Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru INTRAT

 Rezultatele 411 - 420 din aproximativ 813 pentru INTRAT.

Grigore Alexandrescu - Mănăstirea Dintr-un Lemn

Grigore Alexandrescu - Mănăstirea Dintr-un Lemn Mănăstirea Dintr-un Lemn de Grigore Alexandrescu Mulțumiți de buna petrecere de la Cozia, ne pornirăm de acolo în dispozițiile cele mai bune, și întorcându-ne prin Râmnic luarăm drumul Mănăstirii Dintr-un lemn, care este în depărtare ca la două poștii de la cea dintâi mănăstire. Depărtându-ne de oraș și lăsând Oltul în stânga noastră, perspectiva luă altă față : acum n-aveam a mai vedea nici munți înalți, nici ape mărețe. Râuri multe, dar mici, care curg în deosebite direcții, care aci se împreun, aci se despart și se întâlnesc iară, ca să intre deodată în râul cel mare, dealuri în proporția apelor, dar împodobite de crânguri frumoase, în sfârșit, toate mici, dar toate cochete și elegante. Iată ce întâlnești de la Cozia până la Mănăstirea Dintr-un lemn, așezată asemenea în marginea unui deal. Ca să luăm lucrurile pe rând, trebuie mai întâi să vorbim de tradiția ce se păstrează asupra zidirii acestei mănăstiri. Cu vreo treizeci ani înainte de a se zidi biserica, un cioban își avea stâna în locul acela pe coasta dealului. Într-o noapte i se înfățișă în vis Maica Mântuitorului, poruncindu- ...

 

Grigore Alexandrescu - Reveria

Grigore Alexandrescu - Reveria Reveria de Grigore Alexandrescu De zgomot departe, în vesela vale, A cărei verdeață ades am călcat, În liniștea nopții, privirile tale Se-nalț, se ațintă pe cer luminat. De unde oar' vine a ta reverie? Ce visuri plăcute în preajmă-ți se joc? Admiri tu natura, a ei armonie? Citești viitorul în literi de foc? Sau cauți departe o stea favorită, Ce crezi că asupră-ți privește zâmbind? Dar nu, e instinctul de-o viață dorită, Ce n-o află omul aicea trăind. Căci sufletul nostru, ca raza de soare, Ce-și are-nceputul mai sus de pământ, Deși luminează a sa închisoare, Își află în ceruri izvorul cel sfânt. De-acolo adânca acea aspirare Spre bunuri ascunse ce noi devinăm, De-acolo deșertul, dorinți, întristare Ce chiar în plăcere ades le aflăm. Un clopot ce seara se-aude la turme, Ce stă, reîncepe, abia răsunând, Ca glas care moartea e-aproape să-l curme, Când viața-ncetează treptat înghețând; Un greier ce cântă, o iarbă, răsură, Stufoasa pădure, pierdute cărări, Adânca murmură ce-nvie natura, Ca geniuri tainici ascunse prin flori; Tot mișcă, încântă a ...

 

Grigore Alexandrescu - Te mai văzui o dată

Grigore Alexandrescu - Te mai văzui o dată Te mai văzui o dată de Grigore Alexandrescu Te mai văzui o dată, ființă de iubire, O înger ce slăvesc! Și ceasurile repezi, și scumpa ta zâmbire, Cu suflet, cu viața sunt gata să plătesc. În valurile-acelea de lume încântată, În care ne-am găsit, În vesele cadrile, în sala luminată, Stam singur și mâhnit. Plăcerea, frumusețea, podoabe felurite, Tot era în zadar; Ele nu pot să-nvie simțirile-amorțite De-al patimii amar. Bucuria ce-n preajmă-mi trecea cu repejune, Trist, rece mă găsea, Și mă gândeam la vremea care în veci n-apune În pomenirea mea. Atunci intrași! Deodată, de pe a mea vedere Se ridică un nor: Te presimții; îmi spuse a ta apropiere Un aer de amor. Zambila primăverii așa ea ne împarte Desfătător miros, Așa dulcele-i suflet se simte de departe, În aer răcoros. Și inimile noastre, și ochii se-ntâlniră; Simții ce pătimești; Un zâmbet trist mi-o spuse; cu tine îmi zâmbiră Puterile cerești! Văzui pieptul tău tânăr bătând de tulburare, Sub vălul ce sălta; Te privii în tăcere; cunoscuși a mea stare, Văzuși puterea ta. ...

 

Grigore Alexandrescu - Trecutul. La mănăstirea Dealului

Grigore Alexandrescu - Trecutul. La mănăstirea Dealului Trecutul. La mănăstirea Dealului de Grigore Alexandrescu Dedicată măriei sale prințului nostru [1] Precum o sentinelă, pe dealul depărtat Domnește mănăstirea; și zidu-i cel înalt Se-ntinde împrejuru-i, pustiu și învechit, De iedera bătrână, de mușchi acoperit. [2] Acolo au odihna, locaș adânc, tăcut, Eroi ce mai-nainte mult zgomot au făcut. Un cap îi prezidează [3] și dacă s-o-ntâmpla, Cu vreme, România s-ardice fruntea sa, P-a Dâmboviței vale oștiri de s-or ivi, Ai luptelor cumplite părtași ei vor mai fi. Eu în copilărie iubeam să mă opresc Pe dealul mănăstirii, și-n vale se privesc Mărețul turn, trist martor l-al nostru trist apus, Ș-a cărui origină în veacuri s-a răpus Turnul din care-odată bărbații renumiți Vedeau române taberi pe câmpi nemărginiți [5] În preajma-i e cetatea! ai ei locuitori Ruina-i azi cu fală arăt la călători, Precum atâți nevrednici, trăind în moliciuni, Se laud cu mari fapte făcute de străbuni. Dar pentru ce orașul atât de strălucit Acum între orașe e cel mai umilit? Ce voie preaînaltă, ce lege porunci Căderea deopotrivă cu ...

 

Grigore Alexandrescu - Umbra lui Mircea. La Cozia

Grigore Alexandrescu - Umbra lui Mircea. La Cozia Umbra lui Mircea - La Cozia de Grigore Alexandrescu Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate: Către țărmul dimpotrivă se întind, se prelungesc, Ș-ale valurilor mîndre generații spumegate Zidul vechi al mănăstirei în cadență îl izbesc. Dintr-o peșteră, din rîpă, noaptea iese, mă-mpresoară: De pe muche, de pe stîncă, chipuri negre se cobor; Mușchiul zidului se mișcă… pîntre iarbă să strecoară O suflare, care trece ca prin vine un fior. Este ceasul nălucirei; un mormînt se desvălește, O fantomă-ncoronată din el iese… o zăresc… Iese… vine către țărmuri… stă… în preajma ei privește… Rîul înapoi se trage… munții vîrful își clătesc. Ascultați!… marea fantomă face semn… dă o poruncă… Oștiri, taberi fără număr împrejuru-i înviez… Glasul ei se-ntinde, crește, repetat din stîncă-n stîncă, Transilvania l-aude, ungurii se înarmez. Oltule, care-ai fost martur vitejiilor trecute, Și puternici legioane p-a ta margine-ai privit, Virtuți mari, fapte cumplite îți sînt ție cunoscute, Cine oar’ poate să fie omul care te-a-ngrozit? Este el, cum îl arată sabia lui și armura, Cavaler de ai credinței, sau al Tibrului stăpîn, Traian, ...

 

Grigore Vieru - Marin Sorescu

Grigore Vieru - Marin Sorescu Marin Sorescu ()  n. 19 februarie 1936 , Bulzești, județul Dolj  d. 8 decembrie 1996 , București  Poet, dramaturg, prozator, eseist și traducător român    Biografie în limba română    Citate în limba română    Multimedia la Commons Cuprins 1 Volume de poezii 2 Teatru 3 Romane 4 Literatură pentru copii 5 Eseuri 6 Legături externe Volume de poezii Singur printre poeți (1964) Poeme (1965) Moartea ceasului (1966) Tinerețea lui Don Quijote (1968) Unghi (1970) Tușiți (1970) O aripă și-un picior (1970) Suflete, bun la toate (1972) La lilieci, volumul I (1973) Astfel (1973) Norii (1975) Descântece (1976) Ceramică (1976) La lilieci, volumul II (1977) Sărbători itinerante (1978) La lilieci, volumul III (1980) Fântâni în mare (1982) Apă vie, apă moartă (1987) La lilieci, volumul IV (1988) Poezii alese de cenzură (1991) Teatru Iona (1968) Există nervi(1968) Paracliserul (1970) Matca (1974) Răceala (1976) A treia țeapă (1978) Pluta meduzei (1980) Luptătorul pe două fronturi (1981) Vărul Shakespeare (1988) Desfacerea gunoaielor (1995), publicată postum Casa evantai Romane Trei dinți din față (1977) Viziunea vizuinii (1981) Japița (1999) Literatură pentru copii Unde fugim de acasă? (1967), proză Cocostârcul Gât-Sucit (1987), poezii Ocolul infinitului mic, pornind de la nimic ( ...

 

Heinrich Heine - Cavalerul

Heinrich Heine - Cavalerul Lui D. Anghel A fost odinioară un cavaler tăcut, Cu ochii melancolici, obrajii de zăpadă. Tărăgănat și șubred, pustiu și abătut, El hoinărea pe uliți, dat visurilor pradă. Era așa de țeapăn, stângaci, dus în extaz! La geamuri flori și fete râdeau de el cu haz, Când, șovăind în umblet, se poticnea, sărmanul! Ades, pierdut în umbră, stătea-ntr-un colțișor, Fugind de ochii lumii, în casa-i solitară. Și brațele-amândouă el le-ntindea cu dor, Ci nu scotea o șoaptă în liniștea de seară. La miezul nopții însă creștea un freamăt lin Și-un cântec sau descântec bizar, ca din senin, Și cineva la ușă ușor de tot îi bate... Iubita-i intră, — iat-o alunecând ușor Într-un veșmânt de spumă de valuri zgomotoase, Aprinsă și-nflorită ca un aprins bujor; Strălucitor e vălu-i ușor ca de mătase. Blond chipul ei răsare din buclele-aurii, Surâd albaștri ochii scânteietori de vii — În brațe unul altui se lasă ei să cadă... În brațe unul pe-altul ei dornic se cuprind; Stângaciul de-adineauri nici nu se mai cunoaște; Re-nvie visătorul; obrajii reci s-aprind; Din ce în ce ...

 

Heinrich Heine - Grenadirii

Heinrich Heine - Grenadirii Grenadirii de Ștefan Octavian Iosif , traducere de Heinrich Heine Din Rusia doi grenadiri se pornesc Voioși să-și revadă iar Franța, Dar când au intrat în hotarul nemțesc, Atunci își pierdură speranța. Atunci au aflat dureroasele știri Că gloria Franței s-a stins: Înfrânte, zdrobite sunt marile-oștiri Și cezarul, cezarul e prins! Atunci își plecară triști frunțile lor Și plânseră cei doi tovarăși. Iar unul a zis: — Cumplit mă mai dor, Cumplit mă ard rănile iarăși! A zis celălalt: — Un vis fuse tot, Și moartea mi-ar fi mult mai bine! Am însă nevastă, copii, și nu pot Să mor, că-s pierduți fără mine! — N-am zor de nevastă, n-am zor de copii, Un dor mai frumos m-a cuprins; Cerșească pe drumuri ori facă ce-or ști: Cezarul, cezarul meu, prins! Curând, o, prietene, mort voi zăcea: Ascultă-mi un singur cuvânt! Cadavrul cu tine în Franța mi-l ia, Mă-ngroapă-n al Franței pământ! Dar crucea onoarei mi-o prinde la piept, Aproape de inima-mi stinsă; Așază-mi și flinta la umărul drept Și spada la mijloc încinsă. ...

 

Henry Wadsworth Longfellow - Excelsior! (Longfellow)

... o fată i-a șoptit, La pieptul meu, pribeag trudit! În ochi-albaștri-nlăcrimați Privește-oftând, înalț-un braț: Excelsior! — O, nu intra-n brădetul des, Lavinele în drum îți ies! Îi strigă-n vale un păstor. El pasă drept, nepăsător: Excelsior! Și-n zori, când clopotul din ...

 

Ioan Barac - Istoria preafrumosului Arghir și a preafrumoasei Elena

Ioan Barac - Istoria preafrumosului Arghir şi a preafrumoasei Elena Istoria preafrumosului Arghir și a preafrumoasei Elena de Ioan Barac Informații despre această ediție Fragment. Cea măiastră și cu părul de aur, adecă O închipuire supt carea să înțelege luarea Țării Ardealului prin Traian, Chesarul Rîmului   (Fragment din partea a II-a)     Tînărul dacă porneaște     Departe călătoreaște,     Singur numai cu o slugă     Merge dînd Domnului rugă.     O, Arghire, lungă cale —     Lungi necazurile tale —     Ia de-a lungul dealurile     Și numără jgheaburile     Tot prin locuri necălcate     Și prin păduri neumblate,     Tot prin văi necunoscute,     Prin locuri nepricepute,     Nededat cu cale lungă     Cîte vor să-l mai ajungă.     Cîte biruri, cîte sate,     Tot întreabă de cetate,     La toți le părea minune,     Necum ca să-i știe spume.     Calcă cîte locuri toate     Pînă mai nici nu mai poate     Deci în partea pustnicească     Cînd era să nimerească,     Dintru o peșteră mare,     Vedea fum că iasă tare.     Și într-acolo grăbeaște,     În care dacă priveaște,     Vede un om mare foarte,     Cît s-au spăimîntat de moarte,     A s-întoarce nu cutează.     Gîndind fricos să nu-l crează,     Ci ș-au făcut ...

 

Ioan Nenițescu - Moartea lui Decebal

Ioan Neniţescu - Moartea lui Decebal Moartea lui Decebal de Ioan Nenițescu La Sarmisegetusa stă mândrul Decebal, Ce-a frânt popoare multe, de jos și de pe cal, Stă sângerat din luptă pe scaunu-i regesc Și chin adânc svâcnește în ochiu-i vulturesc; Căci luptătorii harnici, ce lângă tronu-i stau Frânturi de spadă numai în mână ei mai au. Și tarea lor cetate de flăcări e cuprinsă Și de dușmane brațe jur împrejur încinsă! Mereu în sală intră, mereu voinici răniți. Pe lângă tron s’așează de sânge-acoperiți, Cu desnodate prăștii cu scuturi găurite, Cu tolbele deșarte cu zalele plesnite. Și Decebal la dânșii se uită cu durere! Dar iată, se ridică și strigă cu putere: „Sus cugetul și firea... sus frunțile voinici! Plecarea în durere e pentru inimi mici, Învinsu-ne-a Romanul, dar nu ne va supune. În a sclăviei lanțuri el trupuri răci va pune. Aduceți o căldare! În ea o beutură Să facem, ca cel care gusta-va picătură, La Zamolxix o nouă viață să-și găseascăâ€�. Cum regele grăit-a așa s’a și făcut Rămasul pâlc de oaste stă lângă ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>