Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru (DE)ABIA
Rezultatele 401 - 410 din aproximativ 573 pentru (DE)ABIA.
Mateiu Caragiale - Sub pecetea tainei
... însoare cu Elena Zaharescu, fuseseră acele case, la cari cred că, în felul pisicesc, ținea mai mult decât la stăpâna lor, le da tot soiul de îngrijiri, nu se ducea nici nu se întorcea fără să se oprească să le mai arunce o privire. în afară de ceasurile de slujbă - era un harnic și priceput slujbaș - nu se mișca de acasă, unde găsea totdeauna ceva de meremetisit, de văpsit, de șters, de lustruit. Duminica și sărbătorile venea la bererie cu nevastă-sa, căreia îi plăceau crenvirștii și berea, iar seara nu ieșea, se culca devreme; vara numai ... de curte rupt dela chiriaș, îi plăcea să întârzie cu țigara și cu un păhărel de poșircă, la lumina chioară a unui felinar de masă, în mirosul cotețelor și privaților dela vecini. Și tot vara, potrivindu-se obșteștei dobitocii bucureștene de a se lipsi fiecare de rostul și binele de acasă pentru a merge să se strâmtoreze, să mucegăiască ori să degere pe scump la vreo sălbăticie de munte sau de băi, Gogu Nicolau mergea să-și petreacă luna ...
Emil Gârleanu - Cea dintâi durere
... răsune cazărmile ce ne înconjurau casa. Toată lumea militărească era tăbăruită lângă noi, la deal. Nu o dată am rămas uimit, în poartă, când regimentul de linie pornea la paradă, cu tamburul-major în frunte, un țigan cât un munte, purtând în cap o căciulă de urs, cât o baniță de mare, haine numai aur, și-n mână un buzdugan pe care îl azvârlea în aer de se rotea de două ori, apoi îl prindea în palmă și-l ținea o clipă sus, până ce clocotea glasul de tunet al tobei celei mari. Din poarta ogrăzii duceam mâna la pălărie, să salut militărește pe tata, care mergea călare în fruntea batalionului. Tata, parcă ... genunchi, în fața icoanei de deasupra pătișorului meu... De multe ori m-am gândit la cea dintâi durere ce-am simțit-o în inima mea de copil. O pot povesti așa cum aș fi văzut-o aseară, cu înțelegerea mea de acum, cu ochii și inima mea de atuncea. ...Poate să fi avut vreo cinci-șase ani. Într-o seară mă jucam în grădinuța din față. Cum făceam grămezi de nisip, deodată clocoti strigătul grabnic și deznădăjduit al trâmbiței de
Alexandru Macedonski - Noaptea de februarie
... clavirul ce-i zâmbește printre fildeșu-nvechit. Degetele-i deșirate calcă clapele sonore... Armonia se deșteaptă, lenevoasă, la-nceput, Visătoare ca fecioara cugetând în timp de ore, La bărbatul ce iubește fără ca să-l fi văzut. E melancolia dulce dintr-o tainică-adiere... E murmurul plin de șoapte al pârâului duios... E o voce ce șoptește, ca să-și uite de durere, Un refren din câte-un cântec simplu și copilăros. Însă, fiecare notă, e o perlă care scapă De sub degetele albe ce alunecă pe clapă Ca să meargă să se spargă cu un sunet cristalin... E o melodie sfântă de pe-o harpă inspirată, Este dulcea sărutare de pe buza adorată, Este-a îngerilor voce dintr-un cer de soare plin. Și cu cât clavirul varsă note mai armonioase, Cu atâta se fixează ochii ei deschiși și mari Într-o ceață, pe sub care ... Verdi împrumută note de privighetori Ca să zboare, dus de ele, pân-la cei nemuritori. Ochii ei pierdeau cu-ncetul fixitatea lor grozavă, Și pătrunsă de-o simțire dureroasă, dar suavă, Degetele-i descărnate de
Nicolae Gane - Fluierul lui Ștefan
... Nicolae Gane - Fluierul lui Ştefan Fluierul lui Ștefan de Nicolae Gane Junele Victor, abia ieșit din școli, cu capul plin de visuri și inima plină de dor, se afla într-o frumoasă zi din mai într-un loc ce se numește Brădățelul. Brădățelul este o grădină ieșită din sânul naturei în ... — Sărmană copilă, o întrerupse Victor, tu simțeai pentru întăia oară în inimă acel foc care se numește amor și nu-ți puteai da seama de el. — Nu știu bine ce simțeam, dar eram neliniștită și slăbeam văzând cu ochii. De ce zilele treceau, de ce dorul mă cuprindea mai tare și un urât mă apăsa. Apoi într-o noapte auzii nu departe de casa noastră o doină din fluier; și era așa de mândră doina aceea, încât mi se păru că stelele o ascultă și văile o îngână, și parcă mă chema, mă chema mereu spre ea, încât ... acel făt-logofăt, pe care l-ai visat? Spune-mi numele, să-l cunosc și eu. — E Ștefan, ciobanul din sat, am zis eu, abia răsuflându-mă, că, de ...
Petre Ispirescu - Fata cu pieze rele
... iar fata doarme pe brânci, ori strânsă făcută ghem, sau cu mâinile între genuchi. - Aceasta este piaza reaoa a împărăției tale, răspunse filosoful; de nu o vei depărta din casă, nu se va alege nici praful de d-ta și de copiii dumitale. Împăratul băgase și el de seamă că se cam adevereau zisele filosofului, că de când, adecă, dobândise fata, d-atunci și el dă îndărăt. Dară nu știa ce să facă, cum să scape de prăpăd pe cei doisprezece copii. Bietul împărat! Și acesta îi era copil. N-ar fi vrut, vezi, să piară nici unul. În cele din urmă ... avu încotro, și cătă să plece din coliba babei. Înainte însă de-a pleca, se dezbrăcă de hainele sale cele bune și ceru de la babă niște zdrențe d-ale ei. Baba ca să scape de dânsa, căută pe după perne, pe sub pat, pe culme, și-i dete niște țoale de puse pe dânsa, numai să se ducă din casa ei. Hainele ce le lăsă fata, baba le scoase1 din casă și le dete în celarul ... toate în râu. Se sili bietul cioban să le oprească, dar ași! pe dracu să-l oprești? când intră spaima în oi, degiaba toată munca;
Anton Pann - Norocul și mintea
... nu să încrede, Aleargă îndată, domnului său spune, Vine și-el, privește ca la o minune. După care-ncepe cu el să vorbească Cam pe de departe, ca să-l ispitească, Zicînd : ce sînt ale ? De unde le are ? Și întrebă dacă îi sînt de vînzare, Iar nebunul zise : -Pietri de aceste 0 pivniță plină aci-ntr-un loc este. De-mi veți da din ploscă să cinstesc o dată, Eu vă duc la dînsa acuma îndată. Văzînd negustorii că e prost în formă, Nu caut ... depărtare, La prînz conăciră la un oraș mare, Unde negustorul a croit îndată Ciobaniului haine scumpe din bucată, 0 giubea frumoasă cu samur de moscă (De putea mojicul ce e să cunoască!). 0 scurteică lungă cu oacom blănită (Tocmă pel nerodul bine nimerită). Anterii de stofă, cămăiși ca tulpanul (De știe ciobanul ce este șofranul). Scumpă-mbrăcăminte îi făcu destulă, Păpuci în picioare și în cap căciiilă. Apoi fiu de suflet dacă îl numește, Apucă-l învață și a sfătuiește î În ce chip în lume trebui să trăiasca, Ce fel să se ... Aleargă în grabă la corabia spusă, Deșchide toți sacii, precum i-a spus vede, Și
Mihai Eminescu - Fata-n grădina de aur
... E rău poetul care n-o numește, Barbară țara unde-al ei renume Încă n-a-ajuns, și chipu-i răpitori Nu-i de privirea celor muritori. În vale stearpă, unde stânci de pază Înconjurau măreață adâncime, Clădi palat din pietre luminoase, Grădini de aur, flori de-ntunecime; Iar drumul văii pline de miroase Afar de el nu-l știe-n lume nime  Acolo ș-a închis frumoasa fată, Ca nici o rază-a lumei să ... atlaz, ca neaua. Cusut în foi și roze vișinii, În mozaicuri strălucea podeaua, Din muri înalți priveau icoane vii; Fereasta-i oarbă, deși stă perdeaua, De-aceea-n sale ard lumini, făclii, Și aerul, pătruns de mari oglinzi, E răcoros și de miroase nins. O noapte-eternă prefăcută-n ziuă, Grădină de-aur, flori de pietre scumpe, Zefir trecea ca o suflare viuă, Și-n calea lui el crenge grele rumpe. Cu-aripi de-azur, în noaptea cea târziuă, Copii frumoși ai albei veri se pun pe Boboci de flori, când ape lin se vaer Zbor fluturi sclipitori, ca flori de
Ioan Slavici - Florița din codru
... a cazut ca si stelele din cer, sau s-a prefacut cumva, pe nepricepute, din vazduhul curat. Destul cum c-atata era de frumoasa fetita asta, incat, de-ar fi fost sa fie din om, ar fi trebuit sa fie - cel putin -fata de imparat. Cine stie?... Vreun imparat ce domnește in ascuns prin adancul codrilor... Crasmarul s-a lasat de lemne, a luat fata in brate; a dus-o acasa... si de aici inainte a fost fata de suflet a lui si a crașmaritei. Așa a crescut apoi fata la crașma. In toata ziua se ... cu cinste si mare... Poti ști acum, ce e aceea cand vine chiar imparatul cu oamenii și feciorul sau!... Crasmarita isi tocmi catrinta, sc scutura de colb și se supse la buze; oamenii iși luara palariile din cap și se netezira la par... iar Florita toca din razboi. Abia fura gatiti, pana ce sosi si imparatul si navali cu ceata cea stralucita asupra crașmei. Imparatul, feciorul cel de imparat si voinicii cei mandri se coborara cu totii
Ion Heliade Rădulescu - Visul (Heliade)
... mi oricare bucurie Ș-orice amar al vieții până în fund băui. În voile-ntâmplării, întru a mea sudoare Îmi câștigam o hrană abia-ndestulătoare, Împins de vântul soartei sub cer fără senin, Fără nici o povață și făr-adăpostire În voia-mi ne-ndrăzneață și fără îngrijire. Cât e de crud să te-afli între ai tăi străin! IV Dar un năluc urmează, și visu-și schimbă fața. Mă pomenii în drumu-mi tovarăș că ... mpăcasem ș-odată iar văzui Pe heruvimu-acela l-a fericirii poartă, Schimbat în negru înger, și nu-l mai cunoscui. Ce spaimă de-ntuneric! ce iazmă-ngrozitoare! Viclean ascuns, fățarnic, împelițat Satan. Un duh semeț de vrajbă, turbat de răzbunare! Șarpe îi era limba, pe cinstea mea dușman! În faptele-i spurcate era însuși păcatul, Sub mască de virtute vedeai pe vinovatul; În veci dup-ale sale și umbra-i bănuia. Ardea să-l crează lumea de cinste, curăție, Și lumea-l vedea-ntocmai ocară, viclenie; Și când afla că-l știe, atuncea se-ndrăcea. XIII Parcă era femeie... trăsuri amestecate Se ... răzbunare Și-n tribunalul lumii pârâș mă osândea! O sfântă hotărâre m-armă întru putere Să rabd astă ispită. Dar, Doamne! ce văzui? Ast duh
Nicolae Filimon - Mateo Cipriani
... Nicolae Filimon - Mateo Cipriani Mateo Cipriani de Nicolae Filimon Nuvelă florentină Ieșind din Florența pe bariera San-Gallo, primul obiect ce se prezintă vederei este arcul de triumf construit la 1738 de arhitectul francez, Jadot cu ocazia rădicării lui Francesco II de Lorena la demnitatea de mare duce al Toscanei. Acest arc de triumf fu judecat de artiștii moderni ca operă plină de merite și defecte. Pe înălțimea lui se vede sculptat în marmură de Carrara bustul suveranului pentru care fu construit; iar mai jos sunt mai multe bas-reliefe ce reprezintă embleme administrative și militare. La o mică distanță ... văzui că acești oameni nu erau deloc aceia ce cu o oră mai nainte păreau că sunt; ei semănau a fi o adunătură de galerieni. Vizitarăm refectoriul tocmai pe timpul cînd se puneau la masă cuvioșii anacoreți și aceasta ne procură plăcerea de a vedea pe lucrătorii viei Domnului mîncînd. Bucatele, în adevăr, erau prea puțin hrănitoare; ele se compuneau din o supă de boabe de mazăre cu brînză de Parma, salată de fasole verde cu oțet și untdelemn
... — Las' pe mine, mamă, răspunse zmeul, că-i vin eu de hac. Nu degeaba m-ai făcut zmeu! Iară el? Ce nu face omul de dragul copiilor săi?! Ziua întâi zmeoaica l-a trimis să aducă apă într-un burduf de bi- vol, dar bivol, colea, cum sunt cei din lumea zmeilor. El, biet, abia putea să ducă burduful gol în spinare: de unde ar fi fost în stare să-l aducă plin?! "De! își zise. Văd eu că nici în lumea asta nu poți s-o duci cu adevărul. Ia s-o mai pornim și spre minciună." Sosit ... în când. — Acum, grăi cel mai țanțoș dintre zmei, să ne măsurăm puterile în buzdugane. — Să le măsurăm, răspunse omul cu o îndrăzneală de-ai fi crezut că viața lui toată și-a petrecut-o aruncând buzdugane. Erau afară pe prispă douăsprezece buzdugane, care de care mai mare și mai greu. El le luă pe rând, de la cel mai mic, pe care numai gâfâind putea să-l ridice, până la cel mai mare. — Jucărele de copii, zise el. Mai mare n-aveți? — Nu! răspunse zmeul pus rău