Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru TRECE (O APA)
Rezultatele 401 - 410 din aproximativ 474 pentru TRECE (O APA).
Vasile Alecsandri - Cucoana Chirița în voiaj
... exagerat, tocă de catifea neagră cu flori, pene și cordele stacoșii etc.) (Ea cântă pe aria “Royal tambourâ€�:) Iată-mă-s! am sosit Dintr-o călătorie În care-am pătimit O sută de șotii ș-o mie. Dar, zău, nu mă căiesc, Nu-mi pasă de nimică; Eu sunt zdragon și mă numesc Chirița cea voinică. Ce voiagiu minunat! Ce frumos ... prilejul acesta m-am folosit și eu ca să văd lumea cea mare, că mă-ți crede?... Mă mucezisem la țară, la Bârzoieni... De la o vreme îmi venise stenahorie și ipohondrie; așadar... nu-ți uita vorba... într-o dimineață, pe la toacă, după ce m-am cotorosit de Aristița și de Calipsița, mi-am luat catrafusele și am spălat putina!… Soțul meu ... mă duc acolo la petrecere... ba încă am jucat și cancanu. GLASUL DE LA GALERIE: Aș! Aferim, Chiriță. CHIRIȚA: Mersi... Acolo am făcut cunoștință cu o mulțime de contese și de prințese: contesa Frizet, princesa Rigolboș, marhezul Brididi, marșalu Șicar, duca Șicocandar, ba încă am întâlnit și o claie de boieri și cucoane de la noi, precum, de pildă: Aud? să nu le numesc? fie!... Dar din toți cine era mai cu haz ...
Vasile Alecsandri - Cucoana Chirița în balon
... multe... Habar n-am!... Dacă nu mi-au venit de hac nici balonul meu cel galben, știți, cel troienit în Păcurari... apoi de balonul ista o să mă spariu?... Tocmai Ciubăr-Vodă o să-mi facă șotia?... Nu vă îngrijiți, suflețeilor... Eu sunt o persoană ca vestitul Baiardi, sans peur et sans reprocher. Am umblat pe apă și pe uscat, ș-acum vreau să umblu și prin văzduh ca o ciocârlie gingașă, ciripitoare... PANGLICĂ (ascuns între public): Cam grea ciocârlie! CHIRIȚA: Aud? Cine-a spus că-i grea?... Te înșeli, domnule. M-am ... smulte etc. Și caractere-njosite, Nu de mult la noi ivite, Vite, vite, vite, vite, vite, vite, vite. N-are cine cumpăra. VÂNZĂTORUL Șeapte de-o para! CHIRIȚA Ei, parol, n-ar zice ba. VÂNZĂTORUL Șeapte de-o para! COR N-are cine cumpăra Șeapte de-o para. Ei, parol, n-ar zice ba, Șeapte de-o para. CHIRIȚA Deci, Chirița exaltată Vrea în ceruri să răzbată, Bată, bată, bată, bată, bată, bată, bată, Chiar de-a fi din a ... a lor poală coborând ochii) Ca să cadă rostogoală, Goală, goală, goală, goala, goală, goală, goală. Sper că toți m-or admira. VÂNZĂTORUL Șeapte de-o
Emil Gârleanu - Nucul lui Odobac
... mea, care ți-am fost ca tată, că vrei să iei pe Ruja de nevastă? — Moșule! — Din patru sate, pe Ruja ai găsit-o? Pe Ruja tâlharului de Cazacu, pe fata celuia care o furat caii lui tat-tău, de era să-l spânzure colo, de nuc? Băietanul se-ndreptă o dată și vorbi răspicat: — De asta nu ți-am spus, că știam că n-o să vrei; da fata-i bună, moșule, și vreau să mi-o fac nevastă. — Ba nu! — Ba da! Moșneagul ridică palma dreaptă și-l lovi peste obraz cu atâta putere, că Mitru se clătină; dar ... pe bătrân cu cele câteva frunze rămase în vârful crengii cu care-și îndemna calul: — Moșule! Dar Toader îi apucă creanga și, smulgându-i-o, zise înfuriat: — El și-a luat plata, o să ți-o iai și tu. Și ridică mâna, dar Ruja strânse pulpele și porni surul să deie peste moșneag. Odobac îl prinse de funie, îl opri și ... fata. În cele din urmă Ruja începu să râdă, îi apucă mâna și zise hohotind: — Lasă, moșule, nu struni așa gura murgului, că i-o ...
Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche
... că ajunsesem în stare de piftie. În mintea mea aburită miji frica să nu mă fi lovit damblaua. Nu, dar în sfârșit mă răzbise. De o lună, pe tăcute și nerăsuflate, cu nădejde și temei, o dusesem într-o băutură, un crailâc, un joc. În anii din urmă, fusesem greu încercat de împrejurări; mica mea luntre o bătuseră valuri mari. Mă apărasem prost și, scârbit de toate peste măsură, năzuisem să aflu într-o viață de stricăciune uitarea. O luasem numai cam repede și mă vedeam în curând silit să depun armele. Mă lăsau puterile. În acea seară, eram în așa hal de sfârșeală ... De o sobră eleganță, plin de demnitate în port și vorbire, el rămăsese apusean și om de lume până în vârful unghiilor. Ca să prezideze o înaltă Adunare sau o Academie, altul nu s-ar fi găsit mai potrivit. Cineva care nu l-ar fi cunoscut, văzându-l trecând seara, când ieșea, țeapăn și grav ... noapte ale destrăbălării bucureștene, în Pașadia, eu am cunoscut un alt om. Dar pe acela îl întâlneam aiurea. La câțiva pași de Podul Mogoșoaiei, într-o ...
Garabet Ibrăileanu - Amintiri din copilărie și adolescență
... care azi sunt eu. Dar această impresie nelămurită a mea, adăugată cu cele ce am auzit despre ea, au alcătuit în mintea mea o ființă vie, pe care o văd: o fată tânără. Ea a murit la vârsta de 31 de ani, și o văd ca o fată. Mama mea, acum când eu am 40 de ani, când sunt mai bătrân decât ea, îmi apare într-un chip foarte curios, pe care ... arendă o moșioară. Țin minte această primă călătorie a mea (căci călătoria ce am făcut-o când eram de jumătate de an, într-o iarnă, de la TârguFrumos, unde m-am născut, la Roman, nu o pot pune la socoteală). Stăteam pe scăunașul trăsurii, iar mama mea cu bunica mea în fund. Tatăl meu nu știu: era pe capră, ori nu ... dată am trecut prin păduri. Călătoream în altă planetă. Am ajuns la Poiana lui Iurașcu, moșia noastră , pe la 5-6 seara. Acolo ploua. Într-o grădină mare, după ploaie, cântau zeci de cuci. Era casa proprietăresei, o cucoană bătrână, care fusese de multe ori cu trăsura la Paris. Am stat în casa aceea mai multă vreme. O ...
Ion Luca Caragiale - Partea poetului
... a povățuit Poetul cu blândețe să nu mai bea atâta bere, că berea multă tâmpește. Acela, pesemne tâmpit gata, i-a zis o vorbă foarte proastă și i-a turnat o halbă-n cap. Poetul a cazut mâhnit pe gânduri — făr-a-nțelege cum poate avea o lume întreagă, stăpânind întreg pământul, atâtea griji, atâta bătaie de cap și atâta răutate — și s-a hotărât să se-ntoarcă la ... Frumoasă e natura, ai? Dar muncitorul asudat, punându-și gresia în brâu și ștergându-se cu mâneca pe frunte, i-a răspuns: — O fi și frumoasă! — E duioasa noastră mamă! a adăogat Poetul. — Da, duioasă mamă, ce e drept... Trebuie numa s-o bați să-i sângerezi sânul până să se-ndure să-ți dea o picătură de lapte... Și încă vara, cât să fie de zăduf, calea-valea; dar să poftești d-ta iarna — că pasămite nu ești de ... gangul unui palat, s-a suit pe scări, pe unde se-mbulzea fel de fel de lume, și a nemerit într- ...
Gheorghe Dem Theodorescu - Tudorel
... el să jeluiesc Că nu-i chip să mai trăiesc. Și Voichița, d-auzea, Lacrămile Că-i curgea; Hambarele Mătura, Făioară Că-mi găsea, D-o turtică Mi-i făcea; În lacrămi o frământa Și la țâțe I-o cocea, Și în traistă I-o punea. Tudorel mi se gătea, Pe Voichița Săruta, Iar sărmana, Vai de ea, De foc mare leșina. Soacră-sa îmi alerga, Apă rece că-i punea, Pe Voichița deștepta. Tudorel că le grăia —Iacă, maică, nora ta, Păstreaz-o ca viața mea, La-ntoarcere s-o găsesc Așa cum ți-o dăruiesc. Tu, Voichițo, soața mea, Să-ți păstrezi tot mintea ta Și cinstea măicuță-mea, Că mă duc la Țarigrad, La-nălțatul de-mpărat, Ca ... mi s-a lungit, Dor de ducă mi-a venit. Să-mi dai voie să mă duc, Doar cu suflet s-o apuc, Și ce-o vrea măria-ta Din avere tot mi-o da. Împăratul l-asculta, Voie bună că-i dădea Și-averea-i dăruia Saxanale Cu parale, Sămărași Cu gălbenași, Cirezi multe De boi grași Și ... s-a vândut Grijă mare c-am avut, Și la tine c-am venit, Banii-n mână i-ai primit. Soacră-sa n- ...
Vasile Alecsandri - Din albumul unui bibliofil
... de măgulire putea să fie pentru un român în titlurile de Paharnic, de Stolnic, de Comis, de Medelnicer etc., când boieria acestora nu era decât o slugărie travestită. Paharnicul mare, îndeplinind funcția de Ă©chanson, diregea cu paharul, adică vărsa domnului vin și apă la masă. Stolnicul mare servea de maître d’hĂ´tel, căci el preceda în sala de prânz blidele cu bucate și le așeza dinaintea domnului ... el și om și vită, și răcoarea și căldura, și umbra și soarele, și tot ce este bun pe pământ!“... etc. (Extras dintr-o carte veche). Crâncen blestem și de o sălbatică energie! Accentul neîmpăcat ce-l caracterizează explică luptele și cruzimile fanatismului religios. Dar ceea ce inspiră o mirare dureroasă este că toate acele formule de afurisenii și acte de cruzime au fost pretutindeni dictate și executate în numele lui Christos, care a ... Toată grija mi-am luat Și de lume am scăpat, Eu de dânsa, ea de mine Și... să ne fie de bine! V - Fragmente dintr-o poveste Când ascultă cineva cu luare-aminte modul cu care țăranii povestesc basmele răspândite în popor, el constată perioade întregi, rimate, și nu se refuză ...
Vasile Alecsandri - Iorgu de la Sadagura
... ei sunt goale, obrazul dres cu roșu și împestrițat cu benghiuri. KLEINE SCHWABE e un neamț sărac, de 35 de ani. ACTUL I Teatrul reprezintă o odaie mobilată după moda veche în provincie: un pat lung, în stânga, cu perine la perete, și mai în fiind o sobă; ușă în fund; altă ușă în stânga, care dă în odaia pitarului Damian; o a treia ușă în dreapta, care duce în sala de mâncare, și o fereastră alăture. SCENA I DAMIAN (întrând în fund): Să dai degrabă curcanii la bucătărie, să-i puie-n frigare... și să spui lui Gheorghe bucătarul ... cinstit... GAHIȚA: Da cine-ți vorbește de nebunie și pozne?... Cine-ți zice că n-ai reputație bună?... DAMIAN: Apoi dacă am respuntație bună, cum o chemi d-ta... ce zici că am trimis oamenii din ogradă?... GAHIȚA: Da n-ai trimis pe Iftimi să mă poftească la masă?... și tocmai ... s-a pricopsit de tot biata Moldovă! (Cu blândețe.) Ian ascultă-mă, dragă cucoană Gahiță... nu te mânia... eu te-am văzut mititică cât o ...
Anton Pann - Norocul și mintea
... îndată De necaz și ciudă vru Mintea să bată. Dacă văzu Mintea că nu să-nțelege Ș-o s-ajungă treaba pînă la ciomege, Zise : -O Noroace ! ce trebuie ceartă S-avem ca nebunii și vorbă deșartă ? Noi un om s-alegem și, intrînd într-însul, Vrednicia-n faptă s-arătăm ... Că aci să-și facă colibă e bine. Ș-începu să sape, vrînd cu el Norocul. Să mai îndrepteze în pivniță locul. Săpînd dar, găsește o lespedă rasă, Lucrată în colțuri tocma ca o masă. Hotărî îndată, nu lăsă de mîine, Acum vru pe dînsa să mănînce pîine. După ce cu caznă și cu silă mare 0 scoase din ... pusese Pe nebun să-l facă precum să prinsese, Aduce îndată prin aceasta vale Negustori să treacă cu marfă pe cale, Ce venea atuncea c-o sută cămile. Dintr-o depărtare d-o lună de zile, Și fiind cam seară, au vrut să rămîie Aci cu ciobanu-mpreună l să mîie. Așa descărcară cămilele sale, Dînd drumul să ... lîngă dînsul și îl sfătuiește Ce fel să se poarte către împăratul, Cum cu a sa fiică, cum cu tot palatul. Le zice ...
Cincinat Pavelescu - Ce este o epigramă și cum se face%3F
... în Convorbiri critice, ci un năpăstuit! Toți îmi cer articole și schițe ușoare și sarcastice, și eu sunt și mă simt cel mai mare liric o știe și amicul Mihalache Dragomirescu! Considerând, așadar, ca o mică pedeapsă titlul conferinței ce mi s-a impus: Ce este și cum se face o epigrama? voi căuta s-o tratez în conformitate cu Știința literaturii, tocmai fiindcă eu nu sunt om de știință, ci de litere. Ce este epigrama? Acest cuvânt, căruia limba franceză ... lui Lucian și în care toți împărații morți candidează la un loc vacant în fața zeilor din Olimp. Marcu-Aureliu iese învingător. Epigrama: Am spus-o-n cântecele mele și-o mai strig și din mormânt: Beți înainte de-a ajunge ca mine-o mână de pământ! La latini, epigrama a avut la început aceeași varietate. Poeții se serveau de forma ei metrică și concisă ca să ... Martial a fost imensul rezervoriu de spirit al tuturor veacurilor. N-a existat scriitor celebru să nu împrumute de la Martial o aluzie, o idee sau ...