Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PE VIAȚĂ
Rezultatele 401 - 410 din aproximativ 1573 pentru PE VIAȚĂ.
Constantin Stamati-Ciurea - În vis și aievea
... a se linguși pe lângă Cezarul, au declarat pe Faustina în rândul zeițelor cu atributele Iunonei și Cererei, iară junimea la cununii aducea ofrande pe altarul acestei zeițe neprihănite și protectoare a căsătoriilor. Privind la acea strălucită adunare a atâtor frumoase, ce rivaÂlizau una cu ... balul nostru aievea îl vede în vis, dormitând sub influența opiumului fumat sau hașișului înghițit. Dar și huriile, ce el le vede în halucinația beției pe un munte de pilaf, nu se pot compara cu zeițele saloanelor noasÂtre, pe care noi le admirăm cu sentimente de extaz, privind grațiile lor estetice, pe când huriile golite inspiră asiaticului aceeași dorință brutală ce el o simte în vis în vreo oază din SaÂhara sau în haremul său propriu ... acest cusur el se naște și crește și cu el rămâne până la mormânt. Așadară, cum lesne se înțelege, acel pom a închipuit pe femeie, adică pe Eva liberă, nu sclavă, pe Eva încântătoare, Eva măgulirii și a ispitei, Eva pentru care Adam a preferat voluptatea amorului în schimb pentru raiul contemplației grațiilor ... ...
... Alexandru Macedonski - Poeţii Poeții de Alexandru Macedonski De ce ca norii cei de iarnă Ce vin pe câmpuri ca s-aștearnă Lungi strate de zăpadă, Se strâng pe unele frunți june Nori viforoși, sumbre furtune Ce se-mbulzesc grămadă? Ori nu mai este-n ceruri soare, Și-n lume viață râzătoare Misteruri și amoruri? Ce patime-i însuflețește? Vrun vis nebun îi urmărește Cu vecinicile-i doruri? De sunt nebuni, voiesc să-i apăr, Că ... să se întâmple Să poarte-o lume între tâmple Pe care să n-o știe! Cu ei vorbesc frunzele-n cale, Cu ei și apele pe vale, Și bolțile albastre! Iar dacă au un corp de tină, Cu sufletele în lumină Plutesc mai sus de astre! De suferinți, ei sunt exemple ... Și nu e-n stare suferire Ca să-ntrerupă-a lor menire Și nobilă, și sfântă! Lor nu le pasă de năpastii; Zâmbesc pe margini de prăpastii; Iubesc, mângâie, cântă! Câștigă pâinea lor prin trude; Nenorociții le sunt rude, Copii, le sunt orfanii; Îi recunoști fiindcă-i latră Toți ...
Vasile Alecsandri - Imn religios
... dată în memoria acestui domn Ștefan cel Mare la mănăstirea Putna, în 15/27 august 1871 Etern, Atotputernic, o! Creator sublime, Tu, ce dai lumii viață și omului cuvânt, În tine crede, speră întreaga românime... Glorie ție-n ceruri, glorie pe pământ! Sub ochii tăi în lume lungi valuri de-omenire Pe marea veciniciei dispar ca nori în vânt, Și-n clipa lor de viață trecând strigă-n uimire: Glorie ție-n ceruri, glorie pe pământ! Tu din sămânța mică înalți stejarul mare, Tu junelor popoare dai un măreț avânt, Tu-n inimile noastre ai sacre, vii altare. Glorie ție ... tine-i viitorul, trecutul și prezentul! Tu duci la nemurire prin tainicul mormânt Și numele-ți cu stele lumină firmamentul. Glorie ție-n ceruri, glorie pe pământ! Etern, Atotputernic, o! Creator sublime, Tu, care ții la dreapta pe Ștefan, erou sfânt, Fă-n lume să străluce iubita-i românime... Glorie ție-n ceruri, glorie pe
Ion Luca Caragiale - În Nirvana
... a făcut cîteva cuplete minunate. Eu crez că ți-ar face plăcere să-l cunoști. Și-mi povesti cum găsise într-un otel din Giurgiu pe acel băiat — care slujea în curte și la grajd — culcat în fîn și citind în gura mare pe Schiller. În ieslele grajdului, la o parte, era un geamantan — biblioteca băiatului — plin cu cărți nemțești. Băiatul era foarte blînd, de treabă, nu ... amestecătură! — fericită pentru artist, nenorocită pentru om! Primăvara următoare a plecat cu o trupă ambulantă de teatru prin Moldova. Am așteptat toamna pe Eminescu în zadar — trupa s-a întors fără dînsul. Părintele lui, de fel din Botoșani, l-a regăsit pe excentricul fugar și, mai cu binele, mai cu de-a sila, l-a luat acasă, și d-acolo l-a ... în cîteva luni a speriat Academia militară cu talentele-i și a dat un examen care l-a făcut pe mareșalul Moltke [1] să se intereseze foarte de aproape de soarta lui, hotărît să-l ia pe ...
... Mehadia Prin Mehadia de George Coșbuc Și era un vuiet jalnic prin porumburile coapte. Carul-mare scoborâse jos de tot spre miazănoapte Și-i păreau pe deal înfipte roțile de dinapoi; Lira ne-nsoțea la dreapta, iar Antares după noi. Prin răcoarea mult-a nopții îmi vedeam suflarea gurii ... strâmta cale de sub marginea pădurii Obosit și de mânie și de drum îndelungat. Uneori izbea copita calului descălecat Pietrele ,-ngrozind tăcerea câtă mă-nsoțea pe cale. Noaptea neagră tot mai negru văl punea pe neagra vale Vântul zbuciuma frunzișul și prin stânci la cotituri, Fioros scotea-n durere muget cu-nzecite guri. Și urcam, urcam poteca. Parcă m-aș ... mă poarte, Unde-o vrea. Mânia-n suflet parcă-mi tot sporea pe drum Și trecea, trecea și noaptea, și era spre zori acum. Dar pe culme sus, deodată, Doamne, tu, Părinte-al vieții! Când ieșii pe culmea goală în răcoarea dimineții, Sufletu-mi simții deodată liber de uimire plin: Încetase-acum și vântul, cerul scapără senin. Iar în zarea limpezită ca ... Sta pe ...
... răscumpărat cu prisos dezamăgirile vieții. Artist din dezamăgirile vieții e un alt simptom decisiv al naturii diletante. În sfârșit, culminația: m-am întrebat, ca de pe hotarul a două lumi contradictorii, care e lumea adăpostitoare a adevărului veșnic, în care trebuie să găsesc calea ce mă va ... se simțea mângâiat. Diletantul este un fals izolat. El se joacă de-a singurătatea, ca un copil care, sătul de răsfățuri, se supără pe mama și nu vrea să vie la masă. În bețiile sale de visări imprecise, în indolența care fuge de forma hotărâtă și responsabilă, diletantul se ... difuze, roditoare sau înșelătoare. Spiritul diletant este o fredonare. La cântarea adevărată el nu ajunge; până acolo drumul e prea inconfortabil. Îi place să întârzie pe treptele sentimentului pur, acolo unde, prin excelență, se operează mirajul pernicios al unei minți prea încărcate, al unei himerice abundențe. Lumea de perpetue avorturi, opacă ... cu un caracter de studiu bine susținut. Să subliniem tare o pagină de virtuozitate discretă, dar de excelentă calitate: jocul de imagini interioare și externe pe care le proiectează călărețul, în trecerile sale periodice, pe ...
Grigore Alexandrescu - Rugăciunea
... izvor de veșnicie, Al căruia sfânt nume pământul nu îl știe, Nici omul muritor! Dacă la cer s-aude glasul făpturii tale, Fă ca întotdeauna pe a virtuții cale Să merg nestrămutat. Când soarta mă apasă, cum și când îmi zâmbește, Când veselă m-ajută, când aspră mă gonește ... Prin ea tu mă-ndreptează, și când greșesc mă-nvață Cum trebuie să fiu. Fă să doresc de obște al omenirii bine, Să mă cunosc pe însumi, și altul decât tine Sa nu am Dumnezeu. La oameni adevărul să-l spui fără sfială, De cel ce rău îmi face, de cela ... al meu suflet să vază Lumina așteptată, a nemuririi rază, Dincolo de mormânt, Acolo unde viața cea veșnică zâmbește Sărmanului acela ce-n viață pătimește, Gonit pe-acest pământ. Știu cum că lumea noastră între globurile multe, Ce sunt pentru mărirea-ți cu un cuvânt făcute După un veșnic plan, Nimica înainte ...
Nicolae Gane - Stejarul din Borzești
... Stejarul din Borzești [1] de Nicolae Gane Publicată în Convorbiri literare , anul XV, nr. 10, 1 ianuarie 1882. A fost odată un timp, pe când Molna și Prutul nu făceau hotar între trei țări surori, pe când bourul moldovenesc era singur stăpân pe-o țară largă, îndemănatică, locuită de-un popor ager și drept pământean. De pe atunci, deci, și pănă-n zilele noastre, rămas-a vorba din tată-n fiu cum că un joc de copii se încinsese odinioară ... nehotărâtă, dar, în sfârșit, copilul cel cu ochi albaștri gânditori, care avea darul de a se război moștenit de la tatăl-său, învinse pe tătari, prinse pe hanul lor, pe neastâmpăratul Gheorghie, și-l legă de-un stejar bătrân, martur de cea întăi izbândă a viitorului domn. Apoi toți hatmanii și căpitanii lui ... și crengile copacului, pătate de sânge copilăresc, se clătinară înfiorate. Treizeci de ani au trecut după această întâmplare, și micul Ștefan, schimbând sabia de lemn pe paloșul de oțel, se urcă de pe treaptă pe treaptă pe scara lumii, pănă ce ajunse să fie numit la Direptate domn țării Moldovei, înscăunat și miruit de mitropolitul Teoctist. Astfel, făcându-se însuși țiitor peste ...
Garabet Ibrăileanu - Influențe străine și realități naționale
... și Convorbirile -- produse și ele de influențe literare străine... Literatura franceză din veacul al XVIII-lea (și cea grecească nouă) au inspirat, au făcut scriitori pe Conachi și pe Văcărești. Acest început de literatură și romantismul francez au determinat literatura epocii următoare, opera lui Cârlova, Alexandrescu, Alecsandri etc. Imitația aceasta a literaturii ... Davidescu îmbrățișarea simbolismului de către Macedonski), și spre a fi "originali", adică cu orice preț altfel decât ceilalți, ar fi început să imite pe Musset și pe Vigny! * Dar, în deosebire de epoca precedentă pseudoclasică, modelele franceze au fost acum mai asimilate de sufletul național, pentru că acum scriitorii, din cauza extracției ... atenția profanilor că acest "curent poporan" nu înseamnă curent poporanist. E un termen uzual în istoria literaturii române.) În Muntenia, spiritul specific are numai tăria pe care i-o dă extracția scriitorilor, mai apropiați de popor, dar nu o are și pe aceea pe care i-ar fi dat-o curentul poporan. De aceea, un poet ca Grigore Alexandrescu, cel mai mare talent dinainte de Eminescu afară de Cârlova ... cinci poezii, a murit), abia se poate spune că "a rămas". Structura artistică defectuoasă a acestui poet se explică, ...
George Coșbuc - Regele Pontului
... George Coşbuc - Regele Pontului Regele Pontului de George Coșbuc Aproape de strîmbele maluri Corabia-n fugă trecea, Cîntau despicatele valuri, Cîntau și matrozii pe ea. Iar noaptea și marea-mpreună Făceau armonie deplin — Pe ape lucire de lună Și pace-n văzduhul senin. Trezit de puterea cîntării, Aude, tresare prin somn Din groapă-i, pe marginea mării, Puternicul Schiției domn. Încet se ridică-ntr-o mînă, Se uită pe mare mirat; Cărunta lui barbă bătrînă Îi umple tot pieptul cel lat. Furtunile mării grozave Urlat-au, cu trăsnet trecînd, Și valuri, și bîrne de ... din vremile-apuse E cîntecul celor ce trec: Odată și dînsu-l știuse, Copil al pămîntului grec. Și vesel, ca valul și vîntul, Cîntîndu-l, pe mare-a trecut, Uitatu-l-a însă-n pămîntul Acelor ce domn l-au făcut ! De ce și-a pierdut ... și mărire și-averi? Lăsat-a prin veacuri vrun nume? Și parc-au fost toate ca ieri ! Copil el să fie-acum iarăși Pe ionice maluri, sărac, S-alerge cu dragii tovarăși, Să vînture lumea pe plac ! Dar nava se duce, se duce Dincolo de-albastru-orizont, Tot Pontul de lună străluce Și-un rege se plînge
Mihai Eminescu - Melancolie (Eminescu)
... în întinderi stă lumea-n promoroacă, Ce sate și câmpie c-un luciu văl îmbracă; Văzduhul scânteiază și ca unse cu var Lucesc zidiri, ruine pe câmpul solitar. Și țintirimul singur cu strâmbe cruci veghează, O cucuvaie sură pe una se așează, Clopotnița trosnește, în stâlpi izbește toaca, Și străveziul demon prin aer când să treacă, Atinge-ncet arama cu zimții-aripei sale De ... Stă cuvioasă, tristă, pustie și bătrână, Și prin fereste sparte, prin uși țiuie vântul - Se pare că vrăjește și că-i auzi cuvântul - Năuntrul ei pe stâlpii-i, păreți, iconostas, Abia conture triste și umbre au rămas; Drept preot toarce-un greier un gând fin și obscur, Drept dascăl toacă cariul ... pas Abia conture triste și umbre-au mai rămas. În van mai caut lumea-mi în obositul creier, Căci răgușit, tomnatec, vrăjește trist un greier; Pe inima-mi pustie zadarnic mâna-mi țiu, Ea bate ca și cariul încet într-un sicriu. Și când gândesc la viața-mi, îmi pare că ... o străină gură, Ca și când n-ar fi viața-mi, ca și când n-aș fi fost. Cine-i acel ce-mi spune povestea