Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru VIFOR

 Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 85 pentru VIFOR.

Traian Demetrescu - Simfonie de toamnă

... Simfonie de toamnă Simfonie de toamnă de Traian Demetrescu Lui Const. Misirliu I Cârduri-cârduri ciori de toamnă                 Pleacă... Desfrunzite crengi de arbori Pe subt vifor se apleacă... Cârduri-cârduri ciori de toamnă                 Pleacă... II Boi și vaci cu răget umple                 Valea... Ceața peste deal s-așterne, Cum pe sufletul meu ...

 

Vasile Alecsandri - Bradul (Alecsandri)

Vasile Alecsandri - Bradul (Alecsandri) Bradul de Vasile Alecsandri Sus pe culme bradul verde Sub zăpada albicioasă Pintre negură se perde Ca o fantasmă geroasă, Și privește cu-ntristare Cum se primblă prin răstoace Iarna pe un urs călare, Iarna cu șepte cojoace. El se scutură și zice: „În zădar, tu, vrăjitoare, Aduci viforul pe-aice, Aduci zile fără soare. În zădar îngheți pământul, Ucizi florile și stupii Și trimiți moartea cu vântul Și trimiți foamea cu lupii. În zădar a ta suflare Apa-n râuri o încheagă, Șterge urma pe cărare Și de mine țurțuri leagă. În zădar aduci cu tine Corbul negru și prădalnic, Și din codrii cu jivine Faci să iasă urlet jalnic. În zădar, urgie crudă, Lungești noaptea-ntunecoasă Și, râzând de-a lumii trudă, Scurtezi ziua luminoasă. În zădar îmi pui povară De zăpadă și de gheață. Fie iarnă, fie vară, Eu păstrez a mea verdeață!

 

Vasile Alecsandri - Toamna țesătoare

Vasile Alecsandri - Toamna ţesătoare Toamna țesătoare de Vasile Alecsandri Toamna mândră, harnică Și de bunuri darnică A-mpărțit a ei comori: Frunza-i dat-au vântului, Iar roada pământului Dat-o-au la muncitori. Dat-au in pentru ștergare Și porumb pentru coșare Plin de ținte aurii, Și toți strugurii de vie Pentru dalba veselie De la nunți și cumătrii. Dat-au încă pentru coasă Iarba-i verde și frumoasă Care-n mai au înflorit; Ș-a ei paseri cântătoare, Ș-a ei șiruri de cucoare Tainicului Răsărit. Ș-au rămas, sărmana, goală, Pe când viforul se scoală Aducând gerul de an! ... Ce-a să facă ea la iarnă? Norii vin ca să aștearnă Pe câmpii un lung troian. Vai de ea! ... Ce-a să devie Sub cumplita vijelie Care suflă oțerit Peste văile uscate, Peste apele-nghețate, Peste codrul desfrunzit? Dar nu-i pasă! ... Cât e soare, Toamna, mândră țesătoare, Pune furca-n brâul ei, Ca să toarcă și să țese Pânză lată-n ițe dese De-nvălit umerii săi. Și torcând de-a lungul trece Peste brazda murgă, rece, Unde ies ...

 

Constantin Negruzzi - Oscar D'Alva

Constantin Negruzzi - Oscar D'Alva Oscar D'Alva (Poem de Lordul Byron) de George Gordon Byron traducere de Constantin Negruzzi (1841) Cerul e senin. Pe dânsul strălucește cu-ntristare Palida nopței candelă, răspândind lumina sa Peste a Lorii pustii țărmuri. Acolo cu îngâmfare Vechile turnuri de Alva oarecând se înalța, Și cu a lor ruginit creștet loc prin nouri își făcea; Iar azi al armelor zgomot în ele nu s-auzea. Câte ori a lunei raze au căzut cu mulțămire Pe coifurile argintoase bravilor nebiruiți, Când în serile senine înainta cu mărire Ieșind din castelul mândru d-arme grele coperiți! Câte ori a privit luna pe aceste stânci râpoase, De ale cărora poale undele se sfărâma, Rărind moartea cu a ei coasă rangurile numeroase Bravilor ce cu a lor sânge pământul înroura! Ochii lor perzând nădejdea de a mai videa vrodată Strălucita stea a zilei ce-n războaie-i lumina Se întorn cu întristare din câmpia sângerată Ca să vad-a lunei luce pân a nu se-ntuneca! Ei adeseori slăviră acea luce fericită Căci atuncea pentru dânșii era ...

 

George Gordon Byron - Oscar D'Alva

George Gordon Byron - Oscar D'Alva Oscar D'Alva (Poem de Lordul Byron) de George Gordon Byron traducere de Constantin Negruzzi (1841) Cerul e senin. Pe dânsul strălucește cu-ntristare Palida nopței candelă, răspândind lumina sa Peste a Lorii pustii țărmuri. Acolo cu îngâmfare Vechile turnuri de Alva oarecând se înalța, Și cu a lor ruginit creștet loc prin nouri își făcea; Iar azi al armelor zgomot în ele nu s-auzea. Câte ori a lunei raze au căzut cu mulțămire Pe coifurile argintoase bravilor nebiruiți, Când în serile senine înainta cu mărire Ieșind din castelul mândru d-arme grele coperiți! Câte ori a privit luna pe aceste stânci râpoase, De ale cărora poale undele se sfărâma, Rărind moartea cu a ei coasă rangurile numeroase Bravilor ce cu a lor sânge pământul înroura! Ochii lor perzând nădejdea de a mai videa vrodată Strălucita stea a zilei ce-n războaie-i lumina Se întorn cu întristare din câmpia sângerată Ca să vad-a lunei luce pân a nu se-ntuneca! Ei adeseori slăviră acea luce fericită Căci atuncea pentru dânșii ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VI

... ce se culcă în aurit crivat. În inimă bogatul în veci repaos n-are; Nici marea răscolită din ale sale-adâncuri De cel mai strașnic vifor nu se izbește-atât. Zavistia asupră-ți cârtește ne-ncetat, Măcar că nu cutează a s-arăta în față; Deși ai vrednicie și ...

 

George Coșbuc - Moartea lui Fulger

... și dor? O, du-i cu tine, drag odor, O, du-i, o, du-i! Ah, mamă, tu! Ce slabă ești! N-ai glas de vifor, să jelești; N-ai mâini de fier, ca fier să frângi; N-ai mări de lacrămi, mări să plângi, Nu ești de foc, la piept ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Prolog la serbarea numelui preaînălțatului nostru domn Alexandru D. Ghica 18

... p-a lor aripi o duc în veselii; Fiori sunt a ei coarde la fapte de-ngrozire, Și sunetul ce scoate e vifor, vijelii! Virtutei eu dau viață, o fac sfântă ființă, Templu-i ardic, altare, și o-ndumnezeiesc; Iar răutatea, groază din neagra locuință, O naște însuși ...

 

Vasile Alecsandri - Sentinela română

... Unde-s limbile dușmane? Au pierit, s-au stins din față, Precum toamna-n dimineață, Se topesc, se sting la soare Negurile-otrăvitoare! Cu ce vifor de urgie Năvăliră-n Românie! Cum veniră de turbați, Ca balauri încruntați, Cu o falcă-n cerul sfânt Și cu alta pe pământ! Dar s ...

 

Ion Luca Caragiale - La hanul lui Mânjoală

... oameni și vite dormeau pe coceni, vârându-se cuminți unii-ntr-alții jos la pământ, pe când pe sus prin văzduh urla vântul nebun. - E vifor mare, zise cocoana Marghioala, înfiorată și apucându-mă strâns de mână; ești prost? să pleci pe vremea asta! Mâi de noapte aici; pleci mâine pe ...

 

Constantin Stamati - Păgânul cu fiicele sale

Constantin Stamati - Păgânul cu fiicele sale Păgânul cu fiicele sale de Vasili Andreievici Jukovski Traducere de Constantin Stamati Partea I (Dar amar de acela ce sufletu-și vinde pe trai desfătat) Pe țărm lângă Nistru, apă spumegată,     Sus pe pisc înalt, Fiind miez de noapte, Păgânul odată     Stătu întristat; Împrejuru-i luncă deasă și băltoasă,     Iar sub dânsul mal, Peste ape neguri, noaptea-ntunecoasă,     În văi și pe deal. Pe-a cerului boltă negreață adincă,     Prin munți geme vânt, Pădurea vuiește; iar lupul în luncă     Tremura urlând. Deci ridicând capul, Păgânul strigară     Cu răcnet turbat: „O, soartă cumplită, soartă mult amară!     Noroc ne-ndurat, De ce mi-ai dat crucea și creștinătatea,     Și trai osândit, Iar altora aur și cinstele toate     Câte au poftit? N-am adăpost de hălăduință     Și în zadar plâng... Destul! deci la tine cei ajutorință,     Nistrule adânc.â€� Gata să s-arunce de sus de pe stâncă,     Dar iată văzu Ca o arătare izbucnind din luncă.     Lângă el șezu Un bătrân cu barba țapoșă, ciudată,     Cu ochi scânteieți, Grebănos de spate, având căngi și coadă,     Coarne și un băț. Și scrâșnind, ridică la Păgânul strașnic     Al său băț ciotos, Iar el cremenește ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>