Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE PE
Rezultatele 411 - 420 din aproximativ 2473 pentru DE PE.
... voi spori Mulțimea care numai se naște spre-a muri, Din leagănul acelor sicriu nu s-a făcut Ce-avură fericirea de-a nu se fi născut Și să ajung ca dânșii atâta am visat... Ci doar de nemurire în vis mi-ai revărsat. Precum corăbii negre mânate sunt de vânt Cu pânzele umflate departe de pământ, Cum între cer și mare trec paserile-n stol, Plutesc a mele gânduri pe-a sufletului gol Și-ntind a lor aripe spre negre depărtări, Tu nu treci, cum nu trece luceafărul pe mări. Am blăstămat în haos întâiul vieții colț... Pe care se-nălțară a cerurilor bolți, El fu începătorul eternelor dureri, El e eternul astăzi, și-a fost eternul ieri, Am ... însuși al ei miez... Ci tu, intrând în visu-mi, te binecuvintez. De noaptea cugetări-mi, de gânduri ce gândesc, Pustiul se întinde, păduri îmbătrânesc De aspra viscolire sălbatecului cânt Își scutură copacii frunzișul la pământ, Căci sufletu-mi copil e al viscolelor reci... Tu, ramură-nflorită, pe visul meu te pleci. Mai e încă în mine ceva de amăgit? Au moartea ca s-o merit destul n-am suferit, Trecutu-mi de ...
Ștefan Octavian Iosif - Vedenia
... Ştefan Octavian Iosif - Vedenia Vedenia de Heinrich Heine , traducere de Ștefan Octavian Iosif Traducere de Ștefan Octavian Iosif Din volumul Romanțe și cîntece , 1901. M-a desfătat un vis frumos Și negrăit de fioros : Mi-e încă mintea tulburată Și-mi bate inima speriată... Mă pomenesc într-o grădină Fantastică, de farmec plină, Cu multe flori în multe fețe, Neasemănate-n frumusețe... Îmi ciripesc atîtea neamuri De paseri mici, săltînd pe ramuri; Măreț se-ngînă zorile, Stropind cu aur florile. Mă-mbată mîndre buruiene, Adie vînturile-alene... Umblam și nu știam anume De-s pe pămînt ori pe-altă lume. La mijloc sta o minunată Fîntînă-n marmură curată ; Alăturea, o fată dalbă Clătea mereu o pînză albă... Obraji duioși ; în ochi â ... topi. Părăgini, veștede cîmpii S-aștern în jur pustii, pustii... Eu nu pricep cum s-a făcut : Stam aiurit, cătam pierdut... Pornesc încet pe calea lungă : Departe văd o albă dungă... Alerg spre ea, alerg — și, iată ! Dau iar de preafrumoasa fată. Cum o zăresc, mă prinde-nghețul : Ea mînuia acum hîrlețul ! Părea un înger alb de pază, Și totuși mă umplea
... Heinrich Heine - Vedenia Vedenia de Heinrich Heine , traducere de Ștefan Octavian Iosif Traducere de Ștefan Octavian Iosif Din volumul Romanțe și cîntece , 1901. M-a desfătat un vis frumos Și negrăit de fioros : Mi-e încă mintea tulburată Și-mi bate inima speriată... Mă pomenesc într-o grădină Fantastică, de farmec plină, Cu multe flori în multe fețe, Neasemănate-n frumusețe... Îmi ciripesc atîtea neamuri De paseri mici, săltînd pe ramuri; Măreț se-ngînă zorile, Stropind cu aur florile. Mă-mbată mîndre buruiene, Adie vînturile-alene... Umblam și nu știam anume De-s pe pămînt ori pe-altă lume. La mijloc sta o minunată Fîntînă-n marmură curată ; Alăturea, o fată dalbă Clătea mereu o pînză albă... Obraji duioși ; în ochi â ... topi. Părăgini, veștede cîmpii S-aștern în jur pustii, pustii... Eu nu pricep cum s-a făcut : Stam aiurit, cătam pierdut... Pornesc încet pe calea lungă : Departe văd o albă dungă... Alerg spre ea, alerg — și, iată ! Dau iar de preafrumoasa fată. Cum o zăresc, mă prinde-nghețul : Ea mînuia acum hîrlețul ! Părea un înger alb de pază, Și totuși mă umplea
... Țin mort, subt călcâie, pământul. Și-atâta e roua ce-o plânge Câmpia, că-n palme-o poți strânge Ca-n cupă s-o bei. Pe-ncetul tăria-nflorită Cu galben ca strugurii copți S-albește din clipă-n clipită. Pe culmi întunerecul piere, Dar valea e-n neagra putere, A umedei nopți. Pe sus, pe pustiile zgheaburi, Prin râpele munților suri, Zac zmeii cu trupul de aburi, Și ceața prin noapte-nchegată Stă-n hainele morții-mbrăcată Pe-albastrele păduri. Dar vântul cel fără de pace Începe să cânte-n brădet - Și tot mai lumină se face; S-albește strâmtoarea cărării, Pe rând depărtările zării S-apropie-ncet. Văd clăile-n câmp, pe coline Cunosc singuratecii ulmi, Și-acum, la lumina ce vine, Încep să se miște greoaie, Făpturi purtătoare de ploaie, Se urcă pe culmi. Din stânga, din dreapta, din față, Din râpi și pe-o sută de căi, Ies dungi plutitoare de ceață Și-n cale s-adună cărunte Târându-se-alene spre munte De-a lungul prin văi. E-n flacără bolta senină, Și fără-ntrerupere-acum Se varsă tăcută lumină, Se varsă grăbită, se-ntinde Pe ...
... vâră. (oftând.) Ei! tu ești tânăr... nu cunoști încă speța asta: Epitropii și ctitorii intelectualității române... (se uită la ceas.) Iacă, mai avem o jumătate de ceas, și nu e nimic așezat, nimeni nu-i gata. UN SECRETAR (intră cu o tavă plină de scrisori) DIRECTORUL (către secretar) Bine dragă! am eu acuma vreme de corespondență? Lasă-mă-n pace... SECRETARUL Nu se poate, d-le director, vă rog: măcar câteva... urgente... așteaptă răspuns la moment, sunt de la persoane foarte importante. DIRECTORUL A? SECRETARUL (dându-i o scrisoare) De la un domn senator, (alta) de la un domn deputat, (alta) de la un domn secretar general, (alta) de la o damă venerabilă... (altele) vedeți! vedeți! DIRECTORUL Fie!... ia să vedem ce dorește d-nu senator... (deschide plicul.) Să angajăm pe o tânără debutantă... (aruncă scrisoarea, deschide alta.) D. deputat?... altă debutantă... d. secretar general?... altă debutantă... Să vedem acuma doamna venerabilă... doi debutanți. (aruncă pe ... dreptul, nu poți fi avocat, ori magistrat; nu știi medicina, nu o poți exercita; nu știi Estetica nu poți profesa o artă. Arta are nevoie de controlul, de solicitudinea, de
Ion Creangă - Prostia omenească
... mamă! Copilul meu are să moară! — Când și cum? — Iată cum. Vezi drobul cel de sare pe horn? — Îl văd. Și? — De s-a sui mâța, are să-l trântească drept în capul copilului și să mi-l omoare! — Vai de mine și de mine, că bine zici, fata mea; se vede că i s-au sfârșit mititelului zilele! Și, cu ochii pironiți în drobul de sare de pe horn și cu mânile încleștate, de parcă le legase cineva, începură a-l boci amândouă, ca niște smintite, de clocotea casa. Pe când se sluțeau ele, cum vă spun, numai iaca și tatăl copilului intră pe ușă, flămând și năcăjit ca vai de el. — Ce este ? Ce v-au găsit, nebunelor? Atunci ele, viindu-și puțin în sine, începură a-și șterge lacrămile și a ... scump la tărâțe și ieftin la făină. Atunci omul ascultă și vaca scăpă cu viață. — Bine m-ai învățat, om bun! Pentr-un lucru de nimica eram cât pe ce să-mi gâtui vaca! Așa, drumețul nostru, mirându-se și de această mare prostie, zise în sine: "Mâța tot s-ar fi putut întâmpla să deie drobul
... Mihai Eminescu - Noaptea... Noaptea... de Mihai Eminescu Noaptea potolit și vânăt arde focul în cămin; Dintr-un colț pe-o sofă roșă eu în fața lui privesc, Pân' ce mintea îmi adoarme, pân' ce genele-mi clipesc; Lumânarea-i stinsă-n casă... somnu-i ... brațele-ți îmi înconjoară Gâtul... iar tu cu iubire privești fața mea pălindă. Cu-ale tale brațe albe, moi, rătunde, parfumate, Tu grumazul îmi înlănțui, pe-al meu piept capul ți-l culci; Ș-apoi ca din vis trezită, cu mânuțe albe, dulci, De pe fruntea mea cea tristă tu dai vițele-ntr-o parte. Netezești încet și leneș fruntea mea cea liniștită Și gândind că dorm, șireato, apeși gura ...
George Coșbuc - Puntea lui Rumi
... George Coşbuc - Puntea lui Rumi Puntea lui Rumi de George Coșbuc 1893 I Rumi adunase-n creier Toată cumințenia lumii — Și-ntr-o zi regele Gupta Cheamă la palat pe Rumi. î ș„Mâine-i Anul nou, știi bine. Și-obicei din vremuri este Ca-ntr-această zi să fie Sărbătoare de neveste. Și-aș dori vrun lucru mare ! Tu ești sfânt, așa se spune, Faci minuni; și mâine tocmai Ce n-aș da pentr-o minune ... păcate ! Cea mai castă Treacă-ntâi! Și-apoi să treacă Rând pe rând câte-o nevastă." Și-a tăcut. Erau în șiruri Zeci de mii de sute De femei: ce de credință La un loc, ce de virtute ! Dar virtutea — zice Veda — Este mută, vecinic rece. Gupta strigă, dă un ordin, Dă pe-al doilea, dă vro zece Ș-apoi zâmbitor privește Spre regină — „De se poate, Treci tu-ntâi, și după tine Au să treacă ... ajungerea frumuseții Este-atât de lesnicioasă, Nu-i minune că nici una N-a voit a fi frumoasă ? Iar minunea cea ...
Ștefan Octavian Iosif - Ruptură
... Ştefan Octavian Iosif - Ruptură Ruptură de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție E o cantină cu un steag Pe deal, în rariștea de brazi ; De-acolo ies cîntînd, la braț, Două catane — camarazi. Și-i sărbătoare... De pe deal Se vede peste nouă sate ! Ei se opresc, privind cu drag Spre văile îndepărtate... O turlă luce tocma-n fund ; E satul unde se ... privesc ei amîndoi, Înduioșați nevoie mare, I-apucă dorul de părinți. Oftînd, se strîng la braț mai tare... Dar, totodată, amîndoi Și-au amintit și de Măria – Scurt, țanțoși, s-au lăsat de
George Coșbuc - Povestea cântării
... George Coşbuc - Povestea cântării Povestea cântării de George Coșbuc —"Ai poate prin lume vro țintă De-alergi, călătorule vânt?" —"Prin largile lumi ale zării, Prin taina cea sfânt-a cântării Și, singur, pe vremea-nnoptării M-opresc pe-o colină și cânt. Și-n urmă-mi pădurile cântă Cu freamăt de doină, cu șoapte, Iar uneori până-n pământ Cu șuier de crivăț -prin noapte." —"Dar care ți-e veșnica țintă De-alergi, călătorule nor?" —"Ascult și eu vântul prin vale Cum șuieră doine de jale, Iar dacă-mi întâmpin în cale Tovarăși, începem în cor Cântarea ce vântul ne-o cântă: Cu murmur prin noaptea cu lună, Cu vuiet ... furtună." —"Ai poate pe dealuri vro țintă De-alergi tu, drumețe pârîu?" —"Țin ochii la norul din zare Să-nvăț aiurata-i cântare; De-i pașnic, pe-ascunsa-mi cărare Eu cânt printre lanuri de grâu: Când noru-n văzduh se frământă Îmi urlu de-a lungul câmpiei În goana mea fără de frâu Sălbatecul cânt al mâniei." —"Tu singur ești fără ...
Ion Luca Caragiale - Din carnetul unui vechi sufleur
... Madama! dau ținți franți șuplimentu: mai cu modeștia! REVANȘĂ Direcția teatrului o ținea Costache Caragiale în tovărășie cu Costache Mihaileanu. Iorgu Caragiale ieșise din școala de muzică a cadeților — adică jumătate ieșise și trei sferturi fusese dat afară, pentru că nu-nvăța nimica și se ținea de farse toată vremea. La școala de muzică era profesor un popă de regiment muscal, fugit, se zicea, din țara lui, unde fusese osândit la pierderea darului. Era un popă rău și ursuz. Odată scoate pe Iorgu la teorie și-l întreabă în câte feluri se duce o notă ținută; Iorgu se gândește, se scarpină-n cap și răspunde: — Crescendo ... și astfel se găsea acuma luat pe procopseală de frate-său și de tovarășul acestuia, Costache Mihaileanu. În teatru avea câmp deschis pentru instinctele sale de farsă, la cari n-a așteptat mult ca să le dea de lucru. Într-o seară juca directorul Mihaileanu pe un nobil cavaler rătăcitor. După ce-l omoară vrăjmașii într-o întâlnire, frații de arme îl aduc pe năsălii, îl întind pe