Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru TRECE PRIN

 Rezultatele 401 - 410 din aproximativ 1298 pentru TRECE PRIN.

Mihai Eminescu - Pustnicul (Eminescu)

... pe-oricare din făclii. Argint e-n sală și de raze nins E aerul pătruns de mari oglinzi. Copile dulci ca îngerii ­ virgine ­ Prin sală trec purtând cununi de flori; Ah! vorba înger scapă pe oricine De lungi descrieri, dulce cititori ­ Astfel acum ea mă scăpă pe mine ...

 

Mihail Kogălniceanu - Dorințele partidei naționale în Moldova

... și pe care și noi vroim a le lăsa întregi strănepoților noștri. Cel mai sfânt din aceste drituri este neatârnarea noastră dinlăuntru și prin urmare autonomia. Această neatârnare a fost întâia condiție a următorului tratat din 1512, prin care Moldova în domnia lui Bogdan, fiul lui Ștefan cel Mare, a cunoscut suzeranitatea Turciei, și anume: 1) Poarta recunoaște pe Moldova de ... tributar, iar nu ca provincie, cum o declară acum depeșa din 19 iulie 1848, căci atuncea n-ar fi putut încheia tratat cu o provincie), prin care tratat reformatorul Rusiei cunoștea domnului Moldovei titlul de autocrator și țării o deplină neatârnare. Rusia, prin tratatul de la Kainargi din 1774, cunoaște pe stăpânitorii Moldovei și Valahiei de suverani [2] și prin urmare și țările de staturi suverane. Pe acest tratat în care pentru întâiași dată prințipul mijlocirii Rusiei în favorul Principatelor este stipulat (însă numai încât ... au unele pentru altele [3] sunt întemeiate și toate celelalte tratate încheiate între Rusia și Turcia pentru Principate. Tratatul de Iași din 29 decembrie 1791, prin art. 4, nu cuprinde în adevăr altă nimica decât întărirea condițiilor cuprinse prin ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Cetatea Albă (Akerman)

... deșir. Pasă dorobanii cei cu coapse late, Cu sclipoase coifuri în argint lucrate. Îi urmez panțirii ce pe cai în spume, Ca ușoare vânturi, lunecă prin lume. Călărașii țării pe vânoși fugari, Îmbrăcați în zale ca bătrâni stejari. Între toți curtenii pasă cu mândrețe, În veșminte d-aur, cu frumoase fețe ... ce-i alung, Cu spedele-n spate, totd-odată-ajung. Cum pe fața mării, după o furtună, Valuri lângă valuri luptă împreună, Astfel în cetate prin adânci strâmtori, Mestecați se luptă vinși și vingători. Strigăte de-nvingeri, de plângeri durere Se înalță în aer... Soarele repiere. Pe o lată piață, printre ... se strânge. Acolo-i seraiul. Pașa, cu puțini, Apără haremul necat de creștini. Ștefan își repede calul alb de spume, Dintr-o gură-n alta trece mândru-i nume. S-a luat seraiul. Sabie și foc, Pradă și urgie fulger acest loc. Cum prin vijelie sună felurite Vânturile nopții, printre stânci trăsnite, Ploile muginde, tunetele-adânci, Râurile turburi ce cobor din stânci, Astfel se înalță sunetele d-arme, Strigătele ... o durere mare par împovărați. Pe bălaia-i coamă flori apar voios Cum lucește p-aur smalțul grațios Și cum crinii tineri printre raze-albesc, ...

 

Mihai Eminescu - Peste codri sta cetatea...

... În păr negru stele poartă, Dară alba față-i moartă, Ori se face nor de ploaie Care cade în șiroaie Și burează-așa de lin Prin perdelele de in; Și-n fereastră, ca-ntr-un prag. Se arată nalt și drag, Cu păr lung de aur moale Și cu ... Și pe gânduri multe pusă, Teiul nalt crescut sub geamuri I-au întins vro două ramuri Încărcate,-nfloritoare Și frumos mirositoare, Și aude șopotind Și prin frunze ropotind Ca un glas de copilaș Ce-o întreabă drăgălaș: ­ De ce șezi închisă, fată, După poarta ferecată, După zidurile grele, După negrele ... prigonesc, Iar babele mă vrăjesc Cu flori roșie de mac, Cu oscior de liliac, Ca să nu mă dau de leac. Nu auzi cum zbor prin ramuri, Țip în horn și bat în geamuri? Nu sunt tânăr fără minte, Prins de dulcele-ți cuvinte, Nu curtean înfumurat, Nici oștean împlătoșat, Ci ... încă ce-i cere Inima cu-a ei durere, Iar gândirea ei cea dulce N-o mai lasă să se culce. Peste vârfuri trece lună, Tânguios un corn răsună, Petrecând cu-atâta drag Toată rariștea de fag. Mai începe, mai se pierde, De-i răspunde codrul verde Fermecat și ...

 

Mihai Eminescu - Peste codri sta cetatea

... În păr negru stele poartă, Dară alba față-i moartă, Ori se face nor de ploaie Care cade în șiroaie Și burează-așa de lin Prin perdelele de in; Și-n fereastră, ca-ntr-un prag. Se arată nalt și drag, Cu păr lung de aur moale Și cu ... Și pe gânduri multe pusă, Teiul nalt crescut sub geamuri I-au întins vro două ramuri Încărcate,-nfloritoare Și frumos mirositoare, Și aude șopotind Și prin frunze ropotind Ca un glas de copilaș Ce-o întreabă drăgălaș: ­ De ce șezi închisă, fată, După poarta ferecată, După zidurile grele, După negrele ... prigonesc, Iar babele mă vrăjesc Cu flori roșie de mac, Cu oscior de liliac, Ca să nu mă dau de leac. Nu auzi cum zbor prin ramuri, Țip în horn și bat în geamuri? Nu sunt tânăr fără minte, Prins de dulcele-ți cuvinte, Nu curtean înfumurat, Nici oștean împlătoșat, Ci ... încă ce-i cere Inima cu-a ei durere, Iar gândirea ei cea dulce N-o mai lasă să se culce. Peste vârfuri trece lună, Tânguios un corn răsună, Petrecând cu-atâta drag Toată rariștea de fag. Mai începe, mai se pierde, De-i răspunde codrul verde Fermecat și ...

 

Petre Ispirescu - Înșir-te mărgăritari

... dus pe gânduri. Se întoarse la fete și le întrebă: - Ce ați zis, fetelor? - De m-ar lua pe mine feciorul ăla de boier ce trece p-aci, eu i-aș îmbrăca curtea cu un fus, zisese fata cea mai mare. - De m-ar lua pe mine feciorul ăla de boier ... p-aci, eu i-aș sătura curtea cu o pită, zisese fata cea mijlocie. - De m-ar lua pe mine feciorul ăla de boier ce trece p-aci, eu i-aș face doi feți­logofeți cu totul și cu totul de aur, zisese fata cea mică. După ce îi spuseseră fetele ... de boier, când își aduse acasă nevasta, îi dete, pentru trebuințele ei, o fată a unei bahnițe de țigancă ce-și ținea zilele prin curtea boierului cu ce se îndurau stăpânii. Procleta de cioară cum văzu fata, îi puse gând rău. Când sosi ceasul nașterei, fiul de boier nu ... și așa să facă. Doamna îi răspunse: - Bine, bunico; dacă așa vă este obiceiul p-aci, așa să facem. Ea, biet, nevinovată cum era, nici prin gând nu-i plesnea că întru aceasta era o viclenie din cele mai spurcate. Ea se știa curată la inimă. Făcuse tutulor bine. Nu se ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Iancu Moroi

... dar înverzit de soare, și, tresărind la sunetul clanței, se strecură pe ușă, abia îndrăznind să-și descarce toată inima într-un suspin. Vântul fluiera prin streșini. Până la Sofi erau trei uși închise, totuși, Moroi furișă prin geamuri o privire. I se păruse că revolta lui, atât de tainică, descuiase rând pe rând fiece ușă, spărsese geamurile și-l dăduse de gol ... a giorno ca ziua ( it. ). De la dĂ©veine ghinion, nenoroc ( fr. ). Până ce suiră scara, se împiedică de câteva trepte și-și trecu batista prin toate buzunarele. Vroi să-și scoată ceasornicul și se sperie că l-a pierdut, până ș-aduse aminte de "Solomon Berștein & fiu ... te ambala ... Deschide-ți ochii... Nu-ți urmări miza! Deschiseră ușa salonului. Dl director le ieși înainte. Vesel, legănându-și pântecele, învârtindu-și un deget prin lanțul de aur de la brâu. Sărută curtenitor mâna dnei Moroi. Întinse vârful degetelor șefului de masă. Moroi le atinse cu tot respectul cuvenit unui ...

 

Vasile Alecsandri - Pâinea amară a exiluluil

... focarul științelor și al artelor frumoase, a deveni pe nesimțite un om nou... îndopândute cu pâinea amară a exilului! Când privesc prin fereastră câmpiile acoperite cu zăpadă, copacii pudruiți cu praf de gheață, cerul ascuns sub o pâclă deasă, natura moartă, viscolul ce spulberă omătul, de pare ... de frig, când aud șuieratul înfiorător al crivățului care stinge viața în treacătul său, mă gândesc la adevărații martiri din timpurile noastre și îmi zboară prin minte unele strofe din Pohod na Sibir. Sub cer de plumb întunecos, Pe câmp plin de zăpadă, Se trăgănează-ncet pe jos O jalnică grămadă ... Și iute se coboară. Iar dintre brazi vine urlând, Urlând lupul flămând! Iată suferințe, iată martiri! Ochii se umplu de lacrimi când această imagine grozavă trece pe dinaintea lor. Când mă gândesc însă la exilul de la 1848, din care noi înșine am făcut parte, și îmi aduc aminte de așa ... vreo doi, trei, care au trecut din viață ca toți muritorii lumii acesteia, ne-am întors acasă din străinătate, din exil, ca dintr-o plimbare prin țări încântătoare, dintr-o călătorie în care am câștigat experiență, suvenire plăcute și cunoștințe de folos țării noastre. Am mâncat însă pâinea amară a ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Floricica codrului

... și gladiatorii romani făceau cu chinurile lor plăcere călăilor privi­legiați. Deci și acuma există încă mulți invalizi ai sibaritismului de atunci, cărora le apar prin vis zilele fericite ale timpului tre­cut, și la ale căror vedenii zâmbesc încă cu plăcere. Iară pe bătrânii lor din poporul de rând îi ... scărițe de aur și pietre scumpe... Însă bătrânii de pe timpul robiei privesc la aceste bacanalii rafinate, posomorân­du-se, negăsind în ele plăcere, căci prin fumul orgiilor actuale le apar pe pereți cuvintele legii penale, precum le-a văzut Baltazar2 la al său banchet istoric. Se-nțelege că ... iară benchetul și beția contenea de abia spre zori de zi când toți consumatorii ca după un război ședeau trântiți morți beți pe sub mese, prin jilțuri și în toate ungherele casei, unde pe care îl răsturna desăvârșit amețeala. La 1 septembrie boierul Andrei Klimenko serba ziua nașterii sale. La această ...

 

Dimitrie Bolintineanu - O noapte la morminte

... vânturi. Aseară, când umbra cădea pe pământ, Ieșii să văz luna jucând pe ruine, Căci două schelete gemeau lângă mine Și-un verde balaur zbura prin mormânt. Dar luna s-ascunde d-odată-n furtună Și astfel ca spicul de vânturi uscat, Vârtejul pe mine în văi m-a zburat ... Cum soarele trece din lume în lume, Din poluri în poluri zbura al meu nume, Din poluri în poluri eram lăudat. Precum un luceafăr străluce prin stele, Luceam printre prinții din epoca mea; Dar, vai! amăgire! Virtutea-mi lipsea Și sceptrul se sparse în mâinile mele! Toți îmi spunea mie că ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Wagnerism

... și Dimitrie Anghel Informații despre această ediție Azi dimineață Cișmigiul părea un parc de vechiu castel Și, ca un rege singuratec, eu singur mă plimbam prin el. Treceam cu mânile la spate tăcut, pe-aleele pustii, Copacii moțăiau din creștet ca niște uriași cheflii. Dar iat-un brad că se deșteaptă ... se ca-ntr-o oglindă în luciul apei liniștite, Din harfe sălciile cântă ca niște fete despletite. Alăturea, ursuz, platanul, mâncat și găurit de ploi, Prin scorburile lui respiră cu note grave de oboi. Tresare ca din altă lume, mișcându-și foile ei late, Și, la răstimpuri, sgomotoasă din talgere catalpa ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>