Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru O SĂ

 Rezultatele 411 - 420 din aproximativ 1696 pentru O SĂ.

Ion Luca Caragiale - Diplomație subțire - Cronică

... de alaltăieri, din Parlament... - A ! da, bine zici... Dar n-ai auzit ce I s-a 'ntâmplat lui Mangra... Asta va zică scapi prin tangentă; cum am zice, o scalzi, ori răspunzi, în doi peri, la o întrebare precisă despre ceva, cu altă întrebare precisă despre altceva. Așa face acum și China, cum are diplomația chineză de mult obiceiul facă. De aceea, pe semne, noi, Românii, despre șiretul care face pe prostul, vrând scape prin tangentă, zicem că Ťface pe chinezulÅ¥. Și acum revenim la ce spuneam mai sus despre snoave și zicători. Cine ar crede că întîmplarea așa de gravă dintre două nemăsurate împărății, ca Rusia și ... de urmă... Ce zici, fine ? - Ce -i zic, nașule... Se prea poate, că așa e pasărea... sburătoare și blestemată, nu ține la casă. - Cum sboare, mă ? - Păi, dacă-i pasăre ? - Pasăre, pasăre; dĂ¡ curcan și găină ai văzut tu sboare așa departe ? - Ba, n-am prea văzut... DĂ¡ bine, că-mi aduseși aminte; că de când mă tot țin te 'ntreb: purcelul ăla pe care l-am mâncat la d-ta astă primăvară, a mai crescut, că acum trebue

 

Dimitrie Anghel - Fluturul morții

... pe drumuri. Zgomotele vii au amuțit și numai șoaptele au ființă, foșnete de ramuri, murmure de foi, țîrîituri pierdute... Și în cuprinsul acesta tăinuit ca o sihăstrie, acum cînd fluturii de ziuă și-au strîns aripele obosite și s-au strecurat în cuibul florilor ca doarmă, numai miresmele și fluturii de noapte s-au trezit ca rătăcească sub lună. Copiii o știu aceasta și, în așteptarea întîiului zbor, s-au așezat cu bunicul pe lespezile scărilor calde încă de focul soarelui de peste zi. De o ... alta a lespezilor, florile roze de leandru înduioșează întunericul și se leagănă în vîrful crenguțelor șterse de umbră, parcă ar pluti în aer. O mireasmă amară a umplut văzduhul o clipă și apoi vîntul s-a îndulcit cu un miros de trandafir, s-a împrăștiat, ca vie iarăși tainic cădelnițeze pe rînd toate miresmele. Și cînd luna, departe, în păinjenișul de ramuri, s-a aprins în fundul grădinii, ca un lampion fantastic ... dispăreau ca prin farmec. Roșii și albastre veneau straniile flăcări, galbene și purpurii, negre și albe jucau, de la răsărit spre apus, chemate parcă de o

 

Dimitrie Anghel - Oglinda fermecată

... am trezit brusc din somn. Un vis straniu mă purtase pe tărîmuri necunoscute, pe care nici nu le-am văzut, nici nu m-am încumetat le bănuiesc vreodată... În rama ferestrei împodobite de perdele albe, cerul vînăt se ofilea peste arborii mari și o singură stea, albă ca o crizantemă uriașă, mai licărea stăruitoare departe, peste marea de coperișuri, în afundul nemărginirii. Natura aevea pe care o priveam acum trezit din somn mi se părea străină. Arborii nu erau așa în visul meu, nici vînătul cer care se ofilea și în nemărginirea ... crizantemă, nici fața mea pală pe care o resfrîngea apa albăstruie a oglinzii în orele acestea tîrzii de noapte. Un tril însă căuta mă cheme la realitate. O păsăruică, înșelată de acest zor de ziuă timpurie, îngăima undeva, în negrul unui umbrar, o sfioasă chemare, la care nu răspundea nimeni. Un vînt apoi, ca trecerea unui demon nevăzut căruia i-ar fi fost frică singur în văzduh, și ... știind că voi putea schimb fața naturii și că voi putea păși printre arbori și flori ca un dezrobitor. Albă, luna se ridicase căutînd furișeze ...

 

Mihai Eminescu - Antropomorfism

... tot îmi spun de o comoară De păzit grea, ce odată trebuie s-o pierzi în viață." Dar deodată el s-arată ­ rușinoasă vrea zboare, El aleargă după dânsa ­ cum ar vrea și cum n-ar vrea; Cum îi place se lase prinsă. Sub aripa-i grea, Ea se simte fericită, deși-afectă supărare. ­ Vrei fugi?, suspină dânsul, mă urăști atât de tare? ­ Te urăsc! surâde dânsa cu-inocentă șireție, Cum nu te-urăsc, tirane, când tu vrei -mi faci rău mie? El jură că nu și cere botișor de împăcare. Cum nu-i dea? Poate dânsa refuze-o rugăciune, Spusă cu delicateță și poetic-formulată? S-ar cădea ca reziste? șade bine? înfocată, Fericită e că pierde ce-ndoiește prețu-iubirei. Ceru-ntinde sus senina-i pânzărie de azur, Ca cusută e cu stele ... șele, Inocența-i sângerează, i se-ntunecă-mprejur. Ține mult această dulce, amoroasă nerozie. Al ei suflet se topește de-ntunericul molatec, Simte pare c-o pătrunde un piron roș de jeratec, Ce-o omoară ș-o turbează, o-ndeliră ș- ...

 

George Topîrceanu - Balada chiriașului grăbit

... Dar simt că m-apasă pereții, — Eu sunt chiriaș trecător: În scurtul popas al vieții Vreau multe schimbări de decor. Am stat la mansardă o lună. De-acolo, de sus, de la geam, Și ziua și noaptea pe lună Priveam ca la teatru, madam! Când luna-mi venea la fereastră ... mă cheamă -i văd în lumină albastră Fantastica lui panoramă... Mai sus, într-o cameră mică, Făceau împreună menaj Un moș, un actor și-o pisică. Iar dincolo, jos, la etaj — O damă cu vizite multe Și-alături de ea un burlac, Un demon serios de la Culte Cu cioc și cu ghete de lac. De-acolo ... Pridvorul cu iederă naltă Și flori zâmbitoare-n cerdac... Pe-atunci înflorea liliacul Și noaptea cădea parfumată Umplând de miresme cerdacul, — Și-avea arhivarul o fată... Stam ceasuri întregi sub umbrarul De flori, așteptând neclintit (C-avea obicei arhivarul sforăie noaptea cumplit). Târziu, când se da la o parte Perdeaua, părea că visez... Și iar am plecat mai departe, De teamă nu mă fixez. Străine priveliști fugare! Voi nu știți că-n inimă port

 

George Coșbuc - Filozofii și plugarii

... George Coşbuc - Filozofii şi plugarii Filozofii și plugarii de George Coșbuc după o poveste poporală Cu-ai săi sfetnici de la curte craiul s-a pornit odată, Ca facă p-o câmpie o plimbare-ndătinata. Sfetnicii, nouă la număr, povesteau, și fiecare Înșira câte-o legendă, câte-un basm ori o-ntâmplare; Craiul însă, dus pe gânduri, n-asculta vorbele lor, Ci, tăcut, își păzea drumul călărind încetișor. Sfetnicii, dacă văzură cum că craiul mereu tace ... goală: Sunteți proști ca cel din urmă prost ce nu știe de școală! Un plugar fără știință, și pe asta pun rămas, E în stare vă-nvârte și vă poarte de nas! Un plugar! sfetnicii strigă, un plugar mai mult știe?! Iartă-ne pentru-ndrăzneală, dar vorbești o nebunie! Nebunia câteodată își are înțelesul său: O facem dar o probă și mă jur pe Dumnezeu, Că de n-oi ave dreptate, vă dau vouă-a mea crăime Și mai mult, ca om ... ce vorbesc! Sfetnicii privesc prin casă, apoi la moșneag privesc, Și-i promit cincizeci de galbeni, pentru osteneală! Fie, Că aruncă-atâta aur numai pentru-o ...

 

Ion Luca Caragiale - Un pedagog de școală nouă

... nu-i ghireaptă, bine! da' cumu-i, dacă nu-i ghireaptă? Școlerul mai apoi vine la aceea înduplecare a rățiunii că musai va răspundă minken: E o linie oablă, oablă, care mere și mere și mere și iarăși se-ntoarnă ghe unghe o purces. Pedagogul (jucându-și serios rolul): Bine! răspuns limpeghe! chiar! reșpeckive esact... No acuma, spune-ne cine au invăntat numerele? Școlerul acuma, după memorare numai ... jenăre și ghe limba makernă în șpețial". -l vedem la lucru.) O inspecțiune Profesorul: Că-z onorat domnul inșpectore va binevoi doară un momânt asculke aplicățiunea metoaghii intuikive. Inspectorul se așează, scoate carnetul și condeiul și ascultă. Profesorul: Mă! prostovane! tu ala ghe colo... Spune-ne tu doară: ce ... doară! Câți ghintre voi au ștuduit, or mere mai gheparke; câți au fost putori și n-au ștuduit, trebuie că rămân repekinți. Acuma doară numai vă muștruluiesc că cum fiți la aceea înălțime la carea caută a fi școlerul întrucât priveșke educățiunea prințipială, respeckive la o conduită exămplară față ghe azistenții cari vor fi ghe față. (Către un școlar din fund:) Închighe gura, boule, că-ți întră musca... (Băieții râd.) Silențium ...

 

Mihai Eminescu - Demonism

... ne-nspiră câteodată Din sântul suc al stinsei sale viețe Gândiri de-o nobilă, naltă răscoală: Întoarcerea la fire și dreptate . Noi nu-l pricepem... o-ncercăm adese Dar n-o putem. Făcuți suntem După asemănarea-acelui mare Puternic egoist, carele singur Îmbrăcat în mărirea-i solitară Ridică-n cer înnourata-i frunte. În van voim ... Titan, Noi suntem buni ­ până suntem copii. O binefacere ne dă pământul, Neprețuită-n duioșia ei, El ne permite ca ne întoarcem Dup-o viață vană, zgomotoasă, În sânul lui ­ în sânul lui și-al păcii. El ne-a și pus, bătrân-duiosul tată, Adânc în ... dulce Și de-ntrebăm aceast-enigmă scumpă Ce însemnează și dacă voim A o pricepe, ea răspunde: pace . Da! pace căutăm fără s-o știm. Ce n-o luăm de la-nceput? De ce O căutăm în luptă? Căci în lupte Nu e decât victorie pe de o parte, Cădere pe de alta ­ nedreptate. Și din viața noastră,-ntemeiată Pe rău și pe nedrept și pe minciună, Și din știința morții  ... În flori, în râuri, în glasul naturii Ce-i glasul lui, consilii vrea a da. În van. Viața, sufletul, rațiunea ­ Scânteia care

 

Ion Luca Caragiale - Muzica (Caragiale)

... superioară e calitatea instrumentelor din orchestra noastră: ele n-au niciodată nevoie fie acordate. Ce era?... Ce lipsea?... Lipsea harpa. Harpa e sufletul orchestrei! O avem acuma, ne felicităm! și sperăm că onor. guvern conservator se va grăbi umple îndată un alt gol de care sufere muzica în regatul nostru. Trebuie înființată clasa de toba mare, apoi cea de tipsii și în fine ... lor până la un punct oarecare, cum Gluck, Beethoven, Chopin, au înțeles rolul important al tobei mari și efectele prodigioase ce se pot obține cu o frecuentă întrabuințare a acestui instrument de perfecție. Este adevărat că o tobă mare bună costă foarte mult și e foarte greu de acordat. E un instrument de o sensibilitate extremă: o schimbare cât de ușoară de temperatură îl face răgușească, așa că trebuie ținut în vată și totdeauna la o temperatură egală și la aer uscat. Sunt instrumente de acestea cari costă sume fabuloase, mai ales cele fabricate de celebrul Stradivarius. Dintre acestea sunt numai ... ciudat e că nu se știe hotărât cine este adevăratul proprietar al nobilului instrument: Teatrul Național, Conservatorul sau domnul Mihalache, care cântă pe el cu o virtuozitate nec plus ultra?... Trilul eroic ce d. Mihalache obține pe acest instrument este fără contestare o ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Veneticii

... streine, turcii, tătari, și morminte Lăsară aici. Polonii, maghiarii au trecut, Dar ei atâtea rele în țara n-au făcut. Cât fac azi veneticii, neputând trăiască În țara lor și află în țara românească O partie. Căminul le se deschide lor, Și patul nunții dulce, și casnicul amor, Și ei cu îndurare primiți de slabi români, Pe țară și pe ... înalță case și cumpără moșii Din prăzi și ei nu află la lege pedepsire Și turme blestemate de sclavi cu umilire Se fac lor instrumente -omoare pe români. Și din aceste bande se fac țării stăpâni. Așa vândură țara la bande ebree. O, Doamen! Azi românul, mai slab ca o femeie, Își vede a sa țară, pământul lui iubit, Robit și el o slugă la cel ce-a sprijinit. Și inima lui moartă, de țară nu mai bate, Nu poate supuie nici brațe dezarmate. Arabii dispărură sub mamelușii sclavi. Româi, fiii țării, deși odată bravi, Căzură fără luptă sub jugul ce Grecia Le puseră prin ... Ce învățați ...

 

Alexei Mateevici - Fie voia ta!

... ca ceara Stă la căpătâi c-o coasă, Dar și ea simțește lacrimi Că îi pică jos pe oase. ,,Nu, nu pot, ea se gândește; O mai las pe biata mamă -ngrijească copilașii Amărâți și plini de teamă, Voi răbda chiar și osânda, Dar o las această seară..." Și ca umbră nevăzută A ieșit pe ușă-afară. * Se deșteaptă biata mamă Ca trezită fără veste, Plânsul pruncilor, durerea ... atât amar și jale, Țipetele și durerea Bieților copii, săracii, Mi-au luat de tot puterea Ș-am lăsat pe biata mamă De copiii ei cate, Cui -i fi rămas în grije?" Și aude ea răspunsul: ,,O, voi, minți întunecate, Văd că nu-nțelegeți firea, Nici pricepeți voi cuvântul Care stăpânește lumea Și tot cerul și pământul. Moarte, vina ți se iartă ... i este la picioare. Câte taine ne-nțelese Are firea cea cerească Și minuni nepricepute De gândirea omenească! Și ce n-au putut pricepe Învățații-o viață-ntreagă Dumnezeu, dacă voiește, Într-o clipă tot dezleagă, Tot așa au fost din veacuri, Tot așa au fost

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>