veșnicei credințe; O, singuratică ... Și aspre-i sunt cuvintele-ndreptate Lui Ioan, ce ascultare cere: — ,,Noi posturi în chilii ținem, De alta nici nu știm, nici n-ascultăm, De vrei să fii tu sub a mea povață, Aibi în vedere ce acum ți-oi spune: De cântecele tale te dezvață, Lumeasca leapădă deșertăciune; Căci duhul mântuirii ș-al ei rost Se află numai în smeritul post. Și