Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FI APROAPE DE
Rezultatele 411 - 420 din aproximativ 538 pentru FI APROAPE DE.
... îl lăsă în pace și căta întins la mort, vrând să știe, ca toate femeile, ce și cum. Apoi spuse, ca și cum și-ar fi vorbit singură: — S-o omorât; uite chistolul ici, lângă dânsul. Și iar își luă de seamă: D-apoi ce sunt eu să-l păzesc?! Haidem! Dar bărbatu-său nu vroi; răspunse cam cu jumătate de gură: — Dacă ne-o spus gvardistul să stăm, trebuie să stăm. Femeia îi aruncă o privire furioasă, și-n urmă se plecă să privească ... lor; de când erau împreună nu se înțeleseseră așa dintr-o dată, fără nici un cuvânt, ca acum; apoi, îndată, ca și cum s-ar fi ferit unul de altul, și de mort, femeia întoarse capul și se uită spre cel împușcat, țăranul privi spre copaci, ca să nu-i vadă nici pe unul, nici pe celălalt ... mortul: — Ei, brava vouă! Mulțumesc! De-acu rămân eu cu dânsul; că aista-i domnul Bucur Colțescu, profesor la gimnaz. Dragostea trebuie să-l fi dat gata, săracul! Dânșii mai stătură o clipă locului; nu le venea să creadă că puteau pleca; apoi, ca și când i-ar fi șfichiuit cineva ...
Mihai Eminescu - Povestea magului călător în stele
... A țărilor lungi frâuri puternic le ținea. Și țările 'nflorite și 'ntunecata mare La glasul lui puternic gigantic se mișca. Dar nu se miră lumea de brațu-i ce supune, Ci de a lui adâncă și dreaptă 'nțelepciune. În sala cu muri netezi de-o marmoră de ceară, Pe jos covoare mândre, cu stâlpi de aur blond, Cu arcuri ce-și ridică boltirea temerară, Cu stele, ca flori roșii pe - albastrul ei plafond, Cu arbori ce din iarnă fac blândă ... și zilele sunt vis. « De-aceea înainte de-a morți-mi sântă oră V'am adunat, pe-al vieți-mi mintos areopag. De-acolo de-unde râuri spumoase se coboară În umbra 'ntunecoasă a codrilor de fag, Pe muntele gigantic ce fruntea și-o strecoară Prin nori până la soare—trăiește - un bătrân mag. Când încă eram tânăr el tot bătrân ... n doliu copiii și-i chiamă, Prin nouri cad stele și 'n abis se sting. Și grindini cu ghiața cu ghemuri ca rodii Se sparg de a stâncelor coaste de fier Și 'n ceruri se 'ncurcă, auritele zodii Și dracii la râuri adun licapodii Și iarna mugește călare pe ger. De-asupra-ăstui munte cu fruntea sterpită, De-asupra ...
Ion Luca Caragiale - Noaptea învierii
... tocmai pentru că sunt energici, îndrăzneți, nepăsători și voinici. El vede în îndrăzneala și voinicia lor o amenințare veșnică pentru lașitatea sufletului lui pururea clătinat de frică, de spaimă, de groază. El este în mijlocul românilor, ca o hienă, fricoasă deși crudă, în societatea leilor bravi și incapabili de lașitate. Dar să lăsăm aceste considerațiuni și să facem cititorului portretul lașului nostru erou. Iată singurul caz, în care un laș poate fi erou. Mic, slab, pipernicit, nervos, bolnav de friguri, el e cuprins de o nedescrisă groază la apropierea nopții învierii, fiindcă știe bine că, în noaptea aceasta, un tâlhar are să-l calce ca să-și răzbune asupra ... mare: se știe că bandiții în genere sunt lași! Uf! Jidanul scăpase: era triumfător! Jidanul se repezi în dughiană: luă o lampă și o apropiă de mâna captivă. Atunci mâna simți, și această simțire dete jidanului o inspirație diabolică. El intră iarăși în dughiană, cuprins de o nouă dârdâială de friguri; luă o făclie mare, o aprinse, și o fixă să arză subt mâna banditului, care nu l-ar fi cruțat pe el. Era acum, nu numai salvat, era chiar răzbunat!... Da! dar... Dar era... nebun... Spaima pe
Dimitrie Anghel - Sonata lunii
... trista imagine... Nepăsătoare și albă, aducînd cu ea un fior necunoscut, impalpabila lumină a mortului astru crește însă pe nesimțite. Albă, albă, neînchipuit de albă, ca și cum ar fi trecut printr-un bulgăr de gheață, a ajuns acum drept fereastră și a pătruns în odaie. Fulgerătoare, clapele de fildeș ale clavecinului străvechi, peste care dormeau ațipite visurile, s-au luminat. Foi răvășite cu negre note, ce ca o invazie de furnici au dat asalt portativelor, zac împrăștiate pretutindeni. O vioară într-un cui spînzură lîngă arcușul ei, deasupra unui divan străvechi. Pe masă, printre tomurile ... făcut loc apoi și un glas nehotărît, neîncrezut în sine, parcă a răspuns, iar mîinile albe, ca și cum sîngele tot s-ar fi retras din ele, au rămas locului pe clape. Tristă și cu ochii aproape plînși, fața celui ce cînta s-a întors și a privit peste umăr la portretul de pe masă. Drept geamul deschis, luna se oprise acuma și privia curioasă, idealizînd sărăcia cuprinsului. Pulberea ridicată juca în sulul de raze și mrejele de păianjen ce stau prin unghere păreau niște hîrzoburi de
... vorbim, căci li-e străin, Sunt vitejii din pământul Cel de râuri plin, Pe-unde trec ei veseli vara Peste munții suri și goi; Ei de-acolo sunt, din țara Turmelor de oi... Scoborând din munți de-a dreptul Par în lupte-oșteni bătrâni, Ați văzut cum pun ei pieptul Sire, sunt români. Astfel zice generalul Către tânăru-mpărat, La ... patru regimente, În amurg cu ploi Adunați românii-n vale Zid în urmă ne-au rămas, Stăvilind dușmanii-n cale Până ne-am retras. Câți de moarte-atunci scăpară Zilnic în spitale curg; Toți ca leii se luptară, Tinere Habsburg; Și-au murit pentru-mpăratul Sute de viteji de-ai mei Dar acest de-aici, din patul Șapte sute trei, Care zace-așa-n neștire Și-i lipsește brațul stâng Îl salut! Dă-mi voie, sire, Mâna să i ... Și, plecat spre pat, Habsburgul, Cătr-acest voinic, Blând l-a sărutat pe frunte; Spre români întors apoi: Vara, pășunând pe munte Turmele de oi, Și-adunați pe lângă masă Iarna la ospăț și nunți, Spuneți tuturor de-acasă Celor de ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Liniște
... grumaz peste grumaz, până în slava cerului; călătorii admiră, râd, petrec, beau pe mușchiul moale și blând ca o catifea verde. Numai el privește așa de risipit, că parcă nu vede; ascultă zgomotul cascadelor și glumele celorlalți așa de nepăsător, că parcă n-aude; și se mișcă așa de ușurel și de încet, că parcă ar sta pe loc. De trei ori l-am văzut și de trei ori mi s-a părut că văd o mașină perfectă, alcătuită în chip de om, a cărei mișcare dinlăuntru ar fi taina vreunui mecanic de geniu, care ar fi voit să-și bată joc de oameni și de Dumnezeu: pe oameni înșelându-i și pe Dumnezeu imitându-l. II La ora mâncării m-am așezat la o masă din apropierea lui. Întotdeauna o ... din plapumă. Desigur, trântise niște cărți. Mă lungii din nou în pat, cu ochii deschiși în întunericul odăii. Câtva timp nu mai auzii nimic afară de șuietul jalnic al râului. Nu trecu mult, și zgomotul de-alături se auzi iarăși, dar de astă dată vecinul meu mi se păru apucat ...
Vasile Alecsandri - Românii și poezia lor
... masă bună! fără a fi poftit îndată la dânsa? sau, fiind față la o nuntă din sat, n-a fost cinstit de cuscrii voioși și nu s-a încredințat de respectul tinerilor către bătrâni? Cine a intrat la vorbă frățește cu locuitorul de la câmp și nu s-a mirat de ideile, de judecățile lui și nu a găsit o mare plăcere a asculta vorba lui împodobită cu figuri originale? De pildă: Vrea să grăiască de un om bun? El zice: E bun ca sânul mamei. De un om nalt și frumos? E nalt ca bradul și frumos ca luna lui mai. De un om rău? Are mațe pestrițe. De un om urât? Urât tată a avut. De un om prost? El socoate că câte păsări zboară, toate se mănâncă. De un isteț? Scoate pe dracul din pământ. De o femeie frumoasă? E ruptă din soare. De un întrebuințat mic? Om cu trei parale în pungă și cu piept de o mie de lei. De un lăudăros? Intră în doi ca în doisprezece, și nu-l scot nici douăzeci și patru. De un tânăr cu ...
Vasile Alecsandri - Iașii în 1844
... unor dealuri mici se întind pe malurile Bahluiului și în fața altor dealuri acoperite cu păduri și cu vii romantice, el vede o adunătură curioasă de case mari, ce par a fi clădite unele deasupra altora, de turnuri bisericești ce răsar printre ele ca niște catarguri nalte într-un port. Acele palaturi, fără arhitectură cunoscută, care, precum am zis, seamănă că se ... dealul Repedea nu poartă în zadar un nume atât de potrivit. Iată că trecem pe dinaintea Socolei, acest parc domnesc împodobit cu un palat elegant de vară, cu drumuri nisipite ce se pierd sub bolte de frunze, ca basinuri, cu mii de flori ce umplu văzduhul de miroase plăcute, și unde societatea Iașilor merge de se desfătează la umbra copacilor, gustând dulceața serilor de vară și ascultând simfoniile muzicii militare. În fața acestui parc, în stânga șoselei, zărim Seminariul Socolei, fabrică sfântă de popi, în care mulțime de tineri învață a câștiga potcap pentru ca să aibă drept de a scăpa sufletele creștinești din ghearele mult poznașului Scaraoțchi de cornorată pomenire. Încă câteva sute ...
... În patru părți a lumei se-ntinde-ngrozitoare, Cu iarba-i mohorâtă, cu negrul ei pământ, Cu-a sale mari vârtejuri de colb ce zboară-n vânt De mii de ani în sânu-i dormind, zace ascunsă Singurătatea mută, sterilă, nepătrunsă, Ce-adoarme-n focul verii l-al grierilor hor Și iarna se deșteaptă sub ... toamna-i fără roadă, ș-a iernii vijelii Cutrieră cu zgomot pustiele câmpii. Pe cea savană-ntinsă și cu sălbatic nume, Lung ocean de iarbă necunoscut în lume, O cumpănă se-nalță aproape de un puț, Și-n orizon se-ndoaie ca gâtul unui struț. Un car cu bivoli negri a stat lângă fântână. Vro doi români ... privește-n departare... Zadarnic ochii-i zboară din zare-n altă zare! Nici casă, nici pădure, nici râu răcoritor, Nimic nu se arată pe câmpul de mohor! Din vreme-n vreme numai, lungi șiruri de cocoare Sub bolta albăstrie zbor tainic călătoare, Și vulturi mari, prădalnici, cu gheare înarmați, S-adună, lăsând puii pe vârfuri de Carpați. Ah! dulce, glorioasă și mult strălucitoare Va fi ziua de viață, când, pe sub mândrul soare, Trecând în răpegiune, un zmeu cu-aripi
Emil Gârleanu - Nucul lui Odobac
... s-a împlinit. Că, din una-n alta, au hotărât ca hotarul să le fie un nuc, nucul acesta, care pe atunci să fi fost copac de un an, crescut în vale, la poalele dealului dinspre răsărit. Dar, peste noapte, Odobac voinicul se gândește ce se gândește, se scoală, se duce la ... dealului. S-o fi mirat el Cârlibaba, Dumnezeu știe, dar prin minte n-a putut să-i treacă vreodată că aceea îi treabă de om. Copacul s-a prins, și hotarul a rămas acolo. Așa le merge vorba Odobăceștilor că-s viță de uriași. Și-n adevăr că cine-l vede pe Toader Odobac, pe moșneagul și pe nepotu-său, pe Mitru Odobac, cel mai tânăr și cel ... urmă coborâtor din neamul lor, înțelege pentru ce de vorba lor ascultau până mai deunăzi patru sate: Arșițenii, Moghileștii, Benza și Cotruții. Toader Odobac să fi trecut suta, după cât de multe ține el minte. E un moșneag înalt, spătos și uscat ca un schivnic; privește ascuțit, vorbește limpede și calcă apăsat. Când se oprește să ... grăiește, nu? — Nu. — Atunci
Ștefan Octavian Iosif - Lupta de la Baia
... Ştefan Octavian Iosif - Lupta de la Baia Lupta de la Baia de Ștefan Octavian Iosif fragment Neagră-i noaptea de decembre. Urlă crivâțul prin codri, Pe câmpiile-nghețate, Pârjolite și pustii. Neagră-i noaptea de decembre, Și în zeghea ei cea neagră Numai bine se ascunde Ștefan cu vreo zece mii. Dar în sala luminată, Sub înalte bolți, la Baia ... Alergați la arme! Arme! Vin valahii! Vine Ștefan! Răcnete înăbușite, Tropot și nechez de cai Năvălesc tot mai aproape, Și ferestrele deodată Strălucesc în zori de pară: Vine Ștefan ,,cu alai!" — Dați-mi scutul! Dați-mi spada! Strigă craiul. Dați-mi calul! Arde Baia — limbi de flăcări Pretutindeni o închid. Valvârtej pe strâmte uliți Pâlcuri de oșteni aleargă Și cu chiot moldovenii Sfarmă, rup, lovesc, ucid! În zadar vitejii unguri Dârji la luptă se-ncleștează: Beți de vin, orbiți de flăcări, Se ucid ei între ei! Iată craiul se repede — Zid de lăncii-l împresoară, Moldovenii dau în lături; Lupta-ncepe cu temei. Groaznic însă Ștefan-vodă În mijlocul lor răsare, Într-o roată de ...