Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎNTÂIUL
Rezultatele 411 - 420 din aproximativ 566 pentru ÎNTÂIUL.
Vasile Pârvan - Datoria vieții noastre
Vasile Pârvan - Datoria vieţii noastre Datoria vieții noastre de Vasile Pârvan Lecție de deschidere a cursurilor de istoria antică și de istoria artelor, ținute în semestrul de iarnă 1919 - 1920 la Universitatea din Cluj, citită în ziua de 3 noiembrie 1919 De la o zi la alta popoarele trăiesc prin munca, mereu aceeași, a celor mulți. Singura oboseală ce și-o dă sufletul omului simplu e de a păstra cât mai neschimbat meșteșugul din bătrâni, care îi dă - după meseria ce o are - hrana. Și memoria populară e foarte precisă: unele procedee își au începutul lor, identic cu forma de azi, în epoca preistorică. Continuitatea civilizațiilor populare în cursul mileniilor e propriu-zis un simplu reflex al continuității vieții din natură: evoluția acesteia se petrece în limite de timp așa de imense, încât sunt neaccesibile controlului uman; se poate așadar vorbi de o adevărată eternitate a primitivismului popular, conservativ. Istoric, adică evolutiv-uman, popoarele trăiesc numai prin fapta precursorilor și revoltaților. Aceștia tulbură ca niște demoni, perpetuu nemulțumiți, beatitudinea lenei spirituale a contemporanilor, le deșteaptă iluzii și apetituri, le răscolesc patimile, le dărâmă prețiosul echilibru al perfectei inerții. Fie ...
Calistrat Hogaș - Amintiri dintr-o călătorie
... un dezertor. La Gârcina i-ai scăpat sfinția-ta; da nu știu cine are să-i scape la alte comuni. Și țăranul avea dreptate: cel întâi nespălat avea tot dreptul să ne întrebe de pașapoarte sau cel puțin de biletele de identitate. Marchidan — negustor ambulant de mărunțișuri. În timpul acesta ...
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II â†�â†� Volumul I Donna Alba de Gib Mihăescu (Volumul II) Stăm acum la gura sobei mângâiați de căldura celui dintâi foc din anul acesta; afară ține de câteva zile o ploaie măruntă, deasă și rece de toamnă, iar orașul tot e strâns zdravăn într-o imensă manta cenușie-roșiatică. Burlanele turuie vârtos, aci de-a dreptul sub acoperiș, și asta îmi mărește gustul de ascultare al [sic] scrisorilor donnei Alba (căreia de-acum înainte îi voi spune numai astfel, pe italienește; în spaniolă cuvântul scris "dona" se pronunță "donia", or mie îmi place s-o chem așa cum răsună în italienește, adică întocmai cum se scrie: donna, donna Alba). De bună seamă că același țuruit a dat îndemn și ghes și-acum dă necontenit avânt prințului să-mi facă această divină lectură. Eu o ascult cu religiozitate, dar din când în când casc, sau îl întrerup cu vreo amintire, care n-are nici în clin, nici în mânecă nici cu sensul frazelor citite, nici cu reflecțiile sau informările complimentare pe care prințul mi le dă asupra lor; ba îl întrerup câteodată cu vreuna boacănă de tot, astfel că ...
... Ascultă, eu să-ți spun de mine: Și eu în lume am iubit Mai mult pot zice decât tine, Nemăsurat fiind robit, Cunosc această pătimire Întâi țin minte eu abia. Pe Dunăre când nu avea Moscalii încă stăpânire. Pe când știam noi de sultan, Iar pașa de la Akerman Ocârmuia Bugeacul ...
... Ascultă, eu să-ți spun de mine: Și eu în lume am iubit Mai mult pot zice decât tine, Nemăsurat fiind robit, Cunosc această pătimire Întâi țin minte eu abia. Pe Dunăre când nu avea Moscalii încă stăpânire. Pe când știam noi de sultan, Iar pașa de la Akerman Ocârmuia Bugeacul ...
Alexandru Dimitrie Xenopol - Naționalism și antisemitism
... puteĂ să li se prefacă firea. Evreul chiar botezat tot Evreu va rămâne, dar prin acea formalitate se vor dobândì două rezultate foarte mari: mai întâi Evreul va fi respins din Comunitatea evreească și el va trebuÄ› să se apropie de Români, apoi botezul va deschide calea însoțirei între Evrei și ...
Antim Ivireanul - Cazanie la Adormirea preasfintei Născătoarei de Dumnezeu
... nu cu acest mijloc, iar într-alt chip s-au zis și la alții, precum să vĂ©de în multe locuri ale sfintei Scripturi, că întâi la al patrulea cap al Facerii zice pentru Avel: Că căută Dumnezeu asupra lui și asupra darurilor lui; pentru Enoh: Și fu, zice, bine plăcut ...
Antim Ivireanul - Cazanie la Vovedenie Bogorodițe noemvrie 21
... pântecele ei pre Fiiul și cuvântul lui Dumnezeu. Drept acĂ©ia dară trebuiaște și noi, când vom întra în sfânta besĂ©rică, să ne curățim întâi
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la octomvrie 26, în ziua sfăntului și marelui mucenic Dimitri
Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură la octomvrie 26, în ziua sfăntului şi marelui mucenic Dimitrie, izvorâtoriului de mir asupra cutremurului Cuvânt de învățătură la octomvrie 26, în ziua sfăntului și marelui mucenic Dimitrie, izvorâtoriului de mir asupra cutremurului de Antim Ivireanul Doamne, mântuiaște-ne, că perim. Mathei, 8. Pomenirea marelui mucenic Dimitrie, ce să prăznuiaște astăzi în toată lumea, ce alt așteaptă de la adunarea iubitorilor de prăznuire, făr numai laude și cântări. Însă eu, cunoscându-mă nevrĂ©dnic și slab întru știință, nu îndrăznesc să-i împletesc cununi de laude, nici să-i vestesc precum să cuvine măririle minunilor lui. Căci altă învățătură cearcă muceniceștile lui luptări și alt prăznuitoriu trebuie pentru luminatele lui nevoințe. Drept acĂ©ia las să laude alții lucrurile lui cĂ©le slăvite, alții să povestească cea preste firea omenească bărbățiia sufletului său și alții să spue vitejiia cea mare, cu care au răbdat ranele și moartea. Iară eu, ca un neputincios la vorbă, precum mă îndemn să mă minunez de iale cu mintea, așa și a le cinsti mă silesc cu tăcĂ©ria și mă întorc cu vorba iară, la începutul cel dintâi: Doamne, mântuiaște-ne, că perim. Pentru ca să ...
Antim Ivireanul - Scrisoarea la leat 7220, în luna ghenarie, în 13 zile
... strică. Și alta: pre acĂ©ste vremi aș pohti să știu, cine nu iaste datoriu, din câț ne fiiarbem într-această ticăloasă de țară? Că întâi și pre măriia-ta te auz totdeauna zicând cum că iaste datoare țara cu doao sute și mai multe de pungi; oare acea datorie măriia ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Palatul de cleștar
... a rămas, atâta amar de vreme, neștirbită și cinstită pe fața pământului? Care răsură e mai învoaltă și mai rumenă ca domnița, fata cea întâi născută a măriei-tale? Care mură să fie mai neagră ca ochii celei mijlocii? Care rază mai luminoasă ca domnița cea mai mică ...