Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FĂRĂ SA VREA

 Rezultatele 401 - 410 din aproximativ 672 pentru FĂRĂ SA VREA.

Calistrat Hogaș - Amintiri dintr-o călătorie

... mă sileam a-l face să priceapă că numai pentru dânsul făceau câinii atâta gălăgie. Apucarăm la stânga pe prundul Cuejdiului înspre Dărmănești, fără să știm dacă am apucat bine sau rău. Norocul însă ține cu drumețul: la câțiva pași, pe prispa unei case albe, gospodarul și gospodina dormeau ... ziua de șase era totuși destul de rece; ei dormeau duși și se legănau poate în visuri fericite; noi însă, și mai cu seamă eu, fără respect pentru toate aceste nimicuri și fără nici o ceremonie, mă apropiai de dânșii, ridicai cu bățul plapuma de pe nasul gospodarului, care dormea la margine, îl împinsei puțin, îl trezii și ... a spune că e — psihologicește vorbind — de mare interes înfățișarea unei figuri ce trece de la adânca liniște a unui somn fără de grijă la izbitoarea întipărire a unei surprinderi. Ceea ce s-a petrecut atunci în sufletul lui a fost ... până la genunchi, ar fi fost neînlăturată. Noi însă, din fericire, eram deprinși cu aceste punți de un alt soi și le trecurăm pe toate fără ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Din memoriile Trubadurului

... gros, cu ceafa și cu pântecele revărsate; șoarecii sunt niște hoți fricoși; boii-popii, popor tihnit, peste care toată lumea calcă; sobolul, dobitoc liniștit, nu vrea să știe de ce se petrece dincolo de mușuroiul lui; șerpii se târăsc, farmecă cu privirea și sug cu o sete nepotolită sângele altora; fluturii ... atât de fericite după aparență — câte lupte, câte nedreptăți, câtă durere și câte pungășii, ziua, la lumina soarelui, sub ochii tuturora nu se întâmplă, fără ca vreo ființă veșnică și sfântă să puie capăt răului care izbutește! Se fură îmbucătura din gura celui slab, se strică cuiburile, se mănâncă ouăle ... dau sufletul de spaimă. Trece cel mare, cel brutal, cel prost, dar cel mai tare... Cum n-o să înspăimânte pe-atâția lași, slăbănogi și fără de caracter? Câtă asemănare între oameni și micile dobitoace! Și cât de ipocrit nu-și ascunde natura, sub velințe de flori, nemerniciile și crimele ei ... din mlaștină, să-mi aud numai gândul, să uit această poftă nestăpânită de bine și de armonie universală. Nebunii pe care cel sătul le găsește fără a le căuta, iar cel flămând le caută ...

 

Alecu Donici - Momița și oglinda

... Alecu Donici - Momiţa şi oglinda Momița și oglinda de Alecu Donici În oglindă o momiță Chipul își văzu odată. La a sa tovărășiță Face semne și-i arată, Zicând: "Uită-te, privește La acea caricatură, Cum se strâmbă, se sluțește, Parcă-i puhavă la gură. Vezi grimasuri ... trei-patru slutișoare Ca aceasta, și anume Pot pe număr a le spune." — Nu mai cere trebuința -- I-au răspuns tovărășița -- Căci, fără de înșirare, Adevărul de vei vrea, Noi suntem cam din născare Tot ca una, fata mea! Se găsiră o momiță Cu de sine cunoștință; Iară omul niciodată, Precum am văzut în ...

 

Vasile Alecsandri - O primblare la munți

... se înmulțeau cu cât ea se înainta pe pietrișul drumului de pe malul Bistriței, cu atât creștea și mulțumirea noastră. Convorbirea noastră se putea asemăna fără greșeală cu un sabaș jidovesc: toți vorbeam deodată făr-a mai aștepta răspuns și toți ne porneam delaolaltă la râs ca niște nebuni ... obicei a cânta prin adunări. Românii ce întâlneam stau în drum și se uitau la noi, făcându-și cruce, iar unii, luând pildă fără voie, trânteau niște hohote de se răsuna câmpul. Acest lucru îmi aduse aminte de un provincial cu frica lui Dumnezeu, care, fiind întrebat la teatru ... mângâiere sufletului! După ce sfârșirăm cu toată pompa cuvenită ceremonia numitei treimi, ne aduserăm aminte de țelul primblării noastre și îndată am rugat pe sf.-sa egumenul să ne arate portretul lui Alexandru vodă Lăpușneanul. -- Acea icoană -- ne răspunse sf.-sa -- a fost ridicată de-aici și dusă la mănăstirea Slatina, ce este zidită tot de acel domn. Cuvintele aceste îmi pricinuiră o tulburare ... și doi de ani, pe vremea când au intrat turcii în Moldova ca să dea goană volintirilor, eu eram vânător de munte și pot zice

 

Ion Luca Caragiale - Addenda - Justificarea unor expulzări

... au devenit pe cale legală cetățeni români; ei sunt comercianți, profesori, advocați, medici și chiar ofițeri în armată, funcționari publici; în fine sunt ceea ce, fără deosebire, poate fi orice cetățean român, ei sunt români și ca atari se bucură și dânșii de toate drepturile și private și publice de câte ... revendicare a poporului autochton întemeiată pe un netăgăduit drept istoric. S'a aruncat asupra Statului și națiunii române prin acele foi fără nicio sfială tot veninul și ura mozaică, tot clasicul foetur judaicus: Națiunea română ?- incultă, intolerantă și stupidă; Statul român ? - Stat asiatic, inuman și barbar. Curat ... practicei meseriilor și comerciului ; se bucură în fine, ca și cetățenii români, de toate drepturile politice, pentru căpătarea cărora le este deschisă o cale legală, fără deosebită considerație din punct de vedere național sau confesional. Acești străini daca sunt onești și omenoși, daca respectă legile și Statul nostru, sunt respectați și ... și fac urziri contra liniștii și siguranței Statului. Al doilea cuvânt pentru care revenim asupra chestiunii este acesta. Foile opoziționale dela noi, mai însemnate, toate fără deosebire, s'au ridicat cu toată furia contra măsurii luate de guvern față cu aceia cari batjocoreau zilnic prin foile lor sordide națiunea și Statul ...

 

Miron Costin - Viața lumii

... pus nume cei bătrâni din lume; Elu-i cela ce pre mulți cu amar să afume. El sus, el coboară, el viiața rumpe, Cu soțiia sa, vremea, toate le surpe. Norocul la un loc nu stă, într-un ceas schimbă pasul. Anii nu potu aduce ceasul. Numai mâini și cu aripi ... nedireaptă foarte Pre toți, ci nevinovați, ea le tae vacul. O, vrăjmașă, hicleană, tu vinezi cu sacul. Pre toți îi duci la moarte, pre mulți fără deală, Pre mulți și fără vreme duci la aceasta cale. Orice faci, fă, și caută fârșitul cum vine. Cine nu-l socotește, nu petrece bine. Fârșitul ori laudă, ori face ...

 

Duiliu Zamfirescu - Levante și Kalavryta la Missolonghi

... Spune, Zante, unde-i timpul când Byron, în liniștire, Pe-ale mării tale valuri dorul său și-l legăna..., Ș-ale vântului suspine când nebuna sa iubire Cu suspine le-ngâna? Missolonghi, unde-i vremea când pe zidurile tale, Surâzând mureau toți grecii ca eroii din povești? Unde-s sfintele morminte ... și-l cuprinde Vrând în el să stăpânească un necunoscut fior... Sânul însă n-o ascultă, alba-i față i s-aprinde Și oftând, mai fără voie, zice: “Ah, mi-e dor!... mi-e dor...â€� III După capul Kalogria, pe o coastă,-ntre lagune, Doarme dusă Missolonghi la al ...

 

Ioan Slavici - Moara cu noroc

... IX 10 X 11 XI 12 XII 13 XIII 14 XIV 15 XV 16 XVI 17 XVII I — Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit. Dar voi să faceți după cum vă trage inima, și Dumnezeu să ... scăpat altul de o primejdie. Dar binecuvântat era locul acesta mai ales de când veniseră cârciumarul cel nou cu nevasta lui tânără și cu soacră-sa cea bătrână, căci ei nu primeau pe drumeț ca pe un străin venit din lume, ci ca pe un prieten așteptat de multă vreme la ... străbuni tot păstori au fost, oameni care au obiceiurile lor și limba lor păstorească, pe care numai ei o înțeleg. Și fiindcă nu-i neguțătorie fără de pagubă, iară păstorii sunt oameni săraci, trebuie să fie cineva care să răspundă de paguba care se face în turmă: acest cineva este "sămădăul ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Două primadone

... a ne­putinței, punctul de unde nu-i departe ultima stațiune a omului bătrân, mormântul ce se află într-un pustiu imens fără verdeață, la care ajunge trecând peste colina de flori a tinereții. Deci poves­tirea întâmplărilor din tinerețile trecute nu o dată este intere ... intervale de actori ambulanți de operete, drame și vodeviluri. Rușii sunt pasionați pentru teatru, și măcar că trupa se alcătuia din artiști nedemni ce jucau fără diferență tot felul de roluri dramatice și lirice, totuși teatrul era totdeauna bucșit de public, adunân­du-se numai pentru a privi jocul ... acuși voi veni... (Fe­meia iese, el după sufler) : Cine vine? Francisco. Stai și răspunde, cine ești! Bernardo. Să trăiască regele! Văzut-ai, blestematul nu vrea să-mi deie rachiu pe datorie! întrerupe pe Bernardo o voce amorțită de după culisă. Francisco. Bernardo! Vocea amorțită. Ba nu. Mortcu, crâșmarul din colț ... Către ceilalți.) De acum eu voi sufla rolurile, veniți mai aproape și să vedem de vă veți bizui, dracilor, să șuguiți cu mine. (Către fiică-sa.) Tu du-te și-ți fă toaleta! (Către Hamlet.) Ia seama, ștrengarule, la acest monolog! În cela rând m-ai dat de rușine, căci, în ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira V

... la cei ce-mi aflau gândul: Prieteni cu-adevărul voi nu puteți a fi. PERIERG: De-ți sunt așa dragi codrii și traiul fără griji, Măcar un ceas de vreme c-aș fi eu Pan socoate, Și nu-i avea căință. Eu sunt poet, iubite! În cinstea-ți voi ... la virtuți S-a pomeni cu slavă în veacuri viitoare. SATIR: Păstrează-a tale versuri; eu voi s-aduc plăcere Și fără răsplătire. La voi numai e dat, Nimică să nu faceți fără de interes. Voi numai pentru-o vorbă, pentru-o căutătură Sau pentru o zâmbire, de-a purure pretindeți Închinăciuni, prezenturi, răsplăți și mulțumiri ... un cuvânt, ș-aceia ce mai puteau umbla, Și cei căzuți pe uliți cu toții erau beți. Unii amețiți numai se-mpiedica-n picioare, Mergând fără să știe în care parte-aleargă; În danțuri desfrânate alți spulberă gunoi, Pre trecători mânjindu-i, în glod se tăvălesc. Uitând rușinea toată și buna ... albă, un pântecos bătrân, La față gras și rumen, cu ochii înfundați, Și cu un glas molatic! — Ce stai pe gând, îmi zice, Aice fără ...

 

Grigore Alexandrescu - O nuntă

... și văcarul satului arătaseră oarecare pretenții asupra inimii ce acum se lega pentru totdeauna, dar greutatea brațului delicatei copile le lăsase semne neșterse de antipatia sa. Cât pentru frumusețile miresei, vă mărturisesc că hotărârea mea era să vi le descriu cu de amănuntul; dar fatalitatea, care pune adesea stavile la execuția ... mână un frâu și un căpăstru, simboluri magice ale supunerii, și cu cea mai desăvârșită eleganță le puse de gâtul miresei, apoi o trase înăuntru, fără a mai adăuga nimic la darurile sale. Acum nunta era săvârșită și masa întinsă pentru cei chemați. Ce s-a mai ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>