Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DIN CLIPA ÎN CLIPA
Rezultatele 411 - 420 din aproximativ 437 pentru DIN CLIPA ÎN CLIPA.
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I
... am putut să ajung, cum spun, la Odesa, și mai pe urmă să fiu înrolat pe vase de comerț, care m-au dus la Constantinopol, în Grecia, în Asia Mică, în Egipt și chiar până în Amsterdam. Atunci eram împins din urmă de cărțile lui Pierre Loti și Claude Farrere, pentru că, dacă la alte cărți de școală nici nu mai vream să mă gândesc măcar ... la răspântii cu hanuri și cu focuri de popas ca la începutul pribegiei mele. Dar pe aici începusem să nu mă mai simt ferit ca în porturi. Am socotit că tot mai nimerit este să mă pierd în vălmășagul și-n lavra orașelor mari. Și m-am aciuat la Iași o dată cu primele ninsori din anul acela 1915. însă chiar într-a doua săptămână m-am întâlnit cu doi concetățeni din târgul meu oltenesc. Eu i-am recunoscut de îndată, însă credeam că ei nu vor ghici cine sunt sub trăsăturile anilor din urmă și mai cu seamă cu statura mea cea nouă, care de când fugisem crescuse cu repeziciune de copac. Totuși i-am văzut că mă ... clasa 2-a ca să cobor cât mai onorabil ...
Nicolae Gane - Andrei Florea Curcanul
... deprinși să se teamă de mine. Chiar Catrina îmi zicea că nu mă prinde când mă sluțesc. Astfel o dusei doi ani și mai bine în care timp mama muri, iar tata din ce în ce se gârbovea. Într-una din zile el mă chemă la o parte și-mi zice: — Măi băiete, eu ca mâni o să mă duc pe urmele maică-ta și ... mă chemă la primărie unde găsii adunați toți flăcăii din sat, care erau soldați în batalionul meu. Căpitanul ședea în capul mesei cu o hârtie în mâni. — Andrei Florea! strigă el. — Față!... răspunsei eu. — Neculai Drugă! — Față! — Petrea Doncilă! — Față! — Vasile Grăunte! — Față ... departe ne chemă pe toți de-a rândul după izvodul ce ținea în mână. — Copii! ne zise el. Avem poruncă să mergem în lagăr la Dunărea; grijiți-vă bine armele, luați-vă schimburi îndeajuns, și de astăzi în patru zile să vă aflați la Iași, de unde vom pleca împreună cu armata deacolo. Căutați ca nimene din voi să nu lipsească. — Ascultăm!... răspunserăm toți punând mâna la coardă. Apoi ieșirăm ...
... pentru atâta dragoste de lucru stăpânesc. Iar hainele lui erau totdeauna aceleași, și vara și iarna; niște pantaloni largi cu prohab, încrețiți la mijlocul trupului în forma șalvarilor și un surtuc a cărui poale lungi îi cădeau oblu pe genunchi; toate aceste croite vecinic din acelaș soi de șiac monăstiresc și de aceeași culoare. De ăcum m-am trezit, am văzut pe Ion Urdilă în casa noastră, tot așa de bătrân, tot așa de slut, tot așa îmbrăcat, încât timpul curgea parcă fără să-l schimbe; și cât pentru mine ... între noi. Naltă și zdravănă, cu niște ochi asprii, bulbucați, gata de pălmuit și vecinic nemulțămită de tot ce se făcea, iată noua noastră stăpână. Din ziua dintăi ea luă cheile de la cămară, de la pivniță, de la hambar, prinse se grijească, să văruiască în toate părțile, schimbă mobilele dintr-o odaie într-alta, parcă ar fi voit să nu rămâie nici o urmă de ce-a fost ... vreun lurcru cât de mic, care să nu fie la locul său, ș-atunci... vai ș-amar!... Încetul cu încetul zâmbetul și voia bună periră din
Vasile Pârvan - Datoria vieții noastre
... îi dă - după meseria ce o are - hrana. Și memoria populară e foarte precisă: unele procedee își au începutul lor, identic cu forma de azi, în epoca preistorică. Continuitatea civilizațiilor populare în cursul mileniilor e propriu-zis un simplu reflex al continuității vieții din natură: evoluția acesteia se petrece în limite de timp așa de imense, încât sunt neaccesibile controlului uman; se poate așadar vorbi de o adevărată eternitate a primitivismului popular, conservativ ... dacă e de fapt un om superior, nu mai e astăzi un infailibil profet de sentințe revelate, ci un „prospectorâ€� de aur și diamante în stâncosul pustiu al neînțelepciunii omenești. Ca Diogene din Sinope, profesorul contemporan are a căuta, în școală, ca și în lumea largă, cu lampa aprinsă și ziua, oameni: oameni întregi, noi, în care pâlpâie flacăra ideii. Avem azi apreciatori de artă, avem cunoscători de vinuri și de cai de rasă, dar n-avem prețuitori de suflete noi ... să se înnobileze scopurile vieții sociale, politice, naționale; cum să se dea lupta cu infinita bestialitate omenească, zmulgând cât mai mulți semeni de-ai noștri din noroiul în ...
Petre Ispirescu - Cele douăsprezece fete de împărat și palatul cel fermecat
... de seamă, între ele, îl porocleau cu numele de Făt-Frumos al satului. Și de unde să nu fie așa! El nu se uita nici în dreapta, nici în stânga, mergea cu vitele la pășune și treaba ieșea din mâna lui mai cu asupra decât din ale celorlalți argați. Nu știu ce făcea el, ce dregea, că vacile pe cari le păștea el erau mai frumoase decât ale celorlalți argați. Ele ... potrivit făcut la boiul lui, îi ședesa bine cu hainele ce îmbrăcă. Pe lângă celelalte trebi grădinărești, slujba lui de căpetenie fu ca să facă în fiecare zi câte douăsprezece mănunchiulețe de flori, și în fiecare dimineață să le dea la cele douăsprezece domnițe, fete ale împăratului, când vor ieși din casă spre a se primbla prin grădină. Aceste domnițe erau ursite să nu se poată mărita până nu va găsi cineva care să ... luase de gânduri cu atâta cheltuială pe condurii fetelor sale și pentru inima lor de gheață, de care nu se putea lipi nici un june din cei ce veniseră în pețit. Pentru aceasta el dase sfară în țara lui și ...
Petre Ispirescu - Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte
... zise: taci, fătul meu, că ți-oi da Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte. Atunci, copilul tăcu și se născu; iar slujitorii deteră în timpine și în surle și în toată împărăția se ținu veselie mare o săptămână întreagă. De ce creștea copilul, d-aceea se făcea mai isteț și mai îndrăzneț. Îl deteră pe ... scaun, și avem să-ți aducem cea mai frumoasă împărăteasă de sub soare de soție. Dar n-a fost putință să-l întoarcă din hotărârea sa, rămânând statornic ca o piatră în vorbele lui; iar tată-său, dacă văzu și văzu, îi dete voie și puse la cale să-i gătească de drum merinde și tot ce ... spre a-și alege fiul său pe acelea care îi va plăcea. Făt-Frumos, după ce răscoli trei zile și trei nopți, găsi în sfârșit, în fundul unui tron vechi, armele și hainele tatâne-său de când era flăcău, dar foarte ruginite. Se apucă însuși cu mâna lui să le curețe ... ea femeie ca toate femeile, dar blestemul părinților pe care nu-i asculta, ci îi tot necăjea, a făcut-o să fie Gheonoaie; în ...
Petre Ispirescu - Făt-Frumos cel rătăcit
... și mai drăgălaș. Darămite de învățat? Învăța ca nealții pe lumea asta albă. N-apuca să auză de la dascăl ceva, că el învăța mai din adânc decât dascălul. Și astfel ajunsese de poveste. Unii zicea că știa carte până în glezne, alții zicea că până în genunchi, iară alții, până în brâu. De m-ar fi întrebat pe mine, eu le-aș fi spus că știa carte până în gât. Dară fiindcă nimeni nu m-a întrebat, iacă tac și eu din gură ca un pește, și nu mai zic nimănui nici pis! Astfel fiind, într-una din zile ce-i vine drăcosului de copilaș, că numai încălecă pe mânzul lui, și mi ți-i dete călcâie; iară mânzul, carele și dânsul crescuse ... luase la ochi, căci era spirt, știi, colea, cum trebuie omului, mână dreaptă, nu altceva. Totuși slugile din curtea împărătească îl numiră cheleș. Și, cheleș în sus, cheleș în jos, până ce îi rămase numele Cheleș. Grădinarul împărătesc îmbătrânise la curtea împăratului. El era om destoinic, cu frica lui Dumnezeu și cinstit. Slujba lui ... căpetenie era să ducă
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Preobrajeniia Domnului nostru Iisus Hristos
... au rădicat întristarea și scârba, prin mijlocul îngerului, zicându-i: Avraame, Avraame, nu pune mâna ta pre copil. Și norodul cel jidovesc cât necaz petrecea în Eghipet, fiind robiț în mâinile lui faraon; iar pentru ca să-i mântuiască Dumnezeu din scârbe, câtă putĂ©re nebiruită au arătat cu cĂ©le 10 rane, prin mijlocul lui Moisi. Așijderea și dreptul și mult pătimașul Iov, ca într ... Tatăl lui cel ceresc.Și iată zice evanghelistul să arată lor Moisi și Ilie, grăind cu dânsul de eșirea lui, carea vrea să se plinească în Ierusalim. Și Tatăl, cu glas îl mărturisĂ©ște din nor: Și iată glas din nor zicând: acesta iaste Fiiul meu cel iubit, întru carele bine am vrut, pre acesta ascultaț. Și pentru ca să le ajute apostolior să nu ... de lĂ©ge, Moisi învățător de lĂ©ge și Ilie râvnitor de lĂ©ge. Vedeț, dară, ce soții alĂ©se are și cum să aseamănă în oarecarele: Moisi au murit, Ilie n-au murit. Și oare ce poate fi aceasta, de s-au însoțit Hristos cu un drept din cei morți și cu un drept din ...
Ion Creangă - Moș Nichifor Coțcariul
... Ion Creangă - Moş Nichifor Coţcariul Moș Nichifor Coțcariul de Ion Creangă 1880 Moș Nichifor nu-i o închipuire din povești, ci e un om ca toți oamenii; el a fost odată, când a fost, trăitor din mahalaua Țuțuenii din Târgul Neamțului, dinspre satul Vânătorii Neamțului. Cam pe vremea aceea trăia moș Nichifor în Țuțueni, pe când bunicul bunicului meu fusese cimpoiaș la cumătria lui moș Dediu din Vânători, fiind cumătru mare Ciubăr-vodă, căruia moș Dediu i-a dăruit patruzeci și nouă de mioare, oacheșe numai de câte un ochi ... vremea aceea pojărnicii, de unde să cumpere altele, care să țină fuga tot întruna! Spunea tata că i-au spus și lui bătrânii, care auziseră din gura lui moș Nichifor, că pe vremea aceea era bine să fii harabagiu în Târgul-Neamțului, că te-apucau pe-a-mâinile. Cum ieșeai din Văratic, intrai în Agapia, și cum ieșeai din Agapia, intrai în Văratic: apoi în Războieni, apoi pe la mitoace, și aveai mușterii, de nu erai bucuros; ba să-i duci la Piatra, ba la Folticeni, ba pe la iarmaroace ... ...
Petre Ispirescu - Ileana Simziana
... se îndărătnicește a-i trimite vreun fiu, din care pricină să vină să-i ia împărăția, iară el cu fetele lui să moară în ticăloșie, în sărăcie și cu rușine. Văzând fetele pe tată-său tot supărat, se luaseră și ele de gânduri și nu știau ce voie să-i facă ... un viteaz care merge la o așa slujbă înaltă, și cum să se ferească de bârfeli și clevete, ca să nu fie urâtă și nebăgată în seamă de ceilalți fii de împărat. Apoi îi zise: - Pasă cu Dumnezeu, fiica mea, și adu-ți aminte de învățăturile mele. Fata ieși din curte ca fulgerul; n-o mai ținea pământul de bucurie; într-o clipă nu se mai văzu. Și daca n-ar fi stat mai încolo să-și aștepte boierii și carăle cu merinde, acestea s-ar fi pierdut ... altul, se uită la toți caii din grajduri, și de nici unul nu i se prindeau ochii, deși erau armăsarii și caii cei mai buni din toată împărăția. În cele mai de pe urmă dete și peste calul tatălui său din ...
Vasile Alecsandri - Despot Vodă
... plouă; Cât despre somn... LIMBĂ-DULCE Nici vorbă... Pândarului e scris C-un ochi închis să doarmă, și celălalt deschis. (Răsună codrul de un bucium în stânga.) JUMĂTATE Un bucium se aude în codri... Ce-o fi oare? LIMBĂ-DULCE Boierii din Suceava fac astăzi vânătoare. I-am întâlnit devale cu patru urși blăniți, De somnul cel mai vecinic tuspatru adormiți, Și mai era cu dânșii... mult ... cât a fost de bună soția ta cu mine! Eu, un pribeag din lume, un zvânturat străin, În casa ta mănoasă căzut chiar din senin; Eu, piatră nestemată din splendidă cunună, În pulbere zvârlită acum de-o rea furtună!... Ah! Laski, multă lume călcat-am pribegind, Luceferi mulți în cale-mi văzut-am strălucind, Dar suflet bun și nobil ca scumpa ta soție Eu n-am văzut, mă crede, la nici o-mpărăție. LASKI ... c-am avut parte în lume de noroc? Carmina-i jună, însă de juni ea-și bate joc, Și numai pentru mine suspină ea. DESPOT (în parte, zâmbind) Sărmanul! LASKI Ș-apoi încă-o virtute: urăște pe sultanul. DESPOT În toate-i dar perfectă? LASKI (cu mândrie) În ...