Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru VALURI

 Rezultatele 401 - 410 din aproximativ 624 pentru VALURI.

Mihai Eminescu - Poesis

Mihai Eminescu - Poesis Poesis de Mihai Eminescu M-am dus la Cluș. Am așteptat să vină noaptea pentru ca să mă duc la casa ei, să văd ce se-ntâmplase cu ea. Îmi venise ideea să-i iert tot ― trădarea ei ― și, de-ar fi fost o scânteie de amor în ea, s-o iau cu mine s-o fac nevasta mea. Inima mea era însetată de iubire și, ca cel ce se îneacă, îmi plăcea să mă țin de-un pai chiar. Noaptea era cam ploioasă și norii zburau negri prin cer și numai prin rupturile lor groase se vedea câteodată luna. Am luat o laternă mică cu mine, și, ieșind pe strade, am început a le străbate în plesnetul cel mărunțel și zuzuitor al ploii și a o apuca, ieșit afară din oraș, peste câmpii inundați de șiroaie, care, galbene, îneca iarba cea verde, și sfâșiind cu picioarele mele valurile ce inundau câmpia. Era întuneric de nu-ți puteai vedea mâna. Am ajuns la casa ei. Am scos lanterna, și, aprinzând-o înaintea ușii de din față, voi să scutur ușa, dar văd că încuietoarea e sigilată de către autoritate. Ce ...

 

Mihai Eminescu - Rugăciune (Eminescu)

Mihai Eminescu - Rugăciune (Eminescu) Rugăciune de Mihai Eminescu Crăiasă alegându-te Îngenunchem rugându-te, Înalță-ne, ne mântuie Din valul ce ne bântuie: Fii scut de întărire Și zid de mântuire, Privirea-ți adorată Asupră-ne coboară, O, maică prea curată, Și pururea fecioară,        Marie! Noi, ce din mila sfântului Umbră facem pământului, Rugămu-ne-ndurărilor, Luceafărului mărilor; Ascultă-a noastre plângeri, Regină peste îngeri, Din neguri te arată, Lumină dulce clară, O, maică prea curată Și pururea fecioară,       

 

Mihai Eminescu - S-a stins viața falnicei Veneții

Mihai Eminescu - S-a stins viaţa falnicei Veneţii S-a stins viața falnicei Veneții de Mihai Eminescu S-a stins viața falnicei Veneții, N-auzi cântări, nu vezi lumini de baluri; Pe scări de marmură, prin vechi portaluri, Pătrunde luna, înălbind păreții. Okeanos se plânge pe canaluri... El numa-n veci e-n floarea tinereții, Miresei dulci i-ar da suflarea vieții, Izbește-n ziduri vechi, sunând din valuri. Ca-n țintirim tăcere e-n cetate. Preot rămas din a vechimii zile, San Marc sinistru miezul nopții bate. Cu glas adânc, cu graiul de Sibile, Rostește lin în clipe cadențate "Nu-nvie morții - e-n zadar,

 

Mihai Eminescu - Satira II

Mihai Eminescu - Satira II Satira II de Mihai Eminescu De ce pana mea rămâne în cerneală, mă întrebi? De ce ritmul nu m-abate cu ispita-i de la trebi? De ce dorm, îngrămădite între galbenele file, Iambii suitori, troheii, săltărețele dactile? Dacă tu știai problema astei vieți cu care lupt, Ai vedea că am cuvinte pana chiar să o fi rupt, Căci întreb, la ce-am începe să-ncercăm în luptă dreaptă A turna în formă nouă limba veche și-nțeleaptă? Acea tainică simțire, care doarme-n a ta harfă În cuplete de teatru s-o desfaci ca pe o marfă, Când cu sete cauți forma ce să poată să te-ncapă, Să le scrii cum cere lumea, vro istorie pe apă? Însă tu îmi vei răspunde că e bine ca în lume Prin frumoasă stihuire să pătrunză al meu nume, Să-mi atrag luare-aminte a bărbaților din țară, Să-mi dedic a mele versuri la cucoane, bunăoară, Și dezgustul meu din suflet să-l împac prin a mea minte. - Dragul meu, cărarea asta s-a bătut de mai nainte; Noi avem în veacul nostru ...

 

Mihai Eminescu - Scrisoarea II

Mihai Eminescu - Scrisoarea II Scrisoarea II de Mihai Eminescu De ce pana mea rămîne în cerneală, mă întrebi? De ce ritmul nu m-abate cu ispita-i de la trebi? De ce dorm, îngrămădite între galbenele file, Iambii suitori, troheii, săltărețele dactile? Dacă tu știai problema astei vieți cu care lupt, Ai vedea că am cuvinte pana chiar să o fi rupt, Căci întreb, la ce-am începe să-ncercăm în luptă dreaptă A turna în formă nouă limba veche și-nțeleaptă? Acea tainică simțire, care doarme-n a mea harfă, În cuplete de teatru s-o desfac ca pe o marfă, Cînd cu sete cauț forma ce să poată să te-ncapă, Să le scriu, cum cere lumea, vro istorie pe apă? Însa tu îmi vei răspunde că e bine ca în lume Prin frumoasă stihuire să pătrunză al meu nume, Să-mi atrag luare-aminte a bărbaților din țară, Să-mi dedic a mele versuri la cucoane, bunăoară, Și dezgustul meu din suflet să-l împac prin a mea minte. — Dragul meu, cărarea asta s-a bătut de mai nainte; Noi avem în veacul ...

 

Mihai Eminescu - Stau în cerdacul tău...

... n grădină. Dar prin fereastra ta eu stau privind Cum tu te uiți cu ochii în lumină. Ai obosit, cu mâna ta cea fină În val de aur părul despletind. L-ai aruncat pe umeri de ninsoare, Desfaci visând pieptarul de la sân, Încet te-ardici și sufli-n lumânare... Deasupră ...

 

Mihai Eminescu - Ta twam asi

Mihai Eminescu - Ta twam asi Ta twam asi de Mihai Eminescu Fiică gingașă de rege, când în haina ta bogată Treci în faeton de gală și te mlădii zâmbitoare, Cum din frunzele-nfoiate râde proaspătă o floare, Toată lumea ce te vede e de tine-nseninată. Zbori cu șase cai ca vântul și răsai ca aurora. Cu căciulele în mână și cu gurile căscate, Oamenii salută-n cale pământeasca zeitate. Tu te-nchini. Te simți născută spre norocul tuturora. Dar deodată în mulțime tu fixezi ochiul tău mare. De o umbră-nfiorată e gândirea ta cuprinsă... O femeie de pe stradă și-a-nălțat privirea-i stinsă Înspre tine... fără ură, făr-amor, fără păsare. Tu? Unde te-apropii codrul se preface în grădină, Întristarea-n bucurie, bucuria-n fericire... Secolii coroanei tale cu regală strălucire Pot să scoată grâu din pietre și palate din ruină. Ea? născută-ntr-o cămară în mizerie obscură, N-auzi nici glas de mumă, nici a preoților psalme... S-a trezit cu comedianții cum juca bătând din palme, Pe-a pierzării căi părinții o-ndreptară ș-o vândură. Ea? De-o intra în templu, sub ...

 

Mihai Eminescu - Un farmec trist și ne'nțeles

Mihai Eminescu - Un farmec trist şi ne'nţeles Un farmec trist și nențeles de Mihai Eminescu Un farmec trist și nențeles        Puterea mea o leagă, Și cu nimic nu m-am ales        Din viața mea întreagă. E un luceafăr răsărit        Din negura uitării, Dând orizon nemărginit        Singurătății mării. Îngălbenit rămâne-n veci        Și-i e aproape stinsul, Când ale apei valuri reci        Călătoresc cu dânsul. Cu-atâtea tainici rugăminți,        Cu-atâtea calde șoapte, Cu-atâtea lacrime fierbinți,        Vărsate zi și noapte, I te-ai rugat: dorul nespus        Din suflet să-ți alunge, Dar el se-nalță tot mai sus        Ca să nu-l poți ajunge. Va rămânea necunoscut        Și va luci departe Căci luminează din trecut        Iubirii celei moarte Și se aprinde pe-orizon        Pustiu de mări și stepe Și a lui farmec monoton        M-a-nvins făr-a-l

 

Mihai Eminescu - Un farmec trist și nențeles

Mihai Eminescu - Un farmec trist şi nenţeles Un farmec trist și nențeles de Mihai Eminescu Un farmec trist și nențeles        Puterea mea o leagă, Și cu nimic nu m-am ales        Din viața mea întreagă. E un luceafăr răsărit        Din negura uitării, Dând orizon nemărginit        Singurătății mării. Îngălbenit rămâne-n veci        Și-i e aproape stinsul, Când ale apei valuri reci        Călătoresc cu dânsul. Cu-atâtea tainici rugăminți,        Cu-atâtea calde șoapte, Cu-atâtea lacrime fierbinți,        Vărsate zi și noapte, I te-ai rugat: dorul nespus        Din suflet să-ți alunge, Dar el se-nalță tot mai sus        Ca să nu-l poți ajunge. Va rămânea necunoscut        Și va luci departe Căci luminează din trecut        Iubirii celei moarte Și se aprinde pe-orizon        Pustiu de mări și stepe Și a lui farmec monoton        M-a-nvins făr-a-l

 

Mihai Eminescu - Veneția

Mihai Eminescu - Veneţia Veneția de Mihai Eminescu S-a stins viața falnicei Veneții, N-auzi cîntări, nu vezi sclipiri de baluri; Pe scări de marmură, prin vechi portaluri, Pătrunde luna, înălbind pereții. Okeanos se plînge pe canaluri… El numa-n veci e-n floarea tinereții, Miresei dulci i-ar da suflarea vieții, Izbește-n ziduri vechi, sunînd din valuri. Ca-n țintirim tăcere e-n cetate. Preot rămas din a vechimii zile, San Marc sinistru miezul nopții bate. Cu glas adînc, cu graiul de Sibile, Rostește lin în clipe cadențate: „Nu-nvie morții — e-n zadar, copile!â€

 

Mihai Eminescu - Veneția (de Gaetano Cerri)

Mihai Eminescu - Veneţia (de Gaetano Cerri) Veneția de Mihai Eminescu S-a stins viața falnicei Veneții, N-auzi cîntări, nu vezi sclipiri de baluri; Pe scări de marmură, prin vechi portaluri, Pătrunde luna, înălbind pereții. Okeanos se plînge pe canaluri… El numa-n veci e-n floarea tinereții, Miresei dulci i-ar da suflarea vieții, Izbește-n ziduri vechi, sunînd din valuri. Ca-n țintirim tăcere e-n cetate. Preot rămas din a vechimii zile, San Marc sinistru miezul nopții bate. Cu glas adînc, cu graiul de Sibile, Rostește lin în clipe cadențate: „Nu-nvie morții — e-n zadar, copile!â€

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>