Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CEL MAI PUTERNIC

 Rezultatele 411 - 420 din aproximativ 426 pentru CEL MAI PUTERNIC.

Vasile Alecsandri - Istoria unui galben

... călimărilor, tremurau chiar deasupra galbenului și a paralei, la care mă uitam cu ochii țintiți. Aceste două monede se aflau atunci în focul cel mai înflăcărat al convorbirii, amândouă săltând din vreme în vreme cu mânie și bătându-se, zuruind, de marginile cutioarei. Iată ce ziceau: GALBENUL: Dar, mă mir ... numai fum făr-a da pară. GALBENUL: Eu, tăciune, eu care... PARAUA: Lasă monologul pe altă dată și-mi spune ce te-ai mai făcut din ceasul acel crud când am fost despărțiți? Prin care valuri, prin care pungi, prin câte soiuri de degete ai mai trecut? GALBENUL: Ah! iubita mea, câte întâmplări am avut de la 1820 încoace!... De câte ori am trecut de la treptele cele mai nalte ale societății la cele mai de jos, din mâinile cele mai curate în labele cele mai mârșave, de la sânurile cele mai nobile la piepturile cele mai deșarte de oricare simțire! Nu este soartă în lume mai curioasă și mai vagabondă decât a ființei nenorocite ce se numește monedă . În veci și peste tot locul slăviți și doriți, noi suntem pricina celor mai ... ...

 

Vasile Alecsandri - Dan, căpitan de plai

... aer se-nvârtește. Ursan le-aține calea și caii stau în loc. Apoi către voinicul ce poartă busuioc El zice: Fulgo! prinde-mi pe murgul cel țintat, Moș Dan și eu la Nistru ne ducem pe luptat! Dar eu, întreabă Fulga, eu să nu-mi cerc puterea? Tu să rămâi aice ... ochi lucesc ca mura, Și părul său de aur în crețuri lungi se lasă Ca pe strujanul verde un caier de matase. El are glas puternic în gură rumeoară Și mers cu legănare de gingașă fecioară. Oricine-l vede-n soare cu pelița lui albă, Purtând la brâu un paloș și ... leul de la munte și vierul de pe vale Nu văd prin vis de sânge decât Moldova-n jale. E roșie luna! zice din doi cel mai bătrân. E luna însetată de sânge de păgân! Răspunde cel mai aspru... Și puii lor de zmei Se duc trăgând doi spectri de umbră după ei. Se duc vârtej ca gândul plecat în pribegie, Se duc ... se ucide cu gloata românească. Dan zice: Măi Ursane! acolo e de noi! Acolo râde moartea în crâncenul război. Acolo să dăm proașcă, sub ochiul cel ...

 

Ioan Slavici - Mara

... MAMEI A rămas Mara, săraca, văduvă cu doi copii, sărăcuții de ei, dar era tânără și voinică și harnică și Dumnezeu a mai lăsat să aibă și noroc. Nu-i vorbă, Bârzovanu, răposatul, era, când a fost, mai mult cârpaci decât cizmar și ședea mai bucuros la birt decât acasă; tot le-a umai rămas însă copiilor vreo două sute de pruni pe lunca Murășului,viuța din dealul ... dîn când hreanul de pe masă. Copiii aleargă și își caută treabă, vin când sunt flămânzi și iar se duc după ce s-au săturat, mai se joacă voioși, mai se bat, fie între dânșii, fie cu alții, și ziua trece pe nesimțite. Serile, Mara, de cele mai multe ori, mănâncă ea singură, deoarece copiii, obosiți, adorm, în vreme ce ea gătește mâncarea. Mănâncă însă mama și pentru ea, și pentru copii. Păcat ... fi spart Mara toate oalele dacă cineva s-ar fi încumetat să-i spună că Persida ei n-are să fie tot așa, ba chiar mai și mai ...

 

Ion Luca Caragiale - Art. 214

... Avocatul: Ce-or să spuie, de exemplu, martorii? Cocoana: Ei, bravos! dumneata ce treabă ai? să-i înveți ce să spuie... Martori găsim noi. Tânărul: Mai întâi, domnule avocat, eu vreau să dau divorț fiincă n-o mai iubesc pe dumneei... Avocatul: Dar dacă dumneei te iubește pe dumneata? Cocoana (pufnind): Em... p'! (Face din buze un zgomot onomatopeic.) Tânărul: Și este luxoasă ... cu ginere-său, de! cu Tache Hengheru, care are antipriză de flașnete în Popa Tatu și iarna vicleimuri cu olteni! Tânărul: Lasă, mamițo!... Nu-mi mai dă mâna pentru ca să țiu nevastă fără zestre; mai ales că a fost o nenorocire acu, cu ocazia bugetului, care am devenit suprimat pe întâi aprile. Avocatul: Și ce salariu aveați? Cocoana ... la colțul lu' Butculescu! L-a supl... Un fecior (intră și, întrerupând imprecațiunea mamei): Conașule, poftiți la dejun. Avocatul (se scoală): În sfârșit, mai veniți în zilele astea pe la mine; ne vom mai consulta; poate să găsim ceva... A! nu cumva ai vreo scrisoare de la soția dumitale?... Cocoana: Hehei! câte! de când trata amor. (Iar ... ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Omul enigmatic

... sergent de poliție, care prin instinctul său practic ghicește gândul unui crimi­nal și mă duce la secția poliției. Deci fără vreo împotrivire îl ur­mai. Unde mă ducea și pe ce stradă mă aflam nu puteam ști, căci numai zgomotul mersului său puternic mă făcea să-l urmez. După câtva timp se opri necunoscutul dinaintea unei case, scoa­se cheia din buzunar și, descuind ușa, amândoi am intrat ... din a fiarelor tigrul, din a păsărilor vulturul, din a oamenilor hoțul. Dar se-nțelege că oamenii, fiind cei mai con­sumatori din jitnița naturii, sunt inspirați de a stârpi mai colec­tiv din aviditatea stăpânirii prin crunte războaie, prin hoții pri­vilegiate, onorate, decorate, scrise cu litere de aur și de sânge în analele istoriei ... așa va fi. Și măcar că legea pedepsește foarte aspru prădăciunile, chiar prădăciunea singură este o lege, fiindcă orice proprietate este în principiu o prădăciune. Cel ce găsește întâi inspiră invidie celui ce-l urmărește, și cel de pe urmă caută prilej dorind să-l prade pe cel ...

 

Duiliu Zamfirescu - Tănase Scatiu

... se lupta să intre sub coș, caii mișcarătrăsura. Vălătuc, Stoica se rostogoli în noroi. — Na!... avu el vreme să rostească. Furia lui Scatiu nu mai cunoscu margini. Crucile, dumnezeii și toți sfinții părinți îi trecură prin gură, ca la un surugiu. Fără a mai sta mult la gânduri, dete bici cailor șiplecă, lăsându-și vizitiul în noroi. Când ajunse în oraș, se înnopta de-a binele. Casele ... învețice să fac. — Nu te învăț nimica, te rog numai să nu mănânci lucruri care-ți fac rău. — Adu-mi oloi, băiete. Nu mai zise nimeni nimica. Se auzeau furculițele în farfurii, glasul fetiței care vorbea încet cu bona în nemțește, tusea Tincuței și lingura lui Tănase care bătea ... Profira mânca de dulce. — Da' ce faci, bătrâno, zise el zâmbind. Baba scăpă furculița din mână, speriată. — A, bată-te potca, mai mare spaima îmi fu... — Mănânci carne, ha? — Poi de, măiculiță, adăugă ea miorlăindu-se din nou, ce să fac, dacă așa vrea Tincuța ... este, am rugat-o să mănânce carne, fiindcă mi-a zis doctorul. Lucrul păru că face plăcere lui Tănase. Baba era, ca și

 

Ion Luca Caragiale - Din carnetul unui vechi sufleur

... CHESTIE PERSONALĂ 18 BONBON NENOROCIREA UNEI REGINE Seara când are să joace, își aduce fiecare actriță slujnica, s-o aibă de ajutor la costumat — mai coase ici, mai prinde-mă dincoace, ori du-te de-mi adu un ceai, sau cere de a cineva o țigară șcl. Raluca Stavreasca luase de ... scenă repede, palidă și desfigurată de groază : văzuse cum pe fiul ei iubit îl sfâșiau fiarele scăpate din lanțurile robiei . Pentru ca efectul să fie mai puternic, talentata tragediană își pregătise pudră fără roșu ca să-și dea pe braz când o ieși în balcon . Vine actul al patrulea ; replica se apropie ... și-ncepe să-mboldească pe răposatul cavaler, pe când îl jelea atâta lume adunată cu venerație împrejurul catafalcului. „S-a stins sufletul cel mai generos, s-a oprit din bătăile ei inima cea mai fidelă!â€� se vaită amanta dezolată. Iorgu îi trage câteva bolduri; răposatul șoptește: — Ce-i asta, bre? Cine-i acolo? „S-a ... aleargă pe scenă, află cine fusese „mișelulâ€� și-i arde lui Iorgu cu sete câteva perechi de palme de-i strămută căpriorii. După aceea ...

 

Dosoftei - Psaltirea în versuri

... limbile toate, Ce țî-s ocină de soarte, Că-ț vor asculta cuvântul Și vei domni-n tot pământul. Și-i vei paște cu toiagul Cel de fier în tot șireagul, De vei face-ntr-înșii cârduri Și-i1 zdrobi ca nește hârburi“. Iar acmu voi, împărațâi, Sama vă luaț ... ai împletit cunună, Cu podoabă depreună, De m-ai pus cap preste alțâi, Să bat pre toț necurațâi. Am strigat cu glasul mare Cătră Dumnezău cel tare, Că mi-aude de mi-i vântă Dintr-a sa măgură svântă. Am dormit somn cu odihnă Pănă-n zuă de la ... vederea de spaimă, M-am vechit în pizmașii carii mă defaimă. Pizmașilor puterea să li să scurteze, Și cei fără de lege să nu-mi mai cuteze, Că mi-au auzit Domnul glasul de plânsoare Și mi-au ascultat Domnul ruga la strânsoare. La a mea greutate Dumnezău m ... cap răutatea Și i s-a strânge-n creștet toată strâmbătatea. Mărturisi-ț-voi, Doamne, a ta dereptate, Și numele tău cel nalt cânt cu bunătate. PSALMUL 8 Doamne, Domnul nostru, cum ț-ai făcut nume* , De să minunează-n toate părț de lume! Că prin toate ...

 

Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis

... Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis Sărmanul Dionis de Mihai Eminescu 1872 Nuvelă ...și tot astfel, dacă închid un ochi văd mâna mea mai mică decât cu amândoi. De aș avea trei ochi aș vedea-o și mai mare, și cu cât mai mulți ochi aș avea cu atâta lucrurile toate dimprejurul meu ar părea mai mari. Cu toate astea, născut cu mii de ochi, în mijlocul unor arătări colosale, ele toate în raport cu mine, păstrându-și proporțiunea, nu mi ... trecut — consecutivitatea e în cugetarea noastră — cauzele fenomenelor, consecutive pentru noi, aceleași întotdeauna, există și lucrează simultan. Să trăiesc în vremea lui Mircea cel Mare sau a lui Alexandru cel Bun — este oare absolut imposibil? Un punct matematic se pierde-n nemărginirea dispozițiunii lui, o clipă de timp în împărțibilitatea sa infinitezimală, care nu ... introducerea acestor șiruri am surprins unele din cugetările care-l preocupau în genere — și c-un asemenea cap omul nu ajunge departe — și mai cu seamă cel sărac — și Dionis era un băiet sărac. Prin natura sa predispusă, el devenea și mai ...

 

Alecu Russo - Cugetări (Russo)

... I Oamenii care au ieșit la rând astăzi, literați, oameni politici, artiști și alții, în țara Moldovei, sunt acei tineri care cu vro douăzecide ani mai înainte era cunoscuți sub nume de nemți, sau capetestropșite, și cu denumirea de franțuzi, introdusă mai târziu. Nici olimbă în lume nu are un cuvânt destul de puternic, ca să exprimedisprețuitoarea semnificare a numelui de franțuz, cu care uniibătrâni din Moldova porecliseră tinerii de pe la 1835, oamenii deastăzi. Acei bătrâni ... a ieșit din mormânt un urmaș, unvornic de la Țara de Sus, un bioer de Orhei, un hatman adevărat,un căpitan de târg, sau măcar cel mai ascuns postelnic din Adunarea țării, care a iscălit dezrobirea vecinilor la 1772, în biserica TreiIerarhilor. Oare hatmanul acela ar putea să-și cunoască ... numele neuitate de popor?... Trecutul e mort și de tot mort! Dar mai înaintede a arunca țărâna vecinică pe sicriul lui, să-l mai privim puțin...Nu se întâmplă adeseori într-o casă un mort pe care în viața lui nu-liubeau casnicii?... Copiii, însă, rudele, vecinii se strâng ... clase s-au depărtat de fizionomia poporală precât s-au depărtat detradițiile boierești... Să nu ne înșelăm: în Moldova, astăzi, există cinuri , dar boieri nu

 

Mihai Eminescu - Cezara

... realitatea ei, mâzgălită în fiecare colț disponibil. Deodată intră bătrânul. — Binecuvântează, părinte. — Domnul. Ei, Ieronime, zise bătrânul vesel și-ntr-o ureche, ce mai lucrezi, ștrengariule? — Eu? Dar când am mai lucrat eu ceva? Această presupunere jignește caracterul meu, părinte... Eu nu lucrez nimica; mă joc desemnând cai verzi pe pereți; dar să lucrez...? Sunt mai ... am iubit... cunosc din tinerețe această dulce turbare... Tu ești însetată după ea... și cu toate astea ai fi în stare să scapi din mână cel mai frumos model de pictură... Un înger de geniu, căci demonii sunt îngeri de geniu... ceilalți care au rămas în cer sunt cam prostuți. — Dar ... spre ușă. L-ar fi oprit... nu-i venea la socoteală, ... să nu-l oprească... nu se cădea. Ea nu făcu nimica, ceea ce era mai cuminte în cazul de față. Pictorul ieși zâmbind cu răutate, dar cu deosebire încântat de mutrele ce le tăia Cezara... contrazicătoare, turburi, desperate. Ea rămase ... ce concentrează idealele artei în boltită frunte și-n acei ochi de-un albastru întuneric care sclipesc în umbra genelor lungi și devin prin asta mai dulci, mai ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>